Sittings of the Chamber of Deputies of January 11, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.3/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of January 11, 2010

2. Informare privind solicitarea domnilor deputaţi Dan Mihai Marian si Cristian-Ion Burlacu de a activa în cadrul Grupului parlamentar al PD-L.

 

- după pauză -

(În continuare, din prezidiu fac parte domnii Dumitru Pardău şi Sever Voinescu-Cotoi, secretari.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bun. Reluăm lucrările noastre.

Cel de-al doilea secretar al Camerei este la prezidiu. Aveam un anunţ de făcut.

Domnii deputaţi Dan Mihai Marian şi Ion Cristian Burlacu au depus o solicitare la Cabinetul Preşedintelui şi în obligaţiile mele regulamentare intră şi anunţul către plen. Deci domnii deputaţi şi-au exprimat opţiunea pentru a activa, din acest moment, în Grupul parlamentar al Partidul Democrat Liberal. (Aplauze.)