Parliamentary debates

- după pauză -

În continuare, şedinţa a fost condusă de doamna Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, Mircea Duşa şi Ioan Oltean, vicepreşedinţi ai Camerei Deputaţilor, asistaţi de domnii Dumitru Pardău, Mihai Alexandru Voicu şi Sever Voinescu-Cotoi, secretari.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnilor deputaţi,

Continuăm şedinţa de astăzi a Camerei şi vă anunţ că, până la această oră, din totalul de 333 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa 186; sunt absenţi 156, din care 17 participă la alte acţiuni parlamentare.

Pe ordinea de zi avem astăzi dezbaterea şi votul asupra moţiunii simple iniţiate de 54 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

În legătură cu prezentarea şi dezbaterea acestei moţiuni simple, Biroul permanent şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare propun următoarele: moţiunea simplă va fi prezentată de unul dintre semnatari; Guvernului i se alocă 50 de minute, pe care le poate folosi la începutul şi la sfârşitul dezbaterilor.

Grupurile parlamentare au un timp alocat corespunzător numărului iniţial al membrilor lor, luându-se în calcul câte 15 secunde pentru fiecare deputat, după cum urmează: Grupul parlamentar al PDL - 29 de minute, Grupul parlamentar al PSD+PC - 28 de minute, Grupul parlamentar al PNL - 16 minute, Grupul parlamentar al UDMR cinci minute, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale - patru minute, Grupul deputaţilor independenţi - cinci minute.

Dacă sunt obiecţii? Dacă nu sunt, vă supun la vot această desfăşurare.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Cu unanimitate de voturi propunerile au fost aprobate.

Întreb, pentru început, dacă există semnatari care doresc să-şi retragă semnătura de pe această moţiune? Nu sunt.

Vă reamintesc că la moţiune nu se pot depune amendamente şi îi dau cuvântul domnului deputat Eugen Nicolăescu pentru a da citire moţiunii.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Doamnelor şi domnilor invitaţi, personal medical, medici şi asistenţi medicali,

Domnule ministru al sănătăţii,

Orice guvern normal, orice stat democratic îşi propune să aibă grijă de cetăţenii săi, să le asigure acestora condiţii fireşti de manifestare, inclusiv din punct de vedere al stării de sănătate.

Barack Obama a pus primul accent pe reforma sistemului sanitar american în cadrul campaniei electorale şi a pregătit o lege în acest sens (care, după cum ştiţi, ieri a fost aprobată), iar Statele Unite ale Americii au asistenţă medicală care nu se compară cu cea de la noi, dar problema sănătăţii oamenilor este una extrem de importantă şi-i preocupă pe cetăţeni, pe întreprinzători, dar şi pe autorităţi.

O naţiune sănătoasă ar trebui să fie obiectivul oricărui politician al acelei naţiuni!

Din păcate, România face excepţie şi, din anul 2009, sănătatea nu mai este prioritate naţională decât în vorbele guvernanţilor, în realitate pe sănătate guvernul nu pune niciun preţ, referindu-ne atât la pacienţi, cât şi la personalul medical - medici, asistenţi medicali, alt personal auxiliar.

Situaţia reală din sistemul sanitar românesc este, cu siguranţă, cea mai grea din ultimii 20 de ani, întrucât de peste 15 luni guvernul PDL, Guvernul Băsescu-Boc-Udrea, a demonstrat că sănătatea nu mai reprezintă decât o lozincă utilizată în campania electorală.

Prin acţiuni de neînţeles şi prin alocarea unor fonduri insuficiente, Guvernul a bulversat şi cele câteva zone care începuseră să funcţioneze bine.

Aş vrea să fac o remarcă încă de la început.

Pentru a justifica starea deplorabilă a sistemului românesc de sănătate s-a declarat de unii, chiar oficiali ai statului, că sumele alocate au crescut de câteva ori şi că nu se vede nimic, că nu s-a schimbat nimic în acest sector.

Cei care fac asemenea afirmaţii ori nu ştiu ce spun ori mint, pentru că se uită două lucruri: banii alocaţi sunt atât de puţini întrucât nu ajung nici pentru funcţionarea curentă, iar fondurile repartizate până la sfârşitul anului 2008 au încercat să acopere unele zone de activitate uitate sau tratate cu nepăsare ori pentru anumite obiective considerate prioritare.

Pentru exemplificare, mă voi referi numai la situaţii din perioada 2005-2008, pe care o cunosc.

Astfel, salariile medicilor şi asistenţilor medicali s-au dublat între 2006-2008, iar ale medicilor rezidenţi de anul I şi II s-au triplat în perioada respectivă, cu toate că şi acestea sunt foarte mici comparativ cu ce li se oferă în alte ţări şi deja câteva mii de cadre medicale au părăsit ţara, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană.

Dacă ţinem cont că în majoritatea spitalelor cheltuielile cu salariile au o pondere între 60 şi 85%, se poate înţelege că noi am urmărit o anume stabilizare a forţei de muncă medicale, nemaifiind bani şi pentru alte îmbunătăţiri, cu toate că s-a majorat cu circa 50% plafonul pentru alimentaţia bolnavilor din spitale ori s-au achiziţionat aparatură şi instrumentar medical de ultimă generaţie, fiind, evident, încă insuficiente comparativ cu standardele din spitale similare din Europa.

De asemenea, s-au achiziţionat 1500 de ambulanţe prin care s-au putut înfiinţa SMURD-uri în majoritatea judeţelor ţării şi s-au îmbunătăţit serviciile de ambulanţă.

S-au pus în funcţiune Unităţi de Primiri Urgenţe din spitalele judeţene de urgenţă, s-au terminat construcţiile la spitalele din Feteşti - Ialomiţa, Huşi - Vaslui, Ineu - Arad, spitale începute de peste 15 ani şi care se măcinau de vreme.

S-au finalizat lucrările majore de consolidare a celor două importante spitale de urgenţă din Bucureşti - Floreasca şi Universitar, lucrări neterminate de peste zece de ani la cele mai mari spitale de urgenţă din Bucureşti.

S-au refăcut ori s-au renovat total sau parţial circa 25% din spitalele din România, indiferent de patologia pe care o tratează, acordându-se o atenţie aparte celor din domeniul psihiatriei, acest aspect făcând parte din condiţionalităţile de aderare la Uniunea Europeană.

Totodată, s-a reuşit asigurarea la nivelul necesarului, pentru prima oară în România, a fondurilor pentru programele de diabet, oncologie, HIV SIDA, care s-au descentralizat, şi medicamentele s-au putut cumpăra de la orice farmacie, fiindcă pentru aceste patologii s-au desfiinţat plafoanele din farmacii.

Aşa au dispărut cozile de la farmacii, iar programele respective afectau circa 1 milion de bolnavi lunar şi pentru care s-a luat decizia să se prescrie reţetele pentru trei luni, astfel încât să se asigure un confort mai mare al acestor bolnavi şi să nu mai consume bani în fiecare lună, mergând din localitatea de domiciliu în capitala de judeţ, unde se găseşte de regulă medicul specialist.

Vreau să demonstrez că, dacă se alocă sume băneşti la nivelul necesităţilor, atunci se reuşeşte să se îmbunătăţească acea zonă supusă unei finanţări prioritare.

De asemenea, am aprobat şi am desfăşurat cel mai amplu program de prevenţie sanitară, Programul naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, pe durata unui an şi jumătate, la care au participat circa 11 milioane de români.

Programul naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei a fost apreciat atât de cetăţeni, cât şi de Comisia prezidenţială pentru analiza riscurilor sociale şi demografice, unde se specifică:

"Cea mai recentă şi cuprinzătoare acţiune preventivă a fost Programul naţional privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei în asistenţa medicală primară, derulat în perioada 1 iulie 2007-31 decembrie 2008.

Marea majoritate (88-90%) a populaţiei a apreciat Programul naţional de evaluare ca fiind util şi susţine continuarea lui. (Guvernul României 2008).

Prevenţia este marea absenţă a sistemului de sănătate din România. Componenta preventivă a medicinii primare, incluse în pachetul serviciilor medicale de bază este subvalorificată." Ce s-a întâmplat cu programul? A fost anulat! Aşa au înţeles autorităţile portocalii să respecte rezultatele unui demers de prevenţie reuşit şi care a fost preluat de multe ţări din întreaga lume.

V-am prezentat numai câteva acţiuni în care am investit şi care ar fi trebuit continuate dacă se dorea ca sănătatea să fie prioritate naţională, iar efectele să se vadă, să se manifeste în societatea românească. Cu toate acestea, îmbunătăţirile s-au lăsat aşteptate pentru că mai erau multe alte lucruri de făcut: asigurarea unei finanţări şi mai bune, ajungându-se în 2008 la o alocare de aproape 4,5 % din produsul intern brut. Încerc să spun că dezechilibrele sunt atât de mari încât este nevoie de câţiva ani în care să se acţioneze coerent, perseverent cu o creştere permanentă de finanţare care să atingă un minimum 6% din produsul intern brut.

Aş mai sublinia că mai sunt zone în care se pot identifica cheltuieli neeconomicoase, însă acestea sunt raportate la cheltuielile totale din sistem şi, în această situaţie, sunt nesemnificative. Dar, sigur, trebuie înlăturate, pentru că vorbim de bani publici, bani ai tuturor contribuabililor şi orice leu este important, cu atât mai mult într-un sistem subfinanţat.

L-am auzit pe actualul ministru al sănătăţii de generalizarea, uniformizarea tarifelor utilizate în spitale, evident că pe tipuri de spitale, fără să-şi dea seama că ar trebui să mai aibă vreo două - trei bugete de la casele de asigurări sănătate ca să poată aplica măsura. altfel, va rămâne un alt clişeu politic fără nici o acoperire financiară, o intenţie de reformă virtuală când sunt atâtea de făcut în mod concret.

Cu atât mai grav va fi momentul aplicării descentralizării neraţionale, la comandă politică, cu scopuri politice, pentru acoperirea unor interese, fără o analiză a situaţiilor de descentralizare pilot realizate în 2009, pentru care am adoptat o ordonanţă de urgenţă în 2008, tocmai pentru că am crezut şi am declanşat operaţiunea de descentralizare.

Descentralizarea pilot avea ca scop tocmai identificarea aspectelor importante care să fie avute în vedere la începerea amplă a acestui proces destul de complex şi care va avea un impact extraordinar asupra calităţii serviciilor medicale, structurilor şi funcţionalităţii unităţilor spitaliceşti.

Nimeni nu taie fără să măsoare, dacă este întreg la minte!

Din păcate, nu s-au prezentat nici oficial, nici neoficial evaluările care ar fi trebuit făcute la finele anului 2009, nu s-au comunicat rezultatele şi atunci credem că nu ni se spune adevărul fiindcă nu convine, deoarece analizele interne spun altceva decât se anunţă şi se voieşte a se face.

În orice caz, trecerea spitalelor judeţene de urgenţă la comunităţile locale înseamnă abandonarea rolului statului în ceea ce numim medicina de urgenţă, responsabilitatea unică a statului pentru toţi cetăţenii ţării, indiferent că sunt sau nu asiguraţi, prevedere constituţională, dealtfel. Cum să asigure autorităţile locale fonduri pentru cetăţenii neasiguraţi, când acesta este atributul exclusiv al statului şi statul se derobează de o asemenea răspundere?

Cine va finanţa medicina de urgenţă din spitalele judeţene, când casele judeţene de asigurări nu au bani nici pentru bolile cronice, pentru pacienţii asiguraţi?

Cine va răspunde de soarta oamenilor care se vor prezenta la spitalele judeţene de urgenţă pentru situaţii de urgenţă şi nu vor fi bani, pentru că statul nu-şi îndeplineşte menirea?

Aşteptăm răspunsuri şi noi şi cetăţenii, să ne spuneţi nouă şi să le spuneţi şi oamenilor de ce le desconsideraţi drepturile, de ce îi lăsaţi să moară cu zile, de ce vă lepădaţi de obligaţiile constituţionale.

Vă atenţionăm că ne vom adresa Curţii Constituţionale dacă o veţi lua pe drumul greşelilor nenumărate, ca să vă aducem pe drumul drept, pe drumul constituţional, al responsabilităţii faţă de cetăţeni.

În anul 2009, guvernarea portocalie a distrus cu o ură de nedescris medicina primară şi a încurajat zone care nu avuseseră probleme deosebite şi a pregătit mişeleşte pentru 2010 închiderea în majoritate a cabinetelor medicilor de familie prin modul în care se va finanţa această activitate, acţiune premeditată prevăzută în proiectul contractului cadru.

În toată lumea se pune accent pe medicina primară, există preocupări majore ale Uniunii Europene, există rezultate interesante, pline de eficacitate din multe ţări ale lumii şi cu toate acestea o distrugeţi şi amanetaţi viitorul poporului român fie din necunoaştere, nepricepere, fie din rea-credinţă, fie din indiferenţă.

Nu putem să acceptăm incompetenţa ajunsă la rang de politică publică, nu putem să nu vă arătăm că sunteţi în afara oricărui drum corect şi adecvat, că nu ascultaţi ceea ce este mai bine pentru oameni.

Prezenta moţiune descrie o situaţie reală a societăţii din România în care trăim cu toţii: minciuna marca Boc care spunea că obiectivul guvernării sale este "Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, creşterea calităţii vieţii, în condiţiile compatibilizării sistemului sanitar românesc cu cel din Uniunea Europeană."

După 15 luni de guvernare, 3 miniştri schimbaţi la sănătate, şi mai ales după măsurile luate de aceştia, sistemul de sănătate a fost direcţionat printr-un management politic defectuos către colaps.

În loc să i se aplice măsuri de terapie intensivă (una din măsuri ar fi injectarea de fonduri financiare), se aşteaptă ca sistemul de sănătate să intre în moarte cerebrală şi să i se efectueze o procedură de transplant.

Ce mai contează că "donatorii - cetăţenii" nu şi-au dat acceptul, funcţionează acordul prezumat, adică acordul domnului transplantolog şef, domnul Boc, parafat cu sperietoarea financiară a ultimului an - FMI-ul. Ce se va transplanta? Bănuim. Proceduri noi cu nume extrem de atractive: coplata, clawback, preţuri de referinţă noi, privatizare, raţionalizare, descentralizare, bla, bla, bla.

Domnul "cosaş şef" Boc ne-a demonstrat ca mânuieşte bine coasa, numai că sistemul de sănătate are nevoie de măsuri care să se rezolvă cu bisturiul, şi nu cu coasa.

La începutul mandatului Guvernului Boc I am fost asiguraţi că "sănătatea este prioritate a guvernării şi că există un sprijin politic, pentru a începe o descentralizare reală în sistem".

"În primul rând, vreau să înţelegeţi că Sănătatea nu are culoare politică, are doar priorităţi, iar pentru mine, ca ministru, pacienţii sunt cei mai importanţi", spunea un fost ministru al sănătăţii care ştia numai ce culoare are Ferrari.

Repetările obsesive ale sloganului de mai sus în perioada derulării guvernelor Bocului I, II, III şi aşa mai departe, dublate de măsuri şi prevederi legislative care vin să contrazică declaraţiile guvernanţilor, denotă o atitudine care necesită cu siguranţă consult de specialitate psihiatric. Nu de alta, dar o afecţiune cunoscută şi destul de frecventă în România este schizofrenia, numai că pentru ea tratamentul conform ghidurilor este medicamentos, şi nu cel aplicat cu coasa sau cu rindeaua.

Pe de altă parte, măsurile luate de către guvernul Boc referitoare la accesul populaţiei la medicamente ne fac să credem că în 2010 medicina românească va inova major, prin brevetarea unor noi metode de tratament, şi anume coasa şi rindeaua.

În continuare, vom prezenta un top al politicilor publice de sănătate care ameţesc starea de sănătate a populaţiei:

top 1. scăderea finanţării pentru sănătate.

Avem în 2010 unul din cele mai mici bugete din ultimii 10 ani, cu 30% mai mic decât la începutul glorioasei guvernări; în primul rând, pentru că a scăzut procentul din p.i.b. alocat sănătăţii, de la aproximativ 4,5% în 2008 la numai 3,2%, apoi p.i.b.-ul a fost şi este şi el în cădere liberă.

Vom adăuga şi cele 3 rectificări bugetare în minus de anul trecut, ca să nu mai vorbim de demersul demagogic al ordonanţei de urgentă din septembrie 2009, prin care se acorda sistemului de sănătate "bani din cer", bani care se plătesc anul acesta, grevând, bineînţeles, bugetul anului 2010 care va ajunge numai până la mijlocul acestui an.

Mai departe ce se va întâmpla?

Vom aloca iar bani pe hârtie?

Vom mări decontarea de la 210 zile în 2009, după ce în 2008 era de 30 - 90 de zile, la 360 de zile în 2010?

Câte farmacii se vor mai închide?

Câţi distribuitori vor mai rezista?

Câţi oameni nu vor mai avea nici un acces la medicamente?

Acestea sunt întrebări la care guvernanţii trebuie să dea răspunsuri asupra modului catastrofal în care conduc destinele sistemului sanitar.

Orice măsuri de limitare a unor cheltuieli, de reducere a altora nu vor putea acoperi necesarul de finanţare neacoperit pentru o jumătate de an.

Aceasta este realitatea şi ea trebuie asumată de guvernul Băsescu - Boc - Udrea şi să li se spună oamenilor că pentru ei nu sunt bani să-şi caute sănătatea, dar sunt pentru publicitate în turism, pentru autostrăzi supraevaluate sau pentru site-uri guvernamentale.

Oare ce-o fi în capul acestor oameni?

Top 2. diminuarea accesului la servicii preventive.

După 15 luni de guvernare, putem declara că singura măsură preventivă de impact în sistemul de sănătate a fost prevenirea pacienţilor că nu mai sunt fonduri pentru a accesa servicii şi tratamente medicale.

Programele de depistare precoce a anumitor tipuri de cancer (sân, col uterin, colon şi prostată) au rămas frumoase declaraţii politice care nu s-au concretizat în toată această perioadă, în plus, anul acesta, nu mai există nici măcar alocare bugetară pentru acestea.

A fost introdus încă un program de prevenţie a bolii cardiovasculare, însă al cărui rol era să repete ceea ce făcuse Programul Naţional de Evaluare a Stării de Sănătate a Populaţiei în 2008, la o scară mult mai mare în domeniul bolilor cardiovasculare, şi anume evaluarea riscului absolut de boală cardiovasculară.

Observăm că nu se face prevenţie, pentru că nu se alocă fonduri, că programe de prevenţie deja realizate sunt stopate, dar se iniţiază altele şi, evident, nimeni nu înţelege nimic.

Un singur lucru este fără tăgadă: guvernul nu ştie ce este prevenţia, ceea ce înseamnă prevenţia pentru starea de sănătate a populaţiei pe termen mediu şi lung, nu poate asigura condiţii elementare de prevenţie, cum ar fi educaţia copiilor şi a adulţilor pentru o alimentaţie sănătoasă, pentru mişcare, pentru prevenţia diverselor patologii care au drept cauză fumatul, consumul de alcool, stresul etc.

Top 3. distrugerea asistenţei medicale primare.

Politica guvernării Boc faţă de medicina de familie a fost una maoistă, în condiţiile în care bugetul pentru medicina de familie a fost redus cu 40%, aducând multe cabinete medicale în pragul colapsului financiar.

Medicii în picioarele goale din satele chineze din anii '50 nu sunt departe de gândirea guvernării Boc faţă de medicina de familie românească.

Exponenţii partidului domniei sale se întreabă miraţi de ce guvernarea anterioară a trebuit să risipească atâţia bani pe prevenţie, vezi Programul de evaluare a stării de sănătate şi pe informatizare, pe laptopuri, iar alţii, care se încadrează la habarnişti, susţin cu ardoare introducerea unui "buget de practică" minimal, considerând că medicul de familie este fraudatorul sistemului de sănătate.

Există informaţii medicale, fişe pacient despre 11 milioane de cetăţeni în laptopurile medicilor de familie şi nimeni nu le utilizează, pentru că nu se vrea, pentru că nu se doreşte transparenţă.

Pentru prima oară, medicii de familie au venit în contact cu majoritatea pacienţilor de pe listele lor, inclusiv cu unii care n-au trecut niciodată pe la medic, au îndrumat pacienţii şi au efectuat acţiuni de educaţie sanitară reală a pacienţilor, au cunoscut mai bine condiţiile sociale ale oamenilor din listele de pacienţi şi au putut să realizeze o planificare mai bună a activităţii cabinetelor medicale.

Medicii de familie au început să contracteze credite bancare ca să-şi doteze cabinetele, să le aducă în parametrii ceruţi de normele sanitare, pentru că munca lor era recunoscută şi recompensată, însă aţi luat măsura diminuării veniturilor, astfel încât să le blocaţi activitatea.

Acesta este sistemul monstruos pe care l-aţi bulversat şi pe care îl patronaţi, aşa aţi înţeles să-i subordonaţi economic pe toţi aceia care trebuie să contribuie la umflarea buzunarelor şefilor din sistem, adică încurajaţi corupţia, lipsa de valori şi imoralitatea.

Vorbiţi despre orice, dar nu vorbiţi de faptul că aţi blocat activitatea chiar din cele mai importante zone ale sistemului sanitar, cum este medicina primară, şi că prin ce ne spuneţi zilnic nu faceţi decât să ne convingeţi că avem dreptate.

Top 4. dezorganizarea programelor naţionale de sănătate.

Programele naţionale de sănătate au nevoie stringentă de modernizare şi reaşezare pe principii transparente.

Acest lucru a fost aşteptat şi asumat la începutul guvernării Boc. În loc să analizeze şi să elimine sau să îmbunătăţească programele care nu au adus beneficiile aşteptate, în anul 2009 a fost "desfiinţată" Agenţia Naţională de Programe şi au apărut peste noapte programe noi care cu siguranţă că dacă nu au reuşit să îmbunătăţească viaţa românilor au reuşit să umple buzunarele guvernanţilor şi ale acoliţilor lor.

Dăm doar câteva exemple: programul de plase chirurgicale şi investiţia în doi roboţi chirurgicali care au fost achiziţionaţi la un preţ aproape dublu faţă de preţul mediu al pieţei şi al căror cost pentru consumabile per act operator ar asigura cu suficienţă bugetul câtorva zeci sau chiar sute de operaţii laparoscopice.

De ce s-au făcut aceste investiţii?

Încercăm să demonstrăm cum s-au cheltuit şi puţinii bani de investiţii comparativ cu anii anteriori, când am realizat spre exemplu cea mai amplă şi completă dotare pentru intervenţii laparoscopice din România, un program derulat special sub coordonarea comisiei de specialitate, prin care am crescut gradul de reuşită al intervenţiilor chirurgicale, ca şi confortul pacienţilor, concomitent cu reducerea timpului de spitalizare şi al costurilor din spitale, dar şi durata concediilor medicale.

Din fericire, programul funcţionează şi astăzi, pentru că s-a realizat încă din 2008 un sistem coerent de funcţionare, monitorizare, management ieşit de sub birocraţia unor funcţionari din minister numiţi politic în funcţii de conducere urmare a politizării totale a administraţiei publice.

Concluzia este simplă: unde se lucrează profesionist, lucrurile merg cum trebuie, programele de sănătate sunt puse exclusiv în slujba pacienţilor, în rest, sunt improvizaţii pentru acces facil la fondurile publice.

Top 5. eliminarea medicamentelor de pe piaţă.

Începutul guvernării Boc a coincis cu măsuri care au vizat politica medicamentului în sensul în care la 15 luni de guvernare ne confruntăm cu dispariţia unor produse esenţiale şi imposibil de înlocuit pentru afecţiuni medicale grave sau cu reticenţa companiilor farmaceutice de a mai promova medicamente inovative pe piaţa românească.

Scăderea preţului la medicamente după o formulă elaborată de "specialiştii" echipei guvernamentale a condus la exporturi paralele semnificative pentru un număr de zeci de produse, unele din medicamente care nu au înlocuitori.

În plus, măsura prin care se dorea creşterea prescrierii de generice s-a dovedit că are efecte inverse şi perverse, astfel încât a condus la eliminarea unor generice ieftine de pe piaţă care dădeau preţul de referinţă.

O a doua măsură care a afectat pacientul român a fost prelungirea termenului de plată a furnizorilor de medicamente până la aproape un an de zile, cu efect negativ pentru cetăţeni, deoarece, din ce în ce mai mult nu se vor mai aduce medicamente care nu sunt plătite la timp de casele de asigurări.

Încă odată se vede dispreţul autorităţilor faţă de cetăţeni, de cei care plătesc impozite şi taxe, faţă de cei care aşteaptă ca statul să lucreze în favoarea lor.

A treia măsură a fost decisă anul trecut, dar este parafată şi implementată zilele acestea sub forma unei suprataxări a cifrei de afaceri a companiilor farmaceutice.

Domnul Boc preferă să îi spună clawback şi o flutură ca pe o măsură de salvare din pieire sigură a sistemului sanitar, măsură care ne-a fost impusă ce-i drept de FMI.

Numai că, din păcate, "cosaşul" Boc nu poate pricepe diferenţa dintre suprataxare şi un mecanism de control al creşterii vânzării de medicamente, aşa încât aşteaptă cât mai rapid "banii din cer", banii pe care nu a uitat să îi prevadă în bugetul pe 2010 calculaţi după o formulă doar de dânsul ştiută.

De fapt, acest guvern a introdus o taxă pe cifra de afaceri a producătorilor de medicamente, în contradicţie cu prevederile europene, dar asta nu contează pentru guvernanţii noştri, şi-i obligă să-şi redirecţioneze vânzările către ţări cu un comportament fiscal şi administrativ normal şi în concordanţă cu reglementările internaţionale.

Ne putem închipui orice despre personaje politice cinice.

Pentru ca accesul la medicamente să devină aproape imposibil, guvernanţii şi-au propus să modifice şi definiţia preţului de referinţă, adică a preţului care dă nivelul de compensare la o clasă de medicamente din lista de compensate şi gratuite astfel încât pacienţii care plăteau o sumă modică pentru aceste medicamente trebuie să plătească din buzunarul propriu sume de 10, 20 sau poate şi 100 de ori mai mari decât cele practicate până în prezent.

Aţi făcut calcule să vedeţi ce se întâmplă cu medicamentele pe care trebuie să le ia oamenii, domnilor guvernanţi?

Aţi estimat cum vor reacţiona pacienţii când nu vor mai putea să-şi cumpere medicamente din cauza diferenţelor mari de preţ ca urmare a sumelor tot mai mari pe care le vor achita pentru că s-a schimbat modalitatea de compensare?

De ce nu spuneţi adevărul şi-i minţiţi pe cetăţeni?

Top 6. politica de cadre.

Aceasta a fost poate cea mai vizibilă măsură a guvernanţilor de la sănătate în special în teritoriu unde pe rând în deconcentrate, spitale şi alte instituţii subordonate sau în coordonare au fost plasaţi "favoriţii" fiecărei guvernări, astfel încât avem spitale cu manageri şi fără consiliu director aprobat, şefi de deconcentrate care sunt numiţi doi sau trei pe acelaşi post şi chiar medici rezidenţi directori de direcţii sanitare; managementul ineficient promovat de noua conducere a ministerului, preocupată mai degrabă de vânătoarea de vrăjitoare din sistemul sanitar şi nu de calitatea actului medical; exemple: schimbările de manageri de spitale, reorganizarea ASP-urilor în DSP-uri, pentru a putea numi politruci aparţinând majorităţii guvernamentale, anulare licitaţii şi programe de investiţii etc.

Dar poate că lovitura de graţie a venit în momentul în care a fost aprobată Legea salarizării unice prin care personalul medical a fost încadrat într-o categorie neconformă cu importanţa socială a muncii, cu durata foarte mare de pregătire profesională, cu categoriile de sporuri salariale specifice existente în sistemul sanitar, ca şi dispariţia din această lege a unor categorii de personal care efectuează activităţi conexe actului medical.

Se înţelege limpede că guvernanţii nu au întreprins nimic în sensul în care acest sistem are nevoie de un tratament aparte pentru a asigura condiţii de dezvoltare a resurselor umane de specialitate medicală.

Top 7. goana după aur: coplata şi taxa pe fast-food.

Un alt cuvânt mare de care guvernul Băsescu - Boc - Udrea s-a îndrăgostit a fost cel de coplată. Nu contează că nimeni nu a fost în stare până acum să prezinte avantajele concrete ale utilizării unui asemenea sistem în România, mai ales în forma brutală anunţată.

Am fost intoxicaţi cu exemple din statele vecine care folosesc coplata şi care au sisteme de sănătate mai performante decât cel românesc, o altă manipulare guvernamentală deoarece s-au utilizat informaţii trunchiate.

Guvernul Boc uită un lucru esenţial însă, toată lumea interesată se poate informa uşor pe internet, iar coplata este un mecanism de control al suprautilizării serviciilor medicale, nu o metodă de creştere a finanţării sistemului de sănătate.

În România, în prezent, nu se cunoaşte nevoia reală de servicii medicale, nu există nici măcar un studiu, ci numai păreri politice, în consecinţă nu se poate spune că există un exces de consum şi asta mai ales la nivelul medicului de familie, de exemplu.

Am fi putut avea pentru 11 milioane de români informaţii referitoare la riscurile de îmbolnăvire din Programul Naţional de evaluare al stării de sănătate a populaţiei, dar am aflat de la jurnalişti că atunci când au solicitat diverse date din acest program, ministerul a declarat în scris că nu le mai are, că le-a pierdut, deşi în primăvara lui 2009 s-au făcut declaraţii de presă şi aprecieri publice despre rezultatele programului.

Înţeleg că nu se doreşte să fie făcute publice aceste informaţii pentru că ar impune anumite măsuri din partea autorităţilor.

Argumentul că serviciile spitaliceşti sunt folosite în exces poate fi valid, cu un singur amendament esenţial însă. El este un mecanism de supravieţuire, unicul de altfel, în condiţiile în care nu există un sistem de prevenţie funcţional, o reţea de asistenţă medicală primară finanţată corespunzător şi un ambulatoriu de specialitate prezent şi eficient, o stimulare a spitalizării de zi şi a îngrijirilor pentru cronici şi cele de lungă durată, care au fost dispreţuite, nefinanţate, deci nefuncţionale din cauza statului.

Spitalul este un debuşeu sau în anumite localităţi şi regiuni este singura instituţie care asigură servicii de sănătate şi servicii medico-sociale pe o rază de 50-100 de kilometri.

Aceasta este România anului 2010 a cărei clasă politică de la putere consideră că investiţia în turism este esenţială şi mai benefică decât cea în servicii şi infrastructură de sănătate.

În loc să se asigure bani pentru construirea de spitale s-a luat decizia anulării acelor spitale care nu sunt interesante din punct de vedere politic.

O altă metodă ingenioasă de a creşte finanţarea sistemului de sănătate a fost trâmbiţarea introducerii unei aşa zise taxe pe alimentele nesănătoase, similară taxei pe viciu.

Încă odată, realizăm dispreţul pentru cetăţean al guvernării Boc care în loc să gândească modalităţi de educaţie pentru o alimentaţie sănătoasă integrate într-o strategie de nutriţie încearcă să impoziteze hamburgerul şi halviţa.

Sănătatea se face numai pe banii cetăţenilor, care vor suporta creşterile de preţ, nu mai vorbesc de presiunea pe inflaţie care se va răsfrânge asupra întregii populaţii.

Oare nimeni nu se gândeşte la aceste corelaţii elementare?

Oare numai privitul la vârful nasului contează şi restul se va vedea altădată?

Top 8. dezinformarea versus informatizarea sistemului de sănătate.

Informatizarea este un element esenţial pentru funcţionarea eficientă a sistemului de sănătate în general, aşa cum se întâmplă în toate ţările civilizate.

Cu toate acestea, guvernul Boc a considerat că e mai corect să oprească nişte proceduri de licitaţie pentru aplicaţii care acum ar fi ajutat decidenţii politici să ia decizii informate şi în cunoştinţă de cauză.

Guvernul Boc a anulat o licitaţie de 700.000 euro care era în evaluare la începutul anului 2009 şi a propus alta, dar de 10 milioane euro. Şi nici aceasta nu s-a mai realizat, pentru că ar fi absurd să se irosească atâţia bani şi deci nu avem posibilitatea să valorificăm informaţiile din calculatoarele celor peste 11 mii de medici de familie, dar şi de la 11 milioane de cetăţeni.

Sistemul informatic al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aşa cum se dezvoltă azi, este un sistem depăşit, extrem de scump şi care a fost construit de unii informaticieni pentru ei înşişi sau poate, în cel mai bun caz, pentru economiştii instituţiei de asigurări, dar în niciun caz pentru utilizatorul principal, medicul sau farmacistul aflat în contract cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Cu alte cuvinte, vedem cum se dezvoltă sistemele informatice degeaba, care nu folosesc decât birocraţiei statale. Întrebaţi-i pe cei pe care-i obligaţi să aplice absurdităţile pe care le emanaţi şi veţi constata că medicii sunt nevoiţi să cumpere diverse progrămele informatice de la furnizori recomandaţi de casele de asigurări de sănătate ca să poată face raportările către aceleaşi case. Promovaţi şpaga, promovaţi arbitrariul.

Top.9. Cuvinte mari, acţiuni mici. Acreditarea, raţionalizarea descentralizarea.

Acreditarea a rămas în continuare o formă fără fond pentru toate structurile sistemului sanitar. Iar statul a ştirbit din autonomia Comisiei de acreditare a spitalelor, mutând-o de la guvern, evident, la minister.

De fapt, de frica unei obiectivităţi normale a procesului de acreditare s-a optat pentru propagandă şi minciună, pentru ascunderea adevărului şi nerealizarea unui proces necesar şi obligatoriu pentru a face progrese în sistem. Raţionalizarea serviciilor spitaliceşti ar fi trebuit să constituie un obiectiv major dacă ministerul ar fi încercat să continue să gândească într-o manieră fiziologică pentru un sistem de sănătate şi anume: promovarea sănătăţii şi educaţie pentru sănătate, prevenţie, asistenţă medicală primară, asistenţă medicală secundară, asistenţă medicală terţiară, asistenţă de recuperare, reabilitare, paleaţie şi îngrijiri de lungă durată.

Din păcate, viziunea de ansamblu u există, iar măsurile luate sunt pur cosmetice şi, după cum se ştie, fondul de ten dispare la fel de uşor cum se aplică.

Descentralizarea.

Dacă prin accelerarea procesului de descentralizare în sistemul de sănătate se înţelege elaborarea unui act normativ numit strategie de descentralizare şi plan de acţiune nerealist, atunci această direcţie de acţiune şi-a atins scopul. Marea realizare a Guvernului se rezumă la vorbe, la principii, la promisiuni, la demagogie permanentă.

Top.10. Politica de opacizare a informaţiilor publice sau cum s-a anulat transparenţa.

După 15 luni de guvernare, Guvernul ne-a obişnuit cu decizii arbitrare, fără realizarea procesului de transparenţă, fără dezbateri publice absolut necesare, fără dorinţă sinceră de negociere şi de găsire a celor mai potrivite soluţii.

Mai mult de atât, s-a ajuns la aberaţii cum ar fi eliminarea comisiei de strategie terapeutică şi a unor actori instituţionali în procesul de definitivare a unor decizii esenţiale pentru sistemul de sănătate. Mai stranie este hotărârea de micşorare a numărului membrilor Comisiei naţionale de transparenţă şi, evident, creşterea suspiciunii de corupţie asupra acesteia, numirea membrilor fiind suspectă de persoane de casă ale Guvernului şi ministerului. Ce se poate spera de la munca de clan, de la promovarea pe prietenii şi nu pe criterii politice de profesionalism, competenţă şi eficienţă?

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Doamnelor şi domnilor invitaţi,

Moţiunea pe care am elaborat-o are în vedere propunerea de schimbări importante prin care să se permită deblocarea sistemului sanitar şi asigurarea unui cadru mai favorabil pentru cetăţenii români, cei care susţin din banii lor cheltuielile publice. În acest sens, semnatarii prezentei moţiuni solicită luarea de urgenţă a următoarelor măsuri: adoptarea proiectului de lege, iniţiativă cetăţenească aflată în dezbatere parlamentară privind alocarea minimum 6% din p.i.b. pentru sistemul de sănătate, din care 1% să fie direcţionat către investiţii; depolitizarea conducerilor de spitale şi a serviciilor deconcentrate ale sistemului şi scoaterea la concurs a posturilor de conducere de la toate nivelurile şi din instituţiile sanitare, promovând un management sanitar performant; corectarea Legii privind salarizarea unitară la capitolul referitor la personalul medical, în scopul recunoaşterii meritelor acestei profesii medicale şi aşezării în partea superioară a grilei de salarizare, reaşezarea politicilor de resurse umane pe principii de valoare, respect pentru profesionalism şi competenţă; definitivarea pachetului de servicii medicale de bază, decontate din asigurările sociale de sănătate şi prezentarea acestuia opiniei publice, servicii care să fie asigurate oricărui cetăţean asigurat la nevoie; adoptarea unui proiect de lege privind prevenţia în sănătate, ca mijloc sigur de a îmbunătăţi starea de sănătate a populaţiei, de a utiliza eficient componentele medicinii primare; realizarea de programe naţionale de sănătate, la nivelul necesităţilor pentru patologiile cele mai importante, precum şi organizarea şi funcţionarea acestora în condiţii de eficacitate; asigurarea de medicamente compensate pentru toţi cetăţenii care au dreptul în baza unei reţete legale prin orice farmacie, în orice zi şi la orice oră; începerea construirii de spitale noi pentru care există studii de fezabilitate; hotărâri de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, licitaţii organizate şi finalizate; continuarea deschiderii de SMURD în toate judeţele ţării, astfel încât să crească operativitatea de intervenţie în situaţii de maximă urgenţă; realizarea descentralizării manageriale a tuturor spitalelor publice, cu excepţia celor judeţe de urgenţă şi a celor care asigură servicii medicale de strictă specialitate: diabet, oncologie, boli cardiace, rinichi, ORL etc.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sănătatea nu avea culoare politica la sfârşitul anului 2008, dar a avut din plin culoarea roşu-portocalie în anul 2009, ca dovadă hemoragia masivă de fonduri, de manageri şi funcţionari publici competenţi, destituiţi pentru că refuzau sa vadă totul în roşu-portocaliu..., şi se pare că tinde spre negru anul acesta.

Pacienţii sunt cei mai importanţi spunea ex-ministrul. poate se referea la numărul din ce în ce mai mare al acestora în indicatorii de mortalitate din statistici, aşa că a hotărât că ei merită din plin să primească mai puţine servicii medicale, medicamente si să plătească mai mult.

Aşa că, după 15 luni de guvernare, putem spune că la "Sănătate, nimic nu este sănătos."

Vă mulţumesc şi vă invit, stimaţi deputaţi, să votaţi această moţiune. (Aplauze.)

Domnul Mircea Duşa:

În continuare are cuvântul domnul Cseke Attila, ministrul sănătăţii.

Domnul Cseke Attila:

Stimat prezidiu,

Stimaţi colegi parlamentari,

Doamnelor şi domnilor,

La sfârşitul anului trecut am acceptat să preiau funcţia de ministru al sănătăţii cu toată responsabilitatea şi sunt conştient că astăzi coordonez un sector vital pentru oameni.

Din respect pentru cetăţeni, voi fi prezent în faţa Parlamentului ori de câte ori voi fi convocat, chiar dacă, aşa cum se întâmplă şi în prezent, nu am venit să răspund pentru faptele şi deciziile mele, ci pentru ale altora.

În decembrie 2009 am obţinut încrederea dumneavoastră, inclusiv a celor care astăzi semnează o moţiune simplă, consider eu, numai din raţiuni politice, nu pentru că ar fi îngrijoraţi de sănătatea românilor. Să ştiţi că atât astăzi, cât şi până la sfârşitul mandatului meu, veţi avea în faţa dumneavoastră acelaşi om direct şi sincer, un partener de dialog căruia la audieri i-aţi făcut onoarea de a-i acorda, poate pentru prima oară în ultimii 20 de ani, încrederea dumneavoastră prin unanimitate de voturi.

Când ai o moţiune introdusă pe domeniul pe care-l gestionezi la un moment dat, sigur că o citeşti şi răsciteşti cu responsabilitatea pe care trebuie s-o avem cu toţii faţă de un demers democratic al unui partid din opoziţie. Şi, desigur, de unde să începi, dacă nu de la titlul moţiunii, "La sănătate, nimic nu este sănătos", ne spun semnatarii moţiunii. După 3 luni de mandat, ungurul de la sănătate vine şi vă întreabă, domnilor colegi, cum de s-a ajuns aici. Cine a permis ca situaţia să degenereze astfel încât după 20 de ani de democraţie să venim în faţa poporului cu această constatare.

Vorbiţi, domnilor colegi, de reforma sistemului sanitar din SUA şi spuneţi aici: "Barak Obama a pus primul accent pe reforma sistemului sanitar american în cadrul campaniei electorale şi a pregătit o lege în acest sens, iar SUA au asistenţă medicală care nu se compară cu cea de la noi."

Da, onoraţi colegi, într-adevăr, SUA nu se compară cu România. Acolo nu există 5 milioane de plătitori la Fondul unic de asigurări de sănătate şi peste 21 de milioane de beneficiari. Mai mult, acolo nu au existat guvernări care au scăzut cu procente însemnate contribuţia la asigurări într-o perioadă de creştere economică de 8%. Vreţi să vă răspund eu ce nu este sănătos în acest sistem? Eu cred că cel mai în măsură să răspundeţi sunteţi chiar dumneavoastră.

Am avut curiozitatea de a mă uita pe lista miniştrilor sănătăţii din perioada menţionată şi am constatat cu surprindere că cel mai lung mandat de ministru al sănătăţii în ultimii 15 ani l-a avut unul dintre iniţiatorii acestui document, care ne-a şi citit textul moţiunii azi în plenul Camerei Deputaţilor.

Domnule ex-ministru Nicolăescu, permiteţi-mi să consider că astăzi aţi dat singur un răspuns pentru situaţia sistemului sanitar. Mă gândesc şi la cele întâmplate în mandatul dumneavoastră: 200 de milioane de euro cheltuiţi pe nişte analize fără rezultat; 23 de milioane de euro pe care cetăţenii trebuie să-i achite anul acesta pentru vaccinul anti HPV care naşte controverse chiar şi printre specialişti; milioane de euro plătite pe studii de fezabilitate într-un proiect grandios, la care nici SUA, pe care l-aţi amintit aici nu au îndrăznit să viseze; construcţii a peste 30 de spitale din care nu s-a început nici măcar unul. Şi exemplele ar putea continua.

După logica titlului moţiunii dumneavoastră, probabil că ar trebui să împărţiţi vina faptului că în sănătate nu este nimic sănătos cu toţi cei care au condus acest sistem, proporţional cu anii de mandat şi în funcţie de partid. Cred că dacă făceam un exerciţiu democratic în acest sens, dumneavoastră, iniţiatorii, nu aţi fi ieşit tocmai bine. Dar eu nu-mi propun asemenea jocuri, pentru că însăşi teza de la care s-a plecat ar fi greşită.

Consider că moţiunea simplă introdusă de către colegii parlamentari ai PNL nu îmi este adresat. Parcă este pregătită pentru altă perioadă la care iniţiatorii fac frecvent trimitere, inclusiv prin citate şi aici citez şi eu din textul moţiunii ale unui "fost ministru al sănătăţii care ştia numai ce culoare are Ferrari." Sunt convins de faptul că şi colegii dumneavoastră din opoziţie nu vor vota o moţiune care indirect critică mandatul fostului ministru Bazac.

Pentru a avea o structură logică a discursului, vă rog să-mi permiteţi să subliniez aspectele cele mai importante în analiza situaţiei sistemului sanitar, iar cu ocazia dezvoltării acestor idei voi atinge toate subiectele semnalate în moţiune.

Aşa cum am precizat şi la începutul mandatului, priorităţile mele şi ale acestui guvern în domeniul sănătăţii pentru anul 2010 sunt: descentralizarea; identificarea unor surse suplimentare de finanţare a sistemului; informatizarea şi reforma structurală a sistemului medical cu punct de plecare medicina primară.

Să începem cu descentralizarea, măsura care va fi luată în cel mai scurt timp posibil. Tot vorbim despre această sintagmă de ani de zile şi, cu toate acestea, s-a făcut mult prea puţin în acest domeniu. Chiar nu înţeleg care este problema unui partid de dreapta cu privire la o asemenea măsură. Ar trebui să fiţi primii mei susţinători, poate reuşesc totuşi astăzi să vă determin să susţineţi o măsură de politică de dreapta, deoarece descentralizarea reprezintă, în acest moment, pentru România una dintre soluţiile de eficientizare, dar şi de asigurare a transparenţei decizionale.

Stimaţi colegi,

Niciun ministru al sănătăţii nu poate coordona eficient, nu a făcut-o nici până acum, activitatea a peste 430 de manageri de spital şi pot să vă dau ca exemplu fosta echipă a domnului ministru Nicolăescu, unde managerii dumnealui nedescentralizaţi au lălăit mai mult de un an la aplicarea Hotărârii de Guvern cu privire la împărţirea Spitalului din Târgu Mureş. după împărţire, tot aceiaşi manageri au triplat numărul funcţiilor de conducere în cele două spitale. Oare aceasta înseamnă coordonare, cost, eficienţă şi fezabilitate?

Eu pot să vă spun că, prin descentralizare, Ministerul Sănătăţii îşi consolidează rolul firesc, acela de strateg şi formator de politici publice şi, conform principiului subsidiarităţii, va ceda rolul de administrator comunităţilor care sunt mai aproape şi cunosc nevoile cetăţenilor pe care-i reprezintă.

Un alt obiectiv urmărit prin descentralizare este facilitarea atragerii în sistem al fondurilor externe suplimentare, fiindcă autorităţile locale sunt instituţiile care pot susţine proiectele pentru atragerea de fonduri europene în vederea dezvoltării infrastructurii, creşterii calităţii serviciilor medicale, proiecte de care sistemul medical românesc are azi urgentă nevoie.

Noua reglementare pentru descentralizarea sistemului sanitar va include transferul unui număr de peste 370 de spitale în administrarea consiliilor locale şi judeţene. Vor rămâne în administrarea ministerului sănătăţii 60 de institute naţionale, spitale clinice judeţene şi municipale de urgenţă în Bucureşti şi în ţară şi câteva spitale de mono-specialitate. Astfel, Ministerul Sănătăţii îşi păstrează posibilitatea unei intervenţii majore şi coerente de sine stătătoare şi de înalt nivel medical în caz de nevoie, forţă majoră sau, doamne fereşte, calamitate naturală.

Din punct de vedere financiar, descentralizarea trebuie să aibă în prim plan cele mai importante două principii ale unei politici de sănătate: sustenabilitatea finanţării serviciilor medicale şi echitatea, corectitudinea în finanţare.

Sustenabilitatea serviciilor medicale înseamnă că după descentralizare spitalele vor fi finanţate în continuare din Fondul naţional de asigurări de sănătate, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, în cazul programelor naţionale de sănătate, achiziţiilor de echipamente performante unităţilor de urgenţă şi activităţilor de cercetare şi doar în mai mică parte de la bugetele locale.

Echitatea, corectitudinea în finanţare trebuie să însemne pentru toţi primarii, preşedinţii de consilii şi consilieri aceeaşi plată pentru o apendicită vindecată la fiecare spital descentralizat. Sunt sigur că şi iniţiatorii moţiunii erau conştienţi, chiar în timpul mandatului lor, de importanţa financiară a egalizării tarifelor, încercând şi ei să facă acest demers într-o perioadă de creştere economică. Din păcate, s-a reuşit numai în trei judeţe - Mureş, Tulcea şi Teleorman.

Într-adevăr, ne va fi mai grea egalizarea tarifelor într-un an de austeritate, dar numai aşa putem crea condiţiile unei pieţe libere ale serviciilor spitaliceşti, condiţii corecte şi egale pentru colegii noştri din administraţiile locale, indiferent de culoarea lor politică.

Egalizarea nu trebuie făcută doar pentru unele judeţe, pe criterii neştiute sau prea bine ştiute de toţi, ci se face pentru binele funcţionării în condiţii de corectitudine a majorităţii spitalelor. Mă miră să vă aud vorbind de clişee politice când vă referiţi la egalizarea tarifului pe caz ponderat. Şi îmi vine să vă întreb de unde au răsărit oare situaţiile în care apendicita mea costă mai puţin la Salonta, la spitalul de la Salonta, decât la dumneavoastră la Lehliu-Gară? De unde aceeaşi intervenţie costă mai mult la Sibiu decât la Cluj Napoca, Târgu Mureş sau Iaşi? Eu chiar nu ştiu, pentru că aşa am moştenit tarifele.

Susţin în continuare că medicina de familie constituie pilonul nr.1 în sistemul sanitar, fiind poarta prin care pacientul ar trebui să intre în sistem. Eu vă îndemn şi pe această cale să vă adresaţi medicilor de familie de câte ori vă îmbolnăviţi. Cred în medicina primară românească, cred în posibilitatea dezvoltării ei, cred în capacitatea noastră de a înţelege că numai un sistem de medicină primară cu eficacitate sporită poate opri avalanşa de bolnavi către niveluri mai înalte de deservire, mult mai costisitoare.

Într-un document realizat de experţii Băncii Mondiale se arată: "În contextul României există multe exemple de situaţii în care lipsa autonomiei manageriale şi clarităţii în ceea ce priveşte responsabilitatea limitează performanţa sistemului". Un exemplu ar fi decizia din 2008 de a mări salariile personalului sanitar cu 40%. Conform experţilor internaţionali, decizia nu a fost echilibrată cu alocări bugetare mărite pentru spitale şi, astfel, conducerile spitalelor nu au putut ajusta costurile crescute cu salariile. Rezultatul este un vârtej de datorii, în continuă creştere, ale spitalelor care, în cele din urmă, pot destabiliza întregul sistem.

Stimaţi colegi,

Dacă vorbim de programele naţionale de sănătate în 2010, Ministerul Sănătăţii are la dispoziţie circa 110 milioane de euro, cu care trebuie să tratăm oameni bolnavi, să asigurăm tratamentul în străinătate al pacienţilor care nu pot fi trataţi în ţară şi să facem în plus educaţie şi prevenţie.

În cadrul programelor naţionale de sănătate pentru anul 2010 am alocat fonduri importante pentru profilaxie, am elaborat o schemă modernă de vaccinare a copiilor, conform celei europene aprobate în 2009, respectiv vaccinarea gratuită a tuturor. Am reuşit să asigurăm obligaţia asumată de către România, ţară membră Uniunii Europene, în privinţa controlului infecţiilor nozocomiale, mediului şi securităţii transfuzionale.

De asemenea, continuăm finanţarea Programului de transplant, oncologie, diabet, dializă, boli rare, ortopedie, boli infecţioase, cardio-vasculare, inclusiv tratament în străinătate. Dezvoltăm Programul de sănătate al mamei şi copilului prin extinderea unor subprograme care abia acum devin cu adevărat naţionale. Ne îngrijim şi de sănătate orală a copiilor prin tratamente stomatologice pentru copiii de clasa I, capitol la care am fost foarte deficitari. Consider că preocuparea pentru sănătatea mamei şi copilului reprezintă o investiţie însemnată în sănătatea viitoarelor generaţii din România.

În anul 2010 vom lansa un program nou de educare a viitoarelor mame cu privire la sănătatea în timpul sarcinii şi la îngrijirea nou-născutului.

Stimaţi colegi, semnatari ai moţiunii,

Moţiunea formulată de dumneavoastră face referire la Programul naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, început în 2007, continuat în 2008, program după care Guvernul a reuşit să achite datoriile rezultate abia în 2009, costurile ridicându-se la aproape 200 de milioane de euro.

Conform datelor furnizate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi prelucrărilor statistice efectuate de Centrul de calcul al Ministerului Sănătăţii, în cele 18 luni de funcţionare, programul menţionat a luat în evidenţă peste 12 milioane de persoane, dintre care doar 10.778.868 de persoane apar cu evaluări validate. Peste un milion de cazuri au evaluări absente sau incomplete, dar plătite, şi încă nu s-a justificat de ce aproximativ 450 de mii de c.n.p.-uri apar evaluate de două ori.

Cele 892 de laboratoare de analiză incluse în program au efectuat peste 72 de milioane de analize, din care doar 67 de milioane au fost solicitate de medicii de familie. Ministerul Sănătăţii a plătit 5 milioane de analize suplimentare. Laptopurile achiziţionate pentru medicii de familie au costat 10 milioane de euro. Costurile administrative, tipărirea tichetelor, expedierea prin poştă ne-au mai luat de la bugetul sănătăţii încă 20 de milioane de euro. Nu aceasta este însă cea mai mare problemă.

Din nefericire, din punct de vedere ştiinţific, utilitatea datelor este discutabilă, nefiind posibilă interpretarea şi evaluarea obiectivă a acestora din cauza metodologiei nepotrivite de organizare a acestui amplu studiu.

Fără a intra în detalii, merită de reţinut că din fondurile cheltuite pentru Programul de evaluare al sănătăţii populaţiei timp de peste un an, Ministerul Sănătăţii ar fi putut derula Programul de screaning şi prevenţie pentru cancerul de col uterin timp de 4 ani. Eu cred totuşi că era mai bine dacă se întâmpla aşa.

Să vorbim şi despre serviciile de urgenţă. Dezvoltarea sistemului de urgenţă nu s-a sistat aşa cum sugeraţi dumneavoastră în textul documentului citit azi. În cursul anului 2009 au fost achiziţionate un număr de 102 ambulanţe tip B, din care 31 au fost predate Smurd-ului şi 71 serviciilor de ambulanţă, şi 35 de ambulanţe de tip C, din care 6 predate Smurd-ului, 29 serviciilor de ambulanţă.

Totodată, au fost achiziţionate şi 8 unităţi mobile de terapie intensivă neo-natală şi 2 incubatoare pentru elicopterele Smurd. Tot în cursul anului 2009 au fost dotate 192 de compartimente de primiri urgenţe şi camere de gardă cu echipamente de resuscitare şi de asistenţă medicală de urgenţă din programul finanţat prin Banca Mondială.

Planul Ministerului Sănătăţii în cursul anului 2010 este de a continua achiziţiile ambulanţelor pentru serviciile de ambulanţă şi pentru Smurd, astfel încât să se păstreze standardul stabilit pe plan naţional.

Tot în cursul acestui an urmează să înceapă procedura de achiziţii a 6 elicoptere destinate activităţii Smurd şi care urmează a fi livrate în următorii 4 ani.

În cursul anului 2009 şi la începutul anului 2010 au fost înfiinţate mai multe structuri judeţene noi Smurd şi echipaje noi Smurd în cadrul structurilor deja existente, astfel ajungând la un număr de 33 de judeţe împreună cu Bucureştiul.

Să continuăm cu medicamente şi farmacii. În anul 2008, ministrul de atunci al sănătăţii a decis îngheţarea preţului medicamentelor prin menţinerea unei rate de schimb fixe pentru a calcula preţul reglementat al medicamentelor de import, rezultând astfel aproape un blocaj pe piaţa farmaceutică. Decizia de actualizare a preţului a fost amânată în mod repetat de-a lungul anului electoral 2008, menţinându-se forţat cursul de schimb de 3,32 de roni/euro şi actualizându-se la 3,63 doar din noiembrie şi doar pentru programele naţionale.

Criza şi-a atins un maximum în octombrie 2008 cu proteste ale distribuitorilor de medicamente şi decizia unanimă de a opri aprovizionarea pentru 2 săptămâni. Populaţia a avut mai puţin de suferit datorită stocurilor de medicamente existente în farmacii.

Tot în aceeaşi perioadă, eliminarea plafoanelor farmaciilor pentru eliberarea medicamentelor a dus la epuizarea fondurilor alocate sănătăţii pentru medicamente compensate şi gratuite în mai puţin de un trimestru, precum şi la creşterea consumului de medicamente în anul 2009 faţă de 2008 cu 40,6%, tendinţa fiind în creştere în continuare.

Dificultăţile economice cu care se confruntă întreaga Românie se răsfrâng asupra societăţilor comerciale şi, inevitabil, şi asupra farmaciilor. Dar, din evidenţa eliberării numărului de autorizaţii, anual se deschid în jur de 450-500 de farmacii, deci închiderea unora nu se va întâmpla la o scară care să afecteze ansamblul pieţei de distribuţie cu amănuntul de medicamente.

De asemenea, numărul medicamentelor noi care s-au pus pe piaţă este în continuă creştere. Astfel, în 2007 în jur de 600, în 2008 - 900, iar în 2009 în jur de 1100 de medicamente nou introduse.

Pentru deblocarea situaţiei financiare din sistemul sanitar, Ministerul Sănătăţii a introdus un mecanism financiar similar sistemelor de tip clawback... M-aş putea dezice de el foarte uşor, fiind promovat tot de către ministrul pe care tot îl invocaţi în moţiune şi care nu cunoştea, cum spuneţi dumneavoastră, decât culoarea acelei maşini de sport italiene. Acesta este un sistem prin intermediul căruia toţi producătorii de medicamente care desfac produse pe piaţa românească vor contribui la finanţarea sistemului public de sănătate de la 5 până la 11%.

Actul normativ e în dezbaterea Parlamentului, deci aveţi la dispoziţie materialul în Camera Deputaţilor.

Informatizarea sistemului. Salut şi pe această cale ideea distribuirii laptopurilor către medicii de familie. Păcat că nu a fost precedat de informatizarea sistemului, conectarea lor în reţea, reguli mai clare de programare la consultaţii.

Sunt convins că bolnavul apreciază mai mult orice mică schimbare în bine la nivelul programării consultaţiilor, îmbunătăţirea actului medical, decât un laptop pe masa medicului. Nu le contest utilitatea, însă am senzaţia că s-a dat computerul de bord, dar nu s-au asigurat roţile.

Informatizarea este un element esenţial pentru funcţionarea eficientă a sistemului de sănătate. Tocmai de aceea unul dintre obiectivele mandatului meu este realizarea cadrului naţional de sănătate. Acesta presupune existenţa unei infrastructuri informatice naţionale bine puse la punct. Doar menţionez aşa, şoptind oarecum, că, potrivit Legii nr.95/2006, implementarea cadrului naţional de sănătate era prevăzută pentru data de 1 ianuarie 2008. De ce n-aţi făcut-o, stimaţi colegi semnatari ai moţiunii, căci în mare măsură nu mai aveam problemele pe care le avem astăzi pe acest domeniu.

Astăzi suntem singura ţară membră a Uniunii Europene în care cetăţeanul este pus să stea la rând la casele judeţene de asigurări de sănătate pentru a scoate o adeverinţă cu privire la plata sau neplata, plata la zi a contribuţiei de sănătate.

În ceea ce priveşte sistemul informatic unic integrat al asigurărilor sociale de sănătate, a fost finalizat şi lansat în anul 2008. Dacă credeţi că sistemul este depăşit, aşa cum spuneţi în moţiune, de ce le-aţi plătit banii informaticienilor care nu şi-au făcut treaba. Într-adevăr, au fost şi sunt multe probleme cu acest sistem moştenit din 2008. Dar nu ne văităm continuu de ele, ci încercăm să le corectăm pe parcurs.

Susţineţi faptul că Guvernul Boc a anulat o licitaţie de 700 de mii de euro care era în evaluare la începutul anului 2009 şi a propus alta, dar de 10 milioane.

Vă pot informa că prima, cea de 700 de mii de euro, a fost o licitaţie pentru un soft pentru medicii de familie care a fost atacată în instanţă încă în 2008, iar sentinţa dată în 2009 a anulat întreaga licitaţie din cauza unor nereguli de procedură.

Să ne referim puţin şi la buget. Vă mulţumesc că aţi adus în dezbatere acest subiect. Ar fi mult de discutat pe această temă şi de responsabilitatea tuturor pentru stadiul la care ne aflăm în prezent. Aş vrea să vă spun că eu aş fi fost foarte bucuros dacă era aşa cum ne-aţi spus dumneavoastră în moţiune. Din păcate, finanţarea sistemului sanitar în anul 2008 a fost de 3,8% din p.i.b. şi nu 4,5%, aşa cum greşit aţi precizat în documentul citat.

În perioada 2008-2010, cheltuielile pentru sănătate au înregistrat un trend descendent, atât în sume absolute, cât şi ca procent din p.i.b. Această situaţie se datorează în principal măsurilor luate în anul 2008, prin care s-au diminuat cotele de contribuţie aferente asigurărilor sociale de sănătate la 5,5% pentru angajaţi, 5,2% pentru angajatori şi 10,7% pentru persoanele care se asigură facultativ.

Stimaţi colegi,

Timp de 10 ani de zile, în România, contribuţia a scăzut în mod constant, de la 7 plus 7%, 14 în total, la 10,7%, cât este în prezent. Ultima scădere întâmplător sau nu a avut loc la sfârşitul anului 2008. Aceste scăderi au dus desigur la resurse financiare mult diminuate pentru bugetul sănătăţii. S-ar putea spune că nu e bine să avem fiscalitate şi contribuţii mari. Da. Doar că ţări ca Germania cu 14,9%, Cehia 13,5%, Slovacia 14%, Franţa 13,55% sau Slovenia 12,92%, au un nivel de contribuţii mult mai ridicat ca România, desigur şi raportat la salariile din aceste ţări.

În acelaşi timp, continuăm să fim un stat preponderent social. Există categorii largi de populaţie care beneficiază de servicii medicale, de medicamente, dar care sunt scutite de plata contribuţiei, fără ca în contrapartidă să fie asigurate resursele financiare aferente.

Numărul categoriilor aflate în această situaţie a crescut de repetate ori, poate nu întâmplător, în diverse perioade electorale, depăşind în prezent 11 milioane de persoane. Practic, astăzi, în România, nici 5 milioane de persoane susţin un sistem sanitar pentru aproape 22 milioane de cetăţeni români. Aici este marea problemă de care trebuie să vorbim şi de răspunderea guvernelor care au luat măsuri populare, dar fără a se gândi la consecinţele finanţării acestui sistem sanitar.

În privinţa coplăţii, sper că ştiaţi că este o noţiune prezentă în sistemul sanitar şi în contractul cadru de ani de zile, dar neimplementată până acum. Este o măsură impusă şi de contractul de împrumut încheiat cu FMI, cu Banca Mondială şi Comisia Europeană.

Coplăţile există în multe sisteme de sănătate din ţările dezvoltate, vezi Franţa, Germania, şi au fost introduse în ultimii ani în tot mai multe dintre statele în tranziţie din Europa de Est: Estonia, Croaţia, Cehia.

Experienţa internaţională sugerează că datorită cuantumului modic al coplăţilor, beneficiile care pot fi aşteptate sunt reprezentate în primul rând nu de suplimentarea resurselor financiare şi nici de eradicarea completă a plăţilor informale neoficiale.

Mai degrabă, beneficiile vor fi legate de reducerea cererilor nejustificate pentru servicii medicale şi de o reechilibrare a solicitărilor între diverse paliere de asistenţă. Un pacient va prefera o consultaţie la medicul de familie unde va plăti doar 5 lei sau la specialistul de ambulatoriu decât să se interneze la spital şi să plătească mai mult.

Alt subiect evocat de dumneavoastră: alimentele nesănătoase.

Sarmalele, brânza şi mititeii, iar mai nou, hamburgherul şi alviţa. Iată dintre câteva dintre sperietoarele vieţii noastre. Aceste alimente despre care se spune că vor fi taxate. Dar eu mă întreb de unde aveţi informaţiile.

Ministerul Sănătăţii a lansat o idee de proiect la începutul anului 2010. Am supus dezbaterii prin pagina de internet a instituţiei propunerea privind măsura, ideea taxării alimentelor nesănătoase. Nu am lansat însă nicio cifră, nicio măsură concretă privind aceste planuri şi totuşi am aflat şi noi cu stupoare că vor fi scumpiri de n la sută, că oamenii îşi vor pierde locurile de muncă din cauza aceasta şi aşa mai departe.

Aici şi de la acest microfon doresc să le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat cu idei pro sau contra acestei propuneri. Şi vreau să-i rog pe această cale pe toţi inventatorii de zvonuri de specialitate, să mai treacă şi pe la noi să ne întrebe măcar de sănătate, că de taxa alimentelor nesănătoase nu avem deocamdată de declarat nici procente, nici măsuri radicale.

Am spus un lucru şi atunci la lansare şi am repetat acest lucru de mai multe ori: dacă se va implementa această măsură, resursele financiare vor fi folosite pentru programe de educaţie a copiilor. Dorim să dezvoltăm programe de educaţie privind alimentaţia sănătoasă, în special programe pentru copii şi tineret, pentru care suntem răspunzători tot noi, adulţii.

Pentru această propunere de idei am fost atacat din foarte multe părţi, nu doar din partea companiilor producătoare din industria alimentară, dar am fost şi felicitat chiar de la dumneavoastră din partid, stimaţi semnatari ai moţiunii. Dacă nu vă amintiţi, vă spun eu. M-a susţinut public chiar domnul prim-ministru Tăriceanu, dar probabil dânsul nu reprezenta în acel moment punctul de vedere oficial al liberalilor. Oricum, eu îi mulţumesc pentru susţinere. Pe lângă aceasta, am primit felicitări şi invitaţii din străinătate pentru a prezenta această măsură preconizată.

Stimaţi colegi,

Printre concluzii, doresc să vă spun că efectele unui management defectuos în orice domeniu şi deci şi în sănătate se văd în timp şi nu pe moment. Or, dacă în sănătate, la ora actuală, sunt probleme, acestea se datorează, în principal, unui management deficitar din trecut şi care-şi produce efectele acum.

Comparaţia cu perioada 2006-2008 făcută de dumneavoastră este neoportună, având în vedere diferenţe semnificative ale situaţiei economico-sociale şi ale modului de abordare a priorităţilor declarate şi asumate. Consider că este oportună continuarea unor proiecte care s-au dovedit a fi eficiente, chiar a unora iniţiate sau propuse de predecesorii mei.

Stimaţi colegi liberali,

Îmi cereţi lucruri ce le-aţi fi putut face dumneavoastră. Alocarea a 6% din p.i.b. pentru sănătate se putea face şi până acum şi era indicat a se face pe perioadă de creştere economică. Nu ştiu ce credibilitate are această solicitare din moţiune, câtă vreme în perioada în care aţi guvernat şi aţi deţinut acest portofoliu, nu s-au alocat 6% din p.i.b. pentru sănătate.

Îmi cereţi recuperarea unor măsuri întârziate nu de ieri sau de luna trecută. Definirea pachetului de servicii de bază decontate din asigurările sociale de sănătate s-ar fi putut face de multă vreme. Să nu spun de multe mandate.

Revin cu precizarea că actuala conducere a Ministerului Sănătăţii nu a politizat funcţiile de conducere din unităţile sanitare şi nici din deconcentratele sale. Nu au fost efectuate modificări în structura deconcentratelor decât ca urmare a unor sentinţe judecătoreşti a căror aducere la îndeplinire este obligatorie.

Spre deosebire de toţi predecesorii mei, eu nu mi-am început mandatul cu reorganizări inutile, cu demiterea sau schimbarea directorilor direcţiilor de sănătate publică sau a managerilor spitalelor publice şi nici nu am propus modificarea legislaţiei în sensul schimbării denumirii unor instituţii sau a funcţiilor de conducere pentru a mima o reorganizare instituţională care să-mi permită acest lucru.

Printre managerii spitalelor publice care au ocupat funcţia prin concurs în urma examenelor organizate în perioada 2006-2008, în total, peste 430 de manageri, azi sunt în funcţie 233, dintre care 173 menţinuţi ca interimat după expirarea mandatului de trei ani, iar 60 de manageri încă au contracte de management în derulare.

Daţi-mi voie să vă spun din nou: sunteţi într-o oarecare întârziere cu această moţiune şi atacaţi fără să aveţi ţinta în faţă. Vă rog să verificaţi. Stă în faţa dumneavoastră singurul ministru al sănătăţii care nu a început prin a numi alţi manageri în locul celor vechi, alţi directori, alţi şefi şi adjuncţi ai lor. Eu n-am redenumit inspectoratele în direcţii, direcţiile în autorităţi şi autorităţile iarăşi în direcţii, cum s-a întâmplat de patru ori în ultimii 13 ani, inclusiv în 2006.

De asemenea, funcţiile de conducere ale spitalelor au fost redenumite în ultimii 10 de ani de patru ori, evident, sub masca eficientizării lor. Nu s-a dorit, de fapt, decât politizarea acestora.

Noi ne dorim în anul 2010 un început de normalizare şi în sistemul sanitar. Şi nu vom propune nicio măsură de acest gen prin care să venim cu tăvălugul să schimbăm oameni doar de dragul de a-i înlocui cu alţii.

Stimaţi semnatari ai moţiunii, îmi cereţi imposibilul. Construirea de noi spitale nu poate fi susţinută financiar în 2010, în condiţiile economice mondiale şi naţionale actuale.

Domnul Mircea Duşa:

Domnule ministru, vă rog să vă apropiaţi de sfârşit. Aţi depăşit tot timpul alocat Guvernului.

Domnul Cseke Attila:

Finalizăm, în schimb, anul acesta, zece construcţii de clădiri de noi spitale, iar în 2011 şi ultimele patru astfel de clădiri de spitale pentru a termina o dată pentru totdeauna ce s-a început de 15-20 de ani.

Îmi cereţi ce făceam oricum. Descentralizarea sistemului de sănătate a fost şi este parte integrantă a procesului de reformă în domeniul sanitar.

Stimaţi colegi parlamentari,

Poate nu sunt eu medic, nici psiholog, nici psihiatru. Poate nu am cunoscut la învestire îndeajuns de bine sistemul sanitar din România, dar pot să vă garantez că nu voi acţiona niciodată cu rea credinţă sau indiferenţă faţă de sănătatea cetăţenilor României. Voi acţiona cu responsabilitate care include şi măsuri dure şi uneori nepopulare, dar absolut necesare pentru a mişca din inerţie sistemul sanitar românesc.

Oricum, eu n-am să-mi permit niciodată să afirm că la sănătate nimic nu este sănătos, căci aceasta ar însemna că toţi miniştrii sănătăţii de până acum nu au făcut nimic bun şi că n-ar exista acei profesionişti în sănătate care ne dovedesc zilnic că se pot face lucruri extraordinare şi în acest domeniu atât de delicat. Dacă dumneavoastră nu i-aţi identificat în cei trei ani de mandat, eu se pare că am fost norocos şi am găsit pe mulţi dintre ei în nici trei luni. Şi vreau să vă spun că sunt mândru de ei, de ceea ce fac zilnic la cabinetele lor medicale sau la masa de operaţii.

Numai pentru aceşti oameni minunaţi din sistemul sanitar nu aveţi dreptul să spuneţi că nu este nimic bun în sănătate. Dimpotrivă, sunt medici extraordinari care merită mult mai multă responsabilitate de la oameni care au condus destinele acestui domeniu.

Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze)

Domnul Mircea Duşa:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Începem dezbaterile asupra moţiunii şi invit la cuvânt din partea Grupului parlamentar al PDL, pe domnul deputat Petru Movilă.

Domnul Movilă am înţeles că nu e în sală.

Domnul deputat Drăgulescu.

Domnul Iosif Ştefan Drăgulescu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi deputaţi,

Domnule ministru,

Doamnelor şi domnilor invitaţi,

Afirmaţia că situaţia reală din sistemul sanitar românesc este cu siguranţă cea mai grea din ultimii ani este o afirmaţie cu un asemenea grad de generalitate, încât o puteţi găsi uşor în fiecare mandat din ultimii 20 de ani, chiar şi în mandatul domnului Nicolăescu, la debutul moţiunii simple depuse împotriva domniei sale.

De aceea, vreau să afirm de la început că sub nicio formă nu consider că situaţia sistemului sanitar din România este perfectă sau mulţumitoare. Trebuie însă să acceptăm că această stare de fapt se datorează mersului întregii societăţi româneşti din ultimii 20 de ani, perioadă în care sănătatea a fost în permanenţă un sector în care statul şi politicienii nu au reuşit să finalizeze reforme începute. Probabil că ultimul moment de consens politic în acest domeniu a fost 1997, când, în calitate de ministru al sănătăţii, am reuşit să promovez introducerea sistemului de asigurări sociale de sănătate cu unanimitate de voturi.

Din nefericire, ulterior, asemenea consens nu a mai fost realizat şi rezultatele se văd în starea de sănătate a populaţiei şi în motivaţia personalului medical din România. Indiferent de guvernare, bugetul public alocat sănătăţii a variat între 3 şi 4% din p.i.b. Chiar Guvernul Partidului Naţional Liberal a luat măsura de a reduce drastic cota primei de asigurări sociale de sănătate, ajungându-se de la 14% în 2000 la 10,7% din veniturile salariale, în prezent.

În aceste condiţii, este cel puţin deplasată remarca Partidului Naţional Liberal referitoare la insuficienţa fondurilor pentru sănătate, mai ales în condiţiile crizei economice care a dus şi la reducerea bazei de plătitori.

Tot referitor la fonduri, din păcate, o măsură care în principiu ar fi trebuit să ducă la rezultate bune, prin lipsă de competenţă în aplicare, a dus exact la contrariul ei, o dereglare masivă a sistemului. Mă refer aici la măsura menţionată în moţiune de creştere a salariilor personalului medical în ultimele luni de mandat ale Partidului Naţional Liberal. Această măsură a fost făcută fără a se asigura resursele suplimentare necesare şi astfel s-a ajuns la situaţia că în bugetul spitalelor, salariile să reprezinte până la 85% din buget, iar finanţarea prin DRG (Diagnosis Related Group), deci finanţarea prin diagnostic să-şi piardă practic sensul, de vreme ce asigură preponderent salarizarea, făcând impracticabile principiile pentru care a fost introdus sistemul DRG, şi anume de decontare a serviciilor medicale în funcţie de complexitatea lor.

O sintagmă folosită des în actuala moţiune este minciuna. Şi cred că măcar puţină reţinere din partea iniţiatorilor moţiunii în acest domeniu ar fi fost necesară, fiindcă e ca şi cum ai vorbi de funie în casa spânzuratului. Un singur exemplu în acest sens: promisiunea de a construi 31 de spitale noi care, în cel mai bun caz, a fost o dezinformare, în condiţiile în care nu exista personal suficient nici pentru spitalele existente, fără a mai vorbi de resursele enorme pe care nu le-a prevăzut nimeni în bugetele publice ale vremii, şi este doar un exemplu.

Se menţionează foarte frecvent principiul competenţei şi se vorbeşte de nepromovarea competenţelor, aşa cum se făcea anterior. Din nou, mai multă reţinere ar fi fost lăudabilă.

Dacă e să amintesc doar faptul ca o măsură de competenţă fiind promovarea unui fost ofiţer de tancuri pe post de director de spital, ca şi înlăturarea majorităţii directorilor cu studii medicale şi manageriale în domeniu şi înlocuirea lor cu diverse persoane numite pe criterii politice fără vreo legătură anterioară cu sistemul sanitar.

O altă zonă delicată pe care o atinge cel puţin neinspirat moţiunea este cea a prevenţiei, cu referire extinsă la programul de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, despre care se afirmă "a fi fost un succes stopat" fără vreo analiză anterioară. O simplă vizitare a site-ului Ministerului Sănătăţii ar fi demonstrat exact contrariul. În data de 27 mai 2009, au fost publicate rezultatele analizei unei comisii de specialitate care concluziona că programul nu şi-a atins obiectivul, neputându-se sub nicio formă evalua, cu limite de eroare admisibile şi previzibile, starea de sănătate a românilor, în ciuda faptului că au fost cheltuite fonduri uriaşe pentru un demers nesusţinut nici ştiinţific, nici administrativ, şi care nu a fost de altfel încercat de nici o altă ţară din lume până în prezent, fiind din păcate o altă soluţie originală a României.

Conform aceluiaşi comunicat uşor accesibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii: "Cu fondurile cheltuite doar într-un an pentru programul naţional de evaluare a stării de sănătate s-ar fi putut realiza un program naţional de screening şi prevenţie pentru cancerul de col uterin pe o perioadă de patru ani". Rezultatul imediat cuantificabil ar fi fost salvarea a câtorva mii de femei care mor datorită acestei afecţiuni.

De asemenea, numai cu costurile administrative ale programului naţional de evaluare a stării de sănătate, s-ar fi putut dota fiecare din judeţele României cu câte două tomograf-computere performante sau ar fi putut fi salvaţi anual 2000 de bolnavi cu infarct miocardic acut.

Succesul trâmbiţat în prezenta moţiune al programului naţional de evaluare a stării de sănătate poate fi sintetizat, aşa cum a făcut-o fostul ministru al sănătăţii din partea Partidului Social Democrat, doctorul Ion Bazac, pe care îl citez: "Acest program este cel mai costisitor şi ilogic demers de evaluare a stării de sănătate a populaţiei. S-a cheltuit o sumă considerabilă pentru a nu afla nimic."

Tot în zona prevenţiei, o altă "realizare" uitată în prezenta moţiune este cea legată de lansarea campaniei de vaccinare pentru HPV, virusul papilomei umane la fetiţe, cauzator de cancer de col uterin. O campanie care poate fi luată drept studiu de caz de cum nu trebuie făcut un asemenea demers. Rezultatul a fost pe măsură: sub 2% rată de vaccinare a persoanelor ţintă cu angajarea a multor milioane de euro din fondurile publice şi la fel de grav, cu compromiterea ideii de vaccinare la nivelul publicului cu rezultate care se resimt inclusiv şi astăzi.

Un alt domeniu menţionat este cel al informatizării sistemului sanitar. Din nou, puţină reţinere ar fi fost necesară din partea celor care nu au reuşit să informatizeze nici sistemul de asigurări, nici pe cel al Ministerului Sănătăţii, deşi au avut patru ani la dispoziţie şi au cheltuit peste 50 de milioane de euro în acest domeniu. Mai mult, confirmă cel puţin amatorismul decizional pe care l-au promovat recunoscând explicit că au achiziţionat 11 mii de laptopuri pentru medicii de familie fără a avea achiziţionate concomitent programele informatice necesare.

Pe tot parcursul moţiunii, se vorbeşte despre competenţă în sănătate. Iar la sfârşit se propun o serie de măsuri despre care se afirmă că vor duce la schimbări importante pentru sănătatea cetăţeanului român. Primul lucru care îmi vine în minte este o întrebare: dacă se ştiau soluţiile, de ce nu au fost aplicate de fostul ministru PNL al sănătăţii, mai ales că a fost cel mai longeviv ministru al sănătăţii din epoca asigurărilor sociale de sănătate.

Deşi nu poate fi contestat în niciun fel dreptul opoziţiei de a depune moţiuni în orice domeniu, cred însă că sănătatea ar fi trebuit să fie ultimul domeniu pe care să-l abordeze partidul care a condus patru ani sănătatea, în condiţiile celui mai mare p.i.b. al României, dar care nu a îmbunătăţit cu nimic nici starea de sănătate a cetăţenilor României, nici funcţionarea sistemului sanitar, aşa cum arată toate evaluările unor organisme internaţionale, precum Uniunea Europeană, Banca Mondială sau Organizaţia Mondială a Sănătăţii care plasează România pe ultimele locuri la toate aceste aspecte, cu tendinţă continuă de înrăutăţire.

Deci, moţiunea simplă nu are niciun substrat obiectiv de susţinere. În consecinţă, Partidul Democrat Liberal va vota împotriva moţiunii simple.

În încheiere, fac apel ca medic şi ca rector al unei universităţi de medicină din România, la clasa politică, în totalitatea ei, să ajungă la un consens în ceea ce priveşte sistemul sanitar românesc, în toată complexitatea lui, de a crea o finanţare decentă, comparativă cu cea din ţările Europei de Est, fost comuniste, şi de reactualizare a reformei propriu-zise, cu oameni competenţi de specialitate în domeniu şi nu cu persoane nominalizate numai pe criterii politice.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PSD+PC, domnul deputat Florian Popa.

Domnul Florian Popa:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnule ministru,

Am ascultat cu interes textul moţiunii Grupului parlamentar al Partidul Naţional Liberal, cu un titlu care îmi aminteşte şi de alte poziţii asemănătoare ale unor lideri actuali din Partidul Democrat Liberal, "La sănătate, nimic nu este sănătos."

De la început trebuie să spun că nu sunt de acord cu textul în integralitatea lui, dar consider că ideea punerii în discuţie a domeniului este de mare actualitate. Ar trebui să explic afirmaţia şi aş rezuma ideea prin două observaţii: nu cel mai bine în domeniu a fost atunci când ministrul era cel care a citit moţiunea astăzi şi nu Partidul Social Democrat a creat dezastrul roşu-portocaliu pe care îl susţine moţiunea.

Încercând să las deoparte textul moţiunii, fără a-l respinge evident, aş încerca să vă reţin atenţia cu câteva imagini ale stării actuale de sănătate din România. Că ar trebui ca sănătatea românilor să reprezinte o prioritate a guvernanţilor este nu numai o axiomă, ci este o obligaţie majoră, o responsabilitate, aş zice, unică; că s-au făcut eforturi în ultimii 20 de ani pentru ca sistemul să devină eficient şi mulţumitor pentru toţi actorii implicaţi, este o realitate, atât prin dezvoltarea platformelor tehnologice, cât şi asigurarea unui nivel de trai mai bun pentru lucrătorii din domeniu. De ce? Este o întrebare la care se încearcă a se răspunde de către toţi factorii implicaţi, dar cheia rămâne încă în cutia Pandorei, care, desfăcută, cred că nu ar fi plăcut să funcţioneze pe sistemele sofisticate de închidere a realităţilor din sistem, şi mă refer, în special, la banii injectaţi în el.

Nu aş vrea să mă refer la trecut, pentru că sunt adeptul ideii care spune că tot ce urmează a mai existat. Şi nu noutăţile trebuie să ne impresioneze, de fapt, şi să ne inflameze până la un nivel de excludere a tot ceea ce se încearcă, spre binele naţiunii, pe care ministrul sănătăţii este obligat să o privească integral şi egal pentru toţi.

Eu cred că ministrul sănătăţii nu este neapărat reprezentantul unei anume guvernări sau a unei anume etnii. El, în fapt, gestionează şi organizează domeniul pentru întreaga populaţie a ţării, de la nou-născuţi la bătrâni, indiferent de orientarea lor politică sau de rasă.

Aş ridica, totuşi, în discuţie trei idei: realitatea scăderii finanţării pentru sănătate, stipulată în moţiune; este cunoscut că suntem la nivelul cel mai scăzut al repartizării din produsul intern brut, extrem de trist faţă de angajamentele preelectorale ale tuturor partidelor politice, care visau la 6%, fapt care este o realitate dureroasă.

Nu ar însemna foarte mult, dacă urmările acestei decizii nu ar fi extrem de grave. Eu cred că bugetul a fost conceput şi aprobat pentru un popor sănătos în totalitatea lui, bolnavii fiind pe aici, pe undeva.

Medicina primară, cu rol preventiv, este în acest moment şi în aşa fel bugetată, încă incapabilă să-şi îndeplinească menirea. Segmentul prespitalicesc al depistării şi diagnosticului bolilor este un domeniu de mult uitat de stat, lăsat pe mâna unei realităţi extrem de controversate a pieţei, în care banul este zeificat, iar omul rămâne un obiect, şi îl citez pe Ioan Petru Culianu: "un obiect căruia i se oferă servicii", cum i se spune, sau ne bucurăm că spunem "modern", şi bolnavii, pacienţii sunt priviţi ca şi cazuri, la care se adaugă diverse epitete "ponderat sau de alt gen", o retorică care mie mi se pare uşor deplasată.

Spitalul, în condiţiile de astăzi, rămâne o casă săracă şi adesea insalubră, care îşi propune doar să găzduiască boala, într-o încercare terapeutică plătită fie de bolnav, domnule ministru, fie de personalul medical care încă mai are comportament apostolic.

Se încearcă categorisiri, uneori bizare, amestecând lucrurile într-o manieră cel puţin discutabilă, vizând bugetări diferite. Aş da şi eu un exemplu, cum au dat şi cei care au vorbit înaintea mea. V-aş întreba: ce se întâmplă, că e vorba, totuşi, de hotărâri luate în timpul guvernării dumneavoastră, cu platforma Spitalului clinic Fundeni, cel mai bun şi cel mai mare spital din România, un spital de vârf, de excelenţă şi de învăţământ?

Cum putem explica că acest spital a fost distrus prin orgolii, înfiinţându-se două institute şi deci două administraţii, pe lângă cea existentă, a Spitalului clinic Fundeni, că în acest spital, şi cred că sunteţi de acord cu mine, că suntem mult prea bogaţi, sunt în momentul actual doi roboţi Da Vinci, în aceeaşi clinică, unul cumpărat de Universitate, cu ajutorul ministrului educaţiei din guvernarea trecută, unul acum, situaţie, cred, de neîntâlnit nicăieri în lume.

Nu se poate ca un consilier de-al dumneavoastră, în funcţie, să gestioneze doi roboţi Da Vinci, care se apropie de 3 milioane de euro, ca şi investiţie, într-o instituţie care a reuşit a-şi tripla administraţia în condiţii de criză. La ce ajungem?

Păi, la ce ajungem se vede foarte clar: târg penibil de medici, împinşi printr-o zănoagă strâmtă a veniturilor mai mari din ţările bogate, şi nu împinşi din cauza lipsei lor de la mesele acelor bogaţi, ci de calitatea lor, care este, evident, bună şi dorită de ei.

Coplata, un sistem astăzi total necontrolat, doar de un amărât de fir telefonic, pus la dispoziţie de Romtelecom, pentru cei care nu apucă să dea mai din zori telefonul penibil al programării la doctor.

Impunerea unor taxe pe medicament, elegant denumită "clawback", cost care va face să scoatem din ce în ce mai mulţi bani din buzunare pentru medicamente care vor lipsi din rafturile farmaciştilor români. Şi lista ar putea continua, dar nu cred că este bine să vă reţin în continuare atenţia.

Am urmărit Capitolul VI al textului moţiunii, privind politica de cadre. La acest subiect, nu aş avea decât o mică observaţie de făcut: dacă un guvern de dreapta socoteşte că o categorie profesională şcolită timp de, în medie, 22 de ani, poate fi retribuită cu un punctaj asemănător celor cu 10 - 14 ani de şcoală, nu ne mai putem mira că îi pierdem. Pentru mine, acest sistem care a adus medicul alături de categorii la fel de onorante, dar cu şcolarizare mult mai mititică decât a unui doctor, rămâne o enigmă, o enigmă pe care nu am putut să o comentez, având în vedere că legea respectivă s-a luat printr-o responsabilizare interesantă a Guvernului.

Dacă nu-i putem plăti cum se cuvine, şi nu putem să-i plătim pe doctori, măcar să folosim, şi nu vorbesc numai de doctori, personalul medical, să folosim inteligenţa de a-i obliga, prin contracte, să răsplătească efortul poporului român pentru educarea şi pregătirea lor în specialitate. Cred că ar fi o soluţie, decât ca aceşti oameni să-şi găsească loc de muncă în zone mai fertile din punct de vedere financiar, care, într-adevăr, le oferă ceva mai mult decât putem noi oferi.

Cred că în managementul Ministerului Sănătăţii şi al unităţilor din subordinea lui, şi rămân la o idee pe care o am mai de demult, ar trebui folosiţi profesioniştii din sistem, cu şcoli de management, dar nu orice fel de şcoală de management. Trebuie folosiţi oameni, profesionişti ai sistemului care să fi făcut o şcoală de management serioasă, conform, evident, procesului Bologna.

Punctul 3, pe care aş vrea să-l dezvolt, şi ultimul, este legat de Capitolul IX al moţiunii, care se referea la acreditarea şi descentralizarea sistemului românesc de sănătate, foarte curând.

Reforma, în fondul ei, mie, personal, îmi este dragă. Reforma este o constantă a istoriei omenirii. În acest Parlament, dar nu în clădirea asta, în urmă cu mai mult de 100 de ani, marele dramaturg Barbu Ştefănescu-Delavrancea, om politic, conservator la vremea aceea, spunea, parafrazându-l pe Schiller, despre reformă: "Domnilor, torţa sfântă a reformei nu trebuie lăsată pe mâna orbului căci, în mişcarea lui neputincioasă şi nevinovată, poate transforma totul în scrum."

Să nu mergem către o astfel de idee, pe care, cu excelenţa pe care o avea, a rostit-o în Parlament tatăl "Apusului de soare". Este oare momentul apropierii de comunităţi a spitalului, domnilor din conducerea Ministerului Sănătăţii? Au aceste comunităţi, sau vor avea în perioada imediat următoare, înţeleg, iulie, fondurile necesare consumurilor normale, dar impresionante ale acestor unităţi?

De ce nu ar fi mai corect să recunoaştem ineficienţa unora dintre ele, şi deci desfiinţarea lor sau reconversia către domenii mai necesare situaţiei sănătăţii populaţiei noastre. Şi aş vrea să mă refer doar la un segment al ei, şi anume cel sătesc. Nu există, cred, o pătură socială care să sufere mai profund, datorită alterării din sistemul de sănătate, pe care, sigur, alterare nu o pun pe seama dumneavoastră, decât această talpă a ţării, care nu are nici medic - şi medicul poate fi şi desculţ, ca în textul chinezesc al moţiunii - nu are nici unde a se duce, prea departe, uneori, de locurile unde poate fi tămăduit, şi cu drumuri prea proaste pentru a ajunge acolo.

Şi, atunci, mor în linişte lângă fântânile lor.

După părerea mea, şi cu asta termin, sistemul de sănătate, cel de învăţământ şi, de ce nu, agricultura, ar trebui să devină priorităţi în măsură să ne ridice puţin deasupra poziţiei ruşinoase în topurile europene, acolo unde, din păcate, am ajuns şi ne menţinem cu o stăruinţă bună pentru idealuri mai bune decât cele pe care le avem.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul Eugen Nicolăescu.

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Iniţial, mă gândeam să nu mai iau cuvântul, pentru că textul moţiunii era suficient.

Dar, auzind cuvântul domnului ministru Cseke, îmi dau seama că trebuie să îi spun că sunt dezamăgit de faptul că s-a comportat ca un politicianist, şi nu ca un politician.

Aş fi aşteptat să-şi asume guvernarea din care face parte; aş fi aşteptat să-şi asume toate lucrurile, şi bune şi rele, pe care le face această guvernare, şi faptul că nu sunt bani la sănătate este "rodul", pus în ghilimele, activităţii proaste pe care Guvernul o exercită, Guvernul Boc, de aproape 15 luni.

Recesiunea economică, într-adevăr, este cauza principală pentru care nu sunt bani la sănătate. Cum nu sunt bani, dacă aţi observat, nici în alte sectoare de activitate.

Aş fi aşteptat ca domnul ministru Cseke să fie şi mai modest; şi, m-aş fi aşteptat, de exemplu, să nu ne critice pe cei care am mărit salariile medicilor, ci, dimpotrivă, să vină să recunoască că nu este capabil să mărească, în continuare, salariile medicilor şi asistenţilor, să crească veniturile celor care lucrează în sănătate. Cred că acesta era un mod normal şi firesc de abordare a problematicii.

Dar, din păcate, dumnealui a venit, aşa cum au făcut mulţi alţi miniştri ai Guvernului Boc, să se războiască, de fiecare dată, cu vechea guvernare.

Domnule ministru,

Vă anunţăm că suntem, într-adevăr, îngrijoraţi de soarta românilor. Poate dumneavoastră, în vorbe, că nu faceţi nimic concret. Noi încercăm să vă obligăm pe dumneavoastră să faceţi ceea ce trebuie, prin moţiunile pe care le facem. Aceasta este arma noastră. Opoziţia nu are altă armă împotriva puterii, decât să o oblige să facă ce trebuie, prin instrumente parlamentare.

Suntem îngrijoraţi că, din păcate, din tot ceea ce ne-aţi spus nu ne-aţi făcut să înţelegem şi noi că dumneavoastră înţelegeţi ceva din sistemul pe care îl conduceţi. Am înţeles că sunteţi pe deasupra, am înţeles că unii din consilierii dumneavoastră vă sfătuiesc prost. Şi eu vă sfătuiesc pe dumneavoastră, dacă-mi permiteţi, să-i daţi afară, pentru că, într-adevăr, unii dintre ei au vârsta pensionării şi, probabil, sunt prea uzaţi ca să mai stea lângă dumneavoastră, acolo, în minister.

Aş vrea să vă atrag atenţia că dumneavoastră vorbiţi de măsuri de dreapta, dar în schimb luaţi măsuri de stânga. Faptul că recentralizaţi programul de oncologie, că încercaţi, din nou, să faceţi şmecherii pe licitaţii naţionale, când programul funcţiona foarte bine în regim descentralizat, dumneavoastră faceţi recentralizare?! Iertaţi-mă, vă rog, dar una spuneţi şi alta faceţi!

De aceea, eu am crezut că, aşa cum vă cunoşteam, veţi fi un politician responsabil şi veţi recunoaşte că micşorarea fiscalităţii, ca măsură de dreapta, aduce bani mai mulţi, nicidecum, aşa cum încercaţi să ne sugeraţi aici, că micşorarea fiscalităţii a blocat activitatea Fondului naţional unic de asigurări de sănătate. Iertaţi-mă, vă rog, dar nu ştiţi, nici când este stânga, nici când este dreapta!

În felul acesta, chiar pot să spun că titlul pe care l-am ales pentru moţiune este îndreptăţit. Chiar conducătorii sănătăţii nu ştiu că "la sănătate nimic nu e sănătos".

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul Derzsi Ákos.

Domnul Derzsi Ákos:

Domnule preşedinte,

Domnule ministru,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Dezbatem moţiunea simplă cu tema "La sănătate, nimic nu este sănătos".

Dacă aş fi de acord cu titlul moţiunii, ar trebui să constat că nimic nu este sănătos de aproximativ 14 de ani. Cum s-ar explica, altfel, faptul că din 1996 până în prezent s-au înaintat în Parlamentul României 8 moţiuni simple şi o moţiune de cenzură împotriva activităţii Ministerului Sănătăţii.

Să înţeleg că din anul 1996 acest sistem nu funcţionează la parametrii normali? Sau doar opoziţia avea sau are această părere, referitor la modul de gestionare a problemelor în domeniul sănătăţii? Curios este faptul că din 9 moţiuni, 5 s-au îndreptat împotriva ministrului liberal, domnul Nicolăescu, cu titluri din ce în ce mai sugestive:

• 2005 - "Copiii din România mor de rujeolă datorită guvernului iresponsabil",
• 2006 - "Anti-reforma sănătăţii",
• 2006 - "Sistemul sanitar în viziunea Guvernului de dreapta - reforma sanitară, marea păcăleală!"
• 2007 - "Astăzi criza în sănătate are nume propriu: Eugen Nicolăescu",
• 2007 - "Sănătatea publică este grav bolnavă. Ministerul Sănătăţii dăunează grav sănătăţii".

După cum observaţi, într-un mandat 5 moţiuni. Probabil v-aţi gândit că, dacă după trei luni de activitate al actualului ministru, depuneţi o moţiune, va fi în sfârşit un ministru care până la terminarea mandatului vă va egala în această performanţă.

Dar ştim cu toţii că nu despre aceasta este vorba.

Participăm la un exerciţiu democratic al opoziţiei, dar ar fi bine să facem o analiză: cum s-a ajuns la această situaţie. Cum a fost posibil ca la sfârşitul anului 2008 ţara noastră să se claseze pe locul 27 din 31, în topul sistemelor de sănătate din Europa, top realizat de Indexul European de Sănătate.

Eu cred că având la dispoziţie cel mai lung mandat în ultimii 15 ani, aţi avut timp suficient să însănătoşiţi sistemul, astfel încât nerealizările enumerate de dumneavoastră să nu facă azi obiectul unei astfel de moţiuni.

Aţi avut posibilitatea să realizaţi debirocratizarea sistemuluisanitar, prin transfer de atribuţii şicompetenţe, precum şi transferarea prerogativelor administraţiei publice centrale către administraţia publică locală.

Puteaţi realiza reducerea numărului de paturi de spitale, sau închiderea unor spitale, şi o mai mare specializare a serviciilor asigurate de cele rămase, sau chiar reducerea serviciilor furnizate în regim de internare.

Se puteau aplica mecanisme eficiente pentru controlul utilizării medicamentelor.

Şi, nu în ultimul rând, puteaţi eficientiza cheltuielile pentru sănătate, mărind proporţia cheltuielilor de asistenţă primară şi ambulatorie şi prin punerea accentului pe serviciile preventive şi de asistenţă primară.

Eu cred că aţi vrut, dar nu aţi reuşit. La nerealizările formulate în textul moţiunii, precum şi la nevindecarea sistemului aţi contribuit şi dumneavoastră. S-au cheltuit sute de milioane de euro pe proiecte, analize, studii, fără rezultate semnificative pentru pacienţi.

Chiar dumneavoastră spuneţi că dezechilibrele sunt atât de mari, încât este nevoie de câţiva ani în care să se acţioneze coerent, perseverent, cu o creştere permanentă de finanţare, care să atingă un minimum 6% din p.i.b. Poate aţi fi realizat şi dumneavoastră mai multe cu o astfel de finanţare, dar ştim foarte bine că nu s-a alocat un astfel de buget al sănătăţii nici când era creştere economică.

Aveţi dreptate că nimeni nu taie fără să măsoare, dacă este întreg la minte! Dar nici nu cere să se realizeze în câteva luni ceea ce nu s-a realizat într-un mandat întreg. La început şi dumneavoastră aţi demarat de jos în sus în acest sistem, că doar un singur lucru se face de sus în jos, şi anume săpatul de gropi.

În ceea ce priveşte activitatea actualului ministru, vă asigur că acţionează coerent şi câteodată, cu ghilimelele de rigoare, este "deranjant" de perseverent.

Vă aduc aminte că şi în perioada 1996-2000, în fruntea ministerului a fost un ministru UDMR, de numele căruia se leagă începerea reformei. Vă asigurăm, stimaţi colegi, că reforma începută va fi continuată tot de un ministru UDMR. (Aplauze.)

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, domnul deputat Varujan Pambuccian.

Nu este în sală?

Din partea Grupului independenţilor, domnul deputat Munteanu Ioan.

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Domnule ministru,

Am să vorbesc mai mult în calitate de beneficiar al sistemului de sănătate.

Cred că, corect, în text ar fi trebuit scris nu că doar din 2009 sănătatea nu mai este o prioritate naţională, ci niciodată, după anul 1989, nu a fost o prioritate naţională, decât în campaniile electorale, când toţi politicienii o făceau de prioritate naţională.

Sigur, textul moţiunii, cred că, oricine ştie cum a curs sănătatea de-a lungul anilor, este o dare de seamă asupra activităţii depusă de către fostul ministru Eugen Nicolăescu, ca de altfel şi măsurile care au fost cuprinse în textul final.

Am sesizat că în alegerea cuvintelor, a vorbelor s-a depus mult efort. Am să dau câteva exemple: probabil, nu aţi fost atenţi când domnul Nicolăescu citea moţiunea. Spune dânsul "guvernarea a distrus cu o ură de nedescris medicina primară"; sau "a pregătit mişeleşte pentru 2010 închiderea în majoritate a cabinetelor medicale"; sau "în 2010, medicina românească va inova major, prin brevetarea" şi continuă.

Pune o serie întreagă de întrebări, pe care le-am mai auzit şi cu alte ocazii: mai departe ce se va întâmpla?, vom aloca bani?, câte farmacii se vor închide?, câţi distribuitori vor mai exista? Vorbeşte permanent de 15 luni.

Domnul Cseke este doar de 3 luni ministru.

Cred că ar fi trebuit să ducă textul pe această întindere de timp. Mai spune dânsul, şi aici chiar nu înţeleg, şi cu siguranţă în replica pe care o voi primi, voi primi şi răspunsul: "acesta este sistemul monstruos pe care ...", atenţie, "pe care l-aţi bulversat şi pe care-l patronaţi". Care-i ăla?

Era ăla de pe vremea dumneavoastră şi a fost bulversat şi patronat acum?!

Mai am de spus doar câteva lucruri şi închei: aş spune doar aşa, că sănătatea nu avea culoare politică la sfârşitul anului 2008?! Măi, al naibii să fie! Chiar aşa să fi fost, domnule Nicolăescu? Chiar nu avea culoare? Nu ştiţi dumneavoastră câţi oameni de calitate, profesori universitari au fost schimbaţi din funcţii şi daţi afară, şi care s-au judecat cu dumneavoastră. Chiar aşa, nu avea culoare politică?

Sau când nu a avut culoare politică, mai bine zis.

Apreciez enorm intervenţia domnului profesor, rectorul Universităţii Bucureşti, domnul Popa. Excelentă intervenţie a unui profesionist adevărat.

Acum am să închei şi am să spun că mi-e teamă de un singur lucru: astăzi, în medicină se vorbeşte despre tehnologia viitorului. Mai ales medicii ştiu despre ce este vorba: despre criogenie. Este acea parte a medicinii care astăzi nu poate rezolva bolile incurabile. Şi, se speră că, în timp, se vor găsi soluţii. Mi-e teamă de un singur lucru: ca sănătatea românească să nu ajungă în situaţia de a conserva corpurile omeneşti astăzi, din lipsă de bani pentru sănătatea normală, şi nu pentru bolile incurabile.

De aceea, trebuiesc bani pentru sistemul de sănătate.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PDL, domnul deputat Petru Movilă.

Domnul Petru Movilă:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Măsurile populiste luate de Guvernul PNL în 2007-2008 au avut o singură caracteristică: măsuri electorale care au creat cheltuieli ineficiente, care au determinat dezechilibrul financiar actual şi au dezorganizat acordarea asistenţei medicale.

Creşterea veniturilor cabinetelor de medicină de familie nu a fost însoţită şi de măsuri de reorganizare a acestei activităţi, pentru că, deşi se cheltuiesc de trei ori mai mulţi bani pentru asistenţa medicală primară, rezultatele sunt aceleaşi.

În continuare, populaţia se plânge, mai ales în mediul rural, de absenţa medicilor la cabinete. Presiunea asupra spitalelor a crescut şi mai mult, mai ales în zilele de sărbători legale, deoarece medicii de familie nu au mai fost interesaţi să asigure continuitatea asistenţei medicale prin centrele de permanenţă ca urmare a faptului că veniturile realizate din această activitate erau nesemnificative, comparativ cu cele din încasarea sumelor plătite pentru lista de pacienţi raportată la Casa de Asigurări de Sănătate.

Prin schimbarea modului de eliberare a medicamentelor în ambulatoriu s-a pierdut orice posibilitate de control a cheltuielilor din acest domeniu, având drept consecinţă faptul că acum Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu poate plăti în timp scurt farmaciilor medicamentele eliberate.

Programul de evaluare a stării de sănătate pentru care au fost alocaţi 1 miliard 400 de milioane de ron nu îşi ating scopul, deoarece rezultatele obţinute despre starea de sănătate a populaţiei sunt false şi, prin urmare, inutilizabile pentru luarea deciziilor privind politicile de sănătate. Nu au fost consultaţi specialişti în domeniu şi, ca urmare, datele obţinute nu sunt valide deoarece nu au fost colectate corect.

Persoanele care s-au prezentat la aceste examene au fost în majoritate tot persoanele bolnave, care erau deja cunoscute în sistem. Acest fapt este uşor demonstrabil, dacă analizăm datele statistice de morbiditate, care nu arată că s-au identificat mai mulţi bolnavi decât erau înainte de programul Nicolăescu, deşi acesta a anunţat cu surle şi trâmbiţe cum a descoperit el milioane de diabetici şi milioane de bolnavi de cancer. S-au risipit sume mari prin lipsa controlului privind gestionarea taloanelor în baza cărora se făceau decontările. Şi acum sunt la casele de asigurări de sănătate saci întregi cu astfel de taloane, pentru care nu s-a putut ţine o evidenţă corectă, datorită unui contract defectuos încheiat cu Poşta Română, lipsa controlului privind realizarea efectivă a investigaţiilor de către laboratoare. În consecinţă, s-au raportat mai multe analize decât se puteau efectua.

Modul de plată a serviciilor spitaliceşti în sistemul DRG a fost dezorganizat prin introducerea intempestivă a sistemului australian, fapt care face posibil ca specialităţi cu un consum mic de resurse să fie plătite mai bine decât specialităţi chirurgicale, creând mari disfuncţionalităţi.

Au fost demarate investiţii pentru proiectarea, construcţia şi dotarea a 32 de spitale judeţene de urgenţă, din care 11 erau spitale comunale, orăşeneşti şi municipale în judeţul Mureş, fieful electoral al domnului Nicolăescu.

Nu s-a făcut nimic pentru stoparea migraţiei medicilor şi asistenţilor medicali bine pregătiţi din spitalele din România. Cu chiu cu vai abia s-au dat în folosinţă câteva apartamente de serviciu pentru medicii rezidenţi şi acestea au constituit un material electoral pentru domnul Nicolăescu. În continuare, însă, avem o problemă: medicii şi asistenţii medicali părăsesc spitalele pentru a lucra în străinătate.

Lipsa funcţionării registrului naţional al donatorilor de celule stem hematopoietice micşorează considerabil şansele de supravieţuire a persoanelor cu leucemie ce au nevoie de un transplant şi care nu au un donator înrudit. Aceşti bolnavi sunt trimişi în străinătate, tocmai pentru că în România nu funcţionează registrul naţional.

Banii plătiţi de Ministerul Sănătăţi pentru tratamentul în străinătate ar putea fi investiţi în centrele din România, care ar putea duce la salvarea multor vieţi înscrise pe listele de aşteptare.

În România, un autotransplant este decontat cu 25.000 de euro, doar recoltarea celulelor şi administrarea grefei, respectiv 45.000 de euro pentru un autotransplant. În schimb, în străinătate costul este de aproximativ 120.000 de euro, dar în aceşti bani intră absolut toate cheltuielile: plata medicului, condiţii de spitalizare.

Lipsa de comunicare şi a unei politici bine puse la punct şi coerente a dus la desfiinţarea multor centre SMURD din mediul rural.

Pe domnul Nicolăescu l-a interesat doar proiectele uriaşe, care să-i aducă capital de imagine. Un hei-rup general şi electoral care a ascuns serioase fisuri. Gigantul sănătăţii a fost ridicat pe picioare de lut.

În concluzie, îi recomand domnului Nicolăescu să-şi depună următoarea moţiune pe sănătatea din România în SUA şi, de asemenea, să revină cu picioarele pe pământ, dar pe pământ românesc. Iar celorlalţi semnatari le reamintesc faptul că PNL-ul şi PSD-ul au condus pe rând Ministerul Sănătăţii, iar performanţa lor de manageri se regăseşte astăzi în starea jalnică a sistemului de sănătate din România.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar PSD+PC are cuvântul domnul deputat Ion Burnei.

Domnul Ion Burnei:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnule ministru al sănătăţii,

Lipsit de viziune şi de politici coerente în domeniul sănătăţii, Guvernul Boc va rămâne în istoria României ca cel care a îngropat sănătatea. Acesta este, de altfel, singurul merit al unui Guvern de dreapta, care este întotdeauna insensibil la problemele reale de sănătate ale românilor, cât timp nu poate face din sănătate o afacere rentabilă. Tocmai de aceea susţinem moţiunea simplă privind sănătatea, fără însă a fi de acord cu modul în care, timp de şase ani, guvernările de dreapta au făcut politică sanitară în România.

Promisiunile electorale au trecut şi cu ce ne confruntăm? Cu incompetenţa factorilor de decizie din sistemul sanitar, cu lipsa de viziune şi de politici sanitare coerente, cu faptul că viaţa şi sănătatea omului sunt tratate ca o afacere, în care primează avantajele care ar putea fi obţinute din eventuale privatizări ale spitalelor publice.

Problemele reale ale sistemului sanitar, la care guvernanţii nu au răspuns pe termen scurt şi mediu, dar cu implicaţii majore în starea de sănătate a unei populaţii şi aşa lovite de politicile economice dezastruoase sunt:

1. Dezinteresul actualei guvernări faţă de exodul masiv de medici şi cadre medicale cu care se confruntă România.

Nu vedem din partea ministrului sănătăţii nicio strategie credibilă care să poată opri acest exod şi care în următorii trei, patru ani va atinge cote alarmante, ducând cu certitudine la apariţia unor zone geografice în care populaţia va fi lipsită total de asistenţa medicală.

2. Specialităţi medicale deficitare, cum ar fi: anestezia şi terapia intensivă, specialităţi chirurgicale de laborator etc., fac ca unele spitale publice să nu poată funcţiona la întreaga lor capacitate. Deşi se confruntă cu această problemă, Guvernul a interzis angajările în sistemul sanitar, menţinând aceeaşi condiţie ca pentru orice alt domeniu, şi anume: pleacă şapte persoane, se angajează numai unul. În aceste condiţii, responsabil pentru fiecare caz medical care nu poate fi rezolvat în timp util este unul singur, şi anume Guvernul Boc.

3. Lipsa unei analize şi a unei dezbateri publice cu toţi factorii din sistem ar fi trebuit iniţiată de mult de Guvernul Boc, prin Ministerul Sănătăţii. Numai astfel s-ar fi putut determina necesarul real de servicii medicale, s-ar fi putut stabili un pachet de servicii de bază care să poată fi acordat asiguraţilor şi nu în ultimul rând s-ar fi putut dezvolta un plan strategic privind organizarea şi funcţionarea reţelei sanitare.

Orice decizie luată arbitrar privind desfiinţarea sau reorganizarea unor unităţi sanitare va genera numai convulsii sociale şi disfuncţionalităţi într-un sistem sanitar şi aşa compromis în acest moment şi care este la un pas de colaps.

4. Abordarea de către actualul Guvern a sănătăţii ca un domeniu lipsit de importanţă şi nu ca o prioritate naţională capătă certitudine prin bugetul alocat în anul 2010.

Nu îi interesează pe guvernanţi că din luna iunie, iulie sau chiar mai devreme, pentru anumite tipuri de asistenţă medicală, programe de sănătate, asistenţă cu medicamente în tratamentul ambulatoriu, asistenţă pentru specialităţi paraclinice nu vor mai exista fonduri pentru a susţine financiar aceste servicii medicale.

Nu îi interesează pe guvernanţi nici că cele mai multe spitale din România au devenit adăposturi sociale, în care pacientul, dacă nu are posibilităţi materiale să-şi cumpere medicamente şi materiale sanitare, nu-şi poate trata nici afecţiunea. Boala nu se poate trata cu discursuri politicianiste şi nici nu poate fi ignorată aşa cum face actualul Guvern.

5. Haos în sistem. Aceasta este concluzia care se poate desprinde analizând realizările Guvernului Boc în materie de sănătate.

Un sistem sanitar aflat în criză nu se poate conduce după reţeta Boc: discurs dimineaţa, discurs la prânz, discurs seara şi manageri făcuţi peste noapte.

4. Cheltuirea banilor, şi aşa puţini, din sănătate, trebuie să se facă ţinând cont de priorităţile pe care şi le stabileşte un sistem sanitar încă nereformat. Guvernările de dreapta de până acum, deşi au investit bani, mai mult sau mai puţini în sănătate, nu au putut să dovedească eficienţa acestor cheltuieli prin indicatori specifici sănătăţii.

Starea de sănătate a românilor este şi rămâne o problemă naţională, tocmai de aceea susţinem această moţiune simplă privind sănătatea, dar de pe coordonatele unui partid social-democrat.

Mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PNL, doamna deputat Graţiela Gavrilescu.

Doamna Graţiela Leocadia Gavrilescu:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Doamnelor şi domnilor invitaţi,

Domnule ministru,

Moţiunea simplă depusă de PNL privind politica falimentară a sănătăţii nu este primul şi, din păcate, cred că nici ultimul demers pe care-l facem pentru trezirea la realitate a Guvernului Boc în legătură cu acest subiect.

Personal, în calitate de membru al Comisiei de specialitate, am avut câteva intervenţii politice cu referire la coplată, la programarea obligatorie a consultului la medicul de familie, pe tema vaccinului BCG cu termen de valabilitate depăşit, pe cea a medicamentelor compensate, pe cea a descentralizării, intervenţii în urma cărora Ministerul Sănătăţii şi-a continuat netulburat drumul în aceeaşi direcţie: distrugerea sistemului sanitar şi împiedicarea accesului liber la serviciile de sănătate pentru cât mai mulţi dintre români.

Iniţial, am suspectat Guvernul doar de lipsă de profesionalism. De câtva timp încoace, însă, încep să mă gândesc că este vorba despre ceva mai mult şi mai grav decât atât. Încep să cred că, de fapt, noi avem un Guvern vizionar, cu un plan cinic bine pus la punct, de aparentă economisire a banilor pentru sănătate, un plan cu bătaie lungă, având ca orizont real cât mai puţini români pensionari, cât mai puţine pensii încasate şi, de ce nu, cât mai puţini români.

Încep să cred că nu lipsa de profesionalism, ci acesta este motivul real pentru care Guvernul Boc nu investeşte în programe de prevenţie, nici în cele de depistare precoce a bolilor, programe care ar putea creşte speranţa de viaţă a românilor. Sau, dacă afişează câteva aşa-zise programe de prevenţie, ele sunt doar pe hârtie. Guvernul investeşte, doamnelor şi domnilor, în schimb, în măsuri poliţieneşti: verificarea medicilor de familie şi a pacienţilor care îşi iau concedii medicale.

Cu alte cuvinte, domnul Boc doreşte să ne sune noaptea la uşă, cu poliţia, să vadă dacă avem sau nu gâtul umflat, dacă ne doare burta sau nu, dacă avem piciorul în gips sau nu. Mă întreb: de ce nu roagă domnia sa, domnul prim-ministru, pe şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să elaboreze norme metodologice prin care să abiliteze poliţia să efectueze şi verificarea numărului de medicamente achiziţionate? Şi dacă săracul cetăţean are mai mult de două cutii în casă, una să fie returnată fondului, conform principiului solidarităţii. Nu de alta, dar stimabilul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate vede în cetăţean şi în doctor principalii fraudaci ai sistemului de sănătate românesc.

Nu, cu firimiturile din concediile medicale nu se rezolvă problemele majore ale sănătăţii, nici cu măsuri sinistre pentru un an de colaps economic, cum ar fi coplata, reanimezi un sistem de sănătate. Nici măcar lipsa fondurilor nu-şi găseşte rezolvarea în aşa ceva. Singura cale eficientă este susţinerea mediului de afaceri, a IMM-urilor, cele care alimentează inclusiv puşculiţa CAS şi stimularea creşterii economice prin metode sănătoase, reglate de mecanismul cerere-oferă ale pieţei libere, nedirijate politic.

Dacă vreţi bani adevăraţi, atunci lăsaţi economia şi instituţiile statului să funcţioneze, iar dacă vreţi să ne împrumutăm, înrobindu-ne la nesfârşit, atunci păstraţi Guvernul Boc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar PDL, domnul deputat Călin Potor şi vă anunţ că mai aveţi nouă minute la dispoziţie.

Domnul Călin Potor:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnule ministru al sănătăţii,

Cuvântul ministrului sănătăţii, colegul senator Attila Csecke, cred că a dat răspunsurile cuvenite acestei moţiuni simple şi de aceea mă voi opri doar la unele considerente de ordin general şi politic.

Instituţia moţiunii, fie ea simplă sau de cenzură, rămâne un instrument absolut democratic, aflat la îndemâna opoziţiei, cu condiţia ca să reflecte fapte reale, adevărul spus în întregime şi nu parţial, şi nu în ultimul rând să fie redactată de colegi având experienţă şi expertiză în domeniul respectiv.

Din păcate, trăim încă în ţara unde hoţul strigă "hoţii", ţara în care cei care la rândul lor nu au făcut nimic îi acuză pe cei care fac, tocmai de lipsa realizărilor lor.

Să mă explic. Răsfoind presa anilor 2005-2008, ca să nu fiu considerat excesiv de subiectiv, găsesc: "Cozi la farmacii pentru procurarea medicamentelor compensate şi gratuite vor mai fi încă 3,4,5 luni, a anunţat ministrul sănătăţii" - sursa "Jurnalul Naţional" din 6 aprilie 2006. "Medicamentele compensate şi gratuite este problema Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, nu a Ministerului Sănătăţii. Mi-e greu să spun cât vor mai dura cozile, dar trei, patru, cinci luni va mai dura această stare grea de asigurare a medicamentelor" - îl citez pe ministrul sănătăţii din 2006, aici prezent.

"Cozi pentru medicamente" - în "Evenimentul Zilei", vineri, 2 noiembrie 2007. "În Mehedinţi, zeci de severineni au format cozi de câţiva metri la farmaciile din Drobeta Turnu Severin pentru a-şi ridica medicamentele gratuite şi compensate, după ce în luna precedentă unele unităţi au epuizat fondurile în primele zile ale lunii".

Nu pot să nu remarc faptul că, la peste 19 luni de la declaraţia ministrului sănătăţii de atunci, situaţia era aceeaşi, dacă nu chiar şi mai gravă. De asemenea, în 2007 şi după, "Realitatea TV", 3 iulie 2006: "Cozile la farmacii au devenit la fiecare început de lună o tradiţie la români. Sute de bolnavi aşteaptă la nesfârşit, sperând să apuce să-şi ia medicamentele gratuite sau compensate. Mărirea plafoanelor nu a rezolvat situaţia. Şi ieri oamenii s-au aşezat la coadă încă din zori".

"Gardianul", 4 iulie 2006: "Nu ies calculele ministrului contabil. În pofida majorării plafoanelor, cozile la farmacii revin la fiecare început de lună".

"Cluj": "Ziua de ieri a fost marcată de obişnuitele cozi interminabile la farmacii. Bolnavii s-au aşezat încă de la primele ore ale dimineţii în faţa unităţilor farmaceutice pentru a-şi procura medicamentele compensate şi gratuite".

"Luptă cot la cot în farmacii pentru medicamente gratuite şi compensate" - 3 iulie 2007, "Glasul Maramureşului". "Pe o căldură de 30⁰ C sute de bolnavi au aşteptat ore în şir, formând cozi interminabile la farmacii".

Mă opresc aici în a răsfoi presa vremii, care abunda de astfel de articole, care cuprind ştiri din toate judeţele şi oraşele ţării populate de românii pe care astăzi ex-ministrul îi respectă şi îi deplânge.

Oare atunci când pârghiile ministeriale aparţineau PNL-ului şi ministrului PNL al sănătăţii, nu exista acelaşi respect şi dragoste faţă de bolnavii din România? Sincer, eu cred că nu!

Mă întreb: dacă totul a fost atât de bine în timpul guvernării PNL, dacă românii au fost aşa de mulţumiţi de rezultatele reformelor din sănătate făcute de aceştia, de ce aceiaşi români nu le-au mai dat votul în 2008? Răspunsul este simplu: ştiu românii de ce!

Expresii de genul "domnul transplantolog şef, domnul Boc, domnul cosaş-şef Boc", "fost ministru al sănătăţii care ştia numai ce culoare are Ferrari", "noi metode de tratament, şi anume, coasa şi rindeaua", mă fac să înţeleg o dată în plus de ce parlamentarii români sunt etichetaţi aşa cum sunt de către electoratul român.

În încheiere, stimaţi colegi liberali, vreau să remarc singurul element pozitiv din această moţiune, şi anume că descentralizarea spitalelor judeţene de urgenţă - şi aici aveţi perfectă dreptate - nu trebuie să se facă. Spitalele judeţene de urgenţă, împreună cu serviciile de ambulanţă judeţene şi SMURD, constituie sistemul de urgenţă medicală naţional şi trebuie să rămână sub controlul Guvernului, al Ministerului Sănătăţii.

Personal sunt mulţumit de activitatea ministrului sănătăţii, domnul senator Attila Csecke, care arată că se poate face treabă bună printr-un management riguros şi performant şi îl asigur că la Comisia de sănătate a Camerei Deputaţilor are în deputaţii PDL parteneri sinceri, în ceea ce priveşte modificarea Legii nr.95 din 2006 şi a altor legi conexe, în favoarea reală a pacientului român, a românului din întreaga Românie.

Votez împotriva moţiunii, cu certitudinea că fac ceea ce trebuie să fac vizavi de electoratul care m-a trimis să-l reprezint.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Grupul parlamentar PDL mai are la dispoziţie trei minute. Din partea Grupului parlamentar PSD+PC, doamna deputat Lucreţia Roşca. Aveţi cinci minute la dispoziţie.

Doamna Lucreţia Roşca:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Domnilor miniştri,

Ştim cu toţii că sistemul sanitar românesc, aflat în reformare de peste 20 de ani, acum, cu ocazia noii guvernări, intră într-un alt prag sau păşeşte pe un alt prag, la o nouă reformare şi totul pentru un singur scop: vor să adapteze un buget aproape de nimic la o morbiditate crescândă a populaţiei româneşti.

Unde ne aflăm ştim, ştim cam toţi, avem cel mai mic buget, de 3,5, din p.i.b. în 2010, spitale vechi, nedotate, murdare, fără medicamente, fără echipamente, fără hrană corespunzătoare, fără cadre medicale suficiente, fără autorizaţii de funcţionare sanitare majoritatea, salarii mici şi micşorate după aplicarea Legii unice a salarizării, pe care domnul Boc şi-a asumat-o şi, mai rău, o lege care acum, de când se aplică, a născut multe inechităţi. Vă dau un singur exemplu: actual, după grila de salarizare, un farmacist primar are acelaşi nivel de salariu cu un asistent medical cu studii medii.

Ce ne aşteaptă după aplicarea măsurilor preconizate şi tocmai amintite de dumneavoastră, domnule ministru al sănătăţii? Ne aşteaptă, domnilor, stimaţi colegi, prăbuşirea sistemului sanitar şi haos. Susţin aceasta şi vă voi prezenta un scenariu foarte posibil: doresc să ne ajute Dumnezeu ca ce vă spun eu acum să nu se întâmple. Azi, pe ordinea de zi, în plen, probabil se va vota cu majoritatea nou creată o ordonanţă de Guvern care va legifera modalitatea prin care vor fi aleşi noii manageri de spital, de fapt care sunt oricum numiţi de noua guvernare. Prin legiferarea acestora continuăm politizarea în conducerea acestui sistem.

Domnule ministru, tocmai ne-aţi spus mai devreme că în 2010 acest act nu se va petrece. Eu nu consider că ne-aţi minţit, spun doar că poate nu cunoaşteţi realitatea dincolo de Bucureşti.

Vreau să spun că după această lege se va permite ca managerul de spital să fie absolvent de studii superioare, dar nu numai cu cele medicale. Deşi experienţa de până acum a demonstrat că nu e bine să conducă cel ce gândeşte la bani şi nu la boală, se continuă, pentru că, bineînţeles, oamenii partidului aflat la putere trebuie răsplătiţi.

Doriţi, domnule ministru, aplicarea în normele de funcţionare ale noului contract-cadru pe 2010 a coplăţii şi programării şi pregătiţi aplicarea mult aşteptatei descentralizări.

Amintesc de recentul eşec pe care l-aţi avut în implementarea clowback-ului şi de ideea trăsnită, care se vehiculează, de înfiinţare a farmaciilor de familie. În rest, am să mă refer, stimaţi colegi, şi am să vă descriu cum posibilul scenariu în care coplata, programarea şi descentralizarea vor duce la prăbuşirea sistemului sanitar.

Ajung la vorbele românilor: trenul de Bucureşti este cel mai bun doctor. Şi aceasta, în paranteză spus, dacă românii vor mai avea bani de tren sau dacă vor mai exista trenuri. Spun aceasta pentru că, după aplicarea coplăţii, programării şi descentralizării, spitalele şi ambulatoriile de specialitate în marea lor majoritate se vor autodesfiinţa. Şi ştiţi din ce cauză? Din lipsă de pacienţi! Paradoxal, nu?! Paradoxal la prima vedere. Numai că, dragi colegi, coplată înseamnă plata din mână a pacientului, într-un anumit procent, din costul serviciului medical care îi este prestat, cost diferenţiat funcţie de serviciul acordat de medicul de familie sau de medicul specialist sau de serviciile spitaliceşti.

Costurile diferite, bineînţeles că-i vor face pe români să aleagă pe cel mai mic.

Mai departe: programarea. Există, în sistemul actual, funcţionează în sistemul actual sanitar acest sistem de programare, înfiinţat, de altfel, pe vremea domnului ministru Nicolăescu. Această programare, însă, la ora actuală este valabilă doar serviciului de specialitate din ambulatoriile de specialitate. Pentru că de ani de zile nu se contractează după necesar sau după adresabilitatea pacientului, ci după bugete, la ora actuală, în cabinetele de specialitate din toate ambulatoriile din România au acces către medic maximum 10 pacienţi pe zi. Asta înseamnă că - şi domnul ministru ştie - pacienţii la cabinetele de specialitate aşteaptă aproximativ o lună pentru o consultaţie sau tratament adecvat. Pentru că actualul Guvern a realizat cât de eficient este pentru economia unui buget care nu există, doreşte, la ora actuală, lărgirea acestui sistem de programare către cabinetele de familie.

Pentru că, aşa cum permite contractul-cadru, adică un medic să presteze 28 de consultaţii pe zi, s-a ajuns ca acum, după cum spune domnul ministru, să poată intra maximum 10 pacienţi pe zi la cabinetul de medic de familie. Asta înseamnă că ei vor pleca către privat sau vor aştepta acasă, până vor muri, eventual, Doamne fereşte! Şi mai înseamnă ceva, stimaţi colegi. Înseamnă scăderea accesibilităţii la servicii de sănătate, înseamnă, pe de altă parte, scăderea costului pentru servicii medicale, înseamnă ...

Domnul Mircea Duşa:

Doamna deputat, vă rog să vă apropiaţi de final.

Doamna Lucreţia Roşca:

Vă rog să-mi permiteţi încă un minut. ... înseamnă, până la capăt, scăderea numărului necesar de paturi din spital, înseamnă scăderea numărului necesar de angajaţi din sistemul sanitar, înseamnă o economie paradoxală pe seama sănătăţii unui popor care este tot mai bolnav, pentru că, bineînţeles, şomajul, sărăcia şi lipsa de hrană duc la creşterea bolilor.

Eu vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Horia Cristian. Aveţi 5 minute la dispoziţie.

Domnul Horia Cristian:

Domnule preşedinte,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Domnule ministru, aţi pus o întrebare, cum s-a ajuns aici? Întrebarea, bănuiesc că era retorică, dar această întrebare are un răspuns. S-a ajuns aici pentru că la ora actuală sistemul de sănătate din România are 3,2 miliarde de euro, în timp ce în 2008 avea 5,2 miliarde de euro. Cum s-a ajuns aici? Foarte simplu, prin devalorizarea leului. Dar asta este o altă discuţie.

Problema pentru care ne aflăm cu toţii aici, în această sală şi motivul pentru care s-a depus această moţiune este acela nu a atrage atenţia asupra problemelor sistemului sanitar, pe care le ştim cu toţii, ci pentru a primi un răspuns din partea dumneavoastră, dar mai ales din partea domnului prim-ministru Boc despre modul în care înţelege să acopere cele 1,8 miliarde de euro, de care sistemul sanitar are nevoie în acest an. Credem că este de datoria morală şi politică a acestui Guvern să acopere acest deficit de finanţare, pentru că, în mod evident, este clar că aceşti bani nu pot fi găsiţi la cele 5 milioane de oameni care mai muncesc în România, dacă mai sunt 5 milioane.

Coplata este bună, nimic de zis, dar vă rog să fiţi atenţi la modul în care veţi introduce această coplată. Şi vreau să vă atrag atenţia asupra a două aspecte. În primul rând, propuneţi un sistem în care medicii de urgenţă şi medicii de salvare nu mai au dreptul să scrie reţete medicale şi nu mai au dreptul să scrie concedii medicale. Un drept care le este dat prin documentele medicale, prin studiile pe care le au şi prin dreptul de liberă practică.

În al doilea rând, introducerea unei coplăţi de 50 de lei pentru fiecare spitalizare, indiferent de lungimea ei, nu va reduce numărul de zile de spitalizare. Din contră, pacienţii vor solicita un număr mai mare de zile de spitalizare, pentru că ei deja au plătit aceste zile de spitalizare.

Vreau să vă atrag atenţia asupra unui subiect care este definit în medicina modernă ca fiind standardul de aur. Ce înseamnă standardul de aur? Înseamnă că în medicina bazată pe dovezi avem standarde de tratament în diverse boli.

Din păcate, în România, medicina este bazată pe tradiţii, superstiţii şi autoritate. Pe tradiţii, pentru că aşa se face la noi, pe superstiţii, pentru că credem că este cel mai bun tratament pentru pacient şi pe autoritate, pentru că vine cineva să ne spună cum să tratăm pacienţii.

Din păcate, acest lucru se întâmplă astăzi, aici, în România, prin modul de compensare a medicamentelor gratuite şi compensate. Şi vă dau doar două exemple. Veţi compensa doar medicamentele cele mai ieftine dintr-o clasă terapeutică. Asta înseamnă că, de exemplu, în hipertensiunea arterială, veţi compensa doar hidroclorotiazida, care, într-adevăr, este un standard de aur, este medicamentul indicat în toate ghidurile terapeutice din lume, ca fiind prima intenţie. În schimb, tot în hipertensiunea arterială, veţi compensa doar propranololul, un medicament vechi din 1959, care nu poate rezolva problemele complexe ale controlului tensiunii arteriale. Poate că la un pacient în vârstă de 70 de ani, propranololul este suficient, pentru că speranţa de viaţă a acestui pacient este redusă. Dar, în mod evident, la un pacient de 40 de ani sau de 45 de ani, compensarea numai a propranololului va duce la scăderea drastică a speranţei de viaţă şi a calităţii vieţii acestor pacienţi.

Dacă acest pacient ar dori să ia un alt tratament, să-i spunem, de exemplu, cu sotalol, va trebui să scoată în fiecare lună din buzunar 24 de lei, pentru că, din preţul întreg al medicamentului de 25 de lei, dumneavoastră veţi compensa doar un leu, şi repet: doar un leu.

De asemenea, OMS-ul arată în studiile recente publicate după 2005 încoace, că stabilirea referinţei la clasa terapeutică nu atrage decât scăderea iluzorie a cheltuielilor de sănătate. Vom avea o creştere semnificativă a cheltuielilor legate de tratamentele spitaliceşti pentru complicaţiile legate de utilizarea acestor referinţe.

Un studiu făcut în Noua Zeelandă arată că compensarea pe clase terapeutice a dus la creşterea cheltuielilor cu spitalizarea la pacienţii cu afecţiuni cardiace cu 25% doar într-un singur an de la aplicarea lui.

Înainte de a încheia, vreau să subliniez din nou rolul acestei moţiuni: este acela de a aştepta răspunsuri de la dumneavoastră şi de la domnul prim-ministru Boc. Să încercăm să arătăm că acolo, în clădirea Ministerului Sănătăţii, nu se află puţul gândirii, că singurele soluţii care ne vin de acolo nu sunt singurele soluţii ale sistemului sanitar, că, de fapt, există soluţii şi în această sală, chiar în rândurile opoziţiei.

Problema sistemului sanitar nu este legată numai de finanţare, este legată de învăţământ, de învăţământul rezidenţial, care este de proastă calitate şi mai ales este legată de calitatea actului medical.

Şi, în final, vă rog să ne aşezăm la masa discuţiilor, să găsim împreună soluţii pentru sistemul sanitar românesc, soluţii care nu ţin de acest an sau de anul viitor, ci care ţin de următorii 10 ani.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Din partea Grupului parlamentar PD-L, domnul deputat Samoil Vîlcu. Trei minute aveţi la dispoziţie.

Domnul Samoil Vîlcu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule ministru,

Domnilor miniştri secretari de stat,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Când s-a propus un ministru liberal din afara sistemului la sănătate, lumea medicală a fost circumspectă. Iată ce spuneau profesioniştii din sistem: nu numai că înţelegea situaţia, dar a venit cu propuneri uimitoare, dezamăgire cruntă, nu numai că nu a acţionat în interesul unor profesiuni liberale, promovând acte legislative care să contribuie la dezvoltarea acestuia şi la crearea unei competiţii constructive, dar i-a scos din cărţi pe cei care puteau servi cu argumente susţinute de realitatea din teren, în sprijinul unor măsuri logice. Ce am găsit în 2008? O stare de sănătate a populaţiei nesatisfăcătoare, cu indicatori discutabili, cu fonduri alocate insuficiente, cu lipsa performanţei, cu consum nejustificat.

Ministrul Nicolăescu nu a valorificat acele modele care s-au dovedit funcţionale în alte sisteme din Europa şi din lume, parteneriatul public privat în sănătate putea fi un model pentru România. Deşi a avut câteva iniţiative lăudabile, ministrul Bazac nu a reuşit să finalizeze, sau nu a fost lăsat să finalizeze pachetul minim de servicii, iar procedurile şi dezbaterile şi asigurările complementare au eşuat.

Reconstrucţia sistemului de sănătate trebuie să plece, în primul rând, de la principii etice în interesul pacientului. Dialogul mai strâns între autorităţi, reprezentanţi ai comunităţii profesionale şi mediul de afaceri reprezintă o treaptă profesională în concretizarea unor soluţii viabile pentru sistemul de sănătate.

Omul are dreptul la îngrijire medicală de care are nevoie să se facă bine. Aceasta este, de fapt, esenţa reformei în domeniul sănătăţii. Autorităţile ar trebui să aibă un singur target şi să ajute sistemul să funcţioneze eficient. Pentru că avem cheltuieli mari privind spitalele şi consumul de medicamente, aşteptăm de la actualul ministru al sănătăţii, în Cabinetul Boc, procesul de descentralizare, să definim pachetul minim de servicii pe care le poate oferi statul. Pentru aceasta, trebuie să vă preocupaţi, domnule ministru, pentru apariţia ghidurilor de diagnostic şi tratament, pe care niciun ministru al sănătăţii, nici măcar ministrul Nicolăescu nu ni le-au oferit.

Ghidurile făcute de Ministerul Sănătăţii, împreună cu Colegiul Medicilor, în care vom putea spune dacă sistemul este finanţat, subfinanţat şi cu cât, îl aşteptăm foarte, foarte repede. Având aceste elemente, vom putea defini pachetul bazal de servicii pe care liberalul ministru contabil nu ni l-a putut oferi.

Vrem să terminăm cu discriminarea medicilor, farmaciştilor şi asistenţilor, baza noastră de sănătate pentru viitor. Să ne apropiem să facem eforturi pentru limitarea exodului de creiere în străinătate. Şi, pentru că a fost anul trecut la un simpozion pe tema sănătăţii, actualul preşedinte al României, pe care l-am reales, spunea: este un paradox că există sisteme, cele mai elevate ale societăţii româneşti, - sănătatea, justiţia şi educaţia, care nu s-au reformat, toate categorii care au un impact social, dar clasa politică nu a avut forţa să meargă în profunzimea reformării sistemului. S-a mulţumit doar să enunţe idei de reformă, dar să nu schimbe nimic.

Vă mulţumesc.

Domnul Mircea Duşa:

Mulţumim şi noi pentru înţelegere.

Toate grupurile parlamentare şi-au consumat timpii alocaţi pentru dezbateri, inclusiv reprezentantul Guvernului a depăşit timpul alocat Guvernului. Totuşi, pentru că a fost drăguţ şi ne-a promis că va răspunde invitaţiei parlamentarilor ori de câte ori este nevoie, chiar şi atunci când răspunde unei invitaţii prin moţiune simplă, a solicitat două minute, îi acordăm cinci.

Domnul Cseke Attila:

Vă mulţumesc, domnule vicepreşedinte.

Stimaţi colegi,

Aşa cum am spus şi în alocuţiunea anterioară, eu vreau să vă mulţumesc pentru această dezbatere pe domeniul sănătăţii. Cred că s-au relevat problemele principale ale sistemului şi, dacă putem să plecăm de aici cu nişte idei care pot aduce ceva mai bun în sistemul sănătăţii, atunci, în mod sigur, a meritat să dezbatem acest subiect. Este un subiect important pentru societatea românească şi, aşa cum v-am promis, eu, ori de câte ori voi fi solicitat, voi veni în faţa dumneavoastră, aşa cum am venit şi până acum în comisiile pentru sănătate ale celor două Camere, să dezbatem aceste probleme.

Pot să vă spun foarte sincer că minuni în domeniul sănătăţii, în 2010, probabil nu se vor putea face. Este un an 2010 foarte greu şi pentru domeniul sanitar şi eu nu-mi propun să fac promisiuni de care poate nu pot să mă ţin. Dar, trebuie să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a mişca acest sistem sanitar din inerţie.

Permiteţi-mi foarte pe scurt să mă aplec asupra a două-trei chestiuni care au fost semnalate în cuvântările colegilor parlamentari.

Domnul profesor Popa ne-a vorbit despre politica de cadre prezentă şi în moţiunea simplă şi pot să vă spun că sunt de acord cu afirmaţia de a ne ocupa, de a ne apleca asupra politicii de cadre, dacă vreţi să o denumim aşa. Noi o denumim plan naţional de resurse umane în domeniul sanitar. Este un proiect care este prevăzut în Programul de guvernare, pe care dorim să-l elaborăm până la sfârşitul anului şi care să ofere o perspectivă personalului din sistemul medical, unde dorim, noi ca şi stat, să ajungem, ce avantaje, condiţii, criterii dorim să oferim personalului medico-sanitar.

Sigur că ele sunt legate şi de salarizare. Dar eu cred că pot fi aduse şi implementate nişte măsuri complementare. Putem să vorbim de acel program guvernamental de construire de case de serviciu în mediul rural, inclusiv pentru personal medical, medici şi asistenţi medicali. Vom încerca să reintroducem posibilitatea organizării rezidenţiatului pe post, pentru că noi, ca şi gestionari ai sistemului sanitar, avem nevoie de medici nu numai în centrele universitare mari, ci şi în spitalele mult mai mici, în judeţe, în toate judeţele ţării.

Domnule Nicolăescu, eu vă mulţumesc pentru moţiune, pentru posibilitatea de a dezbate şi vreau să vă spun că în tot ceea ce v-am spus, nu m-am raportat decât la ceea ce am găsit ca şi idei, ca şi întrebări în moţiunea depusă.

În ce priveşte doar o singură chestiune, micşorarea contribuţiei şi categoriile de exceptaţi. Este o măsură că aţi făcut referire şi la reforma în domeniul sanitar, pe care o doreşte domnul preşedinte Barak Obama. Dânsul doreşte un singur lucru: ca toţi cetăţenii Statelor Unite să fie asiguraţi pentru un pachet minim de servicii, pe care noi încă nu-l avem, după 20 de ani. Cu o singură mică, dar esenţială diferenţă faţă de sistemul sanitar românesc şi de finanţarea acestuia. În America, pentru acei zeci de milioane de cetăţeni americani care vor fi scutiţi de la contribuţie, statul pune contribuţia în locul lor.

Îmi pare rău că trebuie să vă spun, astăzi sunt 13 categorii de persoane exceptate, 11 milioane de cetăţeni români şi inclusiv au fost introduse şi pe mandatul dumneavoastră. problema nu este, din punctul meu de vedere, că sunt categorii exceptate. Problema este că nici atunci, nici din primul moment în care au fost introduse aceste categorii, nici pe parcurs... am avut 8 categorii, s-au mai adăugat trei, în 2006 s-au mai adăugat două. Problema nu este că sunt categorii exceptate. Problema este că statul nu a pus banii, resursele financiare pentru acele categorii exceptate. Aceasta este problema esenţială. Să găsim soluţii pentru că aceste categorii se duc şi accesează servicii medicale, dar acele servicii medicale trebuie plătite.

Eu vă mulţumesc încă o dată pentru această posibilitate de a dezbate pe domeniul sănătăţii şi vă asigur de toată deschiderea mea faţă de Parlament, nu numai pentru că şi eu sunt parlamentar şi suntem colegi, până la urmă, ci pentru că este nevoie de a dezbate pe acest domeniu.

Vă mulţumesc mult. (Aplauze)

Domnul Mircea Duşa:

Am încheiat dezbaterile pe moţiune. Votul pe moţiune va avea loc la ora 15,30, atunci când se organizează sesiunea de vot final.

Luăm o pauză, până la ora 14,30. La 14,30 reluăm plenul pe dezbaterea proiectelor de lege aflate pe ordinea de zi.

Liderii de grup parlamentar sunt rugaţi, la ora 14,00, să se întrunească la Sala Biroului permanent, pentru întocmirea ordinii de zi şi pregătirea şedinţei reunite cu Senatul, de mâine.