Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2011

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2011

2. Solicitare legată de Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr.85/2003, aflat în dezbatere la comisii.

 

După pauză

 

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de doamna deputat Roberta Alma Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistată de domnii deputaţi Dumitru Pardău şi Niculae Mircovici, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Invit secretarii la prezidiu.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Continuăm lucrările de astăzi ale Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 333 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 175. Sunt absenţi 158, din care 54 participă la alte acţiuni parlamentare.

Înainte de a intra în ordinea de zi, daţi-mi voie să-i dau cuvântul domnului deputat Zoicaş pentru un anunţ.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Zoicaş:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Doamna preşedinte,

Vin cu o rugăminte la dumneavoastră: să puneţi în discuţie în Biroul permanent problema Legii minelor care trenează de cel puţin, de mai bine de jumătate de an la Comisia pentru industrii. Vorbim de redevenţă minieră şi eu vin dintr-o zonă unde prezintă interes şi pentru anumiţi investitori care ar reactiva sectorul minier. Nu pot să dau nici o explicaţie, o lege care suportă nişte modificări e păcat să treneze atâta timp. Vă rog frumos să supuneţi în Biroul permanent ca domnul preşedinte Iancu să pună în dezbatere odată această lege.

Vă mulţumesc frumos.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu.

Am notat. O să discutăm cu colegii din Biroul permanent.