|
Domnul Mircea Irimescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Stimaţi colegi, Mă adresez astăzi dumneavoastră cu mari emoţii cu prilejul aniversării a 93 de ani de la unirea Bucovinei cu România. La 28 noiembrie 1918, simbolic, se marchează încheierea unui proces care a durat circa şase săptămâni şi care s-a încheiat fast pentru poporul român: una dintre provinciile sale înstrăinate s-a întors la ţara din care firesc face parte. Dacă vi se pare astăzi normal să vizitaţi Suceava, Rădăuţi, Câmpulung sau Vatra Dornei, să vă închinaţi şi să admiraţi vechile biserici pictate care fac parte din patrimoniul UNESCO, dacă vă puteţi reculege la mormântul lui Ştefan cel Mare, să admiraţi frumoasele peisaje şi gospodării ale Bucovinei, asta este pentru că în toamna anului 1918 un extraordinar efort conjugat dintre ţară şi comunitatea românească din Bucovina a reuşit. Pilda acelor oameni şi acelor întâmplări ar trebui să ne fie mereu vie în memorie. De ani de zile suntem obişnuiţi ca în astfel de prilejuri să omagiem şi să rememorăm faptele bucovinenilor şi evenimentele care au avut loc atunci, la limita unui posibil conflict interetnic nimicitor, la Cernăuţi şi în celelalte localităţi bucovinene. Oamenii au avut puterea şi înţelepciunea de a găsi în ceea ce-i priveşte calea paşnică spre înfăptuirea unităţii noastre naţionale, şi acesta este un lucru excepţional. Pentru asta este drept să le aducem mulţumiri şi niciodată nu vom reuşi să ne împlinim obligaţia de recunoştinţă ce-o avem faţă de ei. Însă cred că este necesară şi evidenţierea rolului României, al statului şi al oamenilor politici care l-au reprezentat atunci. Ca bucovineni aducem mulţumirile noastre celor fără de care probabil am fi fost astăzi cetăţenii altui stat. În primul rând, ne închinăm recunoscător memoriei fostului prim-ministru al României, Alexandru Marghiloman, să nu uităm, şeful unui guvern filogerman semnatar al păcii înrobitoare cu Puterile Centrale. Presat de timp, fără posibilităţi de comunicare şi fără acordul puterilor aliate, sfidând pericolul căderii sale, în ultimele ore de funcţionare ale guvernului a dat dispoziţiile necesare unei dezvoltări favorabile nouă, a cursului evenimentelor din Bucovina. Guvernul a căzut chiar a doua zi, iar ministrul de externe demisionar, C.C.Arion, avea să declare la 6 noiembrie 1918, în Parlamentul României: "Guvernul moare fiindcă a luat Bucovina. E cel mai frumos sfârşit ce se putea spera." Aducem recunoştinţa noastră memoriei marelui om politic Ion I.C.Brătianu, preşedinte al Partidului Naţional Liberal, care a obţinut după grele negocieri Tratatul cu puterile aliate de la 4 august 1916 referitor la viitorul Bucovinei. Tot lui îi datorăm stabilirea condiţiilor juridice ale unirii Bucovinei, convenite cu însărcinatul cu afaceri externe al guvernului de atunci de la Cernăuţi, profesorul şi academicianul Sextil Puşcariu. Ne închinăm memoriei tuturor acelora care au dus şi au încheiat cu succes dificilele tratative de pace de la Paris, generalului Coandă, prim-ministru al guvernului succesor, ce şi-a asumat riscul enorm a unei implicări militare cu rol de mare importanţă, Parlamentului României, ce a girat cu rapiditate şi eficienţă acţiuni în pas cu istoria acelor timpuri, Regelui Ferdinand şi armatei române, generalilor Văitoianu, Cristescu şi Zadi, care fiind în funcţii de decizie au înţeles necesitatea unor fapte ce comportau riscuri mari, dar salvatoare din perspectiva autenticului interes naţional. În final şi într-un cuvânt, mulţumim tuturor celor care au ajutat bucovinenii să-şi împlinească unirea lor cu România. Lecţia plină de curaj şi competenţă a generaţiei de conducători din 1918 poate fi utilă clasei politice a României de azi, mai ales că, acum, intrarea în ţară a cernăuţenilor se face pe bază de viză şi departe de condiţiile de civilizaţie ale Europei secolului XXI. Vă mulţumesc.
|