|
Doamnelor şi domnilor, O să vă rog frumos, pe cei care datorită instalaţiei de aer condiţionat v-aţi lăsat un pic haina deoparte să o luaţi pe dumneavoastră şi o să vă cer permisiunea, datorită evenimentului nefericit care s-a întâmplat cu cetăţenii români în Muntenegru, ca parlamentari responsabili, care îi reprezentăm pe cetăţeni, să avem un moment de reculegere pentru victimele accidentului rutier. Vă mulţumesc foarte mult. (Se păstrează un moment de reculegere.) Mulţumesc foarte mult, doamnelor şi domnilor. Dumnezeu să-i odihnească! Le urăm sănătate celor care sunt răniţi, compasiune pentru familiile celor decedaţi. Vă informez că am avut o discuţie cu stafful tehnic al Camerei Deputaţilor şi fiecare familie va fi ajutată de către Camera Deputaţilor, din fondul pe care îl am la dispoziţie; nu este o sumă foarte mare, dar fiecare dintre familiile celor care au avut această problemă vor primi resurse financiare din partea Camerei Deputaţilor. Am luat decizia în numele dumneavoastră, sper că sunteţi în asentimentul meu şi vă mulţumesc foarte mult.
|