|
La primul punct al ordinii de zi avem Informarea din partea domnului Traian Băsescu, Preşedintele României. Daţi-mi voie să vă citesc Informarea din partea domnului Preşedinte al României, Traian Băsescu. "Ca urmare a solicitării Secretariatului Organizaţiilor Naţiunilor Unite, România va participa cu o echipă a Serviciului de Protecţie şi Pază la asigurarea protecţiei reprezentantului special al Secretariatului General ONU pentru Misiunea ONU de menţinerea păcii din Sudanul de Sud. Participarea la această misiune reprezintă pentru ţara noastră o nouă confirmare a rolului său de furnizor de securitate, având totodată ca efecte benefice dezvoltarea relaţiilor de cooperare între România şi statele Naţiunilor Unite participante la misiunea de menţinere a păcii. În temeiul art.7 alin.(1) din Legea nr.121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, am aprobat propunerea primului-ministru al Guvernului României referitoare la executarea misiunilor de protecţie a reprezentantului special al Secretarului General ONU pentru Misiunea ONU de menţinerea păcii din Sudanul de Sud de către o echipă a Serviciului de Protecţie şi Pază formată din 12 militari, până la data la care Secretariatul ONU va notifica solicitarea de încetare a participării României la această activitate. Fondurile financiare necesare participării României la această misiune sunt asigurate de către Organizaţia Naţiunilor Unite, Serviciul de Protecţie şi Pază suportând cheltuielile aferente drepturilor băneşti din ţară, conform legislaţiei în vigoare. Semnat, Preşedintele statului român, Traian Băsescu."
|