|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Stimaţi colegi, nu suntem foarte mulţi. Am mai încercat o dată la ora 10,00, asta-i pentru domnul Ganţ, am încercat la ora 10,00, eram numai 3 în sală. Mi-a luat 25 de minute...discuţia noastră mai veche...Nu, nu îl lăudam, încercam doar să atrag atenţia că nu am întârziat 25 de minute, am fost la 10 şi un minut şi eram 3 inşi în sală. Nici acum nu suntem foarte mulţi în sală, dar... Stimaţi colegi, Vom începe dezbaterea iniţiativelor înscrise pe ordinea de zi. Vă anunţ că la ora 12,30 este vot final până la finalizare. La ora 13,30 are loc şedinţa comună a Birourilor permanente ale celor două Camere. Vă reinformez că săptămâna viitoare, începând de luni până când se va termina bugetul, Camera va lucra foc continuu. Deci, să nu vă faceţi program. Nu ştiu dacă reuşim să terminăm până duminica viitoare inclusiv. Duminica viitoare, în 21, va fi şi depunerea jurământului. La ora actuală, staffurile celor două Camere şi cu stafful preşedintelui ales s-au pus de acord asupra unei ore, o s-o anunţăm în momentul în care apar şi documentele oficiale. Înainte de a începe şedinţa, am să rog Comisia de numărare a voturilor care a funcţionat săptămâna trecută la votul colegilor noştri să se reunească la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor. Am să recitesc componenţa comisiei: domnul Dragomir Viorel, domnul Dolha Stelian, domnul Vladu Iulian, domnul Tănăsescu Claudiu, domnul Bónis István, domnul Amet Varol şi Deaconu Mihai, îi rog pe aceşti colegi împreună cu secretarul care a fost atunci de serviciu, mă refer la Marcel Ciolacu, să se întâlnească la sala de şedinţe a Biroului permanent să discute ceea ce noi, Biroul permanent, am descoperit în procesul-verbal de atunci. Mă refer la o eroare materială. Rog liderii de grup ca împreună cu secretarul Ciolacu să facă demersurile necesare să-i găsească pe colegii care sper că sunt în Cameră, să aibă loc această întâlnire.
|