|
Domnul Kiraly András György (secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice): Mulţumesc frumos, doamna preşedinte. Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Centrelor judeţene şi al municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională a fost aprobat printr-un ordin al ministrului, nr.5555 din 2011. În conformitate cu prevederile alin.(2) al art.2 din regulamentul sus-menţionat, Centrul judeţean de resurse şi asistenţă educaţională şi Centrul municipiului Bucureşti de resurse şi asistenţă educaţională reprezintă o instituţie de învăţământ special integrat specializată în oferirea, coordonarea şi monitorizarea de servicii educaţionale specifice acordate copiilor, elevilor, cadrelor didactice, părinţilor şi membrilor comunităţii pentru a asigura tuturor accesul la o educaţie de calitate, precum şi asistenţa necesară în acest sens. Astfel, aceste centre judeţene, sau Centrul municipiului Bucureşti, coordonează, monitorizează şi evaluează la nivelul judeţean şi al municipiului Bucureşti activitatea Centrului judeţean de asistenţă psiho-pedagogică, Centrul municipiului Bucureşti de asistenţă psiho-pedagogică şi a cabinetelor de asistenţă psiho-pedagogică, a centrelor şi cabinetelor logopedice interşcolare, colaborează cu centrele şcolare pentru educaţie incluzivă în vederea asigurării serviciilor educaţionale specializate, coordonează, monitorizează şi evaluează servicii specializate de mediere şcolară. Numărul copiilor cu autism care beneficiază la nivel naţional de serviciile centrelor de resurse şi asistenţă educaţională este de 3489. Vă mulţumesc.
|