Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2016

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.20/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2016

2. Discuţii procedurale asupra ordinii de zi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Pe procedură, în ceea ce priveşte ordinea de zi.

Am convenit săptămâna trecută şi cred că a fost o victorie a democraţiei faptul că, în sfârşit, ne străduim să respectăm Regulamentul.

Constatăm astăzi că majoritatea parlamentară nu mai doreşte să respecte Regulamentul. Şi vorbesc de punctul 7 din ordinea de zi, este vorba de raportul care a fost reîntocmit ca urmare a retrimiterii la comisie, şi a fost întocmit raportul suplimentar luni seară, a fost distribuit luni seară, ca să fie lucrurile foarte clare, iar în Regulament se prevede că un raport se introduce pe ordinea de zi la Camera decizională după cinci zile de la distribuire.

În consecinţă, astăzi, suntem în situaţia în care nu sunt cinci zile de la distribuire.

Trebuie să luăm act, cred eu, corect, legal şi democratic, că nu se îndeplinesc prevederile regulamentare şi, în consecinţă, acest punct trebuie scos de pe ordinea de zi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Alte intervenţii, dacă sunt?

Domnul Pâslaru, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Luni am stabilit să meargă la comisie, să fie retrimis la comisie pentru discuţie, pentru termen de o zi. Am discutat cu toţi colegii lideri ai grupurilor parlamentare. Nimeni nu a avut nimic de comentat. S-a păstrat pe ordinea de zi. În aceeaşi zi raportul a fost publicat. Au trecut trei zile: luni, marţi şi miercuri. N-am avut de comentat când am stabilit că se păstrează ordinea de zi.

În consecinţă, nu văd niciun motiv pentru a comenta acest subiect şi cred că suntem în ordinea de zi normală.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Domnul Nicolăescu.

Şi apoi voi supune votului dumneavoastră scoaterea de pe ordinea de zi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Aş începe cu remarca că însuşi domnul Pâslaru a recunoscut că sunt numai trei zile şi Regulamentul prevede cinci.

Mai mult de atât, ce trebuie să facem? Eu cred, stimaţi colegi, că trebuie să dăm dovadă că noi suntem primii în această ţară care respectăm propria noastră lege. Fiecare după conştiinţa lui, astăzi va vedea ţara cum votează.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră...

A, pe procedură? Da, domnul Pâslaru, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Repet, este vorba de retrimitere la comisie şi termenul este de trei zile, aşa că suntem în procedură legală.

Vă mulţumesc mult de tot.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Supun votului dumneavoastră propunerea Grupului PNL de a fi scos de pe ordinea de zi acest proiect de lege.

Să înceapă votul.

Cu 66 de voturi pentru, 98 de voturi împotrivă, 13 abţineri, propunerea Grupului PNL nu a fost adoptată.

Supun votului dumneavoastră ordinea de zi aşa cum vă este prezentată.

Să înceapă votul.

Cu 114 voturi pentru, 61 de voturi împotrivă, opt abţineri, ordinea de zi a fost adoptată.

Domnul Nicolăescu, pe procedură, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Voiam numai să precizez un singur lucru, că aţi încălcat dumneavoastră, ca preşedinte de şedinţă, Regulamentul, punând la vot însuşi Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Domnule preşedinte,

V-aţi asumat un mare risc şi, în consecinţă, vă informez că grupul nostru parlamentar, Grupul PNL, va sesiza Comisia de disciplină şi imunităţi, în privinţa dumneavoastră, pentru nerespectarea regulamentului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da, mulţumesc, mi-am asumat-o.

Domnul Munteanu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă solicit ca proiectul de lege aflat pe poziţia 35 din ordinea de zi, respectiv Pl-x 780/2015, să fie adus pe poziţia 17, deoarece acolo, în judeţul Alba, e un conflict între proprietarii care deţin apartamente într-un bloc şi suprafaţa de teren care se afla la Ministerul Transporturilor şi astăzi, prin această lege, merge către ei.

E vorba de suprafeţe foarte mici ce revin în cotă indiviză acelui bloc.