|
|
În continuare, şedinţa a fost condusă de domnul deputat Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii deputaţi Ion-Marcel Ciolacu şi Laurenţiu Chirvăsuţă, secretari ai Camerei Deputaţilor.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Dragi colegi, Începe şedinţa Camerei Deputaţilor de astăzi. Aşa cum am promis, fără vot final, nu? Din 378, 145 şi-au înregistrat prezenţa. O secundă. Ordinea de zi şi programul de lucru au fost distribuite către dumneavoastră. În şedinţa de astăzi avem dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi. La încheiere, şedinţă de Birou permanent, Comitetul liderilor, da? Aşa cum e prevăzut regulamentar. Pe procedură, domnul deputat Mircea Toader, viceliderul grupului parlamentar. Vă rog frumos. Ne mai trebuie un secretar.
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Domnule preşedinte, Totuşi, nu vreau să facem din Parlament o dezbatere aşa simplă. Uitaţi-vă ce cvorum avem noi. Chiar dacă regulamentul spune că putem să dezbatem legile pe semnături, uitaţi-vă câţi sunt în sală. Şi dacă vreţi să supunem la vot orice amendament, cu ce să supui la vot când suntem numai un sfert.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Amendamentele nu trebuie să aibă cvorum.
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Am înţeles. Deci eu vă spun, practic...
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Scrie în regulament, de pe vremea dumneavoastră.
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Deci, domnule preşedinte, sunt nişte legi foarte importante. Dacă le trecem aşa cum am trecut rapoartele acelea...
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Nu putem nici măcar închide şedinţa de astăzi.
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Deci eu vă cer o pauză de consultări şi discutăm cu liderii de grup.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Pauză de consultări, zece minute, să putem discuta cu liderii de grup.
|
|
|
După pauză
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Noi am stabilit că începem această şedinţă la finalul şedinţei reunit, neştiind cât durează. Programul este stabilit, avem ordinea de zi, dar nu avem programul. Propunerea grupurilor este până la 12,30 programul de lucru. Sunteţi de acord? Vot. Cine este pentru? Mulţumesc. Nu avem un secretar. Domnul Chirvăsuţă a zis că va coborî. Deci voturi pentru 61. Abţineri? Nu sunt. Voturi împotrivă? Două voturi împotrivă. Deputaţi prezenţi care nu doresc să îşi exercite votul? Nu sunt. Cu majoritate zdrobitoare continuăm ordinea de zi până la 12,30.
|