Parliamentary debates

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

15 Noiembrie - moment special pentru Braşov.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Prin efectul Legii nr. 215/2021, votată de noi toţi, evocarea Revoltei braşovene din 15 noiembrie 1987 a devenit obligatorie, la nivelul autorităţilor publice fundamentale pentru statul român, în fiecare an. În calitate de lider de grup, am solicitat, în numele colegilor deputaţi liberali, marcarea şi evocarea Revoltei braşovenilor din 1987, în plenul Camerei Deputaţilor.

În acest an, ne limităm la un moment de evocare, din cauza pandemiei; anul viitor avem speranţa că Parlamentul va organiza o şedinţă specială dedicată evocării Revoltei anticomuniste de la Braşov din 15 noiembrie 1987, după ce vom fi lăsat pandemia în urmă.

Dragi colegi,

Este 15 noiembrie, iar acum 34 de ani liniştea Braşovului era tulburată de un eveniment inimaginabil într-o Românie comunistă în care drepturile şi libertăţile cetăţenilor, precum şi traiul cotidian decent erau ca inexistente.

Factorul declanşator al acestei Revolte a fost în seara de 14 noiembrie 1987, când strungarii din Secţia 440 de la Fabrica de Autocamioane "Steagul Roşu" - Braşov au constatat că salariile le fuseseră dramatic scăzute, la jumătate, deşi şefii lor primiseră prime, chiar cu câteva zile înainte. Muncitorii din schimbul de noapte nu au mai tolerat minciunile regimului comunist şi s-au revoltat. Reacţia conducerii întreprinderii a fost aceea de a suda porţile secţiilor, pentru a nu se propaga valul de revoltă. Aceasta a declanşat o împotrivire mai mare. Muncitorii care veniseră la schimbul de dimineaţă, văzând cele întâmplate, s-au alăturat protestului spontan. Astfel, în jur de 300 de muncitori, în dimineaţa de duminică, 15 noiembrie 1987, au ieşit pe poarta fabricii şi s-au îndreptat în marş către centrul oraşului, mai exact către sediul Consiliului Judeţean al Partidului Comunist Român.

Pe parcursul marşului, manifestanţilor li s-au adăugat şi muncitorii de la Uzinele "Tractorul", "Hidromecanica", precum şi mii de cetăţeni, bătrâni, elevi şi studenţi.

Grupul de manifestanţi a ocupat prin forţă clădirea Consiliului Judeţean al Partidului Comunist Român.

Şocul a fost imens, când, în contradicţie cu privaţiunile alimentare pe care le cunoşteau cetăţenii de rând, în biroul judeţenei de partid au fost găsite alimente la care muncitorii abia visau - banane, caşcaval, pâine de bună calitate, salam şi băuturi răcoritoare.

Tabloul lui Ceauşescu şi steagurile PCR au fost arse, ca semn al revoltei şi al dorinţei de eliberare dintr-un sistem opresiv.

Imaginea a fost asemănătoare cu cea a Bucureştiului din 21 decembrie 1989. Iar scena violenţelor a fost imediat spălată, ca şi cum nu s-a întâmplat nimic.

Putem spune că atunci Braşovul a cunoscut una dintre faţetele negre ale regimului comunist, un preambul al evenimentelor din decembrie 1989.

Manifestanţii uitaseră în acele momente de frică, de familiile care îi aşteptau acasă, dar aveau satisfacţia că au participat la această revoltă.

Timp de aproape o săptămână, mai mult de 300 de braşoveni au fost arestaţi şi anchetaţi, precum în perioada de început sinistru al regimului comunist, o parte dintre ei fiind transferaţi la Bucureşti pentru anchete suplimentare.

Conducerea de stat şi de partid dorea o ripostă cruntă, adică pedeapsa capitală pentru cei arestaţi, dar pentru că Doina Cornea şi fiul său au informat, pe toate căile şi cu toate riscurile, presa liberă din alte ţări, presiunile statelor occidentale faţă de conducerea PCR au condus la o reducere a pedepselor.

De menţionat aici şi gestul celor 3 studenţi de la Facultatea de Silvicultură din Braşov, care au afişat o pancartă cu mesajul "Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară!". Şi aceşti studenţi au primit acelaşi tratament din partea forţelor represive.

După simulacre de procese, mulţi manifestanţi au fost deportaţi sub regim strict în alte judeţe ale României. Pentru unii dintre ei, calvarul deportării a continuat chiar până la sfârşitul vieţii.

Aşa cum arătam şi cu alt prilej, revolta braşovenilor a arătat cât de lipsit de conţinut era regimul comunist, cât de duplicitari erau cei din conducerea PCR.

Mai mult, revolta muncitorească anticomunistă din Braşov a arătat că regimul comunist nu era unul infailibil. Era un regim care putea şi trebuia să fie schimbat!

Nu trebuie să uităm că participanţii la acest eveniment dureros nu au fost doar muncitorii care au fost arestaţi, judecaţi, condamnaţi şi deportaţi, ci şi cei care au dat ordine represive, au maltratat, anchetat şi condamnat.

În memoria acelei zile de toamnă târzie, după 1990, o arteră rutieră importantă a Braşovului a fost denumită "Bulevardul 15 Noiembrie".

Folosesc această înaltă tribună a democraţiei româneşti pentru a-i saluta pe toţi cei care doresc, prin toate mijloacele, să păstreze vie memoria celor care s-au împotrivit regimului comunist în 15 noiembrie 1987, dar şi conştientizarea tinerei generaţii cu privire la ororile regimului comunist, care nu trebuie să se mai repete niciodată.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul domnului deputat Ilie Victor, din partea USR.

Domnul Victor Ilie:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Ca braşovean, simt mândrie şi tristeţe legat de evenimentele din noiembrie '87, mândrie că s-au găsit mii de oameni care să se ia la trântă efectiv cu cel mai odios sistem politic represiv pe care l-a cunoscut România modernă.

Răsplata pentru curajul acestor oameni a fost bătaia, deportarea sau chiar moartea. Autorităţile au intervenit în forţă, i-au anchetat pe toţi cei care au avut cunoştinţă despre aceste evenimente şi rezultatele au fost devastatoare pentru cei care au avut curajul să se ridice, dar şi pentru familiile lor.

Tristeţea vine nu doar din suferinţa acestora, dar şi din faptul că după 34 de ani nu avem condamnări pentru vinovaţii acestor oribile crime.

Din păcate, istoria noastră recentă este presărată cu multe momente sângeroase, pentru care încă nu ne-am găsit vinovaţii. Nu e vorba doar despre Revolta braşovenilor din '87, de Revoluţia din '89, de mineriade, de 10 august, mai nou, avem nevoie să ne împăcăm cu trecutul nostru. Şi, pentru mulţi dintre noi, a ne împăca cu trecutul înseamnă să găsim şi vinovaţii. Nu putem să stăm cu mâinile în sân, când drepturi şi libertăţi sunt călcate în picioare!

S-a vorbit foarte mult despre libertate, în ultima vreme. Chiar noi suntem sunaţi zilnic de către cetăţeni care ne spun "Domnule, votaţi aşa şi pe dincolo, pentru a ne proteja nouă libertăţile...".

Dragi colegi,

Unul dintre cetăţenii care m-au sunat, mi-a zis... nu există viaţă fără libertate.

N-aş vrea să intru în discuţii filozofice, dar eu cred că nu există libertate fără viaţă.

Iar zilele acestea avem alegeri dificile de făcut, şi avem de ales între a proteja viaţa celor vulnerabili, a semenilor noştri, şi a limita anumite libertăţi.

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

15 Noiembrie...

Domnul Victor Ilie:

Trebuie...

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

...la subiect!

Domnul Victor Ilie:

15 Noiembrie - istoria nu este doar o colecţie de date moarte, domnule Simion. Istoria ne poate fi de folos în fiecare zi, chiar şi pentru a măsura unde am ajuns noi, ca societate.

Şi legat de acest aspect, vreau şi vă solicit să ne împăcăm cu trecutul nostru, să găsim vinovaţii pentru aceste fapte, dar şi să avem grijă de viitorul nostru şi să luăm în fiecare zi cele mai bune decizii, în numele libertăţii şi al democraţiei.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul doamnei deputat Ana Predescu, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Doamna Ana-Loredana Predescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Astăzi, în calitate de parlamentar de Braşov, aduc în atenţia dumneavoastră o filă de istorie braşoveană şi naţională totodată, un moment ce avea să surprindă în sufletele tuturor românilor speranţa de libertate.

An de an, în decembrie, românii care n-au uitat cui datorează libertatea plătită cu sânge îi celebrează pe eroii Revoluţiei din 1989, însă seminţele acelui eveniment care a schimbat cursul istoriei ţării au început să germineze mai devreme, la Braşov.

În urmă cu 34 de ani, pe 15 noiembrie 1987, într-o zi la fel de mohorâtă ca cea de astăzi a avut loc prima revoltă muncitorească anticomunistă, pe fondul unei nemulţumiri generale faţă de regimul draconic pe care soţii Ceauşescu îl impuseseră în întreaga ţară.

Într-o zi de duminică, când oraşul se pregătea de vot pentru deputaţii Marii Adunări Naţionale, la Uzina de Autocamioane "Steagul Roşu", muncitorii au ales să înceteze lucrul, în semn de nemulţumire pentru că nu le fuseseră plătite salariile deloc sau integral. Erau vremuri tulburi, iar măsurile draconice impuse de regimul comunist implicau reducerea consumului energetic şi alimentar, precum şi scăderea veniturilor muncitorilor. Toată România îndura condiţii vitrege de trai, dar Braşovul, oraş mândru şi cu tradiţie, unul dintre cele mai dezvoltate centre industriale urbane, cu mai mult de 61% din forţa de muncă angajată în industrie, s-a ridicat într-o revoltă spontană. Când au încercat să obţină răspunsuri de la conducerea întreprinderii, muncitorii de la Uzina "Steagul Roşu" au fost trataţi cu dispreţ. Protestul a devenit unul politic, în care s-au strigat pentru prima dată, liber, sloganuri.

Revolta muncitorilor din Braşov, numită şi "Revolta Şubelor", după îmbrăcămintea muncitorilor care au ieşit pe stradă să-şi strige nemulţumirile, s-a încheiat prin condamnarea şi deportarea grupului de 61 de vinovaţi, după 17 zile de anchetă dură.

Aceste numere seci pecetluiesc dramele părinţilor, soţilor, prietenilor şi rudelor celor pedepsiţi.

Stimaţi colegi,

Ieşirea în stradă a muncitorilor, în acea duminică, a fost un act de mare curaj din partea lor. Au sfidat regimul dictatorial şi au luptat pentru drepturile lor. Au luptat pentru dreptul la muncă, au luptat pentru dreptul la libertate, au luptat pentru o viaţă demnă şi bună, un exemplu ce trebuie amintit, respectat şi elogiat de generaţiile ce vor urma.

Cu toate acestea, se pare că nu am învăţat lecţiile trecutului.

Iată că, după 34 de ani, scandările de atunci cu "Vrem lumină şi căldură!", devin din ce în ce mai actuale. Astăzi înţelegem, poate mai bine ca oricând în ultimii 32 de ani, problemele cu care se confruntau românii în acele vremuri. Poate ne vine greu să acceptăm că, la mai bine de 3 decenii de la Revolta muncitorească din Braşov, ne învârtim în acelaşi cerc al neajunsurilor. Problema căldurii şi a apei calde este una stringentă astăzi. Limitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale - se încalcă flagrant şi în ziua de azi, prin măsuri abuzive, neconstituţionale.

Din respect pentru actul lor de mare curaj în acele vremuri, mă voi opri acum din a descrie toate lipsurile şi neajunsurile actuale.

Vă invit însă astăzi să reflectăm dincolo de problemele care domină societatea noastră, asupra unui citat, pe cât de simplu, pe atât de puternic, rostit de Winston Churchill, mai ales noi, generaţia mai tânără - "Poporul care şi-a uitat trecutul nu mai are viitor".

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Invit, în continuare, la microfon, pe domnul deputat Chelaru Mircia, din partea AUR.

Vă rog.

Domnul Mircia Chelaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Distinşi colegi parlamentari,

Dragi concetăţeni

Pentru că se uită la noi, probabil - şi nu probabil, ci în mod sigur - foarte multe conştiinţe interesate de ce se întâmplă aici!

Este lăudabil că în această zi Camera Deputaţilor a acceptat să rememoreze ceea ce s-a întâmplat - unora li se pare foarte mult timp în urmă, dar altora parcă mai ieri.

Vorbim despre istorie şi memorie. Din păcate, memoria colectivă trece repede peste ceea ce se consumă şi n-o marchează atât de mult, ceea ce nu este cazul acestui eveniment.

Unii dintre dumneavoastră poate nici nu eraţi născuţi atunci, însă a vorbi despre marea mişcare de conştiinţă naţională a acelora din noiembrie 1987 doar ca despre o revoltă, ca urmare a, hai să spunem, opresiunilor, lipsurilor, nevoilor şi a altor asemenea tipuri de explicaţii, mi se pare insuficient şi păgubos.

Vă vorbeşte un om care a urmărit evenimentele, cum se spune astăzi, live, adică pe viu. Am trăit asemenea lucruri, cu durere în suflet.

Domnule Andronache, 70%, unii spun mai mult, din cei care au ieşit în stradă erau toţi angajaţi în uzinele producătoare de materiale pentru armata română.

Să ştiţi că aveau comenzi. Şi n-aş vrea să se creadă că acei oameni s-au ridicat doar pentru că le era frig sau din când în când li se dădea câte o ciozvârtă în plus la pachetul pe cartelă.

Pentru mine, acei oameni au fost semnatarii documentului de identitate al demnităţii unui popor cu vocaţia libertăţii şi a refuzului umilinţelor. Acesta e poporul român!

Şi astăzi, a rememora acel moment, trebuie să însemne şi un avertisment al zilei.

Acestui popor pentru care libertatea este mai presus decât însăşi viaţa - "Mai bine morţi în luptă decât sclavi să fim iarăşi în vechiul nost' pământ" nu este o frază aruncată în vânt - Mircea Sevaciuc. Trebuie să-l amintim aici pe Mircea Sevaciuc, unul dintre liderii Mişcării. A plecat dintre noi în tristeţe, pentru că idealurile pentru care ieşiseră au fost văzute sub ochii lui, pierdute.

Braşovul este şi locul în care revolta a fost sublimă prin sacrificiu. Şi e bine tot astăzi să îl amintim pe Liviu Babeş. L-aţi uitat cumva? Cel ce a coborât pârtia în flăcări, spunând - "Moarte dictatorului!".

Îmi pun întrebarea, cine mai coboară pârtia în flăcări, spunând "Moarte dictaturilor!"?

Pentru mine, Braşovul este inima frântă, dar în acelaşi timp pulsarul de identitate naţională a românilor, acolo unde, la Cristian, mulţi ani în urmă - iar s-a uitat - a poposit Mihai-Voievod Viteazul, dându-le o lecţie celor care nu respectau drepturile românilor din Şchei.

Dragii mei,

Niciun regim nu este etern, mai ales atunci când omul este călcat pe suflet.

Braşovul a arătat că, atunci când drepturile unei naţiuni, dar mai ales ale celor care percep şi conştientizează valoarea acestei naţiuni, "ultimul resort în dictatură sau în orice altă formă de asuprire este insurgenţa" - Grigore Geamănu, "Tratat de drept internaţional", Geneva, 1953.

Dragii mei,

Vă rugăm să învăţăm din lecţiile istoriei şi să nu le punem în paralel, ci să le acroşăm de aşa natură încât niciodată poporul acesta să nu mai se simtă nici umilit, nici călcat pe suflet, nici batjocorit în ceea ce priveşte dreptul lui la propria alegere.

Lecţia de învăţat astăzi este aceea că, dacă nu ţinem de popor, dragii mei, rătăcim calea, cum spunea Simion Bărnuţiu.

Haideţi să ne găsim calea întorcându-ne mereu la vrerea, nevoile şi voinţa lui!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Dau cuvântul, din partea UDMR, domnului deputat Szabó Ödön.

Domnul Szabó Ödön:

Stimate domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Revolta de la Braşov din 1987 este într-adevăr un act de demnitate al celor care în acel moment au avut curajul de a se ridica împotriva unui regim absolutist, fals patriot, naţionalist, care, printre altele, ne-a dus pe noi toţi într-o situaţie extraordinar de negativă, cu o societate în majoritatea ei aflată în pragul sărăciei. Şi acei oameni care s-au revoltat, să ştiţi că înainte cu câteva zile au primit doar jumătate din salariu. Au scris pe tichetul pentru salariu, ca reţineri, reţinere socială.

Acei oameni au intrat în acel moment, în pragul revoltei, în sediul Partidului Comunist Român şi au văzut că cei care erau nomenclaturiştii vremii aveau în sediu tot felul de mâncăruri, tot felul de băuturi, tot felul de ţigări străine, pe când populaţia avea rate la alimente, rate la benzină...

O voce de la AUR:

Raţii!

Domnul Szabó Ödön:

...raţie la benzină, unde trebuia să mergi în fiecare zi şi stăteai la rând ca să primeşti o jumătate de pâine sau ulei sau lapte.

Dar să ştiţi că în aceşti 30 de ani care s-au scurs, peste 30 de ani de la acea revoltă, este o responsabilitate şi a noastră ca acea comunitate, care în momentul de faţă regândeşte acele evenimente, să nu aibă nostalgia acelor timpuri, pentru că, din păcate, o perioadă lungă de timp, despre aceste lucruri s-a vorbit doar prin sloganuri şi nu au fost readuse în memorie acele lucruri josnice care au fost făcute în acea perioadă. Şi responsabilitatea clasei politice, în momentul de faţă, este ca aceste nostalgii să nu fie purtate în continuare de anumite forţe politice.

Este oarecum hilar să vezi că despre revoltele din '89 vorbesc oameni care în perioada respectivă erau locotenenţi-colonei şi apărau regimul respectiv. (Aplauze.)

Eu cred că este... (Aplauze.) ...eu cred că este o responsabilitate comună, a noastră, a tuturor, ca aceste nostalgii să nu reapară niciodată în România, pentru un regim dictatorial răuvoitor, împotriva acestei ţări şi împotriva inclusiv a minorităţilor din această ţară.

Vă mulţumesc mult. (Aplauze.)

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă nu mai sunt intervenţii - şi nu sunt - închidem acest punct şi intrăm mai departe pe ordinea de zi.

Trecem la dezbaterea iniţiativelor legislative.

Şi anume, avem Proiectul de Lege pentru modificarea alin. (7) al art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2020 privind unele măsuri financiare în vederea implementării proiectelor de infrastructură fazate din perioada de programare 2007-2013, finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2014-2020; PL-x 323/2021.

Proiectul de lege are caracter ordinar.

Sunt 19 amendamente admise.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte să ia cineva cuvântul?

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Am apăsat! Pe procedură, foarte scurt!

Domnul Sorin Mihai Grindeanu:

Vă rog, domnule lider.