Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 12, 2022
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.56/2022
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 12, 2022 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 12, 2022
![]() |
2. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind transmiterea unui teren aflat în administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate C.F.R. - S.A., din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Câmpina (PL-x 182/2021) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
see bill no. 182/2021 |
|||||
|
După pauză |
|
|
(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de domnul deputat Cristian Buican şi de domnul deputat Andrei-Răzvan Lupu, secretari ai Camerei Deputaţilor.) |
|
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Continuăm lucrările de astăzi ale şedinţei Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 114. Ordinea de zi şi programul de lucru au fost distribuite. Reamintesc că astăzi vom dezbate iniţiativele pentru care comisiile permanente au propus respingerea, iar la ora 14,30 vom avea votul final. Dacă sunt observaţii în legătură cu ordinea de zi? Nu. Intrăm în ordinea de zi. 1. Proiectul de Lege privind transmiterea unui teren aflat în administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate C.F.R. - S.A., din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Câmpina; PL-x 182/2021. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Doamna Fulgeanu? Nu. Din partea comisiilor sesizate în fond, reprezentantul Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului sau Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi pentru prezentarea raportului. Vă rog. |
|
|
În conformitate cu prevederile art. 94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate spre dezbatere în fond asupra Proiectului de Lege privind transmiterea unui teren aflat în administrarea Ministerului Transporturilor şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate C.F.R.-S.A. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. La întocmirea prezentului raport comun Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au avut în vedere: avizul negativ al Consiliului Legislativ; punctul de vedere negativ al Guvernului şi avizul partajat al Consiliul Economic şi Social. Potrivit prevederilor art. 62 şi art. 64 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, examinarea proiectului de lege a avut loc în şedinţe separate. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege. |
|
|
Domnul Ciprian-Constantin Şerban: Vă mulţumesc. În cadrul dezbaterilor generale dacă doreşte cineva să intervină. Nu. Proiectul de lege rămâne la votul final. |


