Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 7, 2024
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.71/2024
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 7, 2024 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 7, 2024
![]() |
2. | Intervenţie în nume personal a domnului deputat Andi-Gabriel Grosaru. | ![]() |
||
|
|
Domnule Grosaru, vă rog. Dar de ce nu apăsaţi butonul, ca să...? (Vociferări.) Păi, nu, dar nu... scrisori nu primesc. |
|
|
Orice mijloace de comunicare, domnule preşedinte, sunt valabile în exercitarea atribuţiilor. În primul rând, pe procedură. Domnule preşedinte, Vă rog să aveţi în vedere faptul că, aşa cum am spus de mai multe ori, situaţia cu privire la apartenenţa la Grupul minorităţilor naţionale nu este rezolvată. În altă ordine de idei, este vorba despre nelegalitatea desfăşurării şedinţelor Camerei Deputaţilor, în condiţiile în care această instituţie este implicată în alegerile locale. Drept pentru care nu este vorba numai de aspecte de legalitate a şedinţei, cât este vorba de o serie de chestiuni în ceea ce priveşte conflictul de interese în care se găsesc nu numai o serie de angajaţi ai Camerei Deputaţilor; sunt o serie de incidente de integritate care sunt semnalate cu privire la acest aspect. Drept urmare, aceste chestiuni trebuie să înceteze, tocmai ca procesul de legiferare să fie neviciat. Aşa cum am menţionat, sunt o serie de aspecte ce ţin de legalitatea şedinţelor şi nu numai. În altă ordine de idei, alegerile şi cel puţin sumele care se vor... şi se cheltuiesc, ca sume destinate alegerilor locale, nu pot fi decontate de instituţia Camerei Deputaţilor. De altfel, orice fel de sumă pe care această instituţie o cheltuieşte în organizarea alegerilor este nelegală şi, cum spuneam, nu poate fi decontată. De altfel, nici măcar competitorii electorali nu beneficiază de dreptul de egalitate în acest proces electoral în care, vă spuneam, este implicată Camera Deputaţilor, prin Grupul minorităţilor naţionale. Vă mulţumesc. |
|
|
Aţi făcut un ghiveci, domnule Grosaru, că n-am mai înţeles nimic. Mai rămânea... (Vociferări.) ...de cozonacul de Paşte să ne vorbiţi şi în rest le făceaţi pe toate. Aş vrea doar să vă corectez, spunând faptul că situaţia dumneavoastră este una foarte clară. Sunteţi deputat neafiliat, nu faceţi parte din rândurile Grupului minorităţilor naţionale. (Vociferări.) Prin urmare... (Vociferări.) ...numai dumneavoastră n-aţi înţeles asta. (Domnul deputat Andi-Gabriel Grosaru vine la tribună.) |
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon): Domnule preşedinte, Drept la replică! |
|
|
|
Domnule Coleşu, aveţi cuvântul. Dacă sunt intervenţii în legătură cu ordinea de zi? |
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon): Daţi-mi voie la replică! |
|
|
|
N-aveţi ce replică să-mi daţi mie. |
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon): Este vorba de o situaţie pe care... |
|
|
|
Domnule Coleşa, dacă interveniţi, bine; dacă nu, mergem mai departe. |
|
Domnul Andi-Gabriel Grosaru (fără microfon): Daţi-mi voie la dreptul la replică! |
|
|
|
Vă mulţumesc. |
|
|
Da. Domnule preşedinte, Mulţumesc. Suntem în 7 mai. Pe 8 mai se împlineşte termenul de raport pentru PL-x 236/2024 (Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024), PL-x-ul care aprobă O.U.G. nr. 21/2024, cel care reglementează suprapunerea alegerilor pentru Parlamentul European cu cele locale, deci un proiect legislativ referitor la o ordonanţă de urgenţă extrem de importantă, care ar fi trebuit dezbătută şi votată în Parlament, astfel încât să avem termenul necesar contestării la Curtea Constituţională, da? Vă propun... vă rog să supuneţi la vot, în primul rând, convocarea comisiilor raportoare pentru acest PL-x, Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică - ştim că se pot convoca şi online - astfel încât să avem măcar un raport în termenul... conform calendarului pe care chiar dumneavoastră l-aţi ales, unul foarte întârziat din start. Şi, în al doilea rând, vă rog să spuneţi la vot introducerea acestui PL-x pe ordinea de zi, pe poziţia 1. Vă mulţumesc. Deci, două propuneri. Mulţumesc. |
|
|
Niciuna dintre ele nu este regulamentară, domnule Coleşa. Dar am o curiozitate - dumneavoastră contestaţi organizarea alegerilor locale şi europarlamentare comasat, dumneavoastră şi partidul dumneavoastră depunând liste pentru ambele alegeri? Are logică. Bun. Dacă mai sunt intervenţii cu privire la ordinea de zi? (Doamna deputat Dumitrina Mitrea solicită să ia cuvântul.) Doamnă Dumitrina Mitrea, a luat cuvântul liderul grupului, în numele grupului (Vociferări.) ...pe ordinea de zi. Pe ordinea de zi - dacă aveaţi procedură era altceva, dar pe ordinea zi discută liderul de grup... (Vociferări.) în numele grupului. Vă mulţumesc. Intrăm în ordinea de zi. Trecem la dezbaterea iniţiativelor legislative. |


