Parliamentary debates

După pauză

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Ciprian-Constantin Şerban, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Patricia-Simina-Arina Moş şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Continuăm lucrările şedinţei Camerei Deputaţilor şi anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment şi-au înregistrat prezenţa 230.

Ordinea de zi a fost distribuită.

Reamintesc programul de lucru pentru astăzi - de la ora 10.00 până la finalizare - dezbaterea moţiunii simple iniţiate de 56 de deputaţi şi a proiectelor înscrise pe ordinea de zi; la finalizare - vot final; la încheierea şedinţei de vot final - şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor.

Stimate colege şi stimaţi colegi,

Înainte de a intra în ordinea de zi, dau cuvântul doamnei deputat Patricia-Simina-Arina Moş, secretar al Camerei Deputaţilor, din partea Grupului parlamentar al PNL, pentru prezentarea unui mesaj cu prilejul Zilei Mondiale de Conştientizare a Autismului.

Vă rog.

Doamna Patricia-Simina-Arina Moş:

Mulţumesc frumos.

Stimate domnule preşedinte,

Dragi colegi,

Astăzi marcăm Ziua Mondială de Conştientizare a Autismului - un moment esenţial pentru a reflecta asupra nevoilor persoanelor cu tulburări din spectrul autist... (Vociferări. Gălăgie.) şi pentru a ne reafirma angajamentul faţă de incluziunea... (Vociferări. Gălăgie.) reală a lor în societate. (Vociferări. Gălăgie.)

Mi-ar plăcea, dragi colegi, ca pentru câteva minute zumzetul acestei săli să se oprească şi fiecare dintre dumneavoastră să vă puneţi în locul acestor părinţi care au copii cu tulburări din spectrul autist.

În România există aproximativ 40.000 de persoane cu tulburări din spectrul autist şi România, până în prezent, a iniţiat legi pentru aceste persoane vulnerabile, însă eu cred că mai este un drum lung de parcurs, astfel încât vă cer sprijinul în a iniţia proiecte în care serviciile esenţiale pentru aceşti oameni să fie accesibile; diagnosticarea timpurie şi accesul neîngrădit la terapii gratuite sunt extrem de importante pentru aceşti copii. (Vociferări. Gălăgie.)

Din... (Vociferări. Gălăgie.)

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Stimaţi colegi...

Am început şedinţa, să ştiţi.

Doamna Patricia-Simina-Arina Moş:

...plenul Parlamentului, cred că este esenţial să schimbăm mentalităţi, să-i vedem pe aceşti tineri, să fim aproape de familiile lor, să fim empatici.

Este esenţial ca legile pe care le iniţiem - indiferent din ce partid politic facem parte, să iniţiem legi care vin în sprijinul acestor persoane. Vorbim de educaţie incluzivă, sprijinul real pentru familii, comunităţi locale, accesibile.

Stimaţi colegi,

România merge înainte, dar obligatoriu va merge cu aceste persoane vulnerabile şi dacă suntem empatici şi nu ţinem cont de alte lucruri, cred că am putea să ne dăm cu toţii mâna pentru aceste persoane speciale din comunităţile noastre.

Vă mulţumesc frumos. (Aplauze.)

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

În continuare, dau cuvântul doamnei deputat Maria Cernit, preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse, din partea Grupului parlamentar POT.

Doamna Maria Cernit:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Astăzi, de Ziua Mondială de Conştientizare a Autismului, gândul meu se îndreaptă către copiii cu autism, către tinerii şi adulţii care trăiesc cu această tulburare, dar şi către părinţii, fraţii şi bunicii lor, cei care, zi de zi, luptă pentru ca ei să fie înţeleşi, acceptaţi şi sprijiniţi.

În calitate de preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi şi ca persoană care lucrează direct cu copiii cu autism, am văzut cât de mult poate însemna un gest de sprijin, cât de mult valorează o privire caldă, un cuvânt de încurajare, un zâmbet sincer, dar am văzut şi cât de greu devine drumul atunci când acest sprijin lipseşte.

Am întâlnit copii care prin terapie, socializare şi sport au reuşit să îşi depăşească limitele, să se exprime, să înveţe, să aibă încredere în ei, dar am întâlnit şi copii pentru care lumea a rămas un loc inaccesibil, pentru că nu au primit sprijinul potrivit la timp. Am văzut părinţi care îşi dedică întreaga viaţă pentru a-şi ajuta copiii să progreseze, dar şi părinţi care, epuizaţi de lupta continuă cu un sistem rigid şi nepregătit, se întreabă cu teamă ce se va întâmpla atunci când ei nu vor mai fi acolo, să-i sprijine.

În multe ţări din Europa şi America, copiii cu autism găsesc sprijin real în centre de socializare, cu specialişti dedicaţi, care îi ajută să se deschidă spre lume şi să-şi găsească locul. Şi noi, în România, avem nevoie de astfel de centre funcţionale, accesibile şi pline de empatie.

Ce se întâmplă cu aceşti copii când devin adulţi, cum ne asigurăm că atunci când părinţii lor nu vor mai fi lângă ei nu sunt lăsaţi să se descurce singuri? Asta este întrebarea la care trebuie să găsim răspuns nu doar astăzi, ci în fiecare zi.

Avem nevoie ca tinerii cu autism să fie acceptaţi în câmpul muncii, să li se ofere locuri de muncă adaptate pregătirii şi abilităţilor lor. Avem nevoie de terapii accesibile pentru fiecare familie, astfel încât niciun copil să nu rămână în urmă doar pentru că părinţii nu îşi pot permite costurile. Avem nevoie de profesori pregătiţi să-i înţeleagă, ca niciun copil să nu fie exclus dintr-o clasă doar pentru că este diferit. Avem nevoie de centre pentru tineri şi adulţi, astfel încât părinţii să nu trăiască mereu cu teama zilei de mâine.

Autismul schimbă viaţa unei familii, dar felul în care răspundem, ca societate, nu ar trebui să o îngreuneze şi mai mult. Nu trebuie să fie un drum presărat cu obstacole, cu uşi închise şi cu răspunsuri evazive. Avem responsabilitatea să găsim soluţii care să le permită acestor copii să înveţe, să se dezvolte şi să-şi găsească locul potrivit în viaţă, fără ca părinţii lor să ducă singuri această povară.

Aceşti copii nu vin doar pentru a primi sprijin, ci şi pentru a trezi în noi empatia, iubirea şi umanitatea uitată. În felul lor tăcut, ei vindecă răni vechi şi ne arată cât de important este să nu-i lăsăm niciodată singuri.

Şi, la final, vreau să le transmit un gând celor care trăiesc cu autism şi familiilor lor.

Ştiu că uneori lumea pare prea grăbită, prea indiferentă, prea greu de înţeles, dar să ştiţi că noi vă vedem, vă auzim şi vă simţim.

Lumea este mai frumoasă datorită vouă.

Şi nu uitaţi că vă iubim.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

În continuare, dau cuvântul celorlalte grupuri parlamentare, în limita a două minute de grup.

Grupul parlamentar al PSD, doamna deputat Bucur Ariana-Oana, vă rog.

Doamna Ariana-Oana Bucur:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Distinşi colegi,

Începând cu 9 septembrie 1989, printr-o rezoluţie a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, ziua de 2 aprilie a fost declarată Zi Internaţională de Conştientizare a Autismului.

Această zi trebuie să constituie o zi de profundă reflecţie şi solidaritate, o zi de celebrare a diversităţii umanităţii, o zi pentru reafirmarea angajamentelor noastre pentru incluziune şi acceptare.

În acelaşi timp, această zi este şi o zi de informare, un prilej de a insufla empatia şi de a înţelege profund şi a acţiona în sprijinul celor care fac parte din acest spectru.

Autismul nu are o cauză unică, este un rezultat al unui cumul de factori genetici şi de mediu ce influenţează comportamente, comunicare şi interacţionare socială.

Autismul este privit de multe ori ca o limitare, în detrimentul unui punct de vedere legat de complexitatea neurodiversităţii.

Persoanele cu tulburări din spectrul autist percep lumea printr-o lentilă distinctă, relevând nuanţe pe care adesea le trecem cu vederea.

Din perspectivă psihologică este imperativ să recunoaştem şi să acceptăm diferenţele individuale. Tulburările din spectrul autism implică de multe ori un stil de procesare cognitivă aparte, o sensibilitate senzorială intensificată, un mod distinct de comportament, de multe ori repetitiv, şi interese restrânse, focusate pe un anumit subiect.

Aceste particularităţi nu trebuie privite ca bariere, ci ca puncte de plecare pentru strategii de integrare şi de acceptare.

Aşa cum, cu siguranţă, ştiţi, există...

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Încercaţi să finalizaţi, vă rog.

Doamna Ariana-Oana Bucur:

Da.

...există o serie de terapii şi intervenţii care au rezultate, în condiţiile în care acestea se adresează copiilor de vârstă mică şi foarte mică.

Aş încheia cu o remarcă a doctorului Hans Asperger, care spune că dacă dorim ca aceşti copii să înflorească, trebuie să le oferim un mediu corespunzător.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Grupul parlamentar AUR, doamna deputat Lovin Ramona, vă rog.

Doamna Ramona Lovin:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Cu siguranţă, iniţiativa Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, care a proclamat ziua de 2 aprilie ca Zi Internaţională de Conştientizare a Autismului, a fost benefică şi a dat roade.

În aceşti ultimi ani, în care s-a vorbit despre autism în întreaga lume, în luna aprilie a fiecărui an, gradul de conştientizare a crescut, înţelegem mai bine, suntem mai bine informaţi, însă parcă nu îndeajuns.

Pentru cei care doar conştientizează, autismul este o boală, un handicap; pentru cei care înţeleg cu adevărat şi acceptă - pentru medici, pentru psihologi, dar şi pentru familiile persoanelor afectate de autism -, acesta este un mod de a exista al unor semeni.

Însă, pentru prea multă lume, autismul este un subiect de discuţie şi de controverse. Păreri mai mult sau mai puţin conspiraţioniste despre provenienţe, cauze, tratamente se aud parcă mai des decât părerile avizate.

De aceea, eu cred că trebuie să lăsăm în seama experţilor discuţiile despre cauze, provenienţe, tratamente, recuperare, iar noi, aici, în Parlamentul României să facem ceea ce ţine de noi, adică să legiferăm în sensul de a integra persoanele afectate de autism în instituţiile de învăţământ şi în câmpul muncii, în sensul de a elimina discriminările existente, pentru că ştim cu toţii că ele există, dar, mai ales, în sensul de a aloca suficiente fonduri domeniului cercetării, de care este atât de multă nevoie, nu doar, dar şi pentru persoanele afectate de autism.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Grupul parlamentar al USR, doamna deputat Ţoiu, vă rog.

Doamna Oana-Silvia Ţoiu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

De Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului, aş vrea, discursul pe care am onoarea să-l am astăzi, în numele Grupului parlamentar al USR, să-l dedic in memoriam Andreea Mottram.

Poate numele ăsta nu vă spune multora dintre dumneavoastră nimic, pentru că nu a stat pe niciunul din scaunele pe care le avem în faţă, în Camera Deputaţilor, şi nici în Senat, dar este responsabilă pentru o parte din legile pe care le avem, care susţin familiile, copiii şi adulţii cu autism.

Andreea Mottram a fost o activistă civică, dintre aceia care sunt puşi pe liste negre la televizor câteodată, pentru că se luptă pentru democraţie, libertate, pentru că ţin instituţiile statului responsabile să-şi facă treaba pentru cetăţeni, dar în acelaşi timp şi mamă de copil cu autism.

Acum mai bine de 15 ani, când a primit acest diagnostic în familie, niciuna din clădirile importante ale României nu fusese luminată în albastru de Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului; nu existau legi care să susţină asta; nu exista cu adevărat conştientizare în rândul societăţii, nici metode de integrare a copiilor în învăţământul de masă; nu existau nici multe cluburi speciale pentru asta; şi terapia pe care multe dintre aceste familii aleg să o aibă pentru copiii lor a fost cu adevărat recunoscută în Parlament abia în mandatul trecut, şi am reuşit să facem asta împreună, şi vă mulţumesc pentru asta.

De ce vreau să vorbesc despre Andreea Mottram este pentru că ea este semnificativ reprezentativă pentru poate 40.000-50.000 de familii pe care le avem în România, cu copii cu tulburări din spectrul autist.

E incredibil ce au reuşit aceste familii să facă. Mai mult de 10.000 dintre ele s-au organizat în organizaţii nonguvernamentale, federaţii şi e relevant exemplul lor pentru oricare dintre părinţi, pentru oricare dintre noi, care ducem la un nivel mai mare sau mai mic acelaşi fel de muncă cu societatea. Vrem să le fie bine copiilor noştri, vrem să fie sănătoşi, vrem să aibă un loc de muncă şi o comunitate care să celebreze diferenţele, care să nu-i excludă.

Cred că suntem aproape de momentul în care împreună cu cei foarte mulţi părinţi, adulţi cu autism, prieteni, medici, terapeuţi, să facem trecerea de la conştientizare la partea de incluziune, la a înţelege că, împreună, a reuşi să adaptăm felul în care includem copiii şi adulţii cu dizabilităţi, cu autism, în educaţie, în locuri de muncă, în societate, în reprezentarea publică ne ajută pe toţi să construim o societate mai bună, în care fiecare poate să aibă şansa la un viitor bun acasă.

Doar 1% dintre cei cu tulburări din spectrul autist au un loc de muncă acum.

În clasele primare, de exemplu, gradul de diagnosticare e aproape 15%, însă nu toţi copiii reuşesc să aibă şansa la educaţie şi la muncă. Şi asta este, cred, provocarea noastră, împreună, ca în acest Parlament să reuşim să oglindim munca părinţilor, a terapeuţilor şi a societăţii civile, pentru o şansă bună acasă.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Grupul parlamentar SOS România, doamna deputat Enachi Raisa, vă rog.

Doamna Raisa Enachi:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Eu voi da citire mesajului din partea Grupului SOS România, cu ocazia Zilei de Conştientizare a Autismului.

Astăzi, stimaţi colegi, ne amintim de această zi de conştientizare, de importanţa şi sprijinul pentru persoanele diagnosticate cu autism şi pentru familiile lor.

Însă trebuie să înţelegem că acest sprijin nu trebuie să se limiteze doar la o singură zi pe an. Persoanele cu autism şi în special însoţitorii acestora au nevoie de ajutor constant din partea statului şi mai ales a celor care legiferează, de la accesul la terapii şi educaţie până la asigurarea unui cadru legal care să le sprijine integrarea în societate.

Însoţitorii, care sunt adesea cei care îşi dedică întreaga viaţă acestei misiuni, merită o recunoaştere oficială şi sprijin concret, fie că este vorba de beneficii financiare, acces la servicii de sănătate specializate sau o mai mare implicare a autorităţilor locale şi a celor naţionale în promovarea drepturilor acestora.

Nu este suficient să vorbim despre autism doar o singură dată pe an; trebuie să creăm un sistem eficient, care să asigure un sprijin constant pentru toţi cei care au nevoie de ajutor.

Fiecare persoană cu autism merită să aibă acces la o viaţă mai bună, iar acest lucru este posibil doar dacă societatea întreagă, inclusiv autorităţile, se implică activ în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale acestora.

Stimaţi colegi,

Haideţi împreună să ajutăm însoţitorii care depun zilnic o muncă grea şi valoroasă şi să nu-i lăsăm să fie trecuţi cu vederea, pentru că astăzi România are o persoană din 45 care este diagnosticată cu această boală, autismul.

Dacă noi cunoaştem cu ce se confruntă părinţii acestora - vorbim de copii -, sau cei care îngrijesc persoanele adulte care sunt diagnosticate cu autism, noi putem să-i ajutăm.

Vă mulţumesc.

Deputat de Vaslui, membru al Grupului SOS România, Raisa Enachi. (Aplauze.)

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Doamna deputat Csép Éva-Andrea, din partea Grupului parlamentar al UDMR.

Doamna Csép Éva-Andrea:

O mamă mi-a spus de curând: "Fiul meu nu este retras, doar că vede această lume printr-o altă fereastră. Şi în fiecare dimineaţă, eu, ca mamă, sper doar că lumea nu o să fie prea zgomotoasă, prea grăbită, prea străină pentru el".

Stimaţi colegi,

Noi, cei care stăm în această sală, avem tendinţa să vedem şi să credem că există doar o singură realitate, realitatea pe care o percepem noi, dar în jurul nostru sunt oameni care trăiesc într-un alt ritm, oameni care privesc lumea după o altă hartă, oameni care se exprimă într-un limbaj propriu.

Întrebarea nu este dacă ei pot să se adapteze la noi, ci dacă noi suntem dispuşi să-i cunoaştem pe ei, să descoperim lumea lor.

Aceeaşi mamă mi-a povestit că fiul ei, care este diagnosticat cu tulburări din spectrul autist, în fiecare dimineaţă îşi pune şosetele, pantofii şi haina într-o ordine foarte, foarte precisă. Dacă ceva se schimbă, întreaga zi se dă peste cap. Într-o dimineaţă, totul părea să decurgă normal, ceea ce înseamnă o zi foarte bună pentru aceste familii, şi mama a răsuflat uşurată, dar, stimaţi colegi, băiatul s-a oprit în uşă şi i-a spus: "Mamă, azi lumea este confuză. E prea multă agitaţie azi. Hai să nu mergem!".

Acest copil nu a plâns. Acest copil nu a făcut criză. Pentru acest copil, aceasta a fost doar o altă lume, pe care noi nu o vedem, dar el o vede.

Răbdare! Răbdare! Răbdare!

Stimaţi colegi,

Haideţi să încercăm să privim autismul unei persoane mai degrabă ca pe o abilitate diferită, decât ca pe o dizabilitate.

Acceptarea nu înseamnă sloganuri puternice. Acceptarea înseamnă atenţie. Acceptarea înseamnă răbdare. Acceptarea înseamnă construirea unei societăţi în care nimeni nu trebuie să ascundă cine este cu adevărat. Pentru că persoanele cu autism nu sunt variante greşite ale lumii. (Aplauze.)

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Feodor Silviu, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, vă rog.

Domnul Silviu Feodor:

Transmit mesajul Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Stimate domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Onorat auditoriu,

Astăzi, 2 aprilie, marcăm Ziua Mondială de Conştientizare a Autismului, o zi instituită de Adunarea Generală a ONU pentru a aduce în prim-plan nevoile persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi pentru a promova o societate mai incluzivă.

Este un moment de reflecţie, dar şi de acţiune. De aceea, este nevoie să privim cu responsabilitate această problematică ce afectează tot mai multe familii din România şi din întreaga lume.

Autismul este o afecţiune cu conexiuni neuronale atipice care se traduce în limbaj clinic prin dificultăţi în relaţiile sociale şi un anumit tip de comportament repetitiv. Putem caracteriza autismul ca o formă de neurodiversitate.

La nivel global, statisticile sunt alarmante - conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 1 din 100 de copii este diagnosticat cu autism.

Autismul nu discriminează, apare în toate grupurile etnice, sociale şi economice, iar impactul său este resimţit pe viaţă, atât de persoanele afectate, cât şi de familiile acestora.

În România, datele oficiale sunt incomplete, dar estimările organizaţiilor neguvernamentale arată că peste 22.700 de persoane sunt diagnosticate cu tulburări din spectrul autist; dintre acestea, aproximativ 17.000 sunt copii sub 18 ani, iar 3.800 sunt adulţi tineri cu vârste între 18 şi 25 de ani. Specialiştii estimează însă că numărul real este mult mai mare, posibil peste 40.000, având în vedere subdiagnosticarea, în special în rândul adulţilor.

Institutul Naţional de Sănătate Publică raportează o prevalenţă de 14,3% din rândul copiilor de şcoală primară, ceea ce ne pasează într-o zonă de risc, ce necesită intervenţie urgentă.

Diferenţa mare între cazurile identificate la copii şi cele la adulţi reflectă o realitate dură - lipsa diagnosticării continue şi a sprijinului pe termen lung.

Creşterea numărului de copii cu autism este o avertizare pe care nu o putem ignora. Dacă nu acţionăm acum, riscăm să perpetuăm un sistem în care aceşti copii devin adulţi dependenţi, marginalizaţi, incapabili să contribuie la societate.

În România, statul a făcut paşi semnificativi în ceea ce priveşte legislaţia specifică, diagnosticarea şi acordarea unor drepturi financiare persoanelor afectate de autism, dar ultimii 5 ani au adus, după pandemia COVID, o creştere exponenţială a costurilor pentru terapiile specifice de recuperare a copiilor diagnosticaţi.

Însă studiile ne oferă şi o rază de speranţă - aproximativ 50% dintre copiii cu autism diagnosticaţi şi integraţi timpuriu în programe de terapie pot duce o viaţă independentă. Aceasta nu este o promisiune goală, ci o realitate demonstrată ştiinţific, cu condiţia ca intervenţia să fie precoce, intensivă şi susţinută.

Astfel, putem reglementa legislativ privind motivarea sarcinii la tinereţe, protecţia maternă în timpul sarcinii, crearea de programe pentru înlăturarea consumului de alcool, tutun şi alte substanţe nocive pentru mame în timpul sarcinii, încurajarea naşterii pe cale naturală, şi nu prin cezariană, existând studii medicale care arată caracterul nociv al naşterii prin cezariană şi inseminare in vitro.

Pentru a preîntâmpina o adevărată pandemie de autism, trebuie alocate fonduri pentru dotarea spitalelor cu echipamente de ultimă generaţie şi pregătirea personalului medical pentru un screening adecvat încă de la naşterea copilului.

Nu în ultimul rând, trebuie realizată o conştientizare a acestei afecţiuni la nivel academic şi crearea unor centre de cercetare avansată care să descopere cauzele exacte ale autismului şi tratamentele adecvate.

Să acceptăm şi să sprijinim diagnosticarea de la vârste cât mai fragede, să sprijinim familiile celor afectaţi şi să acordăm suportul comunitar şi social.

Dragi colegi,

Avem o oportunitate istorică să schimbăm traiectoria acestor vieţi. Să acordăm atenţie în ceea ce priveşte îmbunătăţirea legislaţiei în vigoare pentru a include depistarea timpurie, prin screening obligatoriu la 18-24 de luni, decontarea terapiilor specifice, crearea unui cadru legal clar care să recunoască autismul ca o afecţiune pe viaţă şi să asigure servicii sociale şi medicale pentru adulţi, inclusiv integrarea pe piaţa muncii.

Investiţia în aceşti copii nu este o povară, ci o soluţie economică şi umană. Un copil recuperat devine un adult integrat, un contribuabil, nu o persoană dependentă de asistenţă socială.

Media europeană a adulţilor cu autism angajaţi este de 10%, în timp ce în România nu ajungem nici la 1%.

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Încercaţi să finalizaţi, vă rog.

Domnul Silviu Feodor:

Putem schimba asta.

Este nevoie să acţionăm împreună pentru a transforma autismul dintr-o povară într-o şansă.

Să le oferim acestor copii şi familiilor lor sprijinul de care au nevoie, nu doar pe 2 aprilie, ci în fiecare zi.

Să construim o Românie în care nimeni nu este lăsat în urmă!

Stimaţi colegi,

Astăzi am venit îmbrăcat în albastru. Culoarea albastru este un simbol al Zilei Mondiale de Conştientizare a Autismului.

Şi cred că nu este întâmplător faptul că 2 aprilie este fixată în Postul Mare.

Ce putem noi să facem este să ne rugăm pentru aceşti copii.

Iar Învierea Domnului, luminată, marea sărbătoare, să aducă şi să amplifice nădejdea în familiile acestora!

Doamne-ajută!

Vă mulţumesc. (Aplauze.)