Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2025

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.76/2025
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 4, 2025

2. Informare privind campania de donare "Avem acelaşi sânge", iniţiată de Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti şi Digi24.

 

După o scurtă pauză

 

(În continuare, lucrările şedinţei au fost conduse de domnul deputat Vasile-Daniel Suciu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, asistat de doamna deputat Patricia-Simina-Arina Moş şi de domnul deputat Ovidiu Victor Ganţ, secretari ai Camerei Deputaţilor.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă spun şi eu bună dimineaţa!

Am rugămintea la dumneavoastră să ocupaţi locurile. În câteva secunde vom începe şedinţa.

Aşadar, continuăm şedinţa Camerei Deputaţilor şi vă anunţ că, din totalul celor 330 de deputaţi, până în acest moment, şi-au înregistrat prezenţa 190.

Ordinea de zi a fost distribuită.

Vă reamintesc că dezbatem iniţiativele legislative înscrise pe ordinea de zi, până la ora 11.00, iar la ora 11.30 vom avea şedinţa de vot final, urmată de cele două şedinţe, şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor.

Pe procedură, domnul Gheorghe Andrei sau domnul Baciu, care sunteţi?

Domnule Baciu, vă rog.

Mă gândesc că pentru acel anunţ.

 

Domnul Romică-Andrei Baciu (din sală):

Da, da.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Romică-Andrei Baciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Distinşi colegi,

Deşi avem opinii divergente în multe privinţe, cu toţii avem acelaşi sânge. "Avem acelaşi sânge" este titlul unei campanii de donare de sânge, evident, iniţiată de Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti şi Digi24.

Motiv pentru că vă adresez invitaţia de a lua parte la această campanie. Campanie care este, de fapt... orice act de donare este, de fapt, un act de umanitate. Un act de umanitate pentru persoane pe care nu le cunoaştem, de cele mai multe ori, însă se luptă pentru viaţa lor.

Această campanie ajunge şi în Parlament - la etaj P, Sala "Spiru Haret", marţi, între orele 8.30 şi 12.30.

Pentru a vă înscrie - liderii de grup au toate detaliile; îi mulţumesc lui Gabi Andronache pentru ajutor.

Pot dona în jur de 70 de persoane.

Sunt deja foarte mulţi doritori.

Deci, vă încurajez pe toţi cei care doriţi să luaţi legătura cu liderii de grup.

Şi să nu uităm că, înainte de a fi parlamentari, suntem cu toţii oameni.

Mulţumesc foarte mult. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Aşadar, stimaţi colegi, vă invit marţea viitoare, începând cu ora 8.30, la nivelul P, Sala "Spiru Haret", pentru un gest pe care, probabil, dumneavoastră sau mulţi dintre dumneavoastră îl faceţi şi acasă, în judeţe, la donare de sânge.