Parliamentary debates

Doamna Ancuţa-Florina Irimia:

Mulţumesc mult, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Luna martie ne aduce în faţă o realitate pe care multe femei o trăiesc ani întregi fără să fie văzută cu adevărat. O realitate care începe, de cele mai multe ori, cu o durere trecută cu uşurinţă cu vederea. O durere despre care li se spune că "aşa e normal", până când normalul devine o povară purtată în tăcere.

În tot acest timp, femeile îşi continuă viaţa. Merg la şcoală, îşi dau examenele, sunt prezente la serviciu, îşi cresc copiii, îşi duc responsabilităţile până la capăt. Fac toate acestea în timp ce încearcă să nu lase suferinţa să se vadă. Îşi păstrează ritmul, zâmbetul, demnitatea.

Iar în spatele acestei forţe se află, de prea multe ori, un diagnostic pus prea târziu: endometrioza.

Este o afecţiune cronică ce atinge una din zece femei aflate la vârsta reproductivă. Afectează fertilitatea, viaţa profesională, echilibrul emoţional. Nu se vede, dar schimbă vieţi. Vieţile femeilor, ale familiilor lor, ale comunităţilor din care fac parte.

Endometrioza este o temă care ţine de felul în care privim sănătatea femeilor, de felul în care ascultăm, de cât de repede reacţionăm atunci când cineva spune "nu mai pot". Ţine de respect, de încredere, de responsabilitatea pe care o avem unii faţă de alţii.

Am făcut primii paşi în această direcţie. Primul proiect care sprijină femeile cu endometrioză a trecut de Senat, iar acum se bucură de susţinerea pe care dumneavoastră aţi oferit-o în comisiile de specialitate. Cu susţinerea dumneavoastră, am mai depus alte două proiecte. Toate acestea au un singur scop: ca femeile să nu mai fie nevoite să lupte singure.

Vorbim despre mame, despre fiice, despre colegele noastre, nu doar despre statistici. Despre femei care ţin în picioare familii, locuri de muncă şi comunităţi întregi.

Astăzi, pentru mine, este o zi care mă face să zic "nu mai pot".

Şi le mulţumesc colegilor care au ales să se implice cu adevărat, care au venit în comisii documentaţi, cu întrebări, cu dorinţa sinceră de a înţelege. Asta înseamnă responsabilitate. Asta înseamnă respect. Iar pe mine mă face să spun că mai pot, dar alături de voi.

Dacă ne dorim o Românie sănătoasă, trebuie să începem prin a proteja sănătatea femeilor. Iar primul pas este să recunoaştem ceea ce, prea mult timp, a fost ignorat.

În această lună martie, vă invit să transformăm atenţia în acţiune. Să privim cu seriozitate o realitate care nu mai poate fi trecută cu vederea. Să ascultăm, să înţelegem şi să construim politici care schimbă vieţi.

Pentru sănătate.

Pentru respect.

Pentru demnitate.

Şi, mai presus de orice, să nu mai lăsăm nicio femeie să lupte în tăcere.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumim.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Intrăm în ordinea de zi.