|
Domnul Marian Daragiu: Referitor la interpelarea dumneavoastră, înregistrată sub nr. 1337B, interpelare având ca obiect "Sălile de sport aparţinând Ministerului Educaţiei", vă comunic următoarele. În conformitate cu prevederile art. 146 alin. (2) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare: "Terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ preuniversitar de stat fac parte din domeniul public local şi sunt administrate de către consiliile locale. Celelalte componente ale bazei materiale sunt de drept proprietatea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi sunt administrate de către acestea prin consiliile de administraţie, conform legislaţiei în vigoare". Începând cu anul 2013, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei este autoritatea desemnată să coordoneze Programul naţional de dezvoltare locală. Printre obiectivele de investiţii care pot fi finanţate în cadrul programului, se numără şi realizarea, extinderea, reabilitarea, modernizarea, dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, iar beneficiarii acestui program sunt unităţile administrativ-teritoriale reprezentate de autorităţile administraţiei publice locale. De asemenea, Compania Naţională de Investiţii - CNI - derulează programe care au drept scop construirea/reabilitarea clădirilor care aparţin unităţilor de învăţământ de toate gradele, la oraşe şi la sate, în vederea asigurării cadrului de desfăşurare a activităţilor educative, sportive, în condiţii optime de confort şi siguranţă. Şi am să mă duc la ultimul paragraf. Printr-un număr de 1.813 contracte de finanţare, a fost solicitată dotarea a 3.892 de săli de sport cu mobilier, materiale de uz didactic şi resurse digitale. Conform datelor extrase din Platforma de monitorizare, în care beneficiarii raportează indicatorii îndepliniţi, la acest moment sunt dotate 3.183 de săli de sport aflate în instituţii de învăţământ de stat şi în unităţi conexe, respectiv cluburi sportive şcolare şi în cluburi ale copiilor. Ca urmare a prelungirii termenului de implementare a contractelor de finanţare până la data de 31.05.2026, estimăm că vor fi finalizate dotările în toate cele 3.892 de săli de sport. Vă mulţumim pentru colaborare şi vă asigurăm de toată consideraţia noastră. Mulţumesc.
|