|
Domnul Radu Costin Vasilică: Mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea mea este către doamna ministru Lucia Ana Varga, ministru delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, iar subiectul interpelării este o revenire cu privire la situaţia tăierilor masive de pădure din judeţul Argeş. Stimată doamnă ministru, În luna februarie 2013, v-am semnalat, prin intermediul unei interpelări parlamentare, situaţia îngrijorătoare legată de tăierile masive de pădure din câteva localităţi ale Colegiului nr.6 din Argeş, pe care îl reprezint în Parlamentul României. Vreau să vă mulţumesc pentru promptitudinea reacţiei dumneavoastră şi pentru faptul că v-aţi deplasat personal în zonă, unde aţi putut constata aspectele pe care vi le-am supus atenţiei în interpretarea anterioară. În răspunsul pe care mi l-aţi adresat, faceţi referire la demararea unui control, ale cărui rezultate mi-au fost comunicate ulterior de către ITRSV Ploieşti, prin adresa nr.3438/14 mai 2013. Vă reamintesc faptul că, în interpelare, vă solicitasem ca acţiunea de control să fie desfăşurată de către un organism superior ITRSV Ploieşti, întrucât ilegalităţile semnalate au fost posibile tocmai prin neîndeplinirea corectă şi obiectivă a obligaţiilor ce reveneau prin lege respectivei instituţii. Mai mult, inspectorul şef al ITRSV Ploieşti, Sever Stanciu, a înţeles să răspundă situaţiilor de fapt, pe care eu le-am identificat în teren, prin ironii şi atacuri la persoană şi mai puţin prin măsuri şi propuneri concrete de sancţionare şi prevenire pe viitor a ilegalităţilor silvice din zonă. Spre exemplificare, în preambulul răspunsului primit, domnul Sever Stanciu îşi permite să facă o comparaţie absolut deplasată, şi anume, citez: "Instituţia noastră are, pentru judeţul Argeş, doar opt oameni, pentru o suprafaţă de fond forestier de circa 300.000 de hectare, asta în condiţiile în care, ca să facem o comparaţie, numărul parlamentarilor care reprezintă judeţul Argeş în Parlamentul României este dublu." O altă exprimare, cel puţin nefericită a domnului Sever Stanciu, se regăseşte într-un text trimis unui ziar local, în care dânsul îmi mulţumeşte ironic pentru grija pe care o manifest pentru pădure şi se bucură că: "Într-un târziu, a luat iniţiativa aşteptată. Mă refer acum direct la faptul că tăierile ilegale este pădure din zonă sunt un fenomen cunoscut, ce datează de cel puţin cinci ani, iar numeroasele demersuri făcute atât de proprietari prin apeluri la 112 - peste 500 - cât şi prin acţiunile ITRSV Ploieşti, s-au dovedit insuficiente." În acest caz, stimată doamnă ministru, vă rog să constataţi atât tonul absolut inadecvat al exprimării domnului Sever Stanciu, funcţionar public, faţă de un membru al Parlamentului României, cât şi transferarea total nefirească a responsabilităţii instituţiei pe care o conduce către parlamentari, relevându-şi astfel propria incapacitate şi acoperirea unor ilegalităţi despre care admite că le cunoştea încă de acum cinci ani de zile. Dacă acţiunile ITRSV Ploieşti sunt apreciate chiar de şeful acestei instituţii ca fiind insuficiente, consider că puteţi identifica, stimată doamnă ministru, o altă persoană competentă sub conducerea căreia această instituţie să poată funcţiona corespunzător, în interesul pădurii şi nu al celor care periclitează existenţa acesteia pentru generaţiile viitoare. În urma raportului primit, am constatat că, în pofida amplorii procesului de control, acesta nu a acoperit toate aspectele semnalate în interpelare, existând atât societăţi comerciale - cele exemplificate în interpelare, cât şi suprafeţe, de asemenea, exemplificate în interpelare, care nu au făcut încă obiectul unor controale de fond. În cuprinsul Raportului ITRSV Ploieşti se menţionează identificarea a peste 23.000 de metri cubi de masă lemnoasă puşi în valoare ilegal de către Ocolul Silvic Clăbucet şi exploataţi de către SC Generaly Crys Trans SRL în numai opt luni, deşi amenajamentul silvic prevedea un maxim de 10.000 de metri cubi în deceniu, dar nu se fac precizări cu privire la măsuri complementare necesare, precum confiscările fizice şi valorice, iar cuantumul amenzii stabilite de către organele de control a fost de doar 5.000 de lei. Ca dovadă că măsurile dispuse în acest caz nu au fost suficiente, în zilele ulterioare plecării echipelor de control din zona menţionată, tăierile de pădure au fost reluate în UP I Ciofrângeni, parcela 17, de către SC Generaly Crys Trans SRL, dar şi în UP III Sălătrucu, parcela I, de către o altă societate comercială. De asemenea, vă semnalez că situaţii similare cu cele de pe Valea Topologului am identificat şi pe Valea Bratiei, judeţul Argeş, a căror verificare vă rog să o dispuneţi organelor de control de la nivelul ministerului pe care îl conduceţi. Astfel, în UP VII Stânga Bratiei, parcelele 54-56, se impune controlul legalităţii punerii în valoare, iar în UP III Râuşor, în parcelele 85, 104 şi 117, au avut loc tăieri la ras pe suprafeţe importante, de pildă în Punctul Coşa aproximativ 45 de hectare, dar şi pe Muntele Năpârteanu. Aşa cum se poate observa, aceste ilegalităţi din domeniul silvic nu sunt singulare, fiind întâlnite în mai multe zone şi judeţe ale ţării, ceea ce impune modificarea Codului Silvic, în sensul înăspririi pedepselor pentru infracţiunile şi contravenţiile silvice, dar şi implicarea Jandarmeriei ca organ independent de control, inclusiv în ceea ce priveşte circulaţia materialului lemnos. Consider că, din moment ce dumneavoastră reprezentaţi organismul statului îndrituit în domeniu, este nevoie să sesizaţi Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la aceste ilegalităţi care au loc pe tot întinsul suprafeţei forestiere din România pentru a lua măsurile de cuviinţă. Vă solicit răspuns scris şi verbal. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Mulţumesc, domnule deputat. Pe lângă cei cinci colegi care şi-au prezentat de la tribuna Camerei interpelările adresate membrilor Guvernului, avem o listă lungă de colegi care au preferat să aleagă calea depunerii în scris a interpelărilor. Am să dau citire acestei liste. Adrian Gurzău două interpelări, Cezar Cioată o interpelare, Alexandru Nazare două interpelări, Ana Birchall cinci interpelări, Vasile Gudu o interpelare, Andrei-Claudiu Tănăsescu o interpelare, Mircea Roşca o interpelare, Ion Şcheau o interpelare, Andreea-Maria Paul o interpelare, Claudia Boghicevici patru interpelări, Clement Negruţ o interpelare. Grupul parlamentar al Partidului Conservator o interpelare. Daniel Iane o interpelare, Ion Călin o interpelare, Florin-Costin Pâslaru şase interpelări, Vasile Popeangă o interpelare, Ionuţ-Cristian Săvoiu o interpelare, Camelia Khraibani o interpelare, Florin-Cristian Tătaru o interpelare, Andrei-Valentin Sava o interpelare, Tamara-Dorina Ciofu două interpelări, Ovidiu-Ioan Dumitru trei interpelări, Cornel-Cristian Resmeriţă o interpelare, Ileana Cristina Dumitrache două interpelări, Răzvan-Ionuţ Tănase două interpelări, Ioan Munteanu două interpelări, Constantin-Cristian Roman o interpelare, Ancuţa-Cristina Pocora o interpelare, Aurelia Cristea o interpelare, Camelia Bogdănici două interpelări, Dorin Silviu Petrea o interpelare, Iulian Vladu o interpelare, Cornel-Mircea Sămărtinean două interpelări, Petru Movilă şapte interpelări, Liviu Laza-Matiuţa două interpelări, Mirel Taloş o interpelare, Dumitru Niculescu o interpelare, Ovidiu-Cristian Iane patru interpelări şi Mircea Man o interpelare. Aceştia au fost colegii deputaţi care, repet, au depus interpelările adresate membrilor Guvernului în scris. Cu acestea, epuizând lista celor interesaţi să adreseze interpelări premierului şi membrilor Guvernului, declar închisă şedinţa de astăzi. Ne revedem mâine, la ora 8,30, la şedinţa consacrată declaraţiilor politice. Până atunci, să auzim numai de bine. Vă salut, stimaţi colegi! Doamne ajută!
|