|
Domnul Aledin Amet: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Am formulat două interpelări. Prima este adresată doamnei Ecaterina Andronescu - ministrul educaţiei, cercetării şi inovării. În urma unei sesizări primite, am formulat această interpelare, având speranţa că autorităţile abilitate vor studia cazul şi vor lua măsurile de rigoare. Este vorba de Parcul Copilului "Cireşarii" din Bucureşti, sectorul 1, unde, conform celor precizate în adresă, s-a petrecut în zona imobiliară un fapt regretabil. Anexez respectiva adresă. Iar cea de a doua interpelare este adresată domnului Theodor Paleologu, ministrul culturii, cultelor şi patrimoniului naţional. În urma unei propuneri legislative, anul acesta a fost adoptată în Parlament Legea privind înfiinţarea unui institut cultural al tătarilor din România. Rolul acestui institut este de a promova valorile culturale ale etniei tătare. În acest sens, în ce măsură poate exista finanţare din partea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional? Vă mulţumesc.
|