|
Domnul Kelemen Hunor: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Nu am să folosesc cele cinci minute, ca să las şi pe colegii mei să vină la microfon. Interpelarea este adresată domnului Dan Nica, ministru de interne, şi obiectul interpelării este alocarea sumelor din bugetul României prin hotărâre de Guvern, Hotărârea de Guvern publicată în Monitorul Oficial nr.376 bis din 3 iunie 2009. Conform listei localităţilor beneficiare ale Hotărârii de Guvern nr.605/2009, din fondul de rezervă bugetară, suma de 26 de milioane de euro s-a îndreptat către primăriile conduse de reprezentanţii celor două partide de guvernare - Partidul Democrat Liberal, respectiv Partidul Social Democrat. Localităţile cu primari aparţinând UDMR - sigur, majoritatea populate de etnici maghiari - au fost ignorate cu desăvârşire. Având în vedere acest fapt, stimate domnule ministru, vă rog să ne explicaţi următoarele neclarităţi: credeţi că alocarea pe criterii politice, exclusiv politice, a sumelor respective va aduce beneficiu dezvoltării echitabile a tuturor regiunilor României? Şi din ce fonduri ar trebui să se continue proiectele de dezvoltare deja începute de administraţiile locale, dacă nici infimele sume care le revin, plătite din banii contribuabililor din localităţile excluse de Guvern din actuala hotărâre de Guvern, nu ajung înapoi la aceste comunităţi? Stimate domnule ministru, solicit răspuns scris şi oral din partea domniei voastre. Vă mulţumesc.
|