Parliamentary debates

Doamna Cornelia Negruţ:

"Investind în educaţie, investim în economie, sănătate şi dezvoltarea viitoarelor generaţii!"

Mi-am exprimat public susţinerea pentru Campania demarată de UNICEF România sub deviza generoasă "Hai la şcoală!". Acest deziderat nobil îşi propune creşterea accesului la educaţie al copiilor din România, în contextul în care educaţia generează automat şi creşterea economiei naţionale, iar fiecare an în plus de şcolarizare reduce atât riscul de şomaj, cu 8%, cât şi riscul apariţiei problemelor de sănătate, cu 8,2%.

Un studiu al UNICEF România intitulat "Costurile investiţiei insuficiente în educaţie în România" arată că peste zece ani situaţia ar putea fi dramatică, cu consecinţe grave, dacă nu vom reuşi să investim considerabil în educaţie. Astfel, am putea avea două dimensiuni-efecte ale problemei. În primul caz, fără investiţii suplimentare în educaţie, cheltuielile cu acest domeniu capital ca procent din PIB rămân la acelaşi nivel până în 2025 şi nu se înregistrează nicio creştere semnificativă a mediei anilor de şcoală. În cel de-al doilea caz, care presupune investiţii suplimentare în educaţie, cheltuielile cu educaţia cresc treptat până la 6% din PIB în 2025, iar media anilor de şcoală creşte cu un an.

Specialiştii UNICEF estimează că nerealizarea investiţiei ar duce la scăderea PIB-ului cu 12-17 miliarde de euro în 2025, echivalentul a 7-9% din PIB-ul anului 2015. Mai concret, avem nevoie de transformarea cercului vicios al investiţiilor insuficiente în educaţie într-un cerc virtuos: mărirea cheltuielilor aferente educaţiei ar încuraja creşterea economică şi ar genera mai mulţi bani pentru bugetul de stat.

Raportul UNICEF România arată că, potrivit Eurostat, în 2013 România avea un produs intern brut (PIB) pe cap de locuitor ce nu depăşea 54% din media înregistrată la nivelul Uniunii Europene (EU), fiind astfel al doilea cel mai sărac stat membru al UE după Bulgaria (47%). România cheltuie doar 4,1% din PIB pe educaţie, comparativ cu media de 4,7% înregistrată în Europa de Est şi media UE de 5,4%. Din 2005 s-a cheltuit mai mult în învăţământul secundar şi terţiar, în detrimentul celui preşcolar şi primar. Sistemul de învăţământ este puternic dependent de fondurile publice, totalul contribuţiilor private reprezentând doar 0,12% din PIB în 2010, faţă de 0,82% la nivelul UE.

Există în continuare copii români de vârstă şcolară care sunt în afara sistemului de învăţământ. Conform cifrelor oficiale, peste 6% dintre copiii de vârsta ciclului primar şi gimnazial se află în această situaţie, iar 17,5% dintre tinerii de 18-24 de ani au părăsit timpuriu şcoala. Mai mult, doar 21,8% dintre persoanele de 30-34 de ani din România au studii superioare, comparativ cu media UE de 34,6%.

Copiii şi adolescenţii din familiile cele mai dezavantajate, membrii comunităţilor rome, cei ce trăiesc în mediul rural şi copiii cu dizabilităţi prezintă cele mai mici şanse de a absolvi învăţământul obligatoriu şi de a-şi continua studiile la un nivel superior (UNICEF, 2012). Aceste categorii se suprapun adesea, crescând riscul de excluziune şi scăzând şansa ca aceste persoane să contribuie la dezvoltarea ţării. De exemplu, 14% dintre cetăţenii de etnie romă din cincimea cea mai săracă a societăţii nu au fost niciodată la şcoală (faţă de 1,6% dintre non-romi), în timp ce doar 4,9% dintre cei mai înstăriţi romi au studii superioare, faţă de 38,5% dintre cei mai înstăriţi non-romi. Potrivit estimărilor Băncii Mondiale (2013), investiţia insuficientă în educaţia romilor implică o serie de costuri pentru România cuprinse între 202 şi 887 de milioane de euro, datorate unui nivel mai scăzut al productivităţii şi al veniturilor anuale din taxe.

În concordanţă cu Strategia Europa 2020, România urmăreşte să reducă până la 11,3% rata părăsirii timpurii a şcolii (PTS) la nivelul grupei de vârstă 18-24 de ani până în 2020 şi să crească rata absolvirii învăţământului terţiar până la 26,7% în cazul grupei de vârstă 30-34 de ani. Aceste ţinte vor fi greu de atins, susţine UNICEF, având în vedere că numeroşi copii se află în prezent în afara sistemului de învăţământ, că aproape unul din cinci tineri din grupa de vârstă 18-24 de ani nu termină învăţământul obligatoriu (17%) şi că peste jumătate dintre elevii din cohorta de vârstă nu reuşesc să termine clasa a XII-a şi să treacă examenul de bacalaureat. Deşi au fost luate măsuri de reformă în vederea îmbunătăţirii accesului şi a calităţii educaţiei, este clar că sunt necesare mai multe intervenţii şi resurse, având în vedere complexitatea dificultăţilor cu care se confruntă toate aceste categorii cu risc, se mai arată în studiul UNICEF.

Potrivit rezultatelor cercetării UNICEF, în prezent, aproximativ două treimi dintre cheltuielile publice pentru educaţie se îndreaptă spre cele mai înstărite două cincimi ale societăţii (65,8%), comparativ cu doar 9,9% cât îi revine cincimii celei mai sărace. În acelaşi timp, 61,2% dintre fondurile dedicate educaţiei sunt cheltuite în mediul urban, în ciuda eforturilor recente de a elimina discrepanţele dintre urban şi rural. Ambele exemple denotă probleme majore la nivelul echităţii şi impun extinderea investiţiei în cazul categoriilor cu risc crescut, de exemplu politici de promovare a educaţiei incluzive.

UNICEF arată că creşterea investiţiei în educaţia copiilor de vârste mai mici poate aduce beneficii celor ce nu îşi permit să urmeze o facultate. În timp acest lucru va duce la creşterea numărului de persoane dezavantajate, de exemplu, din familii sărace sau comunităţi rome, care obţin o diplomă universitară. Un an în plus de şcoală creşte veniturile cu 8-9%, reduce riscul de a deveni şomer cu 8% şi cel de apariţie a unor probleme grave de sănătate cu 8,2%. Absolvenţii de învăţământ secundar superior câştigă cu 25% - 31% mai mult decât cei care au terminat ciclul primar şi cel gimnazial. Câştigurile obţinute de persoanele care termină o facultate le depăşesc cu aproape 67% pe cele ale elevilor care renunţă la şcoală după învăţământul secundar superior. Creşterea proporţiei absolvenţilor de facultate de la 13,6% la 19% în 2025 ar duce la mărirea PIB-ul cu aproximativ 3,6%. Chiar şi o uşoară creştere a numărului absolvenţilor de învăţământ secundar de la 58% la 59,7% în 2025 ar genera o creştere de 0,52% a PIB-ului. Dacă s-ar mări treptat cheltuielile cu educaţia până la 6% din PIB, creşterea economică ar putea atinge un nivel de 2,7-2,95% în perioada 2015-2025, în loc de 2%, potrivit cifrelor oficiale. Economia României poate primi un imbold şi prin îmbunătăţirea rezultatelor la testul PISA (impactul calităţii educaţiei asupra creşterii economice). Experienţa statelor cu economii şi rate de participare la educaţie similare cu cele ale României, cum sunt Letonia şi Ungaria, dar care investesc mai mult în învăţământ, aproape 6% din PIB, demonstrează că România ar putea creşte media nivelului şcolarizării cu un an până în 2025.

În concluzie, avem nevoie imperioasă să conştientizăm necesitatea creşterii alocărilor bugetare către educaţie, deoarece finanţarea sporită a acesteia va conduce atât la creşterea echităţii, cât şi la îmbunătăţirea rezultatelor copiilor consideraţi a fi expuşi riscului vulnerabilităţii.