Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 22, 2008
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.43/2008
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 22, 2008 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 22, 2008
![]() |
2. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | |||
![]() |
2.7 | Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu - prezentarea unei scrisori deschise adresate Preşedintelui României, Traian Băsescu; | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Din partea Grupului P.R.M., doamna deputat Anca Petrescu Mărculeţ. |
|
|
Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Declaraţia mea politică de astăzi este o scrisoare deschisă adresată Preşedintelui României, Traian Băsescu. Stimate domnule preşedinte, Mă adresez dumneavoastră deoarece ca Preşedinte al României aţi onorat cu prezenţa dumneavoastră lucrările Summit-ului NATO ce au avut loc în perioada 2-4 aprilie la Bucureşti. Mă adresez cu un gust amar, dar şi cu o mare îngrijorare, căutând răspuns la întrebarea: cine intervine pentru a împiedica demnitarii să-şi îndeplinească atribuţiile şi cât de uşor pot fi ei şterşi sau aduşi pe scena politică după bunul plac al unora? Cum este posibil ca aparatul de înalţi funcţionari ai statului român aflaţi în spatele nostru şi ofiţeri din Serviciul de Protecţie şi Pază să acţioneze precum păpuşarii, deservind interese proprii sau la comandă împotriva intereselor majore naţionale, să dezinformeze, să nu-şi îndeplinească obligaţiile pe care le au prin statut, dând frâu liber unor resentimente personale, şi totuşi să rămână nepedepsiţi? Mă adresez printr-o scrisoare deschisă, căci doresc ca şi opinia publică să cunoască ce se află în spatele politicienilor, de ce aceştia uneori nu-şi pot îndeplini atribuţiile şi de ce atât de uşor funcţionarii publici şi ofiţerii SPP îşi folosesc poziţiile în structura statului pentru a arunca pietriş într-un motor ce trebuie să funcţioneze, făcându-l să se gripeze în loc să-l facă să meargă. M-am întâlnit cu dumneavoastră la Summit-ul NATO, dar am avut acces în Palatul Parlamentului numai după ce cotidianul Evenimentul Zilei a început să investigheze motivul pentru care mi se blocase accesul şi mi s-a obstrucţionat participarea oficială. Ca urmare, mă adresez dumneavoastră în calitatea mea de politician, nu ca arhitect al acestei clădiri, ci ca parlamentar, vicepreşedinte al Comisiei de politică externă şi membru al Adunării Europei Occidentale. În această calitate, am făcut nenumărate demersuri la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, am făcut interpelări la Ministrul Afacerilor Externe şi la generalul Lucian Pahonţu, Directorul Serviciului de Protecţie şi Pază, pentru a nu lăsa ca cei vinovaţi să rămână nepedepsiţi. Sper că un parlamentar are mai multe pârghii decât un biet condamnat din Polonia, care a trebuit să moară prin greva foamei fără să ajungă să fie ascultat de autorităţile statului român şi să i se şi răspundă. Permiteţi-mi, domnule Preşedinte, să vă expun în câteva cuvinte felul în care funcţionari ai MAE, Camera Deputaţilor şi ofiţeri SPP, acţionând după bunul plac au făcut ca un parlamentar, vicepreşedinte al Comisiei de politică externă şi membru al Delegaţiei Adunării Europei Occidentale să nu ia parte la lucrările Summit-ului pentru care îşi manifestase interesul şi solicitase instituţiilor statului să-i sprijine participarea. În afara faptului că sunt vicepreşedinte al Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor, interesul meu era motivat şi prin faptul că pentru sesiunea Adunării Europei Occidentale de la Paris din 2-5 iunie a.c. pregăteam un raport referitor la securitatea Mării Negre şi relaţiile dintre statele riverane Mării Negre şi Mării Caspice, care se baza şi pe informaţii din derularea lucrărilor Summit-ului. Solicitarea pentru participarea mea la SUMMIT am făcut-o personal în luna februarie a.c. către Ministrul Afacerilor Externe, Adrian Cioroianu care a dat această problema spre rezolvare secretarului de stat din Ministerul de Externe, Victor Micula. Considerând că participarea la acest for va fi rezolvată instituţional, m-am aşteptat ca să nu existe probleme. Secretarul de stat Victor Micula mi-a confirmat acceptul oficialităţilor de la Bruxelles şi m-a asigurat că în cursul zilei de 1 aprilie a.c. îmi va transmite ecusonul de acces. Prin prezenta, vă informez, domnule Preşedinte, nu numai că nu mi-a fost asigurată participarea la lucrări de către Ministerul Afacerilor Externe, ci mai mult: La 1 aprilie a.c. ofiţerul SPP Claudiu Apostol, coordonatorul cu problemele de securitate şi acces din partea Serviciului de Protecţie şi Pază la Summit-ul NATO - către care am fost direcţionată de organizatorul de la Bruxelles, Nuñez Fernando - m-a trimis să scot de pe site-ul Internet un formular de înscriere individuală. Site-ul indicat de ofiţerul SPP Claudiu Apostol era destinat persoanelor din mass-media şi avea termen limită de depunere 28 martie 2008. Ulterior, am aflat de la domnul Nuñez că nu mă aflam pe listă şi fusese informat de ofiţerul Claudiu Apostol că nu voi primi ecuson de acces. Totodată, la Palatul Parlamentului, din ordinul secretarului general adjunct al Camerei Deputaţilor, Mihai Unghianu, personalul compartimentului de ordine şi pază mi-au interzis accesul. În consecinţă, s-a acţionat în sensul blocării accesului unui parlamentar la Summit-ul NATO. Cum este posibil ca funcţionari care reprezintă statul român pe probleme de securitate în cadrul MAE şi SPP să direcţioneze un parlamentar către un formular individual rezervat pentru mass-media? Problema a fost tratată cu neseriozitate şi lipsă de profesionalism de către cei ce aveau atribuţiile instituţionale să o rezolve. Ne aflăm în faţa unui abuz incalificabil faţă de un demnitar al Statului Român. Deoarece au existat colegi din Camera Deputaţilor care s-au bucurat de un alt regim şi au participat la lucrări în perioada 2-4 aprilie a.c. (de exemplu domnul deputat Adrian Năstase), am solicitat la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, la MAE şi Directorului general al SPP, domnul Lucian Pahonţu, o explicaţie a acestei discriminări. De ce nu am fost trataţi în mod egal? De ce nu am fost lăsată să particip la Summit-ul NATO şi am fost blocată să asist la lucrări pentru a-mi întocmi raportul pentru A.E.O.? S-a adeverit că interesul şi atitudinile subiective ale anumitor funcţionari ai Camerei Deputaţilor, MAE şi SPP prevalează în faţa obligaţiilor lor instituţionale. S-a creat un precedent periculos. Oare parlamentarul român este la bunul plac al unui ofiţer SPP sau al unor funcţionari ai Camerei Deputaţilor sau MAE? În ceea ce priveşte ofiţerul SPP Claudiu Apostol am solicitat eliberarea lui din funcţie pentru comportamentul incalificabil pe care l-a avut faţă de un parlamentar român. Vă informez, de asemenea, domnule Preşedinte, că din motivele arătate mai sus am renunţat la întocmirea raportului pentru sesiunea Adunării Europei Occidentale de la Paris, pe care trebuia să-l prezint, dar voi pune în discuţie în plenul Adunării Europei Occidentale din 2-4 iunie a.c. aceste abuzuri, respectiv obstrucţionarea accesului meu ca parlamentar român la informaţiile nemijlocite prezentate la summit, care m-au împiedicat să întocmesc raportul, în condiţiile nesoluţionării favorabile a situaţiei prezentate. M-am adresat dumneavoastră cu speranţa că apelul meu nu va rămâne fără ecou. Sunt convinsă că veţi apăra instituţia parlamentarului român pentru ca să nu devină obiectul abuzurilor şi al bunului plac tocmai al acelora care au obligaţia de a o sprijini. Vă rog să luaţi măsurile ce se impun pentru a se introduce o disciplină instituţională în organismele statului român, pentru eliminarea acţiunilor abuzive, după bunul plac, ale unora sau altora din înalţii funcţionari sau ofiţeri SPP, iar astfel de abuzuri să fie sancţionate pentru ca situaţii ca cea prezentată să nu se mai repete. Am convingerea că veţi acţiona în favoarea apărării demnităţii parlamentarului român. Vă mulţumesc. |
|
|
Are cuvântul domnul deputat Mircia Giurgiu, deputat independent. |



