Parliamentary debates

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

"România, grânarul Europei"

Respect poziţia prim-ministrului Victor Ponta şi salut intenţia sa de a solicita reprezentantului Ministerului Agriculturii să elaboreze o schemă prin care să faciliteze, în condiţii financiare optime, accesul fermierilor români pe piaţă, la marii retaileri de magazine.

Aşa cum şi premierul acestei ţări aprecia, competiţia în acest sector este, într-adevăr, dură şi "nu foarte corectă", iar sprijinul de care fermierii au nevoie nu este în totalitate de ordin financiar, ci şi de ordin legislativ.

Dacă dorim cu adevărat să găsim o soluţie în ceea ce priveşte producţia şi accesul pe piaţă al produselor româneşti, trebuie mai întâi să înţelegem care este sursa care stă la baza dificultăţilor semnalate de agricultori: dependenţa producătorului român de traderii internaţionali.

Din nefericire, până în prezent niciun ministru al agriculturii nu a reuşit să găsească soluţii eficiente pentru a decala această dependenţă şi pentru a oferi fermierilor oportunitatea de a obţine un preţ bun pe recoltă şi de a se putea dezvolta ulterior. Astfel am ajuns în situaţia în care, chiar dacă România a avut un an agricol bun, fermierii nu au spaţii de depozitare, la nivelul întregii ţări nefiind construite suficiente silozuri pentru a putea stoca cerealele.

Din cauza lipsei spaţiilor de depozitare, agricultorii români se confruntă cu o situaţie fără ieşire, în care preţurile listate la bursă nu sunt respectate, aşa cum se întâmplă în ţări precum Franţa şi Germania, iar ei sunt forţaţi să accepte preţurile foarte reduse oferite de către traderii internaţionali sau de către intermediari, alternativa fiind aceea de a lăsa cerealele pe câmp.

Situaţia este similară şi în cazul producţiei de legume şi fructe, unde din cauza lipsei centrelor de colectare şi stocare în condiţii optime, în afara sezonului, a fructelor şi legumelor, fermierii sunt obligaţi să-şi vândă producţia la preţuri de nimic, iar românii să consume produse importate din Olanda, Spania şi Turcia.

Pentru ca producătorii mici şi medii să aibă acces pe rafturile hipermarketurilor, aşa cum eu, premierul şi orice alt român îşi doreşte, aceştia trebuie să îndeplinească anumite condiţii fundamentale care în acest moment par a fi o utopie. Giganţii comerciali solicită ca o cantitate uriaşă de mere, de exemplu, să le fie livrată zilnic şi în orice anotimp al anului, în condiţiile în care fermierul român nu îşi permite costul acestor transporturi şi nu are unde să le depoziteze în anotimpurile reci. De aceea chiar şi aceşti producători sunt forţaţi să le vândă sub costul de piaţă, pentru a nu le lăsa să putrezească.

Încă un exemplu aleatoriu în acest sens este diminuarea numărului de fabrici de procesare a laptelui din România, care a atras după sine situaţia în care exportăm 19 mii de tone de lapte şi importăm peste 100 de mii. De asemenea, exportăm 16 mii de tone de brânză şi importăm cu 3000 de tone în plus faţă de ceea ce exportăm.

Acesta este motivul pentru care în supermarketuri şi hipermarketuri se vând produse de brand internaţional, iar produsele româneşti sunt exportate la preţuri de nimic, şi anume lipsa spaţiilor de depozitare sau procesare a fructelor şi legumelor.

Având aceste lucruri în vedere, consider că discuţiile şi strategiile ce vizează dublarea producţiei româneşti sunt de prisos, în condiţiile în care o măsură prioritară ar trebui să fie reducerea distanţei pe care produsele agroalimentare trebuie să le parcurgă de la producător la consumatorul final.

Cât despre solicitarea ca fermierilor să le fie facilitat accesul în hipermarketuri, trebuie să implementaţi de urgenţă măsuri prin care să fie construite silozuri, microsilozuri şi spaţii de depozitare cât mai accesibile şi fără vreo taxă aplicată fermierilor, pentru ca aceştia să aibă posibilitatea de a furniza produse pe tot parcursul anului.

În condiţiile enumerate mai sus, ne mai dorim ca România să devină grânarul Europei, chiar dacă, în prezent, acest lucru nu aduce niciun beneficiu agricultorilor, ci ei îşi vând intermediarilor recoltele la preţuri care nu le permit nici măcar să-şi recupereze investiţia făcută în cultură?