Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 31, 2015
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.55/2015
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 31, 2015 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 31, 2015
![]() |
2. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | |||
![]() |
2.94 | Raluca Surdu - declaraţie politică privind efectul benefic mult aşteptat al măsurilor pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente. | ![]() |
||
|
Prin intermediul declaraţiei mele de astăzi doresc să salut adoptarea Proiectului de Lege pentru modificare art.6 alin.(3) din Ordonanţa Guvernului nr.20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, proiect care vine să reglementeze posibilitatea autorităţilor administraţiei publice locale de a finanţa, din bugetele locale, în limita fondurilor alocate anual cu această destinaţie, pe lângă operaţiunile de expertizare tehnică a clădirilor care prezintă risc seismic, şi activităţile de proiectare şi execuţie a lucrărilor de intervenţie în cazul locuinţelor proprietate privată a persoanelor fizice. Partidul Naţional Liberal consideră că acesta este un prim pas în identificarea principalelor măsuri care ar putea duce la îmbunătăţirea actualelor programe de intervenţie asupra clădirilor cu risc seismic. Aspecte referitoare la actualele prevederi legislative şi mecanisme de finanţare, gradul diferit de implicare a proprietarilor din blocurile de locuinţe vizate de program, necesitatea intensificării campaniilor de educare şi informare pentru creşterea conştientizării pericolului public pe care îl reprezintă clădirile cu risc seismic ar trebui să fie priorităţi pentru toţi factorii decizionali din acest domeniu. În condiţiile în care numai în Capitală, de exemplu, în cazul unui cutremur cu intensitate mai mare de 7 grade Richter, ar putea fi distruse sau avariate circa 35.000 de construcţii, fiind identificate peste 5.000 de imobile cu grad de risc seismic ridicat, considerăm că adoptarea acestui proiect de lege nu va face altceva decât să preîntâmpine situaţiile în care autorităţile administraţiei publice locale ajung în imposibilitatea consolidării acestor clădiri considerate pericol public. Pe mai departe, consider că trebuie să găsim toate soluţiile şi să analizăm atât posibilitatea consolidării acestor clădiri sau demolării şi reconstruirii altora noi pe acelaşi amplasament, cât şi activităţile de prevenţie în cazul clădirilor cu risc seismic, respectiv cele de intervenţie posteveniment. |



