Parliamentary debates

Domnul Dan Horaţiu Buzatu:

În perioada "obsedantului deceniu", în epoca proletcultismului, ziua de 1 Mai a primit rang de sărbătoare naţională, alături de 23 August, 7 Noiembrie şi 30 Decembrie. Aceste zile însemnau fie o minciună istorică, fie o sărbătoare impusă de sovietici popoarelor prietene, fie o trădare naţională.

Numai ziua de 1 Mai avea o semnificaţie specială.

Bunicii mei o numiseră "Paştele comuniştilor", pentru că în timp ce unii serbau Paştele pe ascuns, cu ouă roşii şi cozonaci, alţii serbau 1 Mai, dar ... tot cu ouă roşii şi cozonaci. În acest fel, exista chiar un fel de simbioză între sărbătoarea ascunsă, pregătită în taină, ca pe vremea primilor creştini, şi sărbătoarea oficială, fastuoasă, drapată în lozinci şi grafice cu săgeata către cer. Desigur, pe vremea aceea, comuniştii, noii conducători ai României, aveau o nevoie acută în a-şi legitima sărbătorile lor roşii, după cum aveau o nevoie la fel de imperioasă de a îndepărta poporul român de credinţa sa.

Tot în aceeaşi vreme, o parte dintre bunicii noştri, cei care nu se aflau la Canal, Piteşti, Aiud sau Râmnicu Sărat, şi cei care nu făceau parte din structurile de putere, era obligaţi ca de 1 Mai să defileze prin faţa mai marilor zilei. Erau obligaţi să poarte tablouri cu chipurile prealuminatului şi preaputernicului Iosif Visarionovici Stalin, sau ale marilor gânditori, profeţi ai noii religii: Marx, Engels şi Lenin, precum şi ale "mult-prea-iubiţilor" conducători de partid şi de stat. Indiferent dacă defilau prin faţa tribunei în Bucureşti sau în provincie, trebuiau să scandeze "Stalin şi poporu' rus / libertate ne-a adus!" sau "Ana, Luca şi cu Dej / bagă spaima în burgheji!" şi să poarte panouri pe care, cu litere albe pe pânză roşie, scria cu cât s-a depăşit planul de producţie. Concomitent, la semnalul agitatorilor politici, se strigau lozinci împotriva imperialismului american sau împotriva Occidentului aflat într-o stare din ce în ce mai avansată de putreziciune.

Prin anii '70, generaţia noastră avea misiunea de a deschide defilarea de 1 Mai. Pe atunci, fiecare din noi eram o combinaţie nedefinită de elev în clasele primare, pe de o parte, şi de "viitor luminos al ţării", masă de manevră pentru politica imbecilă a ţării, pe de altă parte. Pentru ca totul să fie bine, copii fiind, făceam zeci de ore de repetiţii, de dimineaţa până seara. Oricum, nu numai noi eram în această situaţie, ci şi tinerii muncitori de pe carele alegorice, şi militarii în termen care duceau pădurile de drapele, şi sportivii, toată lumea.

Chiar dacă modul de sărbătorire a zilei de 1 Mai a suferit mai multe modificări, un singur element al manifestărilor a rămas constant în toţi anii de comunism: cel al serbării câmpeneşti, cu berea curgând în valuri şi cu micii la grătar. Picnicul de tip socialist era momentul cel mai aşteptat al zilei de 1 Mai.

După decembrie 1989, mai de voie, mai de nevoie, cei care şi-au aruncat pe furiş carnetele roşii de partid şi au trecut la trandafirii F.S.N.-işti au renunţat şi la sărbătorirea zilei de 1 Mai. Şi pe bună dreptate, pentru că 1 Mai reprezintă o sărbătoare cu iz comunist, sub disimularea cinstirii muncii. Dovada cea mai elocventă o reprezintă modul grandios de celebrare a acestei zile în ultimele mari bastioane roşii, Coreea de Nord şi Cuba.

De câţiva ani însă, aşa-zişii reprezentanţi ai social-democraţiei româneşti încearcă să reînvie cultul zilei de 1 Mai, de această dată însă, în scop electoral propriu. S-a preluat de la 1 Mai-ul predecembrist momentul "micul şi berea". Dar într-o variantă PSD-ist populistă. Pe timpul comunismului, plăteai şi micul, şi halba de bere. Acum, mai marii PSD oferă gratuit o porţie de mici (patru bucăţi) şi un pahar (250 grame) de bere. Nu este pentru prima dată, şi probabil nici pentru ultima, când liderii PSD îşi etalează talentul în operaţiuni de tip "mici contra voturi". Oricum, pentru a fi în ton cu evenimentul, dar şi pentru a nu mai avea nimeni niciun fel de dubii, liderii PSD au venit îmbrăcaţi în tricouri roşii.

Ca reprezentant al partidului care a contribuit cel mai mult la progresul acestei ţări la cumpăna dintre secolele XIX şi XX, vă propun tuturor o reconsiderare a semnificaţiilor zilei de 1 Mai. Poate că în acest fel vom renunţa la simulacrul penibil şi păgubos pe care unii politicieni îl practică.

Şi dacă avem neapărată nevoie de o sărbătoare în luna mai, vă propun mai degrabă să reflectăm la semnificaţiile zilei de 10 Mai, pentru că aceasta este data la care, în 1866, România şi-a început drumul pentru integrarea în rândul statelor moderne şi civilizate, drum pe care ne pregătim să îl finalizăm în această perioadă.