Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2007
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.8/2007
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2007 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2007
![]() |
2. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor (consemnate conform materialelor depuse la secretariatul de şedinţă): | ![]() |
||
![]() |
2.77 | Vasile Mocanu - declaraţie politică cu titlul "Aşa nu, domnule preşedinte!"; | ![]() |
||
|
Tema: "Aşa Nu, domnule preşedinte!" Un preşedinte de ţară care nu respectă Legislativul acelei ţări nu merită poziţia de mare demnitate pe care o ocupă. Este clar că Traian Băsescu începe să aibă mari probleme de comunicare cu cele mai importante instituţii ale statului. Faptul că şeful statului a anunţat că se va adresa Parlamentului nu rezolvă în niciun fel aceste probleme. Dimpotrivă, gestul său poate fi interpretat ca o nouă presiune politică asupra aleşilor. Nu poate fi o coincidenţă faptul că, în aceeaşi zi în care senatorii vor discuta tocmai despre suspendarea ministrului Monica Macovei, Traian Băsescu se va afla în Parlament. Ştim cu toţii că doamna Macovei este un soldat credincios al Cotroceniului. Preşedintele Băsescu nu mai are argumente. Nu mai asistăm doar la şicane şi glumiţe între şeful statului şi adversarii săi politici. De ceva vreme, au apărut insinuările periculoase la adresa judecătorilor; acuzaţiile grave aduse Guvernului; iar acum jignirile la adresa deputaţilor şi senatorilor. Se pare că doar instituţia Preşedinţiei mai funcţionează în România, în timp ce adevăratele puteri ale statului de drept - cea legislativă, cea executivă şi cea judecătorească - fac legi, le pun în aplicare sau le interpretează doar în favoarea infractorilor. Aşa Nu, domnule preşedinte! Vă mulţumesc. |



