Sittings of the Chamber of Deputies of October 29, 2001

Sittings of the Chamber of Deputies of October 29, 2001

20. Dezvoltarea interpelărilor şi primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului.  

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Cu aceasta trecem la partea a doua a ordinii de zi de astăzi: răspunsul la interpelările şi întrebările care au fost adresate Executivului.

V-aş ruga, înainte de a începe această parte a ordinii noastre de zi, să vă reamintesc necesitatea de a respecta procedura interpelărilor şi întrebărilor potrivit regulamentului, pentru că, în mod repetat, colegii noştri nu o respectă, punând în aceeaşi întrebare câte 5 întrebări, unele adresate unui minister, altele altor ministere, astfel încât nu numai că nu se respectă regulamentul, dar punem şi Guvernul într-o situaţie foarte delicată dacă nu chiar imposibilă, până la termenul prevăzut de regulament, nu se pot aduna în cadrul unui singur răspuns, răspunsurile de la 4 sau 5 ministere. Deci, vă rugăm să vă limitaţi întrebarea efectiv la o singură întrebare, nu la un şir de întrebări, o întrebare să fie adresată unui singur minister.

Cu aceste precizări, trecem întâi la interpelări. Prima a fost adresată domnului Tudor Florescu de către domnul deputat Nicu Cojocaru. Dacă domnul deputat Nicu Cojocaru este în sală? Da. Aveţi cuvântul să vă susţineţi sintetic interpelarea.

Domnul Nicu Cojocaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Mă adresez domnului prim-ministru Adrian Năstase. Prin anularea cursei aeriene Arad-Stuttgart, judeţul Arad pierde peste 100 de milioane de mărci germane. Începând cu 1 noiembrie 2001, Ministerul Transporturilor a hotărât: cursa aeriană Arad-Stuttgart se suspendă. Această cursă va fi preluată de Aeroportul Timişoara. În urma acestei hotărâri, potrivit unor calcule, judeţul Arad pierde peste 100 de milioane de mărci germane. Putem spune că anumite interese de la centru sunt pe cale de a distruge încet şi iremediabil economia judeţului Arad. Trebuie să amintim că majoritatea regiilor din judeţul Arad au fost furate şi date timişorenilor. dar să revenim la această cursă aeriană.

Recent, într-o conferinţă de presă, reprezentanţii Cercului Banatia, prin doamna Pompilia Ţiler, preşedinte şi secretarul Forumului germano-român din Berlin, au deplâns delăsarea Consiliului judeţean Arad, fapt ce va avea implicaţii deosebit de negative asupra cooperării judeţului Arad cu partenerii de afaceri din Germania. Cursa aeriană Arad-Stuttgart a fost înfiinţată datorită celor două instituţii, în plus, au reuşit să obţină reduceri la taxe aero-portuare pe aeroportul din Stuttgart. Mai mult, este de subliniat şi faptul că, atât Consiliul judeţean Arad, cât şi TAROM nu au făcut reclamă, iar nemţii, pe banii lor, pe cheltuiala lor, au susţinut înfiinţarea acestei curse şi prin reclama necesară. Acum, la nici 3 ani, se pierde cursa în favoarea Timişoarei.

Iată ce ne spune preşedinta Cercului cultural Banatia din Berlin: "Cu ce suntem noi vinovaţi, cei peste 8.000 de etnici germani din judeţul Arad? Putem să ne mutăm în alte judeţe unde suntem respectaţi de aleşii locali sau chiar să emigrăm în Germania. Dar dacă am hotărât să rămânem aici, vă rog să respectaţi şi să ne ajutaţi în această problemă de rezolvat, în special de a rămâne cursa la Arad şi nu la Timişoara". Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc domnule coleg, dar vreau să rog insistent pe ceilalţi colegi care dezvoltă interpelări, să aibă în vedere ceea ce am spus: o interpelare se dezvoltă succint, în două minute. Dacă fiecare ne prezentăm interpelarea compusă cu asiduitate şi cu extensie, nu îi mai lăsăm pe ceilalţi colegi de ai noştri să îşi prezinte şi ei la rându-i.

Aveţi cuvântul, domnule Tudor Florescu.

Domnul Tudor Florescu:

Vă mulţumesc domnule preşedinte.

Stimate domnule deputat, decizia Companiei TAROM de a suspenda escala Arad la zborul către Stuttgart are la bază, în primul rând, rezultatele obţinute din operarea acestei curse în ultimii 3 ani. De asemenea, studiile de piaţă efectuate de către TAROM demonstrează că, în comparaţie cu Arad, Timişoara este evidenţiată ca un punct mult mai important în ceea ce priveşte traficul potenţial de pasageri. Această decizie are în vedere şi perspectiva în care compania TAROM doreşte să dezvolte un al doilea "hub" în România, şi anume la Timişoara.

În concluzie, precizăm că decizia de mutare a escalei intermediare, repet, calea intermediară de la Arad la Timişoara are la bază motive de ordin pur economic şi chiar mai mult, se doreşte creşterea numărului de frecvenţe spre Stuttgart. În aceste considerente, considerăm că nu se aduc prejudicii legăturilor de afaceri româno-germane, ci dimpotrivă, prin dezvoltarea produselor oferite în zonă se poate spune că se încurajează schimburile dintre cele două ţări. Mediul concurenţial internaţional în care Compania TAROM evoluează în prezent, cu atât mai mult în urma tragicelor evenimente care au avut loc în Statele Unite la 11 septembrie 2001, face ca, criteriile de ordin economic să fie prioritare în stabilirea reţelei de rute a unei companii aeriene, iar TAROM face eforturi deosebite pentru eficientizarea operării sale.

Cu deosebită consideraţie primiţi răspunsul nostru. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc. Doriţi să faceţi vreun comentariu? Vă reamintesc rugămintea ce am făcut-o, ca să nu se spună...

Domnul Nicu Cojocaru:

30 de secunde. Total nemulţumit de răspunsul respectiv. Mai mult, cred că Aradul va pierde în continuare şi alte regii şi datorită modului în care am fost înţeleşi şi s-a rezolvat această problemă, efectiv îmi este şi ruşine să răspund alegătorilor din judeţul Arad. Nu ştiu dacă domnul care a dat acest răspuns ştie că centrul de dirijare a zborurilor din România este la Arad şi nu la Timişoara.

Domnul Valer Dorneanu:

În privinţa următoarei interpelări, domnul deputat Nicolae Enescu a cerut în scris. Întreb, domnule ministru, a sosit domnul Gheorghe Sin? Pentru domnul Damian Brudaşca, amânăm puţin răspunsul. Pentru domnul Adrian Mărăcineanu, domnul Sorin Aurel Encuţescu. Staţi puţin!

Domnule Mărăcineanu, doriţi să dezvoltaţi puţin interpelarea dumneavoastră? Vă rog.

Domnul Adrian Mărăcineanu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea mea este adresată domnului ministru al apărării naţionale.

În conformitate cu prevederile art.31, alin.1 din Legea nr.138/1999, la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept la pensie, cadrele militare au drept la un ajutor neimpozabil în raport cu solda lunară brută avută. De asemenea, Legea nr.37/2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.7/1998 prevede că personalul militar şi civil disponibilizat în perioada de restructurare a armatei beneficiază de plăţi compensatorii în termen de cel mult 60 de zile de la data trecerii în rezervă, respectiv a desfacerii contractului de muncă. Există însă numeroase semnale că prevederile acestei legi nu au fost respectate de către organele competente, în sensul că sunt restricţii mari în acordarea drepturilor mai sus menţionate.

Solicităm Ministerului Apărării Naţionale să explice cauza acestor întârzieri la plata ajutoarelor şi plăţile compensatorii, cât şi să găsească soluţii pentru remedierea acestei situaţii. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule ministru, aveţi cuvântul.

Domnul Sorin Aurel Encuţescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

La interpelarea adresată de domnul deputat Adrian Mărăcineanu referitor la cauzele întârzierii la plata ajutoarelor şi a plăţilor compensatorii, doresc să vă informez următoarele.

Pentru anul 2001 a fost prevăzută o reducere a efectivelor forţelor armate cu 4000 de ofiţeri şi 416 maiştri militari şi subofiţeri. Pentru realizarea acestui obiectiv inclus în programul-cadru privind continuarea procesului de restructurare şi modernizare a armatei române în anul 2001, la Legea bugetului de stat pe anul 2001 au fost prevăzute sumele necesare acordării ajutoarelor şi plăţilor compensatorii pentru cele 4416 cadre militare care urmau să părăsească sistemul. Ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.90/2001 privind modificarea statului cadrelor militare, până la sfârşitul lunii iulie a.c. au fost disponibilizate peste 5.000 de cadre militare care au luat la cunoştinţă, sub semnătură, pe rapoartele de trecere în rezervă că sumele necesare plăţii drepturilor băneşti cuvenite vor fi asigurate în limita creditelor deschise lunar de Ministerul Finanţelor Publice cu această destinaţie. S-a intervenit în mod repetat la Ministerul Finanţelor Publice cu cereri suplimentare pentru asigurarea fondurilor necesare achitării drepturilor restante.

Ca urmare, în cursul lunii octombrie, s-au achitat în totalitate plăţile compensatorii şi în proporţie de 80% ajutoarele cuvenite personalului cu drept de pensie, precum şi pentru cel disponibilizat.

În cursul lunii noiembrie vor fi achitate integral ajutoarele tuturor cadrelor militare în termenul stabilit de 60 de zile de la data trecerii lor în rezervă. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Doriţi să faceţi un comentariu? Da. Bun.

În continuare, pentru domnul deputat Emil Boc, tot domnul Sorin Aurel Encuţescu.

Domnule Boc, doriţi să dezvoltaţi? Poftiţi.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea mea este adresată domnului ministru Ioan Mircea Paşcu şi vizează numirea domnului general de brigadă Florian Caba în funcţie de locţiitor al comandantului Corpului 4 armată mareşal Constantin Prezan. Este a doua interpelare pe această temă.

În prima interpelare am solicitat ministrului Ioan Mircea Paşcu să revoce ordinul de numire a generalului Caba, întrucât domnul general de brigadă se face vinovat, în calitate de şef al secţiei de pregătire a luptei, că a coordonat în Cluj represiunea care a avut drept urmare mai mulţi morţi şi răniţi în municipiul Cluj-Napoca. Mi s-a răspuns la acea interpelare, prin domnul Sorin Encuţescu, că domnul general Florian Caba este în regulă, neexistând nici un fel de dosar penal la adresa domniei sale şi în consecinţă, nu se impune nici un fel de măsură. Faţă de această situaţie, am solicitat Secţiei Parchetelor militare de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie să ne precizeze dacă există sau nu un dosar penal şi o începere a urmăririi penale în legătură cu domnul general Caba.

Recent, Secţia Parchetelor Militare de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a menţionat expres faptul că generalul de brigadă Caba Florian este cercetat penal în dosarul nr.40/1998 în legătură cu evenimentele ce au avut loc în luna decembrie 1989 în municipiul Cluj-Napoca şi potrivit legislaţiei militare în vigoare, atunci când un înalt ofiţer este pus sub urmărire penală, se dispune măsura punerii lui la dispoziţia Ministerului Apărării Naţionale.

În consecinţă, domnule ministru, vă rog să precizaţi cine se face vinovat de această dezinformare a opiniei publice în sensul că nu ar exista un dosar penal, când toate datele confirmă că există acest dosar. Ce măsuri preconizaţi să luaţi în legătură cu numirea domnului general în funcţia de locţiitor al comandantului Corpului 4 Armată şi cine sunt persoanele care au făcut propunerea de numire a generalului Caba în funcţia amintită?

Şi, în funcţie de răspuns, ne rezervăm dreptul de a face şi alte comentarii.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule ministru.

Domnul Sorin Aurel Encuţescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Generalul de brigadă Florian Caba, în perioada 1 martie 1994 – 1 august 2000, a îndeplinit funcţia de comandant al Corpului 7 Armată Dej, gradul funcţiei fiind de cel de general-locotenent cu trei stele.

Acesta a fost numit în funcţie de către domnul general Nicolae Spiroiu, pe atunci ministrul apărării naţionale, şi menţinut la conducerea Corpului 7 Armată de către miniştrii care au urmat, printre care putem să enumerăm şi pe domnii Victor Babiuc şi Sorin Frunzăverde.

Începând cu data de 1 august 2000, ca urmare a procesului de restructurare a armatei, Corpul 7 Armată s-a transformat în Comandamentul 7 Operaţional, în care generalul de brigadă Florian Caba a fost numit comandant, cu funcţie inferioară celei avute anterior, respectiv de general cu două stele.

Funcţia în care a fost numit recent generalul Caba este de locţiitor al comandantului Corpului 4 Armată Cluj şi gradul acestuia este, de asemenea, de general cu două stele, ceea ce, practic, nu constituie o promovare, ci doar o mutare dintr-o garnizoană în alta.

Candidatura la actuala funcţie a fost analizată în comisia de selecţie a Ministerului Apărării Naţionale pentru funcţiile de general la data de 24 iulie 2001.

În răspunsul la interpelarea anterioară, având acelaşi subiect, s-a menţionat că actuala conducere a Ministerului Apărării Naţionale nu a fost înştiinţată de faptul că s-a dispus începerea urmăririi penale în cazul domnului general de brigadă Florian Caba.

Ulterior prezentării răspunsului, Secţia parchetelor militare din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a comunicat că domnul general de brigadă Florian Caba este urmărit penal.

Statul Major General al întreprins deja măsurile necesare prevăzute de lege în acest gen de situaţii.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Următoarea interpelare.

(Domnul deputat Emil Boc se îndreaptă spre tribună, solicitând a i se da cuvântul.)

Înainte de a solicita cuvântul, domnule coleg, vă rog să citiţi art.167; doar în cazul interpelărilor adresate primului-ministru se fac comentarii la răspuns; la cele adresate miniştrilor, nu se fac comentarii. Vă rog să luaţi regulamentul şi să-l citiţi.

Domnul Emil Boc (din sală):

Nu există o asemenea …

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, vă rog, tocmai pentru că se fac numeroase încălcări ale regulamentului, la începutul dezbaterilor v-am invitat clar la regulament.

Domnul Emil Boc (din sală):

Daţi-mi voie pe procedură, atunci! Procedură.

Domnul Valer Dorneanu:

Procedură la interpelări nu există.

Domnul Emil Boc (din sală):

Domnule preşedinte, este vorba de chestiuni de procedură legate de procedura interpelării.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte,

Dacă căutaţi acul în carul cu fân, atunci, vă rog să mi-l prezentaţi pe domnul ministru Mircea Paşcu, aici prezent, care trebuia să răspundă la această interpelare. Acolo se spune că vine ministrul şi primul-ministru să răspundă interpelărilor, şi nu secretarul de stat.

Dacă dumneavoastră mi-l prezentaţi pe domnul Mircea Paşcu în această sală, atunci şi eu sunt de acord cu părerea dumneavoastră. Şi vă rog să nu obstrucţionaţi acest proces democratic. Şi aşa nu v-aţi respectat promisiunea cu privire la mutarea perioadei dedicate întrebărilor şi interpelărilor la o oră rezonabilă; şi aşa am obstrucţionat încă de multă vreme acest proces. Aşa că, vă rog să nu vă formalizaţi atunci când este vorba de o procedură parlamentară şi să daţi dreptul opoziţiei de a se exprima.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat, nu mai cred că este cazul să dramatizăm situaţiile, să extrapolăm lucrurile şi să trecem direct la critici, la faptul că nu vă lăsăm să vă exprimaţi.

De câte ori este în imposibilitate primul-ministru sau ministrul respectiv să vină să răspundă unei chestiuni în faţa Parlamentului, nu este o practică, în toată lumea respectată, de a veni locţiitorii acestora? Sau delegaţii lor?

Poftiţi.

Domnul Emil Boc:

Chiar aceasta este esenţa practicii parlamentare: ca, o dată pe săptămână, primul-ministru, o dată pe lună cel puţin, să vină în faţa Parlamentului şi să răspundă la întrebările şi interpelările adresate. La fel şi miniştrii au obligaţia să se prezinte în faţa Parlamentului, pentru a da răspuns la solicitările Parlamentului. Aceasta este esenţa funcţiei de control a Parlamentului.

Domnul Encuţescu vine, citeşte un comunicat pe care l-a citit şi acum două săptămâni, fără a-şi putea asuma o responsabilitate. Noi cerem prezenţa ministrului aici, nu a secretarului de stat. Alta este forţa, alta este puterea unui ministru, decât a unui secretar de stat, fără a-i ignora competenţa domnului Encuţescu. Nu am nimic, personal, cu dânsul.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate domnule coleg, toate activităţile parlamentare – şi cele de dezbateri, şi cele de interpelări, de control – se desfăşoară după un regulament. Regulamentul acela mă obligă pe mine, ca preşedinte, să chem pe toţi cei care vorbesc la obiect. Aici nu era vorba de prezenţa primului-ministru. Era vorba de o interpelare pe care dumneavoastră aţi adresat-o ministrului apărării naţionale, da? Ministrul n-a putut să vină şi a trimis un delegat.

Domnul Emil Boc:

Păi, dacă regulamentul spune că ministrul trebuie să fie prezent …

Domnul Valer Dorneanu:

Să ne cantonăm la această discuţie cu privire la interpelarea dumneavoastră, nu la alte reflecţii cu privire la prezenţa primului-ministru o dată la o lună …

Domnul Emil Boc:

Atunci, vă rog să-mi daţi voie să adresez, în limita timpului de trei minute, aşa cum există în acest Parlament o cutumă, şi nu puteţi să spuneţi că nu este cutuma potrivit căreia, la o interpelare are dreptul acela care susţine la un răspuns şi la o contrareplică, să-mi daţi voie să-mi exercit acest drept. Atât am cerut.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule coleg, vă dau cuvântul, însă, îmi foarte rău că dumneavoastră, un distins jurist, vorbiţi împotriva regulamentului şi împotriva oricăror proceduri. Înţeleg dacă altcineva mi-ar face asemenea teorii, dar dumneavoastră, un distins profesor universitar, nu aveţi dreptul să vorbiţi pe lângă lege şi pe lângă regulament, să solicitaţi lucruri împotriva regulamentului şi împotriva legii. Dar, dacă solicitaţi, vă dau cuvântul.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte, vă reamintesc că la interpelarea care a avut loc înaintea mea, în urma răspunsului formulat de către un anumit minister, l-aţi invitat pe colegul meu … nu ştiu cine a fost, dacă are ceva de comentat şi dânsul a spus că nu mai are altceva decât să solicite un răspuns scris. Deci, judecaţi cu două unităţi.

Domnul Valer Dorneanu:

Acolo, întâmplător, …

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte, daţi-mi voie să termin. Vă rog să nu judecaţi aceeaşi situaţie cu două unităţi de măsură, ci să aplicaţi acelaşi standard, nu dublu standard, ca de obicei.

Domnul Valer Dorneanu:

Întâmplător, acolo era titlul adresat primului-ministru.

Domnul Emil Boc:

Este regulamentul, nici o întâmplare; nu este nici o întâmplare, este acelaşi regulament!

Domnul Valer Dorneanu:

Mă ascultaţi puţin?

Colegul dumneavoastră făcuse interpelarea adresată primului-ministru; că a venit în locul lui un ministru, asta este altceva.

Domnul Emil Boc:

Domnule preşedinte, eu puteam să adresez interpelarea primului-ministru, că tot nu vine. Şi eu puteam să fac primului-ministru această interpelare, dar ştiam că, oricum, nu vine. Dar, măcar, daţi-ne voie să ne exprimăm.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc.

Domnule Encuţescu, am cerut, în această interpelare, mai multe răspunsuri. Dumneavoastră n-aţi formulat nici un răspuns cu privire la problemele solicitate.

1. Cine se face vinovat de dezinformarea opiniei publice cu privire la cercetarea penală a generalului Florian Caba? Vreau un răspuns.

Să nu fi ştiut Ministerul Apărării Naţionale, până în 2001, că din 1998 există un dosar penal? Cine era competent să afle acest lucru? Trebuie să vină presa? Trebuie să vină un deputat şi să spună că este un dosar penal pe numele unui general?

2. Am cerut să menţionaţi cine sunt persoanele care au făcut propunerea de numire în funcţie a generalului Caba, şi nu am auzit nici un fel de răspuns la această întrebare. Şi această formulă de genul că s-au luat măsurile necesare, eu vreau să le aud aici, în plenul Parlamentului, şi nu la colţ de stradă, sau în alte foruri. Aici este tribuna Parlamentului, aici este locul unde trebuie să dezbatem aceste probleme.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule ministru.

Domnul Sorin Aurel Encuţescu:

Actuala conducere a Ministerului Apărării Naţionale este dispusă să ofere cele mai corecte informaţii în legătură cu acest caz. Noi nu avem a ne ascunde în legătură cu domnul general Caba, cu atât mai mult cu cât, după cum aţi înţeles, candidatura dânsului la această funcţie a fost analizată într-o comisie de selecţie. Este o comisie instituită în baza noului statut al cadrelor militare şi al ghidului carierei militare, deci se respectă proceduri legale. Iar dacă ar trebui cineva sancţionat, cred că ar trebui să vă informez că din anul 1998 s-a trimis la Ministerul Apărării Naţionale o sesizare în legătură cu inculparea sau cu urmărirea penală a domnului general Caba.

Deci, dacă trebuie căutaţi vinovaţii, trebuie căutaţi cei care erau la conducerea Ministerului Apărării Naţionale în anul 1998. Noi, când am venit la conducerea ministerului, când am cerut date pentru a vă formula răspunsul la interpelarea trecută, nimeni nu a ştiut. Secţia parchetelor militare s-a sesizat după ce, din presă, a văzut răspunsul pe care actuala conducere a Ministerului Apărării Naţionale a prezentat-o. Şi, dacă doriţi, orice răspuns la întrebare este formulat pe baza unei documentaţii pe care Direcţia de relaţii cu Parlamentul o primeşte de la celelalte structuri. Or, la data respectivă, noi nu ştiam despre această începere a urmăririi penale. Şi, de altfel, aţi văzut că am şi menţionat că dacă Ministerul Apărării Naţionale sau conducerea ministerului ar fi ştiut de acest lucru, încă de la început l-ar fi pus la dispoziţie. Şi, acum, sunt declanşate procedurile pentru punerea domnului general la dispoziţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Potrivit listei întocmite de secretariat, urmează interpelarea formulată de domnul Mircea Costache tot domnului ministru al apărării.

Domnul Mircea Costache este aici? Poftiţi.

Domnul Costache Mircea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aşa cum am precizat în şedinţa anterioară, doream nişte precizări în legătură cu eventuale măsuri, demersuri întreprinse de Ministerul Apărării Naţionale şi nu numai de Ministerul Apărării Naţionale, pentru a preveni adunări, manifestări, alte evenimente sărbătorite pe teritoriul României de către personalităţi din ţara vecin㠖 Ungaria.

Deci, am sintetizat şi am înaintat în scris obiectul interpelării, la care aştept un răspuns cât mai precis.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule ministru.

Domnul Sorin Aurel Encuţescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În legătură cu interpelarea adresată, doresc să vă informez următoarele.

Cu privire la vizita domnului Demeter Ervin, ministru fără portofoliu în Guvernul Ungariei, însărcinat cu supravegherea serviciilor secrete, efectuată în ţara noastră în perioada 5-6 octombrie 2001, menţionez că aceasta a fost o activitate cu caracter particular, nefiind inclusă în planul de relaţii militare bilaterale ale Ministerului Apărării Naţionale pe anul în curs şi nici stabilită în urma vreunei înţelegeri oficiale între cele două părţi.

Ministerul Apărării Naţionale nu a primit nici un fel de notificare sau cerere referitoare la această activitate. În perioada respectivă, prin intermediul ataşatului militar ungar de la Bucureşti, s-a primit numai o solicitare pentru acordarea sprijinului în vederea bunei desfăşurări a activităţilor comemorative organizate la Arad, la Monumentul celor 13 generali maghiari căzuri în Revoluţia de la 1848.

Vizita pe care demnitarul ungar a efectuat-o la Sovata nu a inclus în program nici o activitate în care să fie angrenat organismul militar iar, în zona respectivă, nu sunt amplasate obiective de interes militar, situaţie care nu justifica luarea unor măsuri specifice de monitorizare din partea structurilor specializate ale Ministerului Apărării Naţionale.

Referitor la Concernul Mall în România, firma ungară acţionează prin intermediul Societăţii Comerciale Mall România-Petrolium Prodax S.R.L., precum şi prin intermediul unor firme mici.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

În continuare, pentru Ministerul de Interne, domnul deputat Emil Boc.

Poftiţi.

Domnul Emil Boc:

Ca să preiau litera regulamentului, interpelările se adresează ministrului, domnule preşedinte, aşa cum mi-aţi solicitat mai înainte, şi trebuie să constat cu regret că şi de această dată o practică parlamentară este ignorată şi sfidată de către Guvernul României.

Este o interpelare adresată domnului ministru de interne, Ioan Rus, şi, când spun acest lucru, îl spun cu toată seriozitatea, întrucât problema pe care am sesizat-o este una care stă chiar în centrul recentelor preocupări ale domniei sale. La Cluj a afirmat sâmbătă că există un pericol de maghiarizare în Transilvania, că acest lucru nu trebuie să fie ocolit şi, în consecinţă, interpelarea mea se adresează exact acestei probleme.

Mă întreb: unde este domnul ministru de interne atunci când, potrivit prevederilor regulamentare, prevederilor legale, ar trebui să fie aici, şi nu doar la tribuna unui partid politic, să dea răspunsuri la problemele cu care se confruntă Ardealul?

Obiectul interpelării este foarte simplu. La târgul de la Negreni din luna octombrie 2001, din judeţul Cluj, s-au vândut, în văzul tuturor, steaguri cu stema Regatului maghiar şi hărţi ale Ungariei Mari, hărţi care includeau şi Ardealul.

Potrivit relatărilor celor prezenţi la târg, doi tineri au sosit în Negreni vineri noaptea, 12 octombrie, cu un Ford transit înmatriculat în Ungaria, iar a doua zi dimineaţă, sâmbătă, 13 octombrie, au început să vândă steagurile şi hărţile produse în ţara vecină. Amatorii puteau cumpăra hărţi la preţul de 100.000 lei şi steaguri la preţul de 150.000 lei.

Faţă de aceste acţiuni de propagandă antinaţională, antiromânească ce intră sub incidenţa legii – şi menţionez aici art.30, alin.7, din Constituţia României -, se pune întrebarea: de ce poliţiştii şi gardienii publici prezenţi la târg n-au întreprins nici un demers legal în vederea identificării făptuitorilor şi, eventual, confiscării materialelor antinaţionale?

Repet, aş fi dorit, cu toată sinceritatea, ca ministrul de interne, care are un anumit limbaj la Cluj, să fie prezent şi aici, pentru a da curs aceluiaşi tip de limbaj. Pentru că, pe de o parte, asistăm la o anumită formulă de prezentare a problemei naţionale la Bucureşti şi cu totul şi cu totul altceva se vorbeşte la Cluj de către partidul de guvernământ.

În consecinţă, deşi respect răspunsul oferit de către reprezentantul Ministerului de Interne, o să revin cu atâtea interpelări câte vor fi necesare până ministrul de interne va fi prezent aici.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule secretar de stat, vă rog să răspundeţi la această interpelare.

Domnul Toma Zaharia:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În legătură cu interpelarea distinsului deputat, domnul Emil Boc, fac următoarele precizări.

Pentru buna desfăşurare a activităţii la care s-a referit domnia sa şi pentru menţinerea ordinii în zonă, efective ale Poliţiei oraşului Huedin, ale birourilor şi posturilor de poliţie comunale din zonă, precum şi alte forţe, în speţă jandarmi, au acţionat în baza unui plan de măsuri aprobat de comanda Inspectoratului de Poliţie al judeţului Cluj pentru menţinerea ordinii în zonă.

Efectivele poliţiei de ordine publică care au acţionat în târgul din localitatea Negreni nu au constatat şi nu au raportat nici un aspect deosebit, de natura celor cuprinse în cursul interpelării.

Verificându-se o informaţie referitoare la faptul că o familie din comuna Ciucea, judeţul Cluj, a primit un geamantan în care se aflau mai multe cărţi din literatura universală, tipărite în limba maghiară, s-a constatat că, la terminarea târgului, doi tineri care vorbeau româneşte fără accentul unguresc şi care au afirmat că sunt din Cluj-Napoca, l-au rugat pe cetăţeanul în cauză să păstreze cărţile respective până în anul viitor când, poate, vor veni din nou la târg, iar, dacă nu, să le arunce în Râul Criş.

Din discuţiile purtate cu reporterii ziarului "Monitorul de Cluj", care au semnat articolele în cauză, rezultă faptul că nu deţin date despre persoane care au valorificat în târg astfel de bunuri şi nu pot nominaliza martori care să cunoască persoane ce au cumpărat, ori deţin, materiale cu caracter iredentist de felul celor menţionate în articolele din presă.

În plus, vreau să vă informez că nu există nici un fel de activitate de genul celei menţionate, în care organele de poliţie şi de jandarmerie să nu asigure măsuri speciale, îndeosebi de natura celor care fac obiectul prezentei interpelări.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Am creat precedentul, trebuie să-l urmăm.

Domnul Emil Boc:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu nu am întrebat şi nu am cerut să fie investigaţi reporterii "Monitorului de Cluj". Nu ei aveau datoria de a sesiza faptele petrecute acolo. Eu am întrebat: unde au fost forţele de ordine, unde au fost jandarmii, cei care aveau datoria, potrivit legii, să facă aceste sesizări?

Şi, dacă ministrul de interne nu crede acest lucru, domnul ministru nu crede acest lucru, o să încerc să-i fac rost de aceste steaguri şi hărţi ale României Mari vândute acolo. Poate, aşa, se vor convinge că, într-adevăr, acolo s-au petrecut aceste lucruri.

Este regretabil faptul că Ministerul de Interne, organismele de poliţie nu au luat cunoştinţă de asemenea incidente relatate în toată presa din Ardeal şi chiar în presa naţională şi noi venim aici şi spunem cu nonşalanţă că asemenea acte n-au existat.

Nu am pus nici o întrebare în legătură cu anumite cărţi de literatură universală. Nici nu m-au interesat. M-au interesat acele acte, m-au interesat acele produse, acele dovezi care au constituit şi constituie propaganda antinaţională.

Regret, dar o să persist în continuare pe baza documentelor pe care le voi prezenta în continuare cu un răspuns de altă natură.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Mircea Costache, tot pentru Ministerul de Interne.

Stimate domnule deputat, vreau să vă reamintesc că, potrivit regulamentului, se pot face de către o persoană cel mult două interpelări. De fapt una, două, cu aprobarea Biroului.

În consecinţă, în afară de aceasta, o să vă mai dau cuvântul după epuizarea interpelărilor, pentru ca toţi colegii să poată să-şi prezinte interpelarea.

Domnul Costache Mircea:

Prin urmare, domnule preşedinte, nu ne mai putem exprima nici părerea asupra calităţii răspunsului primit, şi nici măcar să mai adresăm unele întrebări. O să ajungem să vorbim în Parcul Izvor, până la urmă, pentru că aici nu se mai poate.

Domnul Valer Dorneanu:

Mă obligaţi să vă repet ceea ce am spus şi colegului nostru Boc.

Toţi trebuie să se exprime. Toate partidele trebuie să se exprime, nu numai un singur om.

Eu am fost, totuşi, înţelegător şi am spus că, dacă vom avea timp, după ce se vor exprima ceilalţi colegi, să-şi exprime şi ei dreptul de opinie, dreptul de a formula interpelări, pot să vă dau cuvântul şi la celelalte patru, care au mai rămas.

Domnul Costache Mircea:

Vă mulţumesc foarte mult pentru înţelegere. Nu am fixat eu termene. Pot să adresez câte interpelări doriţi şi mi se răspunde când se poate. Eu nu fixez limite de timp …

Domnul Valer Dorneanu:

Dar regulamentul acela pentru cine este făcut, stimate coleg? În care se spune că cel mult o interpelare? Pentru mine, sau pentru toţi?

Domnul Costache Mircea:

Cel mult o interpelare pe şedinţă.

Înseamnă că mi se pot repartiza interpelările formulate pentru a primi răspuns în mai multe şedinţe. Dar aştept răspuns la toate. Şi nu accept să fiu limitat din acest punct de vedere. Nu am auzit pe cineva că nu poate adresa interpelări, măcar atât, unei săli …

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu nu am auzit de cineva care nu vrea să respecte regulamentul, nu vă supăraţi.

Poftiţi.

Domnul Costache Mircea:

Vă rog să-mi spuneţi dacă în momentul acesta am dreptul de a prezenta o interpelare sau nu.

Domnul Valer Dorneanu:

V-am spus: poftiţi şi prezentaţi.

Domnul Costache Mircea:

Vă mulţumesc.

Interpelarea mea a fost adresată mai multor ministere: domnului ministru al finanţelor publice, domnului ministru al administraţiei publice şi domnului ministru de interne. Dumneavoastră aţi făcut referire doar la ministrul de interne.

Obiectul interpelării se referea la gestionarea dubioasă a finanţelor publice de către Executivul local al municipiului Buzău.

Aşa cum am precizat în şedinţa anterioară, solicit ministerelor amintite să facă lumină şi eventual să deschidă o anchetă în cazul ingineriei financiare instrumentate de primarul Constantin Boşcodeală şi viceprimarul Nicolae Frânculescu, aceştia cumpărând, pe banii municipalităţii, cu suma de 1,5 milioane de dolari, Centrala Electrotermică de încălzire a municipiului Buzău, printr-un credit efectuat la Banca Ţiriac în valoare de 25 de miliarde de lei, cu o dobândă negociată de 17 miliarde lei.

Facem acest demers către autorităţile centrale responsabile, deoarece, prin maniera dubioasă de gestionare a banilor publici de către Executivul local, a fost îndatorat statul şi, implicit, cetăţeanul, cu suma de 32 de miliarde lei. Centrala electrotermică a fost vândută odată cu Fabrica de zahăr din localitate, în 1998, în timpul primului mandat al sus-numiţilor către Firma austriacă Agrana Zucker şi cumpărată tot de la aceasta, doi ani mai târziu, la o sumă de trei ori mai mare decât a fost vândută.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule general, aveţi cuvântul să răspundeţi la această interpelare.

Domnul Toma Zaharia:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Răspunsul este foarte scurt.

La nivelul Inspectoratului General al Poliţiei, s-a constituit un colectiv de ofiţeri din cadrul Direcţiei pentru combaterea criminalităţii economico-financiare şi Direcţiei cercetări penale, care a început deja documentarea în vederea efectuării de cercetări pentru clarificarea situaţiei.

În cazul în care se vor descoperi aspecte de natură penală, vor fi solicitate organismele specializate ale statului, pentru efectuarea de verificări financiar-contabile.

La terminarea acestora, stimate domnule deputat, veţi primi un răspuns concludent.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Pentru că am creat deja un precedent de a admite intervenţii procedurale cu privire la procedura interpelărilor, a cerut cuvântul şi domnul secretar Borbély, care răspunde din partea Biroului de interpelări.

Domnul Borbély László:

Domnule preşedinte,

În timpul mandatului meu, între 1992 şi 1996, am fost unul dintre iniţiatorii acestor capitole. Şi eu cred că şi din partea noastră şi din partea Guvernului sunt unele probleme de respectare a regulamentului.

În primul rând, scrie regulamentul foarte clar că în şedinţa consacrată dezbaterii interpelărilor – deci nu când aţi depus interpelarea -, un grup parlamentar nu poate prezenta mai mult de o interpelare. Deci, un grup parlamentar, de exemplu PRM-ul, conform regulamentului, astăzi are dreptul la o singură interpelare. Dacă vreţi să modificăm regulamentul, putem să-l modificăm.

Deci, acesta este o problemă de regulament.

În al doilea rând, când se prezintă interpelarea, în timpul consacrat interpelărilor se dezvoltă interpelarea, răspunde reprezentantul Guvernului - şi numai un singur reprezentant din partea Guvernului -, nu trei ministere. Chiar dacă dumneavoastră trimiteţi la trei ministere, aşa cum este formulat regulamentul, trebuie să vină un singur reprezentant care să-l reprezinte pe primul-ministru.

Deci, aceasta este o problemă de fond şi care este în atenţia Guvernului şi a ministrului care răspunde de relaţia cu Parlamentul.

După ce se răspunde de către Guvern, de către reprezentantul Guvernului la interpelare, nu mai au loc discuţii la interpelări; au loc numai când ar trebui, într-adevăr (şi aici dau perfectă dreptate domnului deputat Boc) să vină din două în două săptămâni primul-ministru să răspundă la interpelări. Şi aceasta am introdus-o separat, pentru a decela ceea ce este foarte important şi se dă o interpelare, deci interpelarea se adresează primului-ministru, şi o interpelare adresată Guvernului, nemaivorbind de faptul că aceste interpelări trebuie să atingă probleme importante ale activităţii interne sau externe ale Guvernului. Restul merg la întrebări, unde fiecare deputat poate să pună întrebări în legătură cu activitatea sa în teritoriu sau alte probleme mai puţin importante.

Am vrut să fac această clarificare, pentru a ruga, evident, atât colegii noştri care pregătesc interpelările, cât şi reprezentanţii, de fapt ministrul care se ocupă cu relaţia cu Parlamentul, să încercăm să respectăm regulamentul votat de noi, de Camera Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

Domnul Costache Mircea (din sală):

O să ne rugaţi să mai adresăm nişte interpelări şi nu o să mai aveţi cui.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi.

Tot procedură? Poftiţi.

Mă bucur că veniţi şi cu regulamentul.

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

Vă rog să mă scuzaţi că intervin, dar referitor la ceea ce spune domnul secretar Borbély, aşa cum nici dumneavoastră n-aţi putut, din motive temeinice, - aţi fost în străinătate -, să conduceţi aceste şedinţe lunea seara, tot aşa şi domnul prim-ministru în săptămânile trecute a fost plecat din ţară.

Deci, este logic ca în această şedinţă de răspunsuri să se dea răspunsuri la mai multe interpelări, pentru că dânsul n-a putut să fie aici la momentul respectiv.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule coleg, aveţi perfectă dreptate, dar logica câteodată trebuie pusă de acord şi cu regulamentul.

Haideţi să lăsăm pe cei care au depus interpelări şi pe colegii din minister care au de răspuns să răspundă la întrebări, că altfel ocupăm timpul cu dezbateri procedurale.

Domnul Damian Brudaşca dacă este aici. Nu este. În consecinţă, cei care urmează să-i răspundă domnului deputat pot să plece. Pentru Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Intreprinderile mici şi mijlocii şi Ministerul Finanţelor a avut domnul Damian Brudaşca, dar dacă nu aveţi şi la ceilalţi colegi...

În continuare, vă rog să-mi permiteţi să dau totuşi cuvântul celor care n-au putut până în prezent să se exprime. Să dăm astăzi, totuşi, în mod de excepţie, cuvântul şi la cei care au depus două sau trei interpelări.

Domnul Ludovic Mardari pentru Ministerul de Interne.

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu, de fapt, am două interpelări. Una care este adresată unui număr de 3 miniştri şi cea de-a doua este adresată domnului prim-ministru.

Dacă îmi permiteţi, domnule preşedinte, aş putea să le prezint rapid pe amândouă şi urmează să primesc după aceea răspunsurile.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi.

Domnul Ludovic Mardari:

Prima interpelare este adresată unui număr de 3 miniştri: al Justiţiei, al Sănătăţii şi Internelor.

În anul 1994, imobilul din Timişoara str.Tandafirilor nr.5 a fost solicitat de către proprietar care a chemat în Justiţie consiliul local, obţinând o sentinţă definitivă la Curtea de Apel. Imediat după ce a intrat în posesia imobilului, fostul proprietar l-a vândut. Cele 8 familii care locuiau în chirie, fără sprijinul Primăriei Timişoara, au înaintat un memoriu la procurorul general obţinând judecarea procesului la Curtea Supremă de Justiţie în anul 1997, instanţă care le-a admis recursul. Dosarul a fost trimis pentru rejudecare la Timişoara unde cumpărătorul a câştigat pe motiv că a fost de bună-credinţă. Din cele 8 familii care au locuit în chirie 7, au fost convinse de cumpărător să părăsească apartamentele. Pentru cea de-a opta, familia lui Dragoşin Veniţius, noul proprietar a deschis proces de evacuare, dar nu a mai aşteptat pronunţarea unei sentinţe definitive. Cu ajutorul a doi inspectori de la Direcţia de sănătate publică a judeţului Timiş, fără aviz de la parchet, a violat domiciliul în cauză evacuând bunurile familiei lui Dragoşin Veniţius şi depozitându-le într-un garaj. La sesizările lui Dragoşin Veniţius nu au întreprins nimic nici poliţia, nici parchetul şi nici direcţia de sănătate publică.

Vă rog să analizaţi acest caz de încălcare a legii şi neimplicare a instituţiilor statului.

Cea de-a doua interpelare este adresată domnului prim-ministru.

Domnule prim-ministru, prin această interpelare vă aduc la cunoştinţă că la Timişoara se pregăteşte o bombă socială care prin implicarea dumneavoastră ar putea fi dezamorsată. Este vorba de 188 de locatari care urmează a fi evacuaţi dintr-un bloc de locuinţe al Întreprinderii ILSA. Blocul de locuinţe în cauză reprezintă fostul cămin de nefamilişti al S.C.Industria lânii S.A. construit în anul 1973 pentru cazarea unor salariaţi. Dacă iniţial locatarii acestui imobil au avut statut de nefamilişti cu timpul şi-au întemeiat familii, au copii, au responsabilităţi pe care societatea este obligată să-i ajute să le îndeplinească. Pericolul rămânerii fără locuinţe a început să se întrevadă o dată cu declinul activităţii întreprinderii menţionate şi cu demararea procesului de privatizare al acesteia. Atât timp cât fostul Fond al Proprietăţii de Stat deţinea majoritatea acţiunilor, îngrijorarea locatarilor privind evacuarea lor era relativ redusă. Iată că Firma S.C.Grup Tender S.A. a reuşit realizarea majorării de capital social, prin aport de numerar, fiind în prezent acţionarul majoritar. Rezolvarea situaţiei disperate în care se află locatarii blocului ILSA ar putea avea loc prin două modalităţi:

  1. Verificarea cu posibilităţile de care dispuneţi, a legalităţii măririi de capital social efectuată de firma S.C.Grup Tender SA. În cazul în care această mărire de capital social a fost ilegală, în mod firesc se va reveni la situaţia anterioară în care APAPS era acţionarul majoritar, existând astfel posibilitatea dezmembrării blocului de locuinţe de restul activelor ILSA şi vânzării acestuia persoanelor care locuiesc.

  2. Dacă mărirea de capital social s-a făcut în mod legal, sugerez ca Guvernul să negocieze cu acţionarul majoritar S.C.Grup Tender S.A. şi să-i ofere altceva în schimb, astfel ca în final să se ajungă la aceeaşi modalitate de soluţionare a dramei sociale în care se află 188 de cetăţeni timişoreni, şi anume vânzarea către aceştia a imobilului în cauză. Menţionez că în eventualitatea evacuării locatarilor din blocul ILSA, Primăria Timişoara nu are soluţii, confruntându-se în prezent cu numeroase alte cazuri de solicitări a unor locuinţe sociale.

Sper că veţi acorda atenţia necesară acestei sesizări şi făcând abstracţie de faptul că provine de la un deputat aflat în Opoziţie, de la PRM. Exprim întreaga gratitudine şi rog respectuos ca răspunsul la interpelare să se comunice în scris şi oral.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Da. La prima interpelare o să vă răspundă domnul general Zaharia.

Domnul Toma Zaharia:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În legătură cu cazul amintit aici, vă informez că în 1994 imobilul menţionat a fost revendicat de fostul proprietar, a fost câştigat în instanţă, după care a fost vândut în 1995, conform unui contract de vânzare cumpărare, familiei Stancu Milivoi şi Cârpas Salatov.

Ca urmare a schimbării proprietarului, cei 8 locatari ai imobilului au acţionat în instanţă, la toate gradele de jurisdicţie, obţinând o hotărâre defavorabilă în sensul că s-a dat câştig cumpărătorului care e de bună credinţă.

În luna septembrie 1999 familia petentului Dragoşin Veniţius părăseşte imobilul, dar îşi lasă în apartament bunurile. Celelalte 7 familii au părăsit imobilul în urma înţelegerii cu noii proprietari.

La 25.07.2000 şi 28.07.2000 lucrători ai Direcţiei de sănătate publică ai judeţului Timiş - au procedat la efectuarea unui control la adresa imobilului, ocazie cu care au întocmit procese verbale de constatare a condiţiilor igienico-sanitare în care au recomandat dezinfecţia de urgenţă a spaţiului.

La data de 31.07.2000, aceiaşi funcţionari ai Direcţiei de sănătate publică a judeţului Timiş au încheiat un nou proces de constatare a condiţiilor igienico-sanitare prin care se constată că spaţiul în cauză a fost igienizat şi dezinfectat conform recomandărilor.

Familia ale cărei bunuri au fost evacuate a depus ulterior mai multe plîngeri la diferite instituţii, unele dintre acestea fiind înregistrate la Secţia 1 de Poliţie Timişoara sub nr.P.2329 din 14.11.2000. În acest sens s-au efectuat cercetări, acte premergătoare cercetării, iar la 16.01.2001 s-a propus soluţia de neîncepere a urmăririi penale, soluţie infirmată ulterior de parchet, dosarul fiind restituit cu unele îndrumări. S-au continuat cercetări în aşa fel încât la 25 iulie 2001, în urma unei analize la Parchet, s-a înaintat dosarul cu aceeaşi propunere de neîncepere a urmăririi penale. Fiind avute în vedere documentele de la dosar din care a rezultat că familia evacuată nu prezentase nici un act care să justifice locuirea în acel imobil. Ulterior, dosarul penal a fost restituit poliţiei cu indicaţii privind completarea cercetărilor.

La data de 1 octombrie 2001, cu ocazia controlului efectuat la nivelul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş pe linia dosarelor aflate în lucru, s-a analizat şi acest dosar, concluzia fiind aceeaşi şi anume de neîncepere a urmăririi penale. Soluţie despre care a fost informat şi petentul Dragoşin Veniţius. Acesta a revenit la 18 octombrie 2001 cu plângere la Poliţia Municipiului Timişoara susţinând în continuare ilegalitatea evacuării, fără să prezinte noi documente şi probe faţă de cele prezentate în plângerile anterioare. Această din urmă plângere, deci cea din 18 octombrie a fost înregistrată la nr.P.2330 din 18 octombrie, urmând a se efectua cercetări faţă de funcţionarii Direcţiei de sănătate publică Timiş sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu.

De asemenea, vă informez că veţi primi rezultatele cercetărilor, în momentul în care acestea vor fi confirmate de Parchetul Timişoara.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Domnul Ludovi Mardari:

Domnule preşedinte,

Nu sunt mulţumit de răspuns, eu mă aşteptam să se refere la faptul că s-a pătruns în domiciliul unui cetăţean fără aviz de la Parchet şi fără o sentinţă definitivă judecătorească. La acest aspect trebuia să se refere în special domnul secretar de stat şi n-a făcut-o.

Domnul Valer Dorneanu:

La următoarea interpelare a domnului Ludovic Mardari, domnul Iacob Zelenco.

V-aş ruga, dacă ştiţi, să vă referiţi şi la aspectul evacuării din bloc pentru a primi un singur răspuns.

Domnul Iacob Zelenco:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În urma verificării aspectelor semnalate, au fost constatate următoarele.

Pachetul de acţiuni de 62/89% al S.C.Industria lânii Timişoara a fost scos la vânzare de către Sucursala Timişoara a fostului Fond al Proprietăţii de Stat prin negociere directă, în conformitate cu normele legale în vigoare.

Privatizarea societăţii în cauză a eşuat datorită unor deficienţe de organizare a vânzării pachetului de acţiuni de către fosta sucursală teritorială FPS Timiş, a proceselor în instanţă ca urmare a acţiunii introduse de adjudecatarul pachetului de acţiuni, în persoana fizică Niculina Carasec, procese care, de regulă, sunt de lungă durată. Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr.27 din 30 martie 2000 s-a încheiat ca urmare a unor sentinţe şi decizii ale instanţelor de judecată care au anulat Hotărârea nr.26 din 7 mai 2000 a Comisiei de analiză şi rezolvare a contestaţiilor şi reclamaţiilor privind vânzările de acţiuni organizate la nivelul fostului Fondul Proprietăţii de Stat central şi a obligat pârâta FPS să încheie contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni cu S.C. Industria lânii Timişoara cu doamna Carasec Niculina. Ulterior contractul a fost reziliat ca urmare a neplăţii preţului de către cumpărător. După rezilierea contractului de vânzare-cumpărare, Fondul Proprietăţii de Stat nu a mai scos la vânzare societatea în cauză, datorită situaţiei economico financiare dificile în care se afla societatea.

În cursul anului 2000 au fost luate măsuri organizatorice de restructurare şi restrângere a activităţii societăţii şi au fost schimbaţi administratorii pentru deficienţă în administrare. Pentru datoriile neachitate la termen creditorii bugetari au pus sechestre asiguratorii pe toate bunurile societăţii, iar terţii creditori au acţionat în instanţă societatea, solicitând declanşarea procedurii de faliment şi dizolvarea societăţii.

La începutul anului 2001, societatea în cauză cu sprijinul acţionarului semnificativ S.C.Tender Timişoara, care deţinea 25,8% din acţiunile societăţii, a reuşit stoparea unei acţiuni de declanşare a falimentului, promovată de creditorul Rominex S.A.

În acelaşi timp, acţionarul semnificativ S.C.Tender S.A. a solicitat Sucursalei regionale Vest Timişoara a Autorităţii Pentru Privatizare să majoreze capitalul social prin emisiune de noi acţiuni, în vederea atragerii de lichidităţi necesare pentru achitarea datoriilor restante, a creanţelor pentru firmele creditoare care solicitaseră în instanţă falimentul societăţii, precum şi pentru reluarea producţiei de stofe care reprezintă obiectul principal de activitate al societăţii.

Majorarea de capital social s-a făcut prin Hotărârea adunării generale a acţionarilor şi s-a înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului cu cererea de înscriere de menţiuni 3231 din 18 aprilie 2001. Prin aceasta, Societatea Tender S.A. Timişoara a devenit acţionar majoritar deţinând un pachet de acţiuni de 56,3%, iar APAPS-ul acţionar semnificativ cu un procent de 36,9% din acţiuni.

În ceea ce priveşte legalitatea majorării capitalului social, având în vedere timpul scurt avut la dispoziţie de la primirea interpelării şi faptul că verificarea legalităţii majorării acestuia necesită cercetări mai ample care au fost declanşate şi sunt în curs de finalizare, urmează să formulăm un răspuns scris la această problemă în termenul stabilit de 15 zile, pe care vi-l vom transmite, domnule deputat, prin intermediul Cabinetului ministrului pentru relaţia cu Parlamentul.

În legătură cu situaţia semnalată cu privire la evacuarea a 188 de locatari ai Căminului de nefamilişti, s-au pus în evidenţă următoarele.

Imobilul a fost construit la cererea Întreprinderii Industria Lânii Timişoara din fonduri proprii în anul 1972 şi a fost dat în folosinţă în anul 1974, având o capacitate de 460 locuri de cazare în camere de 4 sau 6 locuri, camere care nu beneficiau de bucătărie. Conform destinaţiei sale de cămin de nefamilişti, imobilul a fost utilizat de către Întreprinderea lânii Timişoara în vederea cazării tinerilor care erau angajaţi ai întreprinderii, prin repartizarea unui loc, conform legii în vigoare la acea dată, respectiv Legea nr.5 din 1973. Loc pentru care aceştia achitau o taxă conform aceleiaşi legi. Imobilul este în proprietatea S.C.Industria Lânii Timişoara, fiind înscris în Cartea funciară cu nr.102/1970 şi şi-a păstrat destinaţia de cămin de nefamilişti.

La ora actuală în cămin mai locuiesc doar 11 angajaţi ai societăţii, restul fiind foşti angajaţi şi un număr apreciabil de persoane care nu au lucrat niciodată în întreprindere şi care nu au avut nici aprobarea conducerii pentru a ocupa aceste spaţii. Pentru aceste din urmă persoane s-a decis acţionarea în justiţie pentru evacuare conform legii.

În perioada 1996-1997 un număr de 70 de angajaţi rămaşi singuri în spaţiu au cerut în justiţie obligarea societăţii la încheierea unor contracte de închiriere pentru camerele grupate în apartamente, din care 65 de acţiuni au fost respinse de instanţă, iar pentru ceilalţi 5 locatari s-a încercat punerea în executare a sentinţelor prin oferirea unor spaţii echivalente, în condiţiile legii. Dintre cei 65 de foşti angajaţi care aveau cereri respinse de justiţie în anii anteriori, un număr de 13 au acţionat din nou societatea în judecată pentru acelaşi motiv, deşi justiţia se pronunţase anterior şi exista, conform legii, autoritatea de lucru judecat. Astfel că acţiunile acestora se află şi în prezent pe rolul instanţelor de judecată.

La solicitarea expresă a APAPS, S.C.Tender Timişoara, cu scrisoarea nr.800 din 26 oct.2001, declară că nu are intenţia evacuării forţate a locatarilor căminului de nefamilişti şi că a purtat mai multe runde de discuţii cu Primăria Municipiului Timişoara, în vederea soluţionării cazurilor sociale ale persoanelor care nu sunt salariaţi ai S.C. Industria Lânii Timişoara.

De altlfel, atât S.C.Tender, cât şi Industria lânii precizează că acestea sunt cazuri sociale ale municipiului Timişoara şi nu fac obiectul numai al preocupărilor administraţiei S.C.Industria lânii Timişoara. Preşedintele Consiliului de administraţie al S.C.Tender Timişoara declară, de asemenea, că s-a oferit să sprijine material amenajarea unor spaţii de locuit identificate de către Primăria Muncipiului Timişoara pentru a fi puse la dispoziţia persoanelor care locuiesc temporar, dar şi ilegal în Căminul de nefamilişti al S.C.Industria lânii Timişoara.

Faţă de cele prezentate, concluzionăm că actualul acţionar majoritar al societăţii Industria lânii Timişoara nu a procedat la evacuări forţate ale persoanelor care locuiesc ilegal în căminul de nefamilişti şi a decis acţionarea în justiţie a acestora, conform legii, şi de asemenea, ca acţionarul principal S.C.Tender Timişoara declară că a început colaborarea municipiului Timişoara în vederea soluţionării cazurilor sociale ale persoanelor care nu sunt salariaţi ai respectivei societăţi, dar care locuiesc ilegal în cămin. Problema căminului de nafamilişti fiind o problemă de administrare, Autoritatea pentru Privatizare şi Administraţia Participaţiilor Statului ca acţionar semnificativ la societatea Industria lânii va acţiona în continuare prin reprezentantul său în consiliul de administraţie pentru soluţionarea legală a celor semnalate în interpelarea dumneavoastră.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Ilie Merce. Nu este.

Domnul deputat Vekov Karoly, pentru Ministerul Administraţiei Publice, vă rog să vă prezentaţi interpelarea.

Domnule Fleşariu, vedeţi că vi se pune o interpelare.

Domnul Vekov Karoly Janos:

Domnule preşedinte,

Stimaţi oaspeţi,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimate domnule ministru,

Ideea descentralizării, respectiv a subsidiarităţii sunt acele idei care guvernează statele Uniunii Europene, dar şi statele membre NATO, comunităţile, respectiv instituţii din care dorim să facă parte cât de curând şi România. În egală măsură, reprezentanţii actualului Guvern român şi-au exprimat ataşamentul faţă de valorile ce circumscriu identitatea naţională, atât a poporului român, cât şi a minorităţilor naţionale, inclusiv a comunităţii naţionale a maghiarilor din România, dorinţa de a crea condiţii pentru păstrarea şi dezvoltarea identităţii naţionale a tuturor minorităţilor naţionale din această ţară. Am crezut şi dorim să credem că votarea Legii administraţiei publice a urmărit aceste idei, inclusiv dorinţa de a menţine pretutindeni în România un climat de legalitate, de siguranţă şi de respect faţă de orice valori proprii şi specifice ale comunităţilor ce trăiesc în România, totodată, definirea României ca un factor de stabilitate în zonă.

În spiritul celor de mai sus, ne exprimăm nedumerirea faţă de cele ce s-au întâmplat la Cluj Napoca, respectiv faţă de pasivitatea cu care priveşte administraţia centrală evenimentele din urbea transilvăneană. Nu înţelegem cum se pot organiza acţiuni de genul festivalului berii în preajma unor biserici, astfel încât aceste acţiuni, de exemplu funcţionarea unui carusel la 10 metri de zidurile Bisericii "Sfântu Mihai", funcţionarea unor bodegi de vândut bere cu difuzoare date la maximum sau organizarea unor concerte sau cvasi-concerte de muzică uşoară, imediat în preajma aceleiaşi biserici catolice cu un debit fonic demn de orice discotecă, respectiv organizarea unor meciuri de baschet în faţa bisericii amintite, toate acestea reuşind să creeze o asemenea atmosferă, încât vicarul arhiepiscopal, rezident la Cluj Napoca, totodată paroh al bisericii menţionate, să fie nevoit să suspende serviciul divin datorită cauzelor menţionate.

Cum este posibil ca în ciuda repetatelor proteste, atunci când există locuri şi pieţe la fel de cuprinzătoare în oraşul menţionat, acţiunile menţionate sunt autorizate de primarul Funar, numai şi numai în preajma Bisericii Catolice, creând o mizerie penibilă şi de nedescris. Cum stăm cu libertatea conştiinţei şi cum stăm cu egalitatea dintre confesiuni? Nemaivorbind de bunul simţ. Respectarea şi avantajarea doar a anumitor confesiuni creează ideea unei inegalităţi ce nu este cuprinsă în Constituţie. Nu înţelegem cum se poate organiza un bâlci în preajma aceleiaşi biserici, de fapt, în faţa statuii regelui Matias Corvinul într-o piaţă ce, pe drept cuvânt, este în sine un monument istoric şi arhitectural, un bâlci ce degradează nu numai cetatea culturală a Transilvaniei, dar în egală măsură ideea de monument istoric, ideea de valoare artistică şi respect faţă de vestigiile de valoare ale trecutului în România. Nu înţelegem cum pot sta cu mâinile în sân forurile competente care trec cu vederea instalarea în preajma statuii regelui Matias Corvinul, înconjurat de drapeluri şi bănci vopsite în culori naţionale româneşti, a unor toalete mobile care denotă o crasă incultură şi un dispreţ total faţă de ideea de monument istoric, faţă de locuitorii şi nu numai cei maghiari, dar şi români ai oraşului Cluj-Napoca, luarea în derâdere a ceea ce este valoare şi încununat pe plan universal. Neluarea în seamă a valorii culturale deosebite a statuii şi pieţei centrale a Clujului şi a Bisericii "Sfântu Mihai" denotă nu numai părerea şi atitudinea primarului faţă de un monument arhitectonic deosebit de valoros de peste 600 de ani, respectiv faţă de una din cele mai reuşite statui ecvestre ale artei universale, dar implicit şi a tuturor celor care ar putea împiedica asemenea acţiuni şi totuşi nu o fac. Neluarea în seamă a repetatelor proteste şi luări de atitudine denotă nu numai desconsiderarea acestor opere de artă, dar şi a celor care le-au creat sau a celor care le apreciază şi azi.

Întorcându-ne cu faţa spre cei ce ar putea curma o atare stare a lucrurilor la Cluj Napoca, ne întrebăm, precum întreba celebrul orator antic – până când – "Quousque tandem abutere, Catilina, patientia nostra"? De ce nu s-au autosesizat autorităţile competente, de ce nu s-au luat şi de ce nu se iau măsurile de rigoare menite să asigure un climat normal, bazat pe respect reciproc, un climat care să dea dovadă de ataşamentul forurilor competente centrale şi locale faţă de adevăratele valori europene. Dacă Legea administraţiei publice suferă de anumite lipsuri, de ce nu intervin cei cărora le-ar sta în putinţă?

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule Fleşariu.

Domnul Ionel Fleşariu:

Stimate domnule deputat,

Răspunsul nostru are la bază relaţiile primite de la inspectorul de teren din judeţul Cluj Napoca, inspector care este angajat al Ministerului Administraţiei Publice, precum şi relaţiile primite de la domnul prefect şi, după cum prea bine ştiţi, relaţiile dintre domnul prefect şi domnul Funar sunt departe de a fi cordiale.

Procesul de gestionare a problemelor vieţii unităţilor administrativ-teritoriale se derulează pe baza legii. În ultima perioadă de timp s-au făcut paşi importanţi pe linia reglementării prin lege a raporturilor dintre cetăţeni şi dintre cetăţeni şi autorităţile publice. Interesaţi să realizăm cât mai repede exigenţele formulate de organismele Uniunii Europene privind înfăptuirea reformei în domeniul administraţiei publice locale, cadrul legal adoptat de Parlamentul României susţine aceste obiective. Descentralizarea a devenit, potrivit Legii administraţiei publice locale, un principiu de bază care determină în mod riguros realizarea administraţiei locale în România. În acest cadru legal, principiul autonomiei locale administrative şi financiare conferă autorităţilor administraţiei publice locale dreptul ca în limitele legii să aibă iniţiative în toate domeniile, cu excepţia celor date în mod expres în competenţa altor autorităţi publice.

Guvernul României urmăreşte respectarea şi aplicarea acestor principii în interesul comunităţilor locale, indiferent de structura etnică a acestora şi fără nici o discriminare. Autorizarea, respectiv interzicerea sau suspendarea unor manifestări sunt de competenţa primarului unei localităţi care este obligat însă să respecte legea şi hotărârile consiliului local. Stă în puterea consiliului local al Municipiului Cluj Napoca, format din consilieri aparţinând atât formaţiunilor politice româneşti, cât şi celor aparţinând etniei maghiare, de a adopta hotărâri care să stabilescă locurile publice unde se pot organiza şi desfăşura diverse manifestări, inclusiv cele de tipul festivalului berii care a avut loc la Cluj. Soluţionarea unora dintre problemele care pot apare în derularea vieţii sociale trebuie făcută prin colaborare între toţi factorii de răspundere şi numai în spiritul legii.

Dacă populaţia Clujului şi autorităţile alese de cetăţeni şi împuternice de lege să administreze treburile comunităţii vor trata cu bună-credinţă nevoia de realizare a unui climat de viaţă normal şi civilizat, unele aspecte care pot nemulţumi anumite segmente ale populaţiei pot fi evitate sau eliminate din viaţa localităţii.

Valorile culturale deosebite ale zonei Municipiului Cluj-Napoca sunt realizate în decursul istoriei şi ele nu aparţin numai unei anumite perioade ori unei anumite etnii. Ele sunt parte componentă a patrimoniului cultural naţional al poporului român, fapt ce obligă la o susţinere comună de către comunitatea locală şi de reprezentanţii acesteia.

Cu stimă, semnează ministrul administraţiei publice – Octav Cozmâncă.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Adrian Moisoiu? Tot Ministerului Administraţiei Publice se adresează colegul nostru. Poftiţi.

Domnul Adrian Moisoiu:

În primul rând, daţi-mi voie să-l felicit pe domnul secretar de stat Fleşariu pentru pledoaria pe care a ţinut-o şi cred că şi-a greşit locul. Cred că ar trebui ca în diplomaţie să lucreze domnia sa.

În al doilea rând, în legătură cu interpelarea pe care am făcut-o eu, m-aş repeta puţin, pentru că mă găsesc într-o situaţia similară cu cea ridicată de colegul deputat, domnul Boc. Pentru că, m-am adresat domnului prim-ministru într-o problemă de o deosebită importanţă şi chiar am fost amânat cu răspunsul de săptămâna trecută pentru săptămâna aceasta, exact din motivul că domnul prim-ministru, la momentul respectiv, era în Finlanda.

Obiectul discuţiei sau interpelării era Raportul Harghita – Covasna şi întrebarea a pornit de la românii din zona Topliţei din judeţul Harghita, unde deplasându-mă, domniile lor m-au întrebat, pentru că de 5 ani nu au mai avut un reprezentant în Parlamentul României, cum s-a valorificat şi ce se întâmplă cu acest Raport Harghita – Covasna, mai ales în situaţiile în care, în cele din urmă, în ultima perioadă, s-a început să se dea crezare şi fel de fel de iertări unor asasini notorii ai unor oameni care, atunci, în decembrie 1990, au fost omorâţi cu bestialitate.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Fleşariu.

Domnul Ionel Fleşariu:

Stimate domnule deputat.

Raportul Harghita-Covasna a fost elaborat de o comisie specială aprobată de Parlament care s-a deplasat în aceste judeţe pentru a verifica unele informaţii cu privire la raporturile interetnice existente în acea vreme, e vorba de perioada 1992. Pe baza acestui raport, au avut loc dezbateri parlamentare consemnate în stenogramele şedinţelor plenului Parlamentului, care au fost publicate în Monitorul Oficial – partea II-a şi am numerele în care au fost publicate aceste stenograme. Dezbaterile din Parlament s-au finalizat prin adoptarea Hotărârii nr.3 din 12 februarie 1992 cu privire la raportul Comisiei parlamentare de audiere a persoanelor care, după 22 decembrie 1989, au fost nevoite să-şi părăsească locul de muncă şi domiciliul din judeţele Harghita şi Covasna. Pentru informarea dumneavoastră, vă transmitem în copie Hotărârea nr.3/12 februarie 1992.

Vreau să vă spun că, în hotărârea respectivă, dacă-mi permiteţi, la pct.3, Guvernul avea sarcina să analizeze, la cererea celor interesaţi, actele emise de autorităţile administraţiei publice locale care au dus la încălcarea drepturilor cetăţenilor, cu intenţia de a provoca părăsirea locului de muncă, a domiciliului sau a unităţilor şcolare din cele două judeţe luând măsuri de restabilire a legalităţii.

Guvernul şi guvernele P.S.D., prin reprezentanţii săi în cele două judeţe, au acordat şi continuă să acorde o atenţie deosebită analizării actelor emise de autorităţile administraţiei publice locale din zonele respective care, prin conţinutul lor, ar putea încălca drepturile cetăţenilor, indiferent de etnia acestora.

Guvernul a luat şi va continua să ia toate măsurile legale care stau la îndemână pentru respectarea legii şi a drepturilor recunoscute de lege tuturor cetăţenilor ţării.

Vă asigurăm, stimate domnule deputat, că nu vom permite nimănui ca populaţia de naţionalitate română să se simtă străină în România. Dacă sunt unele elemente care necesită verificarea lor şi stabilirea de măsuri corespunzătoare, le puteţi semnala şi fiţi convins că Guvernul României, prin instituţiile specializate, va analiza şi impune măsurile corespunzătoare.

Semnează, domnul ministru, Octav Cozmâncă.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Domnul Dan Coriolan Simedru, interpelare pentru ministrul administraţiei publice. Nu este. Transmiteţi răspunsul în scris.

Pentru domnul Valentin Vasilescu, la interpelarea adresată primului-ministru, Guvernul răspunde că în raport cu complexitatea problemelor ridicate prin interpelarea aceasta, va fi elaborat un răspuns scris ce vă va fi transmis.

Tot un răspuns scris va fi transmis şi domnului Constantin Bucur.

Revenim la interpelările formulate de domnul Mircea Costache şi Ilie Merce adresate Ministerului Finanţelor Publice. Având în vedere că întreaga conducere a acestui minister este implicată în procedurile cu Legea bugetului de stat, vă cerem acordul ministerului să vă răspundă în scris. O altă interpelare a domnului Mircea Costache este adresată Ministerului Justiţiei.

Poftiţi! Să vă răspundă direct, da?

Domnul Costache Mircea (din sală):

Ministerul a solicitat o amânare. La ce să răspundă?

Domnul Valer Dorneanu:

Cu privire la casa de cultură din Buzău. Puteţi să răspundeţi acum?

Domnul Toma Zaharia:

Nu. Cerem o amânare de o săptămână pentru că sunt mai multe dosare care nu au fost cercetate.

Domnul Valer Dorneanu:

S-a reţinut. O să răspundeţi altădată.

Tot pentru domnul Costache Mircea, răspuns din partea Ministerului Culturii. Domnule Ivanov! Răspundeţi data următoare.

Staţi puţin, că am trecut de dânsul şi acum revenim.

Pentru Ministerul Culturii?

Domnul Costache Mircea:

Ministerul Culturii. Da.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În reţeaua aşezămintelor de cultură din ţara noastră există şi 51 de case de cultură ale sindicatelor administrate de principalele centrale sindicale prin Asociaţia Caselor de cultură ale sindicatelor din România. Prin statutul acestei asociaţii, casele de cultură ale sindicatelor sunt instituţii publice de cultură nonprofit în regim de autofinanţare, dotate cu săli de spectacole, de conferinţe, cu săli de cursuri, de repetiţii, cu biblioteci publice de mare audienţă cu un bogat fond de carte.

Casele de cultură desfăşoară o gamă diversă de activităţi cultural-artistice apreciate de public şi de specialişti. Sunt convins că Departamentul de specialitate din cadrul Ministerului Culturii şi Cultelor este la curent cu activitatea desfăşurată de aceste instituţii, mai ales că foarte multe acţiuni sunt organizate în colaborare cu direcţiile judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniu.

Tocmai de aceea ne surprinde lipsa de receptivitate a Ministerului Culturii în recunoaşterea utilităţii publice a caselor de cultură ale sindicatelor, membre ale A.N.C.C.S.R., conform Ordonanţei de urgenţă nr.26/2000 la mai multe solicitări înregistrate sub numerele 6119 din 16 ianuarie 2001, 7704 din 7 iulie 2001 şi următoarele.

Aştept un răspuns pertinent de la domnul Dumitru Pâslaru prezent în această seară aici.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule ministru!

Domnul Dumitru Pâslaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor,

Stimate domnule deputat,

Prin interpelarea pe care ne-aţi adresat-o v-aţi exprimat surprinderea faţă de lipsa de receptivitate a Ministerului Culturii în recunoaşterea utilităţii publice a Asociaţiei Naţionale a caselor de cultură ale sindicatelor din România.

Referitor la această problemă, vă aducem la cunoştinţă următoarele: în conformitate cu prevederile art.40 din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, instituţia noastră, prin compartimentele de specialitate, a procedat la examinarea cererii formulate de către Asociaţia Naţională a caselor de cultură ale sindicatelor din România şi a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art.38 alin.1 ale aceluiaşi act normativ.

Din analiza statutului şi a raportului de activitate ale acestei organizaţii, am constatat că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art.38 alin.1 lit.c) din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţie şi fundaţie. Astfel, în ceea ce priveşte raportul de activitate al asociaţiei prezentate instituţiei noastre, am considerat că aceasta nu este în măsură să releve desfăşurarea de către asociaţia respectivă a unei activităţi anterioare semnificative prin derularea unor programe şi proiecte culturale cu impact deosebit asupra vieţii culturale româneşti.

În acest sens, nu ne-au fost prezentate date despre calitatea şi nivelul cultural-artistic şi educativ al manifestărilor derulate de asociaţie care să fie atestate şi concretizate în aprecieri la nivel local sau naţional din partea specialiştilor, a reprezentanţilor administraţiei publice locale sau centrale, în obţinerea unor premii sau altor distincţii, în mediatizarea favorabilă a manifestărilor menţionate prin intermediul mijloacelor de informare în masă.

Precizăm că, în cultură ca şi în alte domenii, contează nu numai cantitatea dar şi calitatea care, de cele mai multe ori, trebuie să prevaleze corespunzător principiului primordialităţii valorii, consacrat de altfel şi de art.2 lit.e) din Hotărârea de Guvern nr.28/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii.

am remarcat şi apreciat pozitiv capacitatea organizatorică a asociaţiei care şi-a organizat în teritoriu 51 de filiale adecvate realizării scopului organizaţiei şi desfăşurarea activităţilor de interes general sau comunitar.

Deşi semnificative prin numărul lor, manifestările desfăşurate nu s-au ridicat la un nivel care să le impună în centrul vieţii cultural-locale şi naţionale, astfel că, pe alocuri, în lipsa unor dovezi care să le ateste calitatea, multe dintre ele n-au depăşit stadiul unor simple activităţi de recreere.

În plus, nu au fost prezentate date despre mijloacele materiale, financiare şi umane implicate în desfăşurarea activităţii culturale a organizaţiei.

Faţă de cele expuse, am considerat că în lipsa unor documente, date şi informaţii concludente care atestă calitatea programelor şi proiectelor organizaţiei, valoarea resurselor financiare, materiale şi umane implicate în desfăşurarea acestor manifestări, nu putem vorbi de o activitate culturală cu adevărat semnificativă pentru viaţa românească a Asociaţiei Naţionale a caselor de cultură, şi care să îndreptăţească recunoaşterea sa ca fiind de utilitate publică.

Vă pot pune la dispoziţie, stimate domnule deputat, copie după raportul de activitate al acestei asociaţii, extrem de sumar, ca şi întreaga corespondenţă dintre conducerea ministerului şi asociaţiei, prin care, în repetate rânduri, li s-a cerut completarea documentaţiei necesare pentru obţinerea avizului de utilitate publică.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Pentru domnul Mircea Costache, Ministerul administraţiei publice. Gestionarea dubioasă a fondurilor Executivului local al Municipiului Buzău.

Domnule Mircea Costache, mai aveţi o interpelare adresată Ministerului Administraţiei Publice cu privire la gestionarea dubioasă a finanţelor publice de către...

Domnul Costache Mircea (din sală):

Am prezentat şi am primit un răspuns din partea ministerului. Celelalte ministere, al administraţiei şi al finanţelor, sunt aşteptate să-mi prezinte un răspuns, dacă există. Domnul general a prezentat un răspuns scris. Noi vom cerceta şi vă vom ţine la curent.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat, veniţi puţin!

Domnul Costache Mircea (din sală):

Interpelarea era adresată în primul rând Ministerului Administraţiei Publice şi Ministerului Finanţelor.

Domnul Valer Dorneanu:

Am înţeles că v-a dat un răspuns scris.

Domnul Ionel Fleşariu:

Nu. Astăzi a plecat răspunsul scris la cabinet la domnul Gaspar şi mâine probabil îl aveţi.

Domnul Costache Mircea (din sală):

Asta e altceva!

Domnul Ionel Fleşariu:

Dacă vreţi, vă dau şi eu un răspuns scris. Mai am un exemplar.

Domnul Valer Dorneanu:

Prezentaţi răspunsul aici.

Domnul Costache Mircea (din sală):

Nu vreau neapărat să fie prezentat aici. Îl vreau în scris.

Domnul Ionel Fleşariu:

Da. Vreţi să vă dau răspunsul?

Domnul Costache Mircea:

Îl vreau în scris şi, eventual, şi semnat. Celelalte...am văzut că se poartă anonime, de la Ministerul Apărării şi de la Ministerul de Interne.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Mircea, mai aveţi atunci o interpelare adresată Ministerului de Interne, cu privire la strategia serviciilor secrete maghiare. S-a răspuns?

Domnul Costache Mircea:

Da. S-a răspuns de către Ministerul Apărării Naţionale. Dar dacă este posibil aş vreau un răspuns şi din partea Ministerului de Interne.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Zaharia! Domnule general, poftiţi!

Domnul Toma Zaharia:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În ceea ce priveşte vizita efectuată în România de domnul Demeter Ervin, ministrul fără portofoliu pentru supravegherea serviciilor secrete din Ungaria, aşa cum a menţionat şi colegul meu de la Ministerul Apărării Naţionale, vizita a avut un caracter eminamente privat, nu a vizat participări la activităţi oficiale ci numai participări la două activităţi cu caracter pur cultural.

Vă informez că a fost monitorizată în permanenţă nu numai de către Ministerul de Interne care nu are sarcină principală acest lucru, şi de alte instituţii ale statului care au sarcină de a veghea la siguranţa statului român.

Domnul Valer Dorneanu:

Cu aceasta, tema interpelărilor de astăzi a fost epuizată.

Declar închisă şedinţa.

Domnul Valentin Vasilescu (din sală):

Ne-am înscris şi noi şi nu am apărut cu întrebări şi interpelări!

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule Vasilescu, eu am crezut că sunteţi atent când v-am menţionat expres şi am spus că veţi primi un răspuns scris.

Domnul Valentin Vasilescu (din sală):

Aceea a fost pentru perioada respectivă.

Dacă nu e cazul, nu mai pun nici o întrebare. Oricum, eu am depus întrebările. Când o să fie cazul, o să mi se răspundă. Nu este nici o problemă. Altă dată.

Domnul Valer Dorneanu:

Cu aceasta, încheiem şedinţa de astăzi. Vă mulţumesc.

Şedinţa s-a încheiat la ora 19,25.