Sittings of the Chamber of Deputies of March 12, 2012

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.20/2012
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 12, 2012

20. Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului-ministru şi membrilor Guvernului.  

   

(După pauză, şedinţa a fost condusă de domnul deputat Marian Sârbu, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Bună seara, stimaţi colegi!

Începem sesiunea consacrată răspunsurilor orale la interpelări.

 
Video in format Flash/IOS Iosif Veniamin Blaga

Mai întâi, vreau să-l întreb pe domnul deputat Blaga Iosif Veniamin, dacă este în sală, este în sală şi dacă doreşte să expună ceva din tema interpelării.

E-n regulă! Atunci, doamna secretar de stat Irina Alexe. Aveţi cuvântul, doamnă secretar general în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Irina Alexe (secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimate domnule deputat,

Aşa cum aţi primit răspunsul şi în scris, o să dau citire răspunsului care v-a fost comunicat de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

În legătură cu interpelarea dumneavoastră înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr.3958 B/2012, având ca obiect refacerea şi reactivarea în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a structurilor specializate în prevenirea, descoperirea şi urmărirea faptelor ilegale la regimul bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional, menţionăm următoarele.

Activitatea de descoperire, investigare şi cercetare a infracţiunilor din domeniul protejării patrimoniului cultural naţional, precum şi de identificare şi recuperare a bunurilor culturale sustrase sau exportate ilegal se desfăşoară de către poliţişti specializaţi care fac parte din structurile de investigaţii criminale. Descoperirea infracţiunilor şi identificarea bunurilor culturale urmărite este realizată printr-o activitate complexă, diversificată, motiv pentru care necesită un efort mare şi pregătire de specialitate.

Locurile, mediile şi obiectivele favorabile comiterii de infracţiuni în domeniul patrimoniului cultural naţional sunt reprezentate de lăcaşele de cult, monumentele istorice, siturile arheologice, muzeele şi colecţiile publice, bibliotecile care adăpostesc cărţi rare, alte locuri de păstrare de bunuri de gen, galeriile de artă, instituţiile abilitate în monitorizarea exporturilor de bunuri culturale mobile.

În prezent, în România, sunt înregistrate 25.547 de monumente istorice şi situri arheologice clasate în lista monumentelor istorice publicată în Monitorul Oficial, dintre care un număr de 32 de monumente sunt incluse pe lista patrimoniului universal UNESCO.

Din cele 14.426 de lăcaşe de cult existente, un număr de 4823 au fost clasate în patrimoniul cultural imobil. Cele 833 de unităţi muzeale şi colecţii publice adăpostesc 32.591 bunuri culturale mobile clasate până în prezent în patrimoniul cultural naţional.

La nivelul ţării, îşi desfăşoară activitatea un număr de 283 de galerii de artă autorizate de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.

Pe linia protejării patrimoniului cultural naţional, la nivel naţional, la sfârşitul anului 2011, se aflau în lucru 744 de dosare penale, dintre care 629 sunt dosare cu autori necunoscuţi. Din totalul de 874 de infracţiuni de gen aflate în lucru, un număr de 627, adică 71%, sunt infracţiuni de furt, dintre acestea, peste 82% fiind furturi comise în dauna patrimoniului bisericesc.

De asemenea, în baza de date a Poliţiei Române privind bunurile culturale furate, sunt înregistrate 21.232 de astfel de obiecte, cele mai multe fiind reprezentate de bunurile arheologice, şi o să exemplific prin 17.440 de monede antice sustrase din siturile arheologice din Munţii Orăştiei, judeţul Hunedoara.

În context, menţionăm faptul că odată cu reorganizarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, în cadrul Direcţiei de investigaţii criminale, a fost înfiinţat Serviciul de combatere a infracţiunilor contra patrimoniului şi grupări infracţionale. Totodată, la nivelul inspectoratelor de poliţie judeţene, au fost înfiinţate birouri, compartimente, respectiv compartimente pentru combaterea infracţiunilor contra patrimoniului, iar la nivelul Inspectoratului judeţean de poliţie Hunedoara a fost înfiinţat şi un compartiment pentru protejarea patrimoniului cultural naţional.

În ceea ce priveşte cealaltă întrebare referitoare la programul de protecţie şi gestiunea monumentelor istorice înscrise în lista patrimoniului mondial UNESCO, precizăm că acesta a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1268/2010, cu modificările şi completările ulterioare, care la art.10 alin.(1) stabileşte că pentru fiecare monument înscris în lista patrimoniului mondial UNESCO se va constitui un comitet de organizare UNESCO, prin hotărâre a Consiliului judeţean, din care vor face parte: coordonatorul monumentului, un reprezentant al deţinătorului monumentului istoric, un reprezentant al Inspectoratului judeţean pentru situaţii de urgenţă, un reprezentant al Inspectoratului judeţean de poliţie, un reprezentant al comunităţii locale, un reprezentant al Ministerului Culturii, un reprezentant al Direcţiei judeţene de cultură şi patrimoniu naţional, un responsabil ştiinţific desemnat de Institutul Naţional al Patrimoniului, care asigură coordonarea metodologică a activităţilor de protejare a monumentului istoric şi un reprezentant al Consiliului judeţean.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Mulţumesc şi eu.

Dacă aveţi vreun comentariu, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iosif Veniamin Blaga:

Domnule preşedinte,

În primul rând, vreau să mulţumesc ministerului pentru răspunsul acordat şi aş vrea să vă spun că am convingerea că la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor, am convingerea că se cunosc aceste lucruri şi că ele sunt inventariate cu precizie. De asemenea, am convingerea că se lucrează eficient în acest domeniu, în unele părţi ale lui.

Dar întrebarea pe care eu am pus-o ministerului - şi m-am referit în special la cetăţile din Munţii Orăştiei -, ea se referă la acel serviciu care a fost reaprobat prin Legea nr.182/2008, şi anume, Serviciul pentru protejarea patrimoniului cultural la nivelul statului. Or, la ora actuală, la nivelul Inspectoratului general de poliţie, la nivelul judeţului Hunedoara, există un singur lucrător în acest domeniu, pe o singură linie direcţionat ca şi comportament sau ca şi atribuţie de serviciu în domeniul patrimoniului cultural.

Există, din acest punct de vedere, o serie de sesizări cum că lucrurile nu ar merge chiar cum ar trebui la nivelul cel puţin al cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. Se cunosc foarte bine pagubele care s-au înregistrat la nivelul acestui areal şi de aceea eu am întrebat dacă această Lege nr. 182 în formularea ei este respectată ca şi structură de organizare.

Nu am certitudinea că mi s-a răspuns concret la acest lucru şi vroiam să ştiu dacă există structura conform legii, la ora actuală, funcţională sau nu, fiindcă există la nivelul judeţului Hunedoara un serviciu care asigură paza în zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, organizat acest serviciu de către Jandarmeria Română. Dar ştim cu toţii că Jandarmeria nu are atribuţiuni din punct de vedere juridic.

De aceea, cred că acest serviciu ar trebui să funcţioneze la capacitatea şi în structura pe care Legea nr.182 o arată. De aceea am insistat mai mult pe acest areal, tocmai pentru că lucrurile, dacă nu sunt urmărite de inspectoratul de poliţie de la A la Z, ele nu pot fi pe de-a-ntregul ţinute în mână şi bineînţeles apărat patrimoniul din acea zonă a Munţilor Orăştiei.

Deci, încă o dată vreau să ştiu din partea ministerului dacă această structură, potrivit Legii nr. 182 este la nivelul legii şi funcţionează conform legii.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Da. Mulţumesc, domnule deputat.

Vreţi să adăugaţi, doamnă secretar general?

Vă rog, mai spuneţi o dată.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Irina Alexe:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Am precizat deja în răspuns că la nivelul Inspectoratului judeţean de poliţie Hunedoara a fost înfiinţat un compartiment pentru protejarea patrimoniului cultural naţional.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Sârbu:

Da. Mulţumesc şi eu.

În continuare, vroiam să întreb dacă domnul deputat Ana Gheorghe, din partea PSD, se află în sală. Nefiind în sală, îl voi ruga pe domnul Andrei Kiraly, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, să trimită răspunsul în scris domnului deputat.

Dacă domnul deputat Petru Călian, PDL, se află în sală. Nu se află în sală. Îl rog în aceste condiţii pe domnul Nicolae Ivăşchescu, secretar de stat la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, să-i trimită răspunsul în scris.

Dacă domnul deputat Neacşu Marian, PSD, se află în sală. Nu se află. Situaţie în care îl voi ruga pe domnul secretar de stat Nicolae Adrian Lemeni, din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte, să-i trimită răspunsul în scris.

Cu aceasta, încheiem aici şedinţa consacrată răspunsurilor orale la interpelări.

O seară plăcută!

 
Video in format Flash/IOS  

Şedinţa s-a încheiat la ora 18,15.