|
Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, astăzi, 22 decembrie 2015, s-a depus la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, Legea pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011, adoptată în procedură de drept comun de ambele Camere ale Parlamentului. Termen de sesizare: cinci zile de la data depunerii. Legea pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social, reexaminată la cererea Preşedintelui - lege organică. În şedinţa de vot final, în data de 21 octombrie 2015, propunerea Comisiei pentru muncă, de admitere în parte a cererii, nu a întrunit numărul de voturi. Ca urmare, potrivit art. 137 alin. (5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, legea se trimite Preşedintelui României, în forma adoptată iniţial de Parlament. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă informez că, în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, au fost depuse la secretarul general al Camerei, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, legile adoptate de ambele Camere, astăzi, 22 decembrie 2015. Termenul de sesizare este de cinci zile pentru legile adoptate în procedură de drept comun şi de două zile pentru legile adoptate în procedură de urgenţă la data depunerii, astăzi, 22 decembrie 2015. Lista legilor depuse la secretarul general, în vederea exercitării dreptului, va fi afişată la avizier şi pe site-ul Camerei Deputaţilor.
|