Vasile Berci
Vasile Berci

Sittings of the Chamber of Deputies of February 23, 2009

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.18/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 23, 2009

20. Prezentarea pe scurt de către deputaţi a interpelărilor adresate membrilor Guvernului:  
  20.9 Vasile Berci

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul deputat Vasile Berci, o interpelare. Poftiţi la microfon, domnule deputat. Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Berci:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Domnilor colegi,

Interpelarea este adresată domnului Emil Boc, prim-ministru al României.

Obiectul interpelării: situaţia restituirii pădurilor şi păşunilor trecute în proprietatea comunelor, ca forme asociative de proprietate, prin Legea de reformă agrară din 1921.

În judeţul Maramureş, pădurile şi păşunile comunale cu care au fost împroprietăriţi ţăranii la reforma agrară din 1921, au fost atribuite unităţilor administrativ-teritoriale din cauza interpretării greşite a legilor fondului funciar, a Legii pentru unificarea administrativă din 1925, a noţiunilor de comună politico-administrativă şi comună ca formă asociativă de proprietate de către comisiile de fond funciar, cât şi de instanţele de judecată.

Aceste terenuri, care reprezintă circa 8-10% din suprafaţa ţării şi care valorează sume uriaşe sunt scoase din circuitul agrar şi silvic şi se află într-un proces de înstrăinare şi distrugere, în mare parte din cauza administraţiilor locale. Acest fapt s-a datorat dispoziţiilor greşite transmise de Autoritatea naţională pentru restituirea proprietăţii şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale privind interpretarea juridică a noţiunii de comună, ignorându-se interpretarea corectă dată de Consiliul Superior al Magistraturii prin nota nr.926 din 14.11.2005.

Pentru edificare, prezentăm un scurt extras din această notă a CSM-ului pe acest subiect: "Exproprierea făcută de statul român în 1923, urmată de împroprietărirea formelor asociative existente anterior în fiecare localitate în parte, cu denumirea de comună, indiferent dacă au fost sau nu şi comune administrativ-teritoriale, se regăsesc şi în cărţile de judecată din perioada 1923-1938, vizând fiecare localitate în parte şi pronunţate de judecătoriile de plasă din aria de competenţă, ceea ce demonstrează faptul că pădurile şi păşunile expropriate s-au dat în proprietate comună formelor asociative existente în fiecare localitate în completarea pădurilor şi păşunilor urbariale, existente la originea înscrierii în Cartea funciară şi nu ca proprietate a comunelor administrativ-teritoriale în prezent".

În consecinţă, aşteptăm răspunsul dumneavoastră scris şi oral în legătură cu demersurile care se vor face pentru ca aceste păduri şi păşuni, în baza înscrisurilor existente, să revină în proprietatea celor în drept, adică comunelor ca forme asociative de proprietate.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Viorel Arion, o interpelare. Domnul deputat Liviu Bogdan Ciucă, de asemenea, a depus o interpelare.