Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 22, 2003
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.116/2003
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 22, 2003 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 22, 2003
![]() |
21. | Prezentarea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului de către deputaţii: | ![]() |
||
| 21.1 | Emil Boc | ![]() |
|||
|
|||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte, şi apreciez "titlul nemţesc" de începere a şedinţei consacrate întrebărilor şi interpelărilor. Domnule preşedinte, întrebarea mea este adresată domnului ministru Mircea Paşcu, şi vizează următorul subiect: eliberarea adeverinţelor necesare aplicării Legii nr.309/2002, adică acea lege care acordă o serie de drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în detaşamente de muncă, în perioada 1950-1961. În vederea obţinerii acestor drepturi, prevăzute de Legea nr.309, persoanele îndreptăţite, ale căror înscrisuri din livretele militare sunt incomplete, au nevoie pentru a primi drepturile de o adeverinţă eliberată de Arhivele Naţionale - Bucureşti, sau UM 02405 Piteşti. Vreau să vă menţionez faptul că, poate nu sunt singurul, şi mulţi dintre colegii mei au fost puşi în situaţia de a avea la cabinetele parlamentare foarte mulţi cetăţeni, care pentru a-şi putea completa documentaţia necesară obţinerii acestor drepturi au făcut multiple adrese la UM02405 Piteşti, pentru a obţine un înscris din care să rezulte, şi pe care să se bazeze în vederea obţinerii drepturilor conferite de Legea nr.309/2002. Din nefericire, această unitate militară nu a răspuns în cele mai multe cazuri, sau, dacă răspunde, răspunde cu o foarte mare întârziere. Şi, având în vedere că legea nr.309 are nişte termene scadente, foarte mulţi cetăţeni vor fi puşi în situaţia, pe de o parte, dacă nu primesc răspuns, să piardă drepturile, iar dacă le primesc târziu să fie tardiv. Iată de ce am rugat Ministerul Apărării Naţionale să ne precizeze care sunt motivele acestei întârzieri. Principiul am înţelege, dar totuşi termenele sunt nejustificat de lungi, şi ce măsuri întreprinde Ministerul Apărării Naţionale pentru a răspunde solicitărilor cetăţenilor, în sensul ca aceştia să poată beneficia de un drept prevăzut de lege, cu alte cuvinte, să primească aceste adeverinţe în timp util, şi în consecinţă să beneficieze de drepturile consacrate. Menţionez faptul că foarte multe din persoanele care apelează la aceste drepturi sunt în vârstă, la o vârstă înaintată, şi amânarea acestor drepturi poate chiar determina situaţia ca cel în cauză să nu mai poată fizic beneficia de drepturile conferite de către Parlament prin Legea nr.309. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Encuţescu, vă rog. |
|
Domnul Aurel-Sorin Encuţescu (secretar de stat, Ministerul Apărării Naţionale): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, De la acest microfon noi am mai oferit răspunsuri la aceste întrebări. Ne-a preocupat şi pe noi problema rezolvării eliberării acestor adeverinţe. Referitor la dificultăţile întâmpinate de cetăţeni în obţinerea adeverinţelor din partea UM 02405 Piteşti, pentru a beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr.309/2002, Ministerul Apărării Naţionale a analizat aspectele sesizate şi vă comunicăm următoarele: Unitatea menţionată a primit în perioada septembrie 2002 - septembrie 2003 peste 102.085 de cereri. Pe baza răspunsului trimis de unitate petenţilor, 27.800 dintre aceştia au intrat în posesia documentelor necesare şi beneficiază de drepturile prevăzute de lege. De asemenea, s-a clarificat situaţia militară pentru alţi 11.950 de solicitanţi, urmând ca adeverinţele întocmite în acest sens să fie expediate după ce aceştia vor achita tarifele corespunzătoare serviciului prestat, potrivit prevederilor art.21 din Legea arhivelor naţionale nr.16/96. În situaţiile în care înscrisurile nu au fost suficiente sau clare pentru a se putea stabili dacă cel în cauză a efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei generale a serviciului muncii, petenţilor li s-a recomandat să se adreseze Arhivelor Naţionale. În prezent mai sunt de soluţionat circa 21.000 de cereri, iar zilnic sunt înregistrate peste 100 de noi solicitări. Cu toate acestea, nu a existat nici un caz de refuz nejustificat din partea UM 02405 Piteşti pentru a elibera adeverinţele solicitate de cetăţeni. În vederea reducerii disfuncţionalităţilor generate de numărul mare de scrisori, care în prezent a crescut la peste 400/zi, din care circa 100 numai referitoare la aplicarea Legii nr.309/2002, Ministerul Apărării Naţionale, prin unităţile specializate, a luat succesiv măsuri atât de reorganizare internă a activităţii, prin diminuarea sarcinilor specifice de prelucrare arhivistică, cât şi de suplimentare a personalului şi de alocare a unor fonduri mai mari pentru timbre, hârtie, echipamente de procesat date, precum şi de multiplicat. Totodată, prin colaborarea nemijlocită cu reprezentanţii Casei Naţionale de Pensii, au fost identificate soluţii care să reducă atât numărul de cereri adresate arhivelor militare, cât şi timpul până la care cetăţenii respectivi pot deveni beneficiari ai drepturilor pretinse. În acest sens, s-a intervenit ca dosarele care conţin înscrisuri neconcludente, înainte de a fi respinse din acest considerent, să fie trimise de comisiile la care sunt analizate, prin casele teritoriale de pensii şi cea a Municipiului Bucureşti, UM 02405 Piteşti. Aceasta din urmă va verifica şi va confirma, sau după caz va infirma veridicitatea documentaţiei comisiilor menţionate, înainte ca acestea să decidă dacă trebuie să respingă sau să accepte dosarele respective. Vă mulţumim. |
|
Vă mulţumesc. Domnule Boc, vă rog. |
|
Eu, sincer, vreau să mulţumesc Ministerului Apărării Naţionale pentru răspunsul documentat pe care mi l-a oferit, şi-mi exprim convingerea că împreună - Parlament-minister-Guvern - vor întreprinde aceste măsuri, sau vor continua aceste măsuri care sunt extrem de utile pentru cetăţean, întrucât suplimentarea personalului, despre care s-a vorbit că este absolut nevoie pentru a pune în practică o lege adoptată de Parlamentul României. Probabil, domnule ministru, nu ştiu cum ar putea fi făcută cunoscut sau mai uşor mediatizată această taxă pe care trebuie s-o plătească foarte mulţi cetăţeni au fost surprinşi că trebuie să plătească această taxă inclusă în Legea Arhivelor, eventual printr-un material promoţional sau printr-un departament al informaţiilor publice, cetăţenii să nu mai piardă acest termen, să adreseze cererea, să i se spună de acolo să plătească, după aceea s-o trimită din nou, să ştie din start că trebuie să plătească o taxă, care este modică oricum, pentru a salva timp în obţinerea documentaţiei necesare. Vă mulţumesc, şi-mi exprim convingerea într-adevăr că aceste demersuri îşi vor găsi finalitatea despre care s-a vorbit aici. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. |



