Nicoleta-Cătălina Bozianu
Nicoleta-Cătălina Bozianu

Sittings of the Chamber of Deputies of June 10, 2020

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.57/2020
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 10, 2020

21. Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor:  
  21.36 Nicoleta-Cătălina Bozianu - declaraţie politică intitulată "Pro HoReCa, anti-«tunarii» din HoReCa";

Doamna Nicoleta-Cătălina Bozianu:

"Pro HoReCa, anti-«tunarii» din HoReCa"

Sectorul HoReCca (Hoteluri-Restaurante-Cafenele) este, de departe, activitatea economică cea mai afectată de măsurile antipandemia COVID-19. Proprietarii de hoteluri şi de localuri sunt nevoiţi să-şi restrângă activitatea ori, chiar, să-şi închidă afacerile, iar asupra viitorului acestora planează un grad foarte mare de incertitudine. Oricât de bine ar merge livrările la domiciliu, este evident că ele nu pot susţine o activitate economică care asigură, până la episodul COVID-19, câteva sute bune de mii de locuri de muncă la nivelul ţării.

Ca reprezentant, în Parlament, al oamenilor dintr-un judeţ în a cărui economie turismul deţine o pondere importantă, am datoria să exprim nevoia, celor implicaţi în sectorul HoReCa, de sprijin din partea guvernului, a autorităţilor în general, dar şi a societăţii, în ansamblu. În ceea ce priveşte implicarea autorităţilor, o bună parte dintre măsurile cerute, posibile, ori adoptate au fost, până acum, aduse la cunoştinţa opiniei publice. Vorbim de ajutoare financiare (granturi în valoare totală de aproximativ 350 de milioane de euro) pe care premierul Ludovic Orban le-a anunţat deja - şi sperăm să le vedem cât mai repede acordate -, vorbim de măsuri deja luate de unele autorităţi locale, de exemplu Consiliul Local Ploieşti a votat reduceri de taxe locale pentru restaurante. Personal, cred că aceste măsuri trebuie completate şi cu o relaxare mai puternică şi mai rapidă a măsurilor antipandemie care, prin lege, le sunt impuse afacerilor HoReCa.

În planul implicării societăţii în sprijinirea industriei HoReCa autohtone avem o singură variantă de lucru - să consumăm româneşte. Şi meniuri, dar şi servicii turistice. Şi vedem deja diverse mărimi ale ţării îndemnându-ne să ne comportăm în acest mod. Ceea ce, vă garantez, sunt dispuşi să facă cei mai mulţi dintre noi. Există, din păcate, un singur impediment - modul în care se comportă economic unii jucători români de pe piaţa HoReCa. Parcă ar vrea să-şi scoată paguba generată de COVID-19 şi să şi câştige, pe deasupra, direct din buzunarul consumatorilor. Preţuri la pachetele de vacanţă dublate ori chiar triplate, preţuri la mâncare şi băutură mărite, servicii fără nicio îmbunătăţire. Aceasta este cea mai mare ameninţare actuală la viitorul acestei industrii - pierderea definitivă şi iremediabilă a încrederii consumatorului român. De aceea, de această dată, nu fac un apel către guvernanţi, ci către cetăţenii implicaţi în HoReCa - scăpaţi de "tunarii" din rândurile dumneavoastră pentru ca noi să putem "cumpăra româneşte"!