Sittings of the Chamber of Deputies of March 14, 2016

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.41/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 14, 2016

22. Dezbaterea Propunerii legislative privind aprobarea unor măsuri fiscale pentru stimularea consumului şi relansarea activităţilor economice (Pl-x 544/2014) (rămasă pentru votul final)
 
see bill no. 544/2014

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

51. Propunerea legislativă privind aprobarea unor măsuri fiscale pentru stimularea consumului şi relansarea activităţilor economice, Pl-x 544/2014.

Dacă iniţiatorii...? Da.

Domnul deputat de Braşov, vă rog. Domnul Ialomiţianu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Sunt iniţiator al acestei iniţiative legislative. Ea a fost propusă prin 2014, în primăvară, se referea la reducerea TVA-ului în două etape, să avem o taxă pe valoarea adăugată la alimente de 9%, dar în două etape, şi cota standard să se reducă de la 24% la 19%, tot în două etape, şi să aplicăm pentru anumite operaţiuni taxarea inversă. Aceste lucruri sunt în Codul fiscal.

Dar vreau să vă spun un lucru: această iniţiativă a fost blocată de fosta majoritate, pentru a nu fi discutată, pentru că se ştia că dacă vine în plen trebuie votată. Sigur, a fost blocată până acum şi toate lucrurile acestea sunt în Codul fiscal. Totuşi, mă bucur că n-a fost plagiată în totalitate de Victor Ponta, pentru că era vorba de reducerea TVA-ului în două etape. Şi aţi văzut la Codul fiscal, în 2015, că toţi au spus că ne-am grăbit să facem o reducere masivă a fiscalităţii şi unele măsuri au fost amânate.

Sigur că această iniţiativă nu mai are obiect, dar dovedeşte că a fost o iniţiativă gândită. Sigur că TVA-ul ar fi intrat... reducerea ar fi intrat de la 1 ianuarie 2015, prima parte, şi a doua etapă în 2016. Cred că rezultatele ar fi fost mult mai bune, măsurile ar fi fost sustenabile.

Sigur că, acum, cu ce ne confruntăm? Cu o creştere a deficitului la 2,95, prin faptul că măsurile acelea n-au fost gândite, ale Guvernului Ponta, şi s-ar putea să se sară de 3%. Dacă s-ar fi aplicat această iniţiativă, ar fi fost sustenabilă şi într-adevăr ar fi fost o reducere a preţurilor şi o stimulare a consumului în mod sustenabil.

Sigur că nu poate fi susţinută acum această iniţiativă, pentru că toate acele reduceri sunt în Codul fiscal.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu mulţumesc.

Comisia? Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Gheorghe:

Raport asupra Propunerii legislative privind aprobarea unor măsuri fiscale.

Comisia pentru buget a fost sesizată spre dezbatere în fond cu această propunere legislativă.

Senatul, în calitate de primă Cameră, a respins propunerea în şedinţa din 2 decembrie 2014.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul negativ al Comisiei juridice, avizul favorabil al Comisiei pentru agricultură, avizul negativ al Comisiei pentru industrii şi avizul favorabil al Consiliului Legislativ.

În şedinţa din 8 septembrie 2015 membrii Comisiei pentru buget au dezbătut acest proiect de lege şi au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea acestuia.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

La dezbateri generale?

Doamna Andreea Paul. Este şi iniţiatoarea acestui proiect de lege. Vă rog. Grupul PNL.

Video in format Flash/IOS

Doamna Maria-Andreea Paul:

Nu doar că am iniţiat, alături de colegii mei, acest proiect de lege, dar am şi fost consecventă şi am înfăptuit deja ceea ce am scris în proiectul de lege. Prin amendamentul pe care l-am depus la Codul fiscal, în vigoare de la 1 ianuarie 2016, TVA s-a redus la 20%, şi tot prin amendamentul pe care personal l-am depus la Codul fiscal, de la 1 ianuarie 2017 TVA este şi va fi 19%. Este deja în lege. Ceea ce am spus, am şi făcut. Am spus că diminuăm TVA şi că trebuie revenit la nivelul de 19% şi am şi făcut acest lucru.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Alte intervenţii dacă sunt? Nemaifiind alte intervenţii, rămâne la votul final cu propunere de respingere.