Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 17, 2020
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.65/2020
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 17, 2020 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 17, 2020
![]() |
23. | Declaraţii politice şi intervenţii ale deputaţilor: | |||
![]() |
23.19 | Găvrilă Ghilea - declaraţie politică intitulată "PSD joacă alba-neagra cu sănătatea românilor?!"; | ![]() |
||
|
"PSD joacă alba-neagra cu sănătatea românilor?!" Când specialiştii în medicină şi sănătate publică vorbesc, politicienii, în special cei din PSD, ar trebui să tacă. Sau măcar să asculte. Din păcate, prin condiţionarea votului pentru prelungirea stării de alertă de calcule politicianiste ipocrite şi mize electorale mărunte, PSD şi aliaţii săi demonstrează că vieţile şi starea de sănătate ale românilor nu se regăsesc printre priorităţile de pe agenda proprie. Chiar dacă, prin cutumele democraţiei parlamentare, se impune supunerea aprobării de către Legislativ a decretului prezidenţial de instituire sau prelungire a stărilor de urgenţă sau de alertă, aceste prerogative constituţionale nu pot fi exercitate condiţionat de beneficii ulterioare, obţinute printr-un troc politic meschin. Cu toate acestea, prin demersurile şi declaraţiile diseminate de nenumărate ori în spaţiul public, mai ales în ultima perioadă, propovăduitorii social-democraţiei mioritice abordează aprobarea prelungirii stării de urgenţă ca şi cum şi-ar negocia propriile sinecuri în Parlament, în funcţii publice sau parandărătul din nişte contracte finanţate de la buget. Prin prestaţia pe care a avut-o de când a preluat responsabilitatea guvernării, chiar sub auspiciile nefaste ale unui executiv minoritar ca susţinere parlamentară, dar îndeosebi în perioada ulterioară declarării pandemiei, PNL a demonstrat că nu este interesat de calcule politice, ci de adoptarea şi promovarea celor mai bune măsuri pentru români. De altfel, întreaga societate a putut constata că deciziile adoptate în ultimele luni de Guvernul PNL şi preşedintele Iohannis au fost prompte, eficiente şi corecte, având ca rezultantă protejarea sănătăţii românilor, salvarea vieţii acestora, sprijinirea concetăţenilor noştri aflaţi în dificultate, susţinerea economiei şi a locurilor de muncă. Astfel, România a fost mai puţin afectată de efectele pandemiei decât multe alte ţări din Europa şi din lume, fapt constatat şi apreciat de majoritatea covârşitoare a românilor, care a susţinut şi susţine aceste măsuri, respingând abordările populiste promovate de iresponsabilii din PSD şi acoliţii lor. Din aceste considerente, meritul depăşirii efectelor primului val al acestei pandemii se datorează atât înaltei probităţii profesionale a medicilor şi epidemiologilor din linia întâi, cât şi solidarităţii masive a concetăţenilor noştri care au acceptat provocarea de a lupta pentru înfrângerea flagelului şi pentru reîntoarcerea treptată la o viaţă normală, convinşi fiind că PNL şi preşedintele Iohannis nu vor negocia niciodată chestiuni ce ţin de sănătatea şi de viaţa românilor. |



