Dumitru Bentu
Dumitru Bentu

Sittings of the Chamber of Deputies of April 5, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.45/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 5, 2004

23. Primirea de răspunsuri la întrebările adresate membrilor Guvernului de către deputaţii:
  23.3 Dumitru Bentu  
 
see:

 

Domnul Constantin Niţă:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Pentru domnul Dumitru Bentu răspunde doamna secretar de stat Rovana Plumb. Are 7 întrebări, aş ruga-o, cu acordul domnului deputat, să facă o sinteză în aşa fel încât să cuprindă toate aspectele cerute.

Video in format Flash/IOS

Doamna Rovana Plumb (preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor):

Bună seara! Vă mulţumesc, domnule preşedinte, şi cu permisiunea domnului deputat, o să răspund succint, pentru că s-au depus şi în scris răspunsurile la întrebări.

În ceea ce priveşte instituţiile cu care colaborează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sunt toate instituţiile guvernamentale care au drept scop protejarea cetăţeanului, dar şi instituţii neguvernamentale, asociaţiile de protecţie a consumatorilor. Cu acestea avem protocol de colaborare încheiat, iar coordonarea sistemului se face de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, este vorba de sistemul de supraveghere a pieţei produselor şi serviciilor în care intră toate aceste instituţii. Detailat îl aveţi în răspunsul scris. În ceea ce priveşte proiecte special derulate de către instituţia noastră cu adresabilitate către mediul rural în afară de controalele periodice pe care le realizăm în colaborare cu celelalte servicii descentralizate în mediul rural, şi pot să vă spun că 30% din numărul total de acţiuni de control se realizează în mediul rural, avem un proiect special de informare şi educare a consumatorilor, dar care are şi componentă de supraveghere a pieţei. Proiectul se intitulează "Siguranţă pentru consumator şi linişte pentru cetăţeni" şi se efectuează în colaborare şi cu sprijinul Jandarmeriei naţionale.

Avem drept obiectiv combaterea consumului de alcool de către minori, cât şi combaterea consumului de ţigarete de către minori, scopul principal, targetul fiind acela de a conduce la îmbunătăţirea calităţii vieţii.

Referitor la campania naţională de educare şi informare a consumatorilor, cea de a treia întrebare, rezultatele sunt următoarele. În perioada 2001- 2003, imediat de după ce s-a încheiat prima campanie naţională de educare şi informare, numărul de consumatori care s-au adresat instituţiei noastre, fie aparatului central, fie oficiilor teritoriale, a crescut cu 68% faţă de perioada 1997-1999.

În ceea ce priveşte acţiunile de control, de verificare pentru a răspunde reclamaţiilor sosite din partea acestor consumatori, 99 din acţiunile pe care noi le-am derulat au fost soluţionate în favoarea consumatorilor, fiind despăgubiţi cu o sumă de 52 de miliarde de lei în perioada 2001-2003, faţă de 3,5 miliarde de lei în perioada 1997-1999.

Ce este important, este că avem un semnal pozitiv în ceea ce priveşte alinierea agenţilor economici la normele europene, transpus în legislaţia naţională în domeniul protecţiei consumatorilor, înregistrând cu 24% mai puţini agenţi economici care nu respectă prevederile legale în domeniul protecţiei consumatorilor faţă de perioada 1997-1999.

În ceea ce priveşte nivelul de funcţionalitate al sistemului de supraveghere a pieţei produselor şi serviciilor, am să citez concluzia raportului Comisiei Europene care a desfăşurat, cum bine cunoaştem, acţiuni de monitorizare suplimentară, în termeni tehnici, ultima fiind realizată la nivelul României pentru acest sistem de supraveghere a pieţei produselor şi serviciilor în luna iulie, comisia făcând public raportul în luna decembrie 2003, Comisia Europeană recunoaşte Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ca fiind instituţia responsabilă din România pentru supravegherea pieţei produselor şi serviciilor şi protecţia consumatorilor. În raport se subliniază că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor: "a demonstrat o impresionantă capacitate de angajare, precum şi cunoştinţe în domeniul protecţiei consumatorilor, o bună conştientizare a noii abordări, a metodelor de supraveghere a pieţei, precum şi a priorităţilor. Activitatea de supraveghere a pieţei desfăşurată de Autoritate are atât caracter activ, cât şi reactiv, iar supravegherea activă se desfăşoară în concordanţă cu un plan care poate fi verificat prin obiective măsurabile", se arată în raport. În acest sens, a fost apreciată funcţionarea Comitetului interministerial pentru supravegherea pieţei produselor şi serviciilor şi protecţia consumatorilor.

Referitor la cea de a cincea întrebare, sprijinul pe care-l acordă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor societăţii civile, care are obiect de activitate în acest domeniu şi mă refer aici în mod expres la Asociaţiile pentru consumatori, în anul 2001, de la bugetul de stat, prin bugetul Autorităţii noastre a fost transferată suma de 284 de milioane de lei pentru funcţionarea Centrului de Consultanţă şi Informare a Consumatorilor din cadrul Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România. În anul 2002 a fost transferată suma de 400 de milioane de lei, iar în anul 2003, suma de 500 de milioane de lei.

De asemenea, specialiştii instituţiei noastre au participat la activităţi de consiliere şi consultanţă care a fost acordată Asociaţiilor de protecţie a consumatorilor 113 astfel de acţiuni de consultanţă în urma solicitărilor de sprijin din partea asociaţiei pentru întocmirea cererilor de finanţare pentru asociaţii privind programele PHARE-ACCES. Mai multe detalii se regăsesc în răspunsul în scris formulat.

În ceea ce priveşte criteriile de performanţă pe care le-am stabilit la nivelul oficiilor noastre teritoriale, ele sunt în număr de 9 şi sunt stabilite după cum urmează: numărul total de acţiuni de control desfăşurate, numărul de acţiuni de control în colaborare cu alte activităţi publice, controale tematice la nivel naţional, valoarea totală a mărfurilor controlate, numărul de produse prelevate pentru analize de laborator, număr de acţiuni de control în vamă pentru depistarea produselor din import care ar prezenta eventuale abateri, valoarea vărsămintelor la bugetul de stat, numărul total de acţiuni de informare şi educare pentru consumatori, precum şi procentul reclamaţiilor soluţionate din totalul celor înregistrate.

După cum se poate vedea, nu există un indicator de performanţă privind aplicarea unui cuantum anume de amenzi.

În ceea ce priveşte stadiul negocierilor cu Uniunea Europeană (cea de a şaptea întrebare a dumneavoastră), în anul 2001, în luna iulie în ziua de 27, la Conferinţa de aderare România - Uniunea Europeană, România a deschis şi a închis capitolul 23, capitolul de negociere pentru protecţia consumatorilor şi a sănătăţii, menţionăm că, la acea dată, România era singura ţară dintre cele în curs de aderare care nici nu deschiseseră capitolul "Protecţia consumatorilor şi a sănătăţii".

În ceea ce priveşte transpunerea legislaţiei, ne-am respectat angajamentele asumate, pot să aproximez că în jur de 97% din acquis-ul comunitar este în momentul acesta transpus în legislaţia naţională, de asemenea, este urmărită pas cu pas implementarea legislaţiei naţionale care transpune aquis-ul comunitar. În şedinţa de Guvern din 1 aprilie au fost aprobate pentru a fi transmise la Parlament 4 proiecte de legi care transpun 4 piese de acquis, urmând ca în şedinţa din cursul acestei săptămâni, ultima directivă privind creditul pentru consum să fie aprobată de către Guvern pentru a fi transmisă către dumneavoastră spre adoptare sub forma unui proiect de Lege privind creditul pentru consum.

În rest, actele normative secundare sunt deja transpuse în legislaţia naţională. Vă mulţumesc

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Şi eu vă mulţumesc. Domnule deputat, vă rog să spuneţi dacă sunteţi mulţumit sau nu. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dumitru Bentu:

Mulţumesc, domnule preşedinte. Vă rog să-mi permiteţi să mulţumesc doamnei ministru pentru răspunsurile edificatoare furnizate, pentru calitatea acestora, reflex al seriozităţii ce animă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi în acelaşi context, doresc să exprim deosebite aprecieri pentru modul în care domnia sa s-a implicat în crearea la Bârlad a unui subsistem funcţional al Autorităţii judeţene pentru protecţia consumatorilor, deosebit de util şi foarte bine primit de populaţia municipiului.

Mulţumesc încă o dată, mulţumesc şi dumneavoastră domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Şi eu vă mulţumesc. Tot pentru dumneavoastră 2-4-6-7 întrebări pentru Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, domnul Emilian Cutean, secretar de stat.

Domnule secretar de stat, vă rog să sintetizaţi, pentru că timpul pentru întrebări şi răspunsuri a expirat şi dorim să finalizăm cât mai repede.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emilian Vasile Cutean (secretar de stat, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor):

Am înţeles, domnule preşedinte.

Răspund interpelării nr.1930 prin care s-a formulat întrebarea "Ce măsuri de îmbunătăţire a Legii 42 aţi întreprins?"

Vă aduc la cunoştinţă faptul că în Senatul României se află un proiect de lege care va înlocui Legea 42 şi va răspunde cerinţelor anului 2004. Pentru acest proiect de lege, Secretariatul de Stat şi Guvernul a acordat aviz favorabil. Mai există un proiect de lege care vine să îmbunătăţească Legea 42 care se află la Secretariatul General al Guvernului şi pe site-ul instituţiei noastre.

La interpelarea nr. 1931, "Cum colaboraţi cu organele administraţiei publice şi cu organizaţiile neguvernamentale pentru rezolvarea problemelor specifice revoluţionarilor din decembrie", vă comunicăm următoarele: Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor are în teritoriu angajaţi 11 inspectori care răspund tuturor solicitărilor revoluţionarilor şi împreună cu aceştia încearcă să rezolve problemele lor. Pe lângă Secretariatul de Stat funcţionează un Colegiu al revoluţionarilor din care fac parte preşedinţii asociaţiilor. Deci, toate problemele cu care se confruntă ajung la noi şi împreună le rezolvăm în limita posibilităţilor şi atribuţiilor pe care le are SSPR-ul.

La interpelarea nr. 1932 prin care ne rugaţi să precizăm chiar şi enumerativ programele proprii privind cinstirea eroilor martiri şi sprijinirea revoluţionarilor din decembrie, vă comunicăm că în anul 2003, programele proprii privind cinstirea eroilor martiri şi sprijinirea revoluţionarilor din decembrie au fost: în primul rând, au fost acordate un număr de 10 autoturisme hicomat pentru răniţii invalizi cu deficienţe locomotorii în valoare de 1 miliard 688 milioane lei.

Alt program al Secretariatului de Stat a fost trimiterea în tabere de odihnă în vacanţa şcolară a unui număr de 2440 de copii ai beneficiarilor Legii 42, efortul financiar pentru acest program fiind de 4 miliarde 817 mii 579 de lei. S-au acordat materiale sanitare de strictă necesitate răniţilor şi marilor mutilaţi în valoare de 521 de milioane de lei; s-au plătit subvenţiile de 50% la dobânda plătită la creditele acordate pentru investiţii cu caracter productiv; s-au acordat un număr de 235.000 de milioane de lei şi s-au distribuit un număr de 300.000 de bilete beneficiarilor Legii nr.42, bilete CFR, clasa I-a dus-întors; s-au finanţat şi cofinanţat din bugetul SSPR în municipiul Bucureşti 22 de asociaţii cu suma de 1 miliard 518 milioane lei, iar în ţară un număr de 40 de asociaţii au primit suma de 2 miliarde 182 de milioane lei. S-au plătit indemnizaţiile reparatorii soţului supravieţuitor care are în întreţinere unul sau mai mulţi copiii, pentru vacanţa de vară a anului 2003, SSPR şi Universitatea Biotera au conlucrat pentru realizarea în comun a unui protocol prin care s-au cazat în spaţiile de odihnă ale acestei universităţi aproximativ 100 de persoane cu titlu gratuit. S-a mai încheiat un protocol cu aceeaşi Universitate Biotera şi cu Universitatea Ovidiu din Constanţa prin care beneficiarii Legii nr.42 s-au înscris şi urmează cursurile acestor universităţi gratuit. S-a realizat pagina web a instituţiei prin care toţi cei interesaţi pot verifica şi sunt puşi la curent cu toate programele desfăşurate de SSPR şi pot verifica pe toţi cei care au certificate de revoluţionari.

În trimestrul IV al anului 2003, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Cultelor s-a lansat concursul privind proiectul Monumentului revoluţiei din Decembrie 1989, monument care în acest an, la 15 ani de la Revoluţie, se va inaugura. La sediul Organizaţiei Secretariatului de Stat s-a organizat o expoziţie permanentă cu imagini de la Revoluţia din decembrie, s-a încheiat cu Ministerul Turismului în anul 2003 un protocol prin care beneficiarii Legii 42 cu posibilităţi materiale reduse au beneficiat de programul "Mare pentru toţi".

Pentru Ziua eroilor din 2003 s-au acordat 50 de milioane de lei asociaţiilor pentru a comemora această zi. Pentru anul 2004, SSPR va continua aceste programe şi în plus s-au organizat alte programe care cuprind comemorarea şi sărbătorirea a 15 ani de la Revoluţia din decembrie.

La interpelarea nr.1933 prin care ne întrebaţi în ce stadiu de îndeplinire se află obiectivul dumneavoastră prioritar care se referă la acordarea drepturilor cu caracter social şi a indemnizaţiei reparatorii pentru toţi urmaşii eroilor martiri, vă comunicăm următoarele: acordarea drepturilor cu caracter social se finanţează anual din bugetul instituţiei noastre la art.21 din "Drepturi cu caracter social", iar în anul 2003 a fost alocată suma de 14 miliarde 374 milioane lei. Pentru anul 2004 s-a alocat o sumă de 14 miliarde 62 de milioane lei. În prezent, indemnizaţia reparatorie se acordă conform Legii nr.42, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, aceste drepturi sunt cuprinse şi în proiectul nou de lege înaintat de SSPR Secretariatului General al Guvernului.

La interpelarea nr.1934, prin care ne solicitaţi să precizăm dacă urmărim în continuare starea de sănătate a revoluţionarilor, vă comunicăm faptul că Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie, în anul 2003 a alocat sumele necesare pentru finanţarea programelor de cumpărare şi acordarea autoturismelor, conform art.10, alin.1, lit.m) din Legea 42 s-au acordat materiale sanitare şi dispozitive medicale răniţilor în luptele pentru victoria Revoluţiei sau în legătură cu acestea, iar în anul 2004 se vor finanţa în continuare aceste programe, precum şi programul privind achiziţionarea de medicamente ce nu sunt cuprinse în contractul-cadru al CNAS şi sunt de strictă necesitate pentru marii mutilaţi şi răniţi de gradul I de invaliditate în valoare de 500 de milioane lei.

La interpelarea nr.1935, prin care s-a formulat întrebarea...

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Pe scurt, domnule secretar de stat, pe scurt!

Video in format Flash/IOS

Domnul Emilian Vasile Cutean: (secretar de stat, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor.)

Am dori să aflăm dacă mai sunt solicitări, SSPR nu are o bază de date prin care să putem să vă răspundem acestei întrebări, deoarece solicitările pentru atribuirea de teren se fac către primării, noi am înaintat Ministerului Administraţiei şi Internelor o adresă prin care solicităm primăriilor evidenţele nominale a celor care au solicitat drepturile Legii 42.

La interpelarea nr.1936 prin care ne solicitaţi să vă spunem de ce facilităţi dispun copiii beneficiarilor Legii 42, republicată, vă comunicăm faptul că copiii de urmaşi ai eroilor martiri beneficiază de o indemnizaţie reparatorie conform art.8, lit.e) din Legea 112, acordată pe baza coeficientului de multiplicare de 0,60%, aplicat asupra salariului mediu brut, indemnizaţie reparatorie plătită lunar de către SSPR soţului supravieţuitor care are în întreţinere unul sau mai mulţi copii; acces gratuit la creşele şi grădiniţele subvenţionate de stat, burse pentru elevi şi studenţi în instituţiile de învăţământ de stat sau acreditate conform art.10, alin.1, lit.m) şi r) a Legii 42. Copiii de luptători pentru victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 beneficiază de art.10, alin.1, lit.m) şi lit.r), respectiv acces gratuit la creşele şi grădiniţele subvenţionate de stat şi bursele pentru elevi şi studenţi în instituţiile de învăţământ acreditate. Pentru ambele categorii, în colaborare cu Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar, în baza protocolului încheiat, trimitem, anual, gratuit în taberele de odihnă copiii persoanelor prevăzute de Legea 42, preşcolari, elevi sau studenţi care urmează cursurile de învăţământ de stat sau acreditate.

Cam acestea sunt răspunsurile la întrebările şi la interpelările formulate. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Da. Mulţumesc foarte mult.