Sittings of the Chamber of Deputies of May 27, 2020

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.52/2020
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 27, 2020

24. Semnalarea, de către domnul Silviu Vexler, a unor probleme apărute o dată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii.

Video in format Flash/IOS

Domnul Silviu Vexler (de la tribună):

Da.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am solicitat cuvântul în temeiul art. 152 din Regulamentul Camerei. E o problemă care priveşte activitatea parlamentară.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Săptămâna trecută, Guvernul României a transmis către Monitorul Oficial ceea ce a devenit ulterior Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020.

Obiectul ordonanţei era unul foarte simplu sau, mai bine zis, clar. Şi anume, suspendarea unei legi care a fost adoptată în cvasiunanimitate de Parlamentul României, în urmă cu două luni, lege care fusese promulgată de preşedintele României şi a fost în vigoare o lună şi jumătate, până la momentul când Guvernul României a decis să o suspende prin ordonanţă de urgenţă.

Îmi este în continuare un pic neclar care a fost motivul care să necesite o ordonanţă de urgenţă pentru suspendarea unei legi, repet, după ce a stat o lună şi jumătate în vigoare.

Iniţiatorul ordonanţei a fost domnul George Băeşu, invizibilul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Până aici, nu este nicio surpriză. Sub mandatul domnului Băeşu, ANRP s-a transformat din autoritatea care trebuia să soluţioneze şi să încheie problema restituirilor acestor proprietăţi confiscate în perioada comunistă, s-a transformat într-o instituţie care a folosit orice tertip birocratic pentru a bloca, pentru a suspenda întreaga procedură.

Dar nu aceasta este problema reală.

Problema reală a fost modul în care au fost umiliţi timp de 70 de ani şi modul cum continuă să fie umiliţi aceşti oameni cărora le-au fost luate de către stat, integral, bunurile.

Şi, înainte de a analiza partea politică a problemei, vă rog să vă gândiţi, ce ar însemna să vină cineva să vă scoată pe dumneavoastră din propria casă, să vă dea afară şi peste 70 de ani discuţiile să continue, - în continuare, dacă, poate, fiindcă - vă va returna proprietăţile?

Stau şi mă întreb, ca un tânăr - că tot s-a vorbit de tineri - cine i-a dat dreptul, unui funcţionar oarecare, şi, mai ales, cine i-a dat dreptul, Guvernului României, să continue această umilinţă la adresa persoanelor?

Or, dacă teoria a fost la început că acest proces de restituire trebuie finalizat, pare că dorinţa reală a fost să fie blocat în continuare.

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Şi eu vă mulţumesc.

Pauză - 10 minute şi începem sesiunea de vot final.