Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2007
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.8/2007
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2007 |
Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2007
![]() |
25. | Supunerea la votul final: | |||
![]() | |||||
| ................................................ | |||||
|
|
Urmează o şedinţă de vot final. Rog liderii să anunţe colegii să vină în sală, pentru când soseşte lista de vot. Rog colegii să-şi ocupe locurile în bănci. |
||||
|
|
|
1. Propunerea legislativă pentru modificarea art.154 alin.(5) din Legea învăţământului nr.84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, lege organică. Cu privire la modalitatea voturilor din cadrul şedinţei de astăzi, propun ca modalitatea să fie vot deschis, prin ridicare de mână, având în vedere faptul că din nou aparatura tehnică nu este pusă la punct. Aşa am fost informat de către staful tehnic. Cine este pentru? Voci din sală: Ce votăm? |
|
||
|
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.154 alin.(5) din Legea învăţământului nr.84/1995, republicată. Este lege organică. Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri, vă rog? Repet. Propunerea legislativă pentru modificarea art.154 alin.(5) din Lega învăţământului nr.84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Comisia a propus respingerea şi, potrivit art.104, se supune la vot. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Ar fi trebuit să precizaţi dacă se votează pentru respingere, pentru că, altfel, în sală s-a înţeles că se votează pentru aprobare. Deci, trebuie să precizaţi dacă se dă votul pentru respingere sau pentru adoptare, nu vă supăraţi. |
||||
|
|
Deci, reiau votul, ca să fie foarte clar. Se supune la vot respingerea. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri, vă rog? Deci, propunerea de respingere a întrunit doar 114 voturi pentru, insuficient. (Rumoare, vociferări) Ce este neclar? Am spus: este lege organică; trebuia să aibă, repet, 165; sunt 114, nu sunt suficiente. |
||||
|
|
|
2. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.354/2004 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr.84/1995. Comisia propune respingerea. Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri? Cu 173 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 46 de abţineri, proiectul de lege privind respingerea propunerii legislative a fost aprobat. |
|
||
|
|
|
3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2006 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei. Lege organică. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Deci cu un singur vot împotrivă. Cu 261 de voturi pentru a fost adoptat. |
|
||
|
|
|
4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 103/2006 privind unele măsuri pentru facilitarea cooperării poliţieneşti internaţionale. Lege organică. Procedură de urgenţă. Suntem primă Cameră sesizată. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? 261 de voturi pentru şi 1 vot împotrivă, a fost adoptat. |
|
||
|
|
|
5. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional, Secţiunea a IV-a, Reţeaua de localităţi. Lege organică. Primă Cameră sesizată. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Cu 261 de voturi pentru a fost aprobat. |
|
||
|
|
|
6. Propunerea legislativă privind suspendarea aplicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Lege organică. Suntem primă Cameră sesizată. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Cu 205 de voturi pentru şi 56 împotrivă, proiectul a fost aprobat. |
|
||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Vă cer cuvântul la explicarea votului. |
|||||
|
|
Vă rog, aveţi cuvântul. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Stimaţi colegi, Eu cred că am marcat un moment important, în care, independent de coloratură politică şi independent de obiectul reglementărilor pe care le-am discutat, suntem în poziţia în care Parlamentul îşi arogă, în sfârşit, funcţia de organ suprem al democraţiei într-un stat. Vă mulţumesc, de aceea, pentru votul dumneavoastră. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea Grupului PSD, domnul deputat Ponta Victor. |
||||
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Vroiam doar să spun că, într-adevăr, am încercat să îndreptăm nu o greşeală, ci un abuz al doamnei ministru şi că, practic, astăzi, în Camera Deputaţilor, am votat, deja, ceea ce vor vota colegii noştri senatori mai târziu, o moţiune prin care încercăm să avem un ministru care să gândească ca în 2007, nu ca în 1950. Vă mulţumesc pentru acest vot şi sper ca, de acum în colo, miniştrii justiţiei, care comit abuzuri, să primească acelaşi vot pe care l-au primit acum două minute. Mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea Grupului UDMR, domnul Marton Arpad. |
||||
|
|
Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor, Grupul nostru parlamentar întotdeauna a susţinut că aceste ordonanţe de urgenţă nu sunt benefice. Se poate greşi. Şi se poate greşi enorm. Este cazul acestei ordonanţe de urgenţă. Noi suntem convinşi că cele întâmplate în decembrie 1989 s-au întâmplat, printre altele, împotriva unui stat totalitar, poliţienesc şi noi nu mai dorim să revenim la acel stat, la acel statut, chiar dacă anumiţi procurori sunt convinşi, este dreptul lor, că atunci au existat mai multe ordine în ţară şi că se poate lupta mai bine împotriva criminalităţii. Noi nu credem că asta este soluţia şi nu vom vota niciun proiect de lege, niciun articol de oricine va fi propus, care vrea să ne readucă în situaţia dinainte de '89. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Din partea Grupului Partidului Conservator, domnul Călian. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Prin acest vot se dovedeşte, în sfârşit, faptul că Parlamentul României nu mai este o anexă a Guvernului. S-o ţinem tot aşa, iar pentru Guvern trebuie să fie un avertisment, astfel încât el să vină cu propuneri legislative coerente şi concrete care să fie strict în avantajul cetăţeanului. Mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Domnul Oltean, din partea Grupului PD. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor colegi, Îngăduiţi-mi să explic de ce Grupul Partidului Democrat a votat împotriva acestui proiect de lege. (Domnul deputat Anghel Stanciu face comentarii din bancă.) Domnule profesor, aici nu sunteţi la catedră şi v-aş ruga să vă respectaţi colegii, aşa cum eu vă respect pentru dumneavoastră. Art. 115 din Constituţia României alin.(7) are următorul conţinut: "Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o lege." Nicăieri nu este precizat că acestea pot fi suspendate. În consecinţă, noi apreciem că acest act normativ este neconstituţional. Am votat împotrivă şi vom folosi calea legală de a ne adresa Curţii Constituţionale în vederea constatării acestui aspect. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumim. Nu mai sunt intervenţii. |
||||
|
|
|
7. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă şi comercială. Lege ordinară. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Cu unanimitate de voturi, proiectul de lege a fost aprobat. |
|
||
|
|
|
8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Lege organică. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? 2 abţineri. Cu 259 de voturi pentru şi două abţineri, proiectul de lege a fost adoptat. |
|
||
|
|
|
9. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2006 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române. Lege organică. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Cu 260, o abţinere şi un vot împotrivă, proiectul de lege a fost aprobat. |
|
||
|
|
|
10. Proiectul de Lege pentru abrogarea Decretului Consiliului de Stat nr. 388/1976 privind regimul de lucru, nivelul retribuţiei şi unele drepturi pentru personalul care lucrează pe platforme de foraj marin şi pe navele maritime cu care se execută lucrări de prospecţiuni geologice, geofizice şi geotehnice, precum şi alte lucrări sau activităţi specifice necesare forajului marin. Lege ordinară. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? Cu unanimitate de voturi, proiectul de lege a fost aprobat. |
|
||
|
|
|
11. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2006 pentru completarea art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români. Lege ordinară. Cine este pentru? Voci din sală: Pentru adoptare? |
|
||
|
|
Pentru adoptare, normal. Împotrivă? Abţineri? Cu 260 de voturi pentru, proiectul de lege a fost adoptat. |
||||
|
|
|
12. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea legii nr.7/2004 privind codul de conduită a funcţionarilor publici. Lege ordinară. Cine este pentru adoptare? Împotrivă? Abţineri? Cu unanimitate de voturi, proiectul de lege a fost adoptat. |
|
||
|
|
|
13. Proiectul de Lege pentru completarea art. 27 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români. Lege ordinară. Cine este pentru adoptare? Împotrivă? Abţineri? Cu unanimitate de voturi, proiectul de lege a fost adoptat. |
|
||
|
|
|
14. Propunerea legislativă privind completarea alin.(2) al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului. Lege organică. Cine este pentru adoptare? Împotrivă? Repet: cine este pentru adoptare? Împotrivă, vă rog? Abţineri, vă rog? 124 de voturi pentru, 136 împotrivă, 26 de abţineri. Proiectul de lege nu a fost adoptat. |
|
||
|
|
|
15. Propunerea legislativă pentru protejarea operatorilor economici care au ca obiect de activitate exploatarea şi prelucrarea lemnului din zonele forestiere afectate de doborâturi de vânt şi alte calamităţi naturale. Cine este pentru adoptare? Voturi împotrivă? Abţineri, vă rog? Cu 146 de voturi pentru, 98 de voturi împotrivă, proiectul de lege a fost adoptat. |
|
||
|
|
|
16. Propunerea legislativă pentru protejarea zonelor forestiere afectate de doborâturi de vânt şi alte calamităţi naturale. Lege ordinară. Se propune respingerea. Cine este pentru respingere? Împotrivă? Abţineri? Cu 258 de voturi pentru şi 2 abţineri, proiectul de lege privind respingerea a fost adoptat. |
|
||
|
|
|
17. Propunerea legislativă pentru completarea art. 5 din Legea fondului funciar nr.18/1991. Lege organică. Cine este pentru aprobare? Împotrivă? Abţineri? Cu 260 de voturi pentru şi o abţinere, proiectul de lege a fost adoptat. |
|
||
|
|
|
18. Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Lege ordinară. Cine este pentru adoptare? Împotrivă? Abţineri? Cu unanimitate de voturi, proiectul de lege a fost aprobat. |
|
||
|
|
|
19. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 55/2006 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2004 privind autorizarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie pentru alocarea sumei de 10,8 miliarde de lei Societăţii Comerciale "Melana IV" S.A. Săvineşti. Lege ordinară. Cine este pentru adoptare? Împotrivă? Abţineri? Cu 202 voturi pentru, 53 de voturi împotrivă şi o abţinere, proiectul de lege a fost aprobat. |
|
||
|
|
|
20. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2005 pentru modificarea Legii nr.301/2004 - Codul Penal şi a Legii nr. 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Lege organică. |
|
||
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Procedură! |
|||||
|
|
Vă rog. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Consider că acest proiect de lege a venit la votul final dintr-o eroare care însemnează o încălcare a Regulamentului. S-au desfăşurat dezbateri generale cu privire la această ordonanţă, iar pe urmă, prin aplicarea art. 106, proiectul de lege a fost trecut la vot final. Numai că art. 106 din Regulament prevede că se trece la dezbaterea pe articole sau a propunerilor numai atunci când în raportul comisiei sesizate în fond există amendamente. Or, datorită trecerii timpului, s-a uitat că la acest proiect de lege există două amendamente respinse. În primul rând la titlul legii, care este "lege pentru respingerea ordonanţei de urgenţă" şi, în al doilea rând, la art. unic, care este "se respinge ordonanţa de urgenţă". Deci, normal, procedural, este s-o scoateţi de pe lista de vot final şi s-o treceţi la dezbatere. De ce? Ne confruntăm a patra oară cu această ordonanţă de urgenţă, cu legea pentru aprobarea acestei ordonanţe de urgenţă. Prin jocul neconstituţional, pe care nu-l putem cenzura noi, al art. 105, deşi niciodată acest proiect de lege nu a întrunit numărul de voturi necesare pentru adoptare, ordonanţa de urgenţă a continuat să-şi producă efectele. Numai prin punerea în dezbatere şi a amendamentelor, aşa cum prevede Regulamentul, art. 106, în mod expres, se poate curma acest carusel, eu îi spun al neconstituţionalităţii, dar, în orice caz, se poate exprima liber voinţa Camerelor, care vor să adopte sau să respingă acest proiect de lege. Deci, domnule preşedinte, propunerea mea este să fie scoasă de pe lista de voturi finale, întrucât dezbaterile nu au fost complete, să fie trecute pe ordinea de zi a şedinţei viitoare, ca, după dezbaterile generale, să se pună în discuţie amendamentele. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Márton Árpád, vă rog, tot pe procedură. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Eu aş putea fi de acord cu cele susţinute înainte dacă n-ar exista o mică problemă în ceea ce constă starea de fapt, pentru că, din păcate, Codul penal n-a intrat în vigoare pe 1 septembrie 2006. Deci, din păcate, această ordonanţă de urgenţă nu şi-a îndeplinit misiunea, că atunci am avea un Cod penal în vigoare. Ca atare, ar fi trebuit să intre în vigoare cu data de 2 septembrie 2006 Codul penal pe care l-am votat. Din păcate, această ordonanţă nu şi-a produs efectul de a intra legea în vigoare pe 2 septembrie 2006. Iată de ce, eu încă o dată vă spun evident, dacă ar fi serioasă, reprezentarea ministerului ar fi trebuit ca în acea comisie juridică să solicite ca ea să intre în vigoare pe 17 februarie 2007, că atunci ar avea ceva sens să votăm despre această ordonanţă, că şi-a depăşit însuşi scopul. Eu atunci, încă o dată, vă propun să ieşim din acest carusel: hai să votăm să intre în vigoare din data de 1 septembrie 2006 Codul penal. |
||||
|
|
Domnul Bolcaş, vă rog. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Ordonanţa de urgenţă nu pune în vigoare Codul penal. Codul penal este pus în vigoare prin însuşi actul adoptării sale de către Parlamentul României. Prin ordonanţă de urgenţă, în mod abuziv, Guvernul consideră că ceea ce a votat Parlamentul României nu trebuie să intre în vigoare, asta este problema. Că este 2006, că este 2008, problema este: putem lăsa, sau nu putem lăsa? Până acum, Camerele n-au fost de acord cu atare ordonanţă de urgenţă, dar votul lor, în lipsa discutării amendamentelor, lege de respingere, a fost ineficient prin aplicarea art. 105, care spunea: "Se va discuta în sesiunea viitoare.", prorogând efectele ordonanţei de urgenţă pentru sesiunea viitoare. Şi atunci, dacă noi votăm acum şi votăm împotrivă sau votăm pentru, ordonanţa de urgenţă, independent de data pe care o fixează, rămâne în vigoare, asta este problema. |
||||
|
|
Având în vedere cele sesizate de domnul vicepreşedinte Bolcaş, şi anume că două amendamente respinse nu au fost discutate, pierzându-se pe drum, de la penultimul raport până la ultimul raport, trimit comisiei pentru clarificarea acestei situaţii şi scot de pe ordinea de zi de la votul final. |
||||
|
Domnul Ioan Bivolaru (din bancă): Procedură! |
|||||
|
|
Vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Părerea mea este să nu vă grăbiţi să pronunţaţi o decizie în acest sens, pentru că începem să creăm iarăşi anumite precedente. Să fim de acord, în principiu, dacă sunt astfel de probleme ridicate de domnul Bolcaş, ca să amânăm votul final, avem dreptul respectiv, în altă şedinţă şi, până atunci, cel puţin Comisia juridică să ne înainteze un punct de vedere în legătură cu problema ridicată de domnul Bolcaş, pe care o vom lua în dezbaterea Camerei. Şi trebuie să fie, dacă vom amâna sau dacă vom restitui la reîntoarcere la comisie un astfel de caz, care este oarecum mare noutate în practica noastră legislativă, va trebui să o facem după o dezbatere foarte serioasă, ca să nu creăm precedente din această problemă. Deci să fim de acord numai cu cererea de amânare a votului final şi să fiţi de acord să stabiliţi Comisia juridică să înainteze Biroului permanent un punct de vedere în legătură cu solicitarea domnului Bolcaş. |
||||
|
|
Sunt de acord cu ceea ce aţi spus dumneavoastră. Retrimiterea la comisie nu era pentru discutarea întregului proiect, ci numai pentru clarificarea acestor două puncte, şi anume amendamentele pierdute, iar în ceea ce priveşte precedentul, vă reamintesc că, la Codul de procedură penală eu, personal, am fost autorul a două amendamente respinse şi domnul preşedinte Bogdan Olteanu a avut bunăvoinţa de a soluţiona tot în acelaşi fel, trimiţând la comisie şi acele amendamente au fost găsite şi au fost rediscutate într-o şedinţă ulterioară. Aveţi cuvântul, domnule vicepreşedinte Bolcaş. |
||||
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Eu invocam numai caracterul incomplet al dezbaterilor, care n-au pus în discuţie nişte amendamente. Deci este normal să se continue aceste dezbateri. Dacă domnul preşedinte consideră necesar ca şi comisia să se aplece asupra acestor amendamente care figurează, nu am nimic împotrivă. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Da, domnule vicepreşedinte, comisia trebuie doar să precizeze dacă acele amendamente au fost scăpate dintr-o eroare, aşa cum a spus şi domnul Bivolaru. Deci accept propunerea dumneavoastră, combinată cu propunerea domnului Bivolaru, şi anume ca, în termen de maxim o săptămână, până la şedinţa următoare, Comisia juridică să ne informeze despre existenţa acestor amendamente, urmând ca la şedinţa următoare, dacă aceste amendamente au fost scăpate, să se dezbată conform procedurii, aşa cum aţi solicitat dumneavoastră, domnule vicepreşedinte Bolcaş. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
|
21. Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2004 privind atribuirea în concesiune directă Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa a unui teren aflat în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Lege organică. Cine este pentru aprobare? Împotrivă? Deci repet şi vă rog să mă scuzaţi votăm adoptarea proiectului de lege de respingere a ordonanţei de urgenţă a Guvernului, aşa cum a propus comisia în fond. Deci cine este pentru respingere? Deci repet, cine este pentru adoptarea proiectului de respingere? Împotrivă? Abţineri? Cu 146 de voturi pentru, 163 împotrivă şi o abţinere, nu a fost adoptat proiectul de respingere a ordonanţei de urgenţă. |
|
||
|
|
|
22. Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2005 privind modificarea art.33 alin.(1) din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997, precum şi art. III al Titlului VI din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Comisia a propus adoptarea proiectului de lege de aprobare a ordonanţei de urgenţă a Guvernului. Supun votului dumneavoastră adoptarea proiectului de lege de aprobare a Ordonanţei de urgenţă. Cine este pentru? Împotrivă? Abţineri? O abţinere. Cu 146 de voturi pentru, 112 voturi împotrivă şi o abţinere, legea fiind organică nu a întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptată. |
|
||
|
|
|
Pct.23. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2006 privind unele măsuri întărirea capacităţii administrative a României pentru integrarea în Uniunea Europeană. Lege organică. Procedură de urgenţă. Cine este pentru adoptare? Împotrivă? Abţineri? Cu 152 de voturi pentru, 101 contra, 9 abţineri, constatăm că nu a întrunit numărul de 165 de voturi necesare adoptării unei legi organice. |
|
||
|
|
|
24. Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/29.01.2004 privind organizarea activităţii veterinare aprobate prin Legea nr.215 din 27.05.2004, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.531 din 14.06.2004. Lege ordinară. Comisia propune respingerea. Cine este pentru respingere? Împotrivă? Abţineri? Cu 258 de voturi pentru şi o abţinere, proiectul de lege a fost respins. |
|
||
|
|
|
25. Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei. Lege ordinară. (Pl-x 369/2006) Comisia propune respingerea. Cine este pentru respingere? Împotrivă? Abţineri? Cu unanimitate de voturi, a fost adoptată respingerea. |
|
||
|
|
|
26. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei. Lege ordinară. (Pl-x 536/2006) Comisia propune respingerea. Cine este pentru respingere? Împotrivă? Abţineri? Cu unanimitate de voturi, proiectul de lege a fost respins. |
|
||
|
|
|
27. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.48/2006 privind comercializarea mărfurilor în regim duty-free şi Duty - paid. Lege ordinară. Comisia propune respingerea. Cine este pentru respingere? Împotrivă? Abţineri? Cu unanimitate de voturi, a fost adoptată respingerea acestui proiect de lege. |
|
||
|
|
|
28. Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(4) al art.91 din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţii publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Lege organică. Comisia propune respingerea. Cine este pentru respingere? Împotrivă? Abţineri? Cu unanimitate de voturi a fost adoptată respingerea acestei propuneri legislative. Am ajuns la pct.28 şi am epuizat ordinea de zi. Vă mulţumesc pentru îngăduinţă. Mulţumesc secretarilor, fără de care nu m-aş fi descurcat. Declar şedinţa închisă. |
|
||
|
|
Lucrările s-au încheiat la orele 13,20. |
||||
![]() |





