Parliamentary debates

După pauză

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnilor colegi,

Aţi primit ordinea de zi.

Vă rog frumos să luaţi loc în bănci, să începem votul final.

Dragi colegi,

O să vă rog frumos să avem o mică dezbatere despre evenimentele din 1989, din decembrie, aşa cum am aprobat la Biroul permanent, cu răbdare şi cu înţelegere, şi o să rog fiecare grup parlamentar să ia cuvântul 3 minute.

O să-l rog pe preşedintele comisiei să fie pregătit, domnul Sefer, pentru că va lua şi Domnia Sa cuvântul, şi cu acceptul dumneavoastră, daţi-mi voie să-i dau cuvântul domnului deputat Niculae Mircovici, secretarul Camerei Deputaţilor, să spună câteva cuvinte înainte.

Fiecare grup parlamentar, 3 minute.

Vă rog frumos să vă pregătiţi, dacă doriţi să luaţi cuvântul.

Domnul Niculae Mircovici:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Frustrarea rămâne undeva ascunsă, într-un colţişor al sufletului fiecăruia dintre noi, chiar dacă timpul încearcă şi nu reuşeşte să vindece răni adânci şi să treacă, încet-încet, în uitare fapte care nu trebuie uitate.

De la fatidica zi de 17 decembrie 1989, astăzi se împlinesc 24 de ani.

În această zi, începând cu Apro Gigi şi terminând cu Zăbulică Constantin, în Timişoara au fost omorâţi 59 de oameni şi câteva sute au fost răniţi de arme de foc.

Astăzi, când în Timişoara este zi de doliu, vă rog să fiţi de acord să păstrăm un moment de reculegere în memoria morţilor Timişoarei şi a tuturor morţilor Revoluţiei Române.

(Se păstrează un moment de reculegere)

Vă mulţumesc.

În privinţa discursului meu, vă rog să-mi daţi voie să vorbesc în acelaşi mod în care instituţiile fundamentale ale statului român tratează Revoluţia, revoluţionarii şi idealurile de atunci.

(Urmează un moment de tăcere.)

Vă mulţumesc pentru atenţie. Sper ca mesajul Timişoarei să fie altul, la anul, când va fi un sfert de veac de la Revoluţia Română. (Aplauze.)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul deputat Sefer, aveţi cuvântul.

Domnul Cristian-George Sefer:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Mă adresez dumneavoastră în dublă calitate, de deputat al Partidului Poporului-Dan Diaconescu, şi de preşedinte al Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989.

Astăzi, Parlamentul României marchează 24 de ani de la Revoluţia Română din decembrie 1989.

Din păcate, în ultimii ani, doar apropierea acestei date ne face să ne amintim de acele momente însângerate, de oamenii şi de idealurile pentru care am luptat.

Avem datoria morală să nu uităm sacrificiul celor care au luptat pentru victoria Revoluţiei Române.

Avem datoria morală să nu uităm de acei oameni care prin curajul lor ne-au redat istoria, libertatea şi fiinţa naţională.

Astăzi, când cei mai tineri nu au trăit sub teroarea regimului comunist, astăzi, când timpul şi uitarea ne-au făcut să spunem "Nici nu era aşa de rău!" astăzi, când respectarea drepturilor omului ni se pare ceva firesc, astăzi, când libertatea de opinie e ceva natural, tindem să uităm cu ce sacrificiu s-a obţinut toate acestea şi ce apăsătoare era opresiunea regimului totalitar.

Gândul meu este alături de cei care, în decembrie 1989, s-au adunat în stradă, cu mâinile goale, fără să fie chemaţi sau organizaţi, alături de cei care au avut un singur ţel: libertate sau moarte.

Gândul meu de astăzi se îndreaptă către acei tineri şi bătrâni, acei bărbaţi şi femei care, începând cu 16 decembrie, în Timişoara, au aprins scânteia Revoluţiei: "Astăzi în Timişoara, mâine în toată ţara!"

Gândul meu este alături de cei care au preluat această scânteie şi au dus-o în Lugoj şi în celelalte oraşe-martir, făcând posibil ca eu să vorbesc acum liber în faţa dumneavoastră.

Azi, revoluţionarii, cei care nu au cerut nimic pentru ei, cei care au riscat totul în decembrie 1989, sunt catalogaţi drept impostori şi oameni neproductivi ai societăţii.

Sper că anul următor, anul în care noi şi întreaga Europă vom celebra 25 de ani de la căderea comunismului, să ne aducă puterea de a regăsi recunoştinţa şi gratitudinea faţă de cei care au luptat şi s-au sacrificat pentru democraţie.

Cred că anul în care se vor împlini 25 de ani de la căderea comunismului în Europa de Est va fi anul în care vom reuşi să restabilim demnitatea luptătorilor care s-au remarcat prin fapte deosebite în lupta împotriva comunismului.

Cred că va fi anul în care vom şterge pata aruncată pe obrazul celor care au luptat şi s-au sacrificat pentru libertate.

Stimaţi colegi, nu putem tăia o pădure întreagă pentru nişte crengi uscate.

Sunt conştient că noi, cei implicaţi direct în procesul legislativ, trebuie să lămurim multe dintre aspectele mişcării revoluţionare, dar totodată trebuie să fim conştienţi că este datoria şi obligaţia noastră să restabilim onoarea revoluţiei şi revoluţionarilor.

Ei sunt cei care în decembrie ’89 ne-au dat puterea nouă, politicienilor, şi tot noi, politicienii, suntem cei care am stabilit că ţara le datorează recunoştinţă.

Tot noi suntem cei care trebuie să eliminăm impostorii din rândul revoluţionarilor, nu ei. Ei şi-au îndeplinit datoria în stradă, în decembrie 1989. Ei nu au cerut decât libertate şi democraţie. Drepturile acordate prin Legea nr.341/2004 au fost acordate în semn de recunoştinţă, din iniţiativa noastră, a reprezentanţilor cetăţenilor în Palatul Parlamentului. Sunt drepturi câştigate prin curajul şi sacrificiul lor.

Nu putem ca într-un an să fim recunoscători şi în altul, nu.

Sunt de acord că trebuie eliminaţi impostorii, dar existenţa unui număr, mai mic sau mai mare, de persoane care au obţinut prin fraudă sau nemeritat aceste titluri nu justifică includerea în categoria profitorilor a tuturor revoluţionarilor.

În calitate de preşedinte al Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989, îmi exprim întreaga disponibilitate pentru găsirea de soluţii pentru reacordarea drepturilor suspendate pentru luptătorii remarcaţi prin fapte deosebite.

Idealurile şi valorile promovate de Revoluţia Română din Decembrie 1989 să ne călăuzească în deciziile pe care trebuie să le luăm în interesul românilor.

Acum 24 de ani, oamenii erau în stradă. Şi astăzi, oamenii sunt în stradă.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult.

Luări de cuvânt.

Domnul deputat Firczak, Grupul minorităţilor naţionale.

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Revoluţia Română din Decembrie 1989 reprezintă în istoria contemporană a ţării noastre şi chiar a întregului continent o piatră de hotar, ca să fac o referire la o expresie celebră, să o parafrazez, cea a istoricului, a marelui istoric român Nicolae Iorga.

În 1989, s-a validat o nouă structură geopolitică, consacrându-se posibilitatea dezvoltării economiei de piaţă şi a democraţiei, ca forme esenţiale ale evoluţiei societăţii româneşti.

Programul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 a răspuns dezideratelor formulate de interesul naţional.

Ar fi deosebit de frumos şi util ca astăzi acele elemente care ne-au unit atunci să fie din nou modul nostru de existenţă, solidaritatea să fie crezul nostru, al tuturor, spre binele patriei comune, România.

Onorată asistenţă,

Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, căruia îi mulţumesc, pentru că m-a împuternicit să vorbesc de la această înaltă tribună, este conştient că Revoluţia Română din Decembrie 1989 a deschis calea democraţiei, a afirmării tradiţiei, culturii şi limbii, pentru cele 20 de minorităţi naţionale reprezentate în Parlamentul României.

Sigur că acest început a fost făcut prin declaraţia de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1989, şi permiteţi-mi să vă spun că în această... 1918, îmi cer scuze, şi permiteţi-mi să amintesc faptul că în această declaraţie, printre celelalte minorităţi eliberate din Imperiul dualist, sunt menţionaţi şi rutenii.

De aceea, noi, minorităţile, ne manifestăm recunoştinţa faţă de eroii ei, care şi-au dat viaţa pentru triumful democraţiei în ţara noastră, faţă de poporul român şi instituţiile statului care sprijină afirmarea identităţii, culturii şi tradiţiilor noastre.

În acelaşi timp, permiteţi-mi să îmi exprim regretul şi mâhnirea că din 2007 încoace este pentru prima dată că nu se organizează o sesiune solemnă comună a celor două Camere ale Parlamentului dedicată aniversării Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi comemorării eroilor martiri.

Sper ca la anul, când se împlinesc 25 de ani de la acest eveniment, să putem marca cu mai multă solemnitate acest eveniment şi să ne manifestăm recunoştinţa faţă de eroii martiri ai României.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Domnul deputat Petre Roman, Grupul parlamentar al PNL.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Petre Roman:

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Cred că momentul aniversar din Parlamentul României, de astăzi, este dedicat Revoluţiei Române, şi nu unor evenimente din decembrie 1989, cum am auzit mai devreme, măcar şi pentru faptul că în chiar textul Constituţiei României este precizată această recunoştinţă definitivă a poporului român pentru Revoluţia Română.

Revoluţia Română a fost ultima a anului 1989, anul revoluţiilor europene care au readus libertatea popoarelor aflate până atunci de partea greşită a istoriei, de partea regimului sovietic, care în România era regimul ceauşist.

În momentul în care Revoluţia Română a izbândit, aş vrea să vă spun şi cu acest prilej, România a fost în întreaga lume, în Europa, în Statele Unite, în America Latină, în lumea arabă, a fost un simbol.

Pentru România s-au născut pasiuni atunci.

Din păcate, foarte repede, noi, în interiorul nostru, am mânjit Revoluţia Română cu pasiuni meschine, care au făcut ca astăzi Revoluţia Română să nu mai fie nici pe departe ceea ce a fost ea de fapt, lucrul de care să ne mândrim noi, copiii noştri, nepoţii noştri, pentru totdeauna.

Anul viitor se vor împlini 25 de ani de la revoluţiile europene, în care Revoluţia Română a fost, din păcate, singura care nu a putut să izbândească decât prin sacrificiu, prin sânge, dar şi datorită unui elan popular neegalat, neegalat în istoria revoluţiilor europene.

De aceea, aş propune, de acum pentru anul viitor, rog pe toţi cei care gândesc că Revoluţia Română trebuie aşezată acolo unde ea, de fapt, merită să fie, să ne gândim la un program care să readucă în memoria Europei şi a lumii ceea ce a fost, de fapt, Revoluţia Română. Să ne putem din nou mândri cu ea, să ne putem din nou arăta de ceea ce am fost capabili, de ceea ce suntem. Prea multe lucruri s-au degradat, în raport cu imaginea României în lume; prea multe lucruri ne dor astăzi, când mergem în străinătate şi vedem cum se vorbeşte despre români sau cum sunt trataţi compatrioţii noştri. Ne-am cucerit libertatea în decembrie 1989 ca să fim cu fruntea sus. Şi, atunci, aniversarea Revoluţiei Române este un prilej pentru aceasta.

Nu pot să închei această intervenţie fără ceea ce mi se pare a fi cel mai important, cea mai importantă lecţie, învăţământul cel mai important pe care l-am resimţit şi pe care-l am în memorie şi în sufletul meu în legătură cu Revoluţia Română.

În momentul când noi, cei de la baricadă, în noaptea zilei de 21 spre 22 decembrie, mai rămăsesem 81, după cum ne-am numărat apoi, în momentul când s-a tras asupra noastră şi 39 din cei 81 au fost masacraţi, au fost asasinaţi, cine şi-ar fi imaginat, în momentul acela, când 39 din 81 au fost ucişi, cine şi-ar fi imaginat că peste 15 ore, întregul eşafodaj al regimului Ceauşescu va dispărea, se va prăbuşi? Nimeni. Şi, totuşi, aşa a fost.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul deputat Bogdan Niculescu Duvăz. Aţi ridicat şi dumneavoastră mâna?

Domnule deputat, daţi-i voie colegului de la PDL. Vă rog frumos. Sunteţi mai tolerant dumneavoastră.

Domnule deputat, aveţi cuvântul. Aţi ridicat mâna şi nu pot să vă refuz această dorinţă pe care o aveţi. După care domnul deputat Borbély László şi o să-l rog pe domnul Duvăz să fie la final.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Costică Canacheu:

E firesc să fie aşa, să vorbiţi ultimii. Aveţi astăzi cea mai mare responsabilitate vizavi de statul român şi de cetăţenii lui şi din perspectivă istorică.

Nu cred că o să am vreodată o emoţie mai mare în spaţiul public decât aceea legată de evenimentele din 1989. Şi acum îmi tremură sufletul şi mi-e frică. Am văzut moartea şi gloanţele, atunci şi numai atunci.

Să dea Dumnezeu ca cei care au pierit să fie de-a dreapta lui, printre cei drepţi şi să ne dea nouă înţelepciune ca pe cei care au rămas după cei care au pierit să-i cinstim aşa cum se cuvine şi pe cei care au rămas cu sechele după evenimentele de atunci să-i cinstim şi să-i ajutăm aşa cum se cuvine.

În rest, revoluţia nu are revoluţionari. Are cetăţeni ai fostei Republici Socialiste România care, aşa cum toate popoarele europene din lagărul socialist s-au ridicat, s-au ridicat şi ei şi au devenit cetăţeni ai României libere. România liberă nu le datorează nimic, pentru că o ţară, nu?, doar aşteaptă de la fiii ei, nu întoarce fiilor ei decât ceea ce fiii ei îi dau. Acei cetăţeni români ai Republicii Socialiste România erau, unii dintre ei, chiar aceia care la 6 martie 1945 începuseră procesul de întunecare al României, erau chiar aceia care, la 30 decembrie 1947 îl forţau pe rege să abdice, care în 1948 adunau bunurile cetăţenilor în proprietatea tuturor, care în 1950 luau casele proprietarilor români şi le ascundeau, fie pentru comisarii ruşi, fie pentru noii potentaţi ai regimului şi toate celelalte pe care le ştiţi, mai ales închisorile. Erau acei oameni prezenţi fizic, ei sau urmaşii lor, şi, iată, şi ei intrau în România liberă. Unii, foarte puţini, s-au căit. Cei mai mulţi dintre ei au pus la cale ce a urmat după 1990.

Ce a urmat după 1990? Preluarea puterii de către acelaşi sistem de stat, securisto-administrativo-economic şi, până în 1996, secătuirea României de ultimele ei resurse. Asta s-a întâmplat după evenimentele din 1990. De-abia în 2005 s-au putut lua dosarele de la Securitate, de-abia în 2005 s-au putut lua dosarele de la Securitate şi nici acum, şi nici acum Arhiva SIPA nu este cercetată de cei care au învins la Revoluţia din 1989.

Iată de ce, iată de ce suntem încă datori faţă de obiectivele pe care Revoluţia de la 1989 le-a propus societăţii noastre, românilor şi României. Suntem încă datori.

După toate cele ce le-am spus, spun că sunt optimist şi că România şi cetăţenii ei vor reuşi să se înscrie într-un parcurs al adevăratei democraţii, al libertăţii şi al prosperităţii.

De aceea spun: Trăiască România, trăiască cetăţenii ei în libertate, demnitate şi sper în viitoare prosperitate! (Aplauze.)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul deputat László Borbély. Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Domnul Borbély László:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimate colege, stimaţi colegi,

Au trecut 24 de ani de la Revoluţia din 1989. Trebuie să ne punem întrebarea: ce am dorit atunci, când unii dintre noi au fost în stradă, alţii au auzit de la părinţi ce s-a întâmplat atunci. Trebuie să ne punem întrebarea: ce dorim după 24 de ani? Am dat cel mai mare tribut revoluţiei dintre toate ţările din această zonă a Europei; dintre toate dictaturile comuniste, a fost cea mai cruntă dictatură.

Se spune că eroismul, moartea nu are naţionalitate. Aşa este! La Târgu-Mureş au murit, în ziua de 21, şase tineri, români şi maghiari. După trei luni de zile, deşi am spus atunci "Suntem fraţi, nu ne dezbinaţi!", am avut un martie însângerat în Târgu-Mureş, după trei luni de zile. Au urmat mineriadele şi suntem aici după 24 de ani.

Este ironia soartei că în chiar zilele acestea se decide dacă se retrage un ordin dat unui om, care, putem să fim de acord cu părerile lui sau nu, dar de la care a pornit Revoluţia din 1989. Este vorba despre pastorul László Tökés. Putem fi de acord sau nu cu părerile dânsului şi ştiţi care sunt poziţiile noastre în foarte multe dispute pe care le-am avut cu dânsul. Dar să ne punem întrebarea: oare ce vom face în continuare dacă vom merge pe acest drum? Haideţi să ne punem întrebarea noi, toţi cetăţenii din această ţară: ce am dorit atunci, în zilele acelea, ce s-a înfăptuit sau nu, să fim mai toleranţi, mai buni, mai receptivi, cu mai multă empatie unii faţă de alţii şi să avem curajul şi să avem decenţa să putem să ne comemorăm eroii şi să mergem mai departe cu fruntea sus.

Vă mulţumesc.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Bogdan Niculescu Duvăz. Şi aici se închid dezbaterile, ca să putem să avem şi votul final de astăzi.

Încep senatorii în sală. Domnule Cezar, doriţi şi dumneavoastră, da? Aveţi un minut după aceea, vă rog frumos.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

1989 a însemnat prăbuşirea unui sistem care a dominat jumătate de Europă şi multe alte ţări în lumea asta, un sistem care a fost o experienţă neagră pentru popoare întregi. Din păcate, România a trebuit să iasă printre ultimele din acest sistem şi n-a putut ieşi decât cu jertfă de sânge.

Vreau să mulţumesc, începând cu cei care au încercat să manifeste din 14 decembrie la Iaşi şi care au fost arestaţi în Iaşi, de care se vorbeşte destul de puţin şi destul de rar, să mulţumesc Timişoarei care, de fapt, a dat drumul şi încredere şi curaj şi toată motivaţia tuturor celor care au manifestat în marile oraşe şi în special în Bucureşti.

Ca unul care am fost din data de 21 în stradă, vreau să mulţumesc tuturor românilor pentru această săptămână care a luminat şi a deschis România către libertate.

Vreau să-mi exprim, cu această ocazie, gândul că ceea ce am câştigat, ieşind dintr-un sistem închis, dintr-o închisoare comună a ţărilor comuniste, ceea ce am câştigat eliberându-ne şi ducându-ne către democraţie, să nu fie prea uşor pierdut în încercările pe care le-am parcurs cu toţii, mai ales în ultimul deceniu.

Ne-am apucat prea repede şi prea des să facem, inclusiv din subiectul Revoluţiei Române o dispută politică internă. Nu cred că martirii noştri sunt mândri că încercăm să facem asta. Sunt convins că sângele vărsat în Bucureşti şi Timişoara, în Sibiu şi Cluj şi în alte oraşe mari, în Brăila, este încrederea pe care trebuie să o avem că la anu’, când împlinim 25 de ani de la Revoluţia Română şi 100 de ani de la Consiliul de Coroană, când România a hotărât să întregească naţiunea română, să ne dezmeticim şi să îndreptăm drumul nostru către o democraţie, din care, parcă în fiecare zi, pierdem din ea câte puţin.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnule deputat, aveţi cuvântul pentru ceea ce discutăm acum, da? Vă rog frumos. Aveţi un minut.

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Într-adevăr, este foarte important să ne exprimăm deplinul respect faţă de victimele din Revoluţia Română din 1989. În acelaşi timp, să fim conştienţi că o societate totalitară nu angajează un dialog cu cetăţenii ei. De aceea, tensiunile se acumulează şi răbufnesc prin revoluţii care duc, de regulă, la înlăturarea unor astfel de regimuri.

Cred, însă, că, pe lângă respectul pe care trebuie să-l acordăm celor care au avut curajul să iasă în stradă în decembrie 1989, pe lângă acest respect, aşadar, trebuie să dovedim şi un respect pentru cetăţenii de astăzi, să cultivăm dialogul, pentru că forţa democraţiei depinde de dialog.

Şi astăzi sunt oameni care protestează pentru diverse cauze. Este important ca instituţiile democratice ale ţării să vină în întâmpinarea acestor doleanţe, să încerce să detensioneze situaţiile care, iată, duc uneori la conflict. Doar aşa vom putea dubla cu adevărat respectul faţă de eroii din decembrie, printr-o atitudine democratică, în măsură să ridice societatea noastră la standardele unei democraţii mature.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.