|
Domnul Vasile Gherasim: În conformitate cu prevederile art.135 alin.(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată, spre reexaminare, cu Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, precum şi producerea unor documente de călătorie. Această lege adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art.75 şi ale art.76 alin.(2) din Constituţia României, republicată, a fost transmisă spre promulgare preşedintelui României, la data de 23.03.2009. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În temeiul prevederilor art.77 alin.(2) din Constituţia României, republicată, Preşedintele României a formulat o cerere de reexaminare pentru următoarele motive: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.94/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, precum şi producerea unor documente de călătorie în forma iniţială, prevedea la art.3 trecerea unui imobil din proprietatea privată a Regiei Autonome Administraţia Protocolului de Stat în domeniul public al statului, cu plată, la valoarea de inventar actualizată cu indicele de inflaţie. Cu ocazia aprobării prin lege a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94, Parlamentul României a modificat art.3 al ordonanţei şi a dispus trecerea imobilului din proprietatea privată a RAPPS, în proprietatea publică, cu titlu gratuit. Având în vedere prevederile art.44 din Constituţia României, care garantează proprietatea privată, indiferent de titular, şi interzice exproprierea fără dreaptă şi prealabilă despăgubire, considerăm că modificările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94/2008, prin legea de aprobare, încalcă dreptul de proprietate şi contravin ordinii constituţionale. Membrii comisiei au dezbătut cererea de reexaminare în şedinţa din data de 10 iunie 2009. Din totalul de 31 de membri ai comisiei, au fost prezenţi la dezbateri 29 de deputaţi. La lucrările comisiei a participat, în calitate de invitat, domnul Dan Iarv, director în cadrul Secretariatului General al General al Guvernului. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, are reexaminat cererea formulată de preşedintele României şi, în consecinţă, a adoptat proiectul de lege mai sus-menţionat, în şedinţa din 20 mai 2009. În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărâre cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaţilor admiterea cererii de reexaminare formulată de preşedintele României, şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, în forma adoptată de Senat. În raport de obiectul şi conţinutul său, legea face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc.
|