|
Doamna Aurelia Vasile: Stimaţi colegi, Că din cauza băncilor a început criza la foarte multe zeci de kilometri de România, deja ştim. Că în România cei care nu au dat nicio mânuţă de ajutor pentru ieşirea din criză, cunoaştem, tot bănci. Că sunt protejate de adevăratul prim-ministru al României, reprezentantul Fondului Monetar, dacă nu ştiţi, vă spun eu. Pentru că ieri a fost în dezbatere acordul pentru încheierea unei noi scrisori de intenţie care a fost semnată în septembrie 2009 şi unde un coleg de-al nostru de la PNL v-a indicat câteva lucruri pe care prim-ministrul, reprezentantul Fondului, le impunea colaboratorilor sau executanţilor aşa-zisului Guvern din România. Am să vă spun că printre altele, acest material, acest acord spune cam aşa, scuzaţi-mă, spune: menţinerea cadrului existent ce permite băncilor să se bazeze pe experienţa internă în colectarea creanţelor lor, încurajarea băncilor să îşi continue eforturile de restructurare, modificarea iniţiativelor legislative care au afectat negativ independenţa băncii centrale. Eu vă spun că nu independenţa băncii centrale a fost afectată, nicidecum, ci, dacă vreţi, beneficiile extraordinare pe care în perioadă de mare criză le-au realizat toate băncile din România, care nu sunt bănci cu capital integral românesc, care nu dă nicio mânuţă de ajutor Guvernului României pentru a putea să pună în practică acele puţine măsuri pe care le au pentru a crea locuri de muncă. De aceea, cred eu că este un act neuman ca oameni care au suferit, nu din cauza lor, ci din cauza efectelor naturale, ştiu eu, necazul a făcut să fie în calea apelor, să nu fim de acord să obligăm băncile din marele profit pe care l-au realizat să facă o rescadenţare. Deci o rescadenţare a datoriilor şi nicidecum anularea datoriilor. Se spune mereu că noi suntem în criză datorită împrumuturilor, sau s-a spus, cu buletinul sau ştiu eu ce. Stimaţi colegi, N-am auzit şi n-am citit în niciun acord că din banii luaţi de la FMI s-ar fi dat unui cetăţean al României să-şi plătească televizorul sau frigiderul sau, ştiu eu, ce alt obiect casnic sau bani pe care i-a luat ca să-şi renoveze casa, să şi-o zugrăvească sau să-şi ţină copilul la şcoală. N-am auzit ca din banii luaţi de la FMI să fi fost acoperite astfel de găuri. Dar, în schimb, ştiţi şi dumneavoastră, ştiu şi eu, că deficitul bugetar care nu este realizat numai de firme româneşti sau de cei care şi-au luat televizoare cu buletinul este în acest moment acoperit prin munca noastră, a tuturor. Doamnă preşedinte, cred că este uman să ne aplecăm cu atenţie asupra acestui lucru, chiar dacă, ştiu eu, FMI-ul spune că trebuie să aibă prioritate beneficiile Băncii Naţionale şi să retrimitem la comisie această iniţiativă legislativă, pentru că iniţiativa legislativă nu cere decât o rescadenţare şi nu anulare, aşa cum mari companii cu capital de stat sau fără capital de stat au avut ştergeri de datorii, cel puţin în ultimul an. Şi ştim toată lumea că s-a întâmplat acest lucru anul trecut cu CFR-ul, ştim că s-a întâmplat şi la alte companii care au fost pregătite pentru privatizare şi se va întâmpla mai târziu. Oare numai o mică masă a bancherilor trebuie să fie protejată în România sau noi, Parlamentul şi cu Guvernul României, trebuie să avem grijă de cetăţeni? De unde să plătească aceşti oameni care au fost necăjiţi şi nu din vina lor, ci pentru că stihiile naturii s-au abătut asupra lor. Solicit retrimiterea la comisie, doamna preşedinte. Şi cu toate că acest Acord al FMI-ului impune să ne călcăm în picioare cetăţenii pentru a se îmbogăţi bancherii, vă rog să întoarceţi puţin situaţia şi să votaţi retrimiterea legii pentru a putea să obligăm băncile să rescadenţeze creditele pentru acele amărâte de televizoare şi, ştiu eu, frigidere, pe care aceşti oameni le-au cumpărat într-o bucăţică de timp şi care nu sunt plătite de FMI. Vă mulţumesc.
|