Sittings of the Chamber of Deputies of June 26, 2024

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.91/2024
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 26, 2024

27. Supunerea la votul final:
    27.1 1 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2024 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii în infrastructura unităţilor spitaliceşti şi pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2023 privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor de infrastructură publică de sănătate, cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Sănătate şi din împrumuturi contractate cu instituţiile financiare internaţionale, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2023, cu modificările ulterioare (PL-x 254/2024) (adoptat);
 
see bill no. 254/2024

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Legi ordinare. Adoptări

1. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2024 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii în infrastructura unităţilor spitaliceşti şi pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2023 privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor de infrastructură publică de sănătate, cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului Sănătate şi din împrumuturi contractate cu instituţiile financiare internaţionale, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziţie justă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2023, cu modificările ulterioare; PL-x 254/2024.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

236 de voturi pentru, 13 abţineri. Adoptat.