|
Domnul Costache Canacheu: Bună ziua! Mulţumesc, domnule preşedinte. Comisiile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au analizat raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării privind activitatea desfăşurată în anul 2006 şi au reţinut în sinteză principalele aspecte şi concluzii. În anul 2006, activităţile desfăşurate de Consiliu au vizat, cu prioritate, finalizarea şi aprobarea strategiei naţionale de securitate a României, elaborarea strategiei naţionale de apărare a ţării, consolidarea profilului distinct al României în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, a Uniunii Europene şi a celorlalte organizaţii internaţionale la care România este parte. A constat, de asemenea, în urmărirea activităţii de elaborare a strategiei de transformare a armatei României, dezbaterea şi avizarea acesteia, precum şi aprobarea planului-cadru pentru continuarea procesului de modernizare şi restructurare a forţelor armate. Pentru anul 2007, Consiliul a prevăzut în programul său de activitate o serie de măsuri în scopul asigurării direcţiilor de acţiune pentru participarea activă a instituţiilor statului la înfăptuirea unor deziderate majore atât în plan intern, cât şi în plan extern. În urma analizei, comisiile au avizat favorabil raportul Consiliul Suprem de Apărare a Ţării privind activitatea desfăşurată în anul 2006 şi au hotărât să-l supună spre examinare şi aprobare plenului, în conformitate cu prevederile art. 65 alin.(2) lit.g) din Constituţia României, republicată.
|