|
Domnul deputat Vasile Filip Soporan, Grupul parlamentar al P.S.D. Aţi avut o întrebare referitoare la politica fiscală, întrebare adresată Ministerului Finanţelor Publice. Din păcate, înţeleg că astăzi nu puteţi să primiţi răspuns. Secretarul de stat desemnat de către minister să fie prezent aici, la Parlament, nu este în ţară. Şi, din păcate, ministrul finanţelor nu a mai desemnat altă persoană să vină să susţină răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Aveţi cuvântul, sigur.
|
|
Domnul Vasile Filip Soporan: Eu nu cred, eu nu cred că răspunsul nu există, că nu a fost redactat. Putea să-mi fie adus la cunoştinţă răspunsul în formă scrisă, în aşa fel încât să am cunoştinţele pe care pot să le transmit alegătorilor din circumscripţie în ceea ce priveşte o poziţie foarte importantă faţă de politica fiscală, pe care Guvernul, în momentul de faţă, o duce. Chiar dacă apare, sau va apărea în perioada care urmează, Codul fiscal, eu cred că, în faţa Parlamentului, ar fi trebuit ca să se exprime ministrul finanţelor asupra modelelor pe care le-a folosit, asupra implicaţiilor pe care le are noul Cod fiscal, în ceea ce priveşte desfăşurarea în continuare a activităţii economice, modul în care veniturile vor fi asigurate la buget. Probabil că şi la sfârşitul anului 2006, ministrul finanţelor n-o să aibă timp pentru Parlamentul României. Eu cred că, prin dumneavoastră, ministrul finanţelor şi toţi cei care procedează în această manieră ar trebui să fie atenţionaţi. Până la urmă, nu este vorba numai de prestigiul unui parlamentar. Este vorba de prestigiul Parlamentului României. Dacă noi nu facem nimic pentru această instituţie, atunci, în mod precis, un secretar de stat n-o să facă absolut nimic. Dimpotrivă, o să dea telefon de la Paris, sau din altă parte, spunând că nu poate să participe la o acţiune programată, probabil, cel puţin cu o săptămână înainte.
|
|
Doamna Daniela Popa: Vă mulţumesc, domnule deputat. Dar informarea mea a fost corectă. Acelaşi lucru am spus şi eu, dar cu vorbe mai puţine, că ministrul finanţelor era obligat să desemneze alt secretar de stat, ca să vină cu răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Vă mulţumesc.
|