Parliamentary debates

Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu:

Până se conectează domnul Budăi, v-aş ruga să o apelaţi pe doamna deputat Oana-Mioara Bîzgan-Gayral.

Doamnă deputat, aveţi cuvântul.

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral (prin audioconferinţă):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragii colege,

Dragi colegi,

Am sărbătorit luni, 1 iunie, Ziua Internaţională a Copilului. 400 de familii nu au putut însă să se bucure de această zi, ci, din contră, şi-au amintit, din nou, cu durere, despre cum statul nu a reuşit să le ofere răspunsurile pe care le aşteaptă, unii dintre ei de ani de zile. Este vorba despre familiile celor 400 de copii dispăruţi, ale căror dosare nu au fost soluţionate nici astăzi. 400 de familii - părinţi, bunici, fraţi, surori care nu ştiu, mulţi dintre ei, de ani de zile, ce s-a întâmplat, de fapt, cu copiii lor din momentul în care i-au văzut ultima dată. Sute de oameni care aşteaptă în fiecare zi un răspuns la întrebarea "Ce s-a întâmplat?". Unii dintre ei s-au resemnat, acceptând ideea că nu-şi vor mai vedea niciodată copiii, că nu vor mai afla nimic despre ei. Cu toţii însă speră.

S-a ajuns aici mai ales datorită lipsei unui sistem coerent şi a unei proceduri care să fie aplicată în cazurile de dispariţie. România încă tratează cazurile copiilor dispăruţi cu lejeritate, în condiţiile în care astfel de situaţii ar trebui să declanşeze mecanisme complexe de alertare a populaţiei, prin toate mijloacele disponibile, astfel încât să putem spune că facem tot ce a depins de noi pentru a salva viaţa unui copil. Ne-am obişnuit să asistăm mult prea pasivi la problemele pe care le considerăm a fi ale celorlalţi şi uităm că, de fapt, aceste probleme sunt ale noastre, ale tuturor.

Un părinte al cărui copil a dispărut va fi întotdeauna incomplet. Contribuţia sa la tot ce presupune comunitate, familie, grijă faţă de propria persoană va fi întotdeauna incompletă, pentru că o parte din mintea şi din inima sa vor rămâne întotdeauna alături de copilul dispărut.

Am ales să vă vorbesc despre acest subiect astăzi mai ales pentru că aceasta este o rană profundă a societăţii noastre şi pentru că eu cred că am suferit suficient şi este cazul să facem ceva pentru a începe să ne vindecăm.

Şi cine este mai în măsură, dragi colege şi dragi colegi, să înceapă acest proces de vindecare, de remediere a acestor situaţii, dacă nu noi, cei care suntem responsabili pentru bunăstarea şi pentru protecţia tuturor cetăţenilor şi mai ales a copiilor? Am început timid să conştientizăm această problemă şi îmi doresc ca în continuare să reuşim să venim şi cu soluţii. Aştept cu interes rezultatele comisiei de anchetă înfiinţate aici la Camera Deputaţilor chiar înainte de declanşarea crizei sanitare şi vă invit pe toţi să urmărim acest subiect şi să îi acordăm toată atenţia noastră.

Dar, dincolo de atenţie, vă rog, dragi colege şi colegi, să acţionăm, pentru că fiecare viaţă contează.

Vă mulţumesc.

Oana Bîzgan, deputat independent.

Domnul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu:

Mulţumesc, doamnă deputat.