Sittings of the Chamber of Deputies of March 4, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.32/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 4, 2015

29. Reexaminarea Legii pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 461 din 16.09.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014 (PL-x 277/2014/2015). (rămasă pentru votul final)
 
see bill no. 277/2014

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

9. La reexaminări este vorba de PL-x 277/2014 - Reexaminarea Legii pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.461 din 16.09.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.775 din 24 octombrie 2014.

Îl invit pe domnul preşedinte al Comisiei juridice, domnul Bogdan Ciucă.

Vă rog, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Prezint raportul comun asupra cererii de reexaminare a Legii pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 461 din 16.09.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24.10.2014.

Legea a fost trimisă la Preşedintele României pentru promulgare la data de 5 iulie 2014.

Avocatul Poporului, pe 23 iulie 2014, a formulat obiecţia de neconstituţionalitate.

Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 este neconstituţională, în ansamblul său.

Senatul, în şedinţa din 5 februarie 2015, a respins Legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 461 din 16.09.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24.10.2014.

Membrii celor două comisii sesizate au dezbătut cererea de reexaminare a legii amintită mai sus.

În urma dezbaterii, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor un raport de respingere a Legii pentru completarea Ordonanţei de urgenţă sus-menţionate.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, legea face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Din partea grupurilor parlamentare. Domnule Ciuhodaru, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Am crezut că ne-am întors în 1984. Legea Big Brother şi Legea securităţii cibernetice m-au făcut să cred acest lucru.

După 45 de ani de securitate, după 45 de ani de dictatură, după 45 de ani de stat poliţienesc, să vii în Parlamentul României cu astfel de proiecte de lege însemnă o sfidare şi o ofensă aduse poporului român.

Ne-am obişnuit, ce-i drept, ca Guvernul să dea numeroase ordonanţe neconstituţionale, Ordonanţa nr. 55, a traseiştilor, Ordonanţa nr. 94, dottore, cele privind învăţământul sau Avocatul Poporului sau Proiectul de regionalizare care a fost declarat şi el neconstituţional.

Dar, este o premieră şi un precedent periculos, să vii în Parlament cu un proiect de lege care atacă libertatea individuală, dreptul la proprietate şi introduce prezumţia de vinovăţie.

Cei care renunţă la libertăţile fundamentale pentru o fărâmă de siguranţă tranzitorie nu merită nici siguranţa şi nici libertăţile. Aşa că vă solicit să respingem aceste proiecte de lege, mai ales pentru faptul că se vede de la o poştă, determină un conflict între instituţiile statului şi eu nu vreau să particip la acest conflict.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Iane, Grupul PNL.

Video in format Flash/IOS

Domnul Daniel Iane:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Partidul Naţional Liberal a atras atenţia încă de la început asupra pericolului reprezentat de modificările legislative privind comunicaţiile electronice, care pot crea premisa unor abuzuri din partea instituţiilor statului.

Posibilitatea dată operatorilor de telefonie mobilă de a reţine datele, datele personale de identificare ale utilizatorilor pe cartele prepay, încalcă dreptul la viaţă privată a cetăţenilor, cu consecinţe la fel de dăunătoare ca ale Legii Big Brother sau a securităţii cibernetice.

Noi considerăm că aplicabilitatea acestei legi ar fi de natură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi să transforme toţi utilizatorii în persoane susceptibile de săvârşirea unor infracţiuni. Astfel, legea este de natură să creeze premisa unor abuzuri ale instituţiilor statului, având în vedere că nu se precizează în mod clar nici contextul în care ar putea fi folosite aceste date şi nici perioada de timp pentru care urmează ca aceste date să fie stocate.

În plus, din punct de vedere economic, aplicarea acestei legi va crea probleme pentru sectorul tehnologiei informaţiilor şi comunicaţiilor.

Avem, stimaţi colegi, exemplul Italiei, care a dat o astfel de lege şi efectele imediate în piaţă au fost un blocaj în dezvoltarea şi utilizarea reţelelor wi-fi şi o scădere a vânzărilor pentru cartelele telefonice preplătite.

Cu astfel de consecinţe, Italia a decis abrogarea acestei legislaţii, decizie luată, de exemplu, şi de alte state, precum Mexic.

În aceste condiţii, astăzi, Partidul Naţional Liberal, nu face altceva decât să respecte Decizia Curţii Constituţionale nr. 461 din 16 septembrie 2014 şi să voteze pentru respingerea acestei legi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Grupul UDMR. Domnul Márton Árpád.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Stimate domnule vicepreşedinte,

Eu nu înţeleg. De la acest microfon, de mai multe ori ni s-a spus: "Dacă a decis Curtea Constituţională noi trebuie să respectăm, nu să comentăm". Păi a decis Curtea Constituţională! Şi atât!

În cazul ambelor legi, dacă cineva crede că poate să facă o lege mai bună prin care să ia în considerare ideile de bază ale Curţii Constituţionale şi să mai rămână cu ceva din ideea de bază a acestor legi, să o facă, să o depună şi atât! Noi pe vremea respectivă, când s-a votat această lege am spus că este neconstituţională şi, iată, de data aceasta ne-a dat dreptate onor Curtea Constituţională.

Ca atare, în mod evident, nici nu mai intervin la cealaltă lege, trebuie să fie respinsă, din moment ce Curtea a decis că în integralitatea sa legea este neconstituţională. Nu avem ce discuta!

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Cernea. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Am atras atenţia asupra faptului că această ordonanţă este neconstituţională, încalcă drepturi fundamentale. Am vorbit despre acest lucru în plen, atunci când s-a discutat prima dată, anul trecut, şi când m-am numărat printre puţinii care au votat împotrivă. Au fost doar 20 de voturi împotrivă, 195 de voturi pentru şi 75 de abţineri.

Cred că în materia drepturilor omului, sub nicio formă nu ar mai trebui reglementat ceva prin ordonanţe de urgenţă, pentru că aceste ordonanţe pot fi abuzive, pot genera efecte periculoase pentru apărarea drepturilor omului, iar Parlamentul uneori poate eşua în a se pronunţa rapid şi a înlătura eventualele efecte sau Curtea Constituţională.

Iată că în acest caz Curtea a dat dreptate punctului de vedere critic faţă de astfel de legislaţii Big Brother, am fost, împreună cu preşedintele Comisiei juridice, cu domnul Bogdan Ciucă, invitaţi de Guvernul Germaniei în vara trecută la Berlin şi am avut acolo dezbateri pe această temă. De asemenea, în Germania, Curtea Constituţională a respins legislaţia de tip Big Brother, procurorii şi judecătorii cu care am discutat ne-au explicat că respectă decizia Curţii Constituţionale germane, dar aici este vorba de o filozofie pe care a amintit-o şi colegul meu de la PP-DD, domnul Ciuhodaru, care vorbea despre cei care atunci când cedează din libertate, pentru mai multă securitate, nu le merită pe nici unele, nu a completat, nu a finalizat, spunând şi că le vor pierde pe amândouă, şi libertatea şi securitatea.

Sunt convins că putem găsi legislaţii care să respecte drepturile fundamentale şi care să ofere instituţiilor de forţă căi pentru a se lupta cu cei cu care se luptă, dar sub nicio formă nu putem accepta încălcarea drepturilor tuturor cetăţenilor acestei ţări, pentru o presupusă mai mare securitate.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc şi eu.

Domnul deputat Bogdan Ciucă, preşedintele comisiei şi liderul Grupului PC. Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Bogdan Ciucă:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Eu vreau doar să fac o singură observaţie, care nu ţine de fondul problemei, ci de formă. În mare parte, ce s-a discutat aici - este dreptul fiecăruia să ia cuvântul, să spună ceea ce gândeşte şi doreşte - se referă la oportunitatea proiectului de lege, la fondul problemei, iar noi nu suntem în procedura în care discutăm acest lucru. Noi practic, acum, aşa cum se spunea puţin mai devreme, suntem într-o procedură în care doar luăm act de faptul că este neconstituţional un anumit proiect de lege şi că îl respingem. Discuţiile pe fond, într-o asemenea etapă, sunt absolut inutile. Doar dacă vrem să mutăm declaraţiile politice de luni sau de joi dimineaţa, să le aducem astăzi. Dar din punct de vedere procedural discuţiile cu privire la oportunitate sunt în afara procedurii, astăzi doar aprobăm respingerea unui proiect de lege ca urmare a declarării neconstituţionale a lui. A fost cândva un moment în care puteam discuta oportunitatea. A fost depăşit. Acum discutăm procedura. Şi procedura este una singură, de aceea s-a propus în unanimitate respingerea, restul discuţiilor sunt pur şi simplu declaraţii politice.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Nemaifiind alte intervenţii, vă reamintesc că raportul celor două comisii este pentru respingere. Legea este ordinară. Merge la votul final.