Sittings of the Chamber of Deputies of September 23, 1997

Sittings of the Chamber of Deputies of September 23, 1997

3. Propunerea legislativă privind acordarea unor compensaţii băneşti persoanelor cu venituri mici, în vederea acoperirii cheltuielilor suplimentare la energie electrică şi combustibili pentru încălzire (Retrimiterea propunerii legislative comisiei.)

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

................................................

Continuăm cu Propunerea legislativă privind acordarea unor compensaţii băneşti persoanelor cu venituri mici în vederea acoperirii cheltuielilor suplimentare la energie electrică şi combustibili pentru încălzire. Pentru această iniţiativă legislativă a fost adoptată procedura de urgenţă şi o să rog comisia de specialitate să îşi ocupe locurile şi iniţiatorii de asemenea. (Aşteptare).

O să rog comisia de specialitate să-şi ocupe locurile.

Este vorba de Legea privind acordarea unor compensaţii băneşti persoanelor cu venituri mici în vederea acoperirii cheltuielilor suplimentare la energie electrică şi combustibili pentru încălzire, lege care a fost iniţiată de trei deputaţi ai Grupului Partidului Democraţiei Sociale din România.

Rog comisia să-şi ocupe locurile, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, da? Sunteţi pe poziţie.

Această iniţiativă legislativă intră într-o zonă care nu este, foarte bine reglementată. Practic, este în procedură de urgenţă. Fiind în procedură de urgenţă, nu mai sunt dezbateri generale şi, ca atare, se trece direct la dezbaterea proiectului. Însă, proiectul ca atare, are, din partea comisiei, raport de respingere. Deci fiind cu raport de respingere din partea comisiei, se află într-o situaţie care nu este reglementată la procedura de urgenţă. Nefiind reglementată la procedura de urgenţă va trebui să ne bazăm pe articolele 91 şi 95 din Regulamentul nostru.

Îi dau cuvântul iniţiatorului. O să dau, pe urmă, cuvântul comisiei şi, pe urmă, vom trece la vot. Vă rog.

Domnul deputat Gheorghe Oană.

Domnul Gheorghe Oană:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Acest proiect de lege este motivat de o realitate dramatică pe care o trăieşte marea majoritate a populaţiei de la oraş. Creşterea fără precedent a preţurilor şi tarifelor la produsele şi serviciile energetice a făcut ca tot mai mulţi oameni, care locuiesc la oraşe, să nu mai poată achita factura energetică.

Semnale pe această temă au fost date de noi încă din luna mai când s-au majorat preţurile la energie şi, mai târziu, atât de presă, dacă vreţi chiar în ultimele zile ale lunii august, în ziarul "Adevărul", se arăta că cheltuielile pentru încălzirea unui apartament de 2 camere depăşeşte salariul minim pe economie.

În perioada rece a anului, trebuie să arătăm că pentru un apartament de 3 camere se va ajunge la o sumă care depăşeşte 450.000 de lei pe lună.

Populaţia a fost adusă în această situaţie de a nu putea plăti aceste cheltuieli datorită politicii defectuoase a Guvernului în domeniul preţurilor cât şi în cel al protecţiei sociale. Au fost introduse, sau au fost majorate impozitele cuprinse în preţurile combustibililor, respectiv ale purtătorilor de energie, ceea ce în final a scumpit de peste 3 ori, numai în acest an, costul energiei.

De fapt, jumătate din costul energiei, înţelegând prin aceasta toate produsele sub formă de energie, sunt taxe şi impozite. Desigur, că acest fapt nu mai poate fi acceptat de populaţia cu venituri mici ale căror surse nu pot asigura nici plata consumurilor alimentare. De fapt, toate sondajele de opinie arată că cea mai mare spaimă a românilor o reprezintă uriaşele creşteri de preţuri. Prin proiect, noi propunem o soluţie practică pentru rezolvarea situaţiei grave în care a fost adusă populaţia, aceasta până când se vor găsi alte soluţii mai eficiente şi de durată.

Soluţia propusă de noi, de compensare a creşterii preţurilor şi tarifelor la energie, după calculele detaliate care v-au fost prezentate, s-ar ridica la 90.000 de lei pe lună şi poate asigura doar acoperirea unei părţi din creşterea preţurilor la energie, care s-a produs în prima parte a acestui an. De această compensaţie ar beneficia doar persoanele cu venituri mici, persoanele cu un venit care nu depăşeşte salariul minim pe economie. Totalul sumelor necesare pe acest an bugetar ar fi de circa 500 miliarde de lei. Fondurile necesare acoperirii acestor compensanţii pot fi uşor realizate, dacă se are în vedere faptul că veniturile din impozitele indirecte (taxa pe valoarea adăugată, taxe vamale, accize şi altele), în actualul buget, sunt puternic subevaluate. Acest fapt este demonstrat şi de considerentul că faţă de o proiecţie a inflaţiei de 90%, calculată în decembrie '97 faţă de decembrie '96, care a fost depăşită încă din luna aprilie, conform raportării Comisiei Nţionale de Satistică, la sfârşitul lunii decembrie, această inflaţie va fi practic dublată. Or, se ştie foarte bine că o dată cu preţurile cresc şi taxele şi impozitele indirecte.

Toată problema este ca să şti cum să strângi aceşti bani. În această direcţie mai adăugăm şi faptul că zilele trecute Ministerul Finanţelor să lăuda că a adus suplimentar la buget, prin organele sale de control, peste 350 de miliarde de lei, sumă care, evident nu a fost luată în calcul când s-a rectificat bugetul pe acest an.

Sigur că ne exprimăm regretul şi surprinderea faţă de aprecierile din raportul comisiei permanente, mai ales că este o comisie privind protecţia socială. Această atitudine a comisiei, probabil că urmăreşte să realizeze o concordanţă deplină între promisiunile din campania electorală şi modul de ajutorare a familiilor cu venituri mici. După cum se poate vedea clar, din nou cei sacrificaţi sunt cei nevoiaşi şi nu conducătorii, aşa cum se amintea şi în vremurile dinainte de 1989, doar că atunci cu salariul minim pe economie se putea cumpăra 10 Gcal, iar acum de 5 ori mai puţin.

Populaţia trebuie să ştie ce anume i se pregăteşte pentru această iarnă, adică o situaţie înfiorătoare, pentru că tot mai multe blocuri de locuinţe vor fi debranşate de la sistemul de încălzire pe motiv că nu se plătesc la nesfârşit nişte cheltuieli arbitrare.

Soluţia din raportul comisiei este, de fapt, hazardată şi poate fi contrazisă cu siguranţă de o viitoare ordonanţă de urgenţă care va cârpi în pripă nişte măsuri care să oprească o explozie socială iminentă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Nu motivele invocate în scrisorile Ministerului Finanţelor sau Ministerului Muncii sunt de natură să ne împiedice să adoptăm acest proiect de lege. Pentru aceasta este necesar să vă gândiţi tot timpul la cei nevoiaşi care v-au ales şi care v-au trimis în această sală.

Vă mulţumesc. (Aplauze).

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Comisia? Domnul deputat Iliescu.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Iniţiativa avansată nouă de Grupul parlamentar PDSR privind acordarea unor compensaţii băneşti persoanelor cu venituri mici în vederea acoperirii cheltuielilor pentru energia electrică, termică şi combustibili, a suscitat în cadrul Comisiei de muncă şi protecţie socială vii discuţii, în final comisia hotărând cu un vot la limită, 7 la 6, respingerea iniţiativei Grupului PDSR.

Vreau să vă spun că dincolo de problemele prezentate, inclusiv de colegul Oană aici, în faţa dumneavoastră, inclusiv în expunerea de motive, au cântărit extrem de mult contraargumentele pe care Guvernul, respectiv Ministerul Finanţelor le-a avansat şi pe baza cărora, în final, votul a fost unul - zic eu - de respingere a acestei iniţiative.

M-aş referi numai la trei dintre ele, urmând ca apoi, în baza votului dumneavoastră să hotărâm dacă raportul comisiei se susţine sau este nevoie de discutarea acestei iniţiative. Primul argument şi cel mai important este că aprobarea acestui proiect ar conduce la majorarea deficitului bugetar stabilit pentru anul '97, cu circa 500 de miliarde de lei, majorare care nu poate fi acceptată. În al doilea rând, conform prevederilor art. 137, alin. 5 din Constituţie şi al art. 10 din Legea 72/1996 privind finanţele publice, nu pot fi aprobate cheltuieli fără stabilirea concretă a resurselor din care urmează a fi efectuate. Domnul ministru Ciumara, prezent la lucrările ultimei şedinţe a comisiei, în care s-a luat decizia finală, a insistat asupra acestui aspect, inclusiv asupra faptului că pentru familiile cu venituri mici, Guvernul a intervenit pe alte căi asigurând o protecţie socială suplimentară.

Revin şi spun, în final, şi vă rog frumos ca votul dumneavoastră să fie în cunoştinţă de această informaţie, că votul final al comisiei, de respingere, a fost cu 7 la 6, motiv pentru care, vă rog, domnule preşedinte, să puneţi în discuţie raportul comisiei.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Din partea iniţiatorului, domnul Gaspar.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Deci, preşedintele Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a repetat în faţa plenului, de două ori, că acest raport a întrunit numărul de 7 la 6 - 7 pentru, 6 împotrivă. Hotărârile în cadrul comisiei se iau cu majoritate de voturi, ori dacă stăm să ne gândim, jumătate plus unu din 13 nu înseamnă 7. Trebuiau ca să voteze pentru respingere cel puţin 8 deputaţi.

Ca atare, eu propun ca să se continue dezbaterile potrivit procedurii legislative normale.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Comisia, vă rog să vă spuneţi punctul de vedere.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Având în vedere cazul de excepţie pe care îl avem astăzi şi propunerea avansată de unul dintre iniţiatori, v-aş ruga, domnule preşedinte, să supuneţi votului plenului propunerea avansată de domnul deputat Gaspar.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Doamna deputat Dobrescu.

Doamna Smaranda Dobrescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Lucrările comisiei s-au desfăşurat perfect regulamentar, adică în cvorum. Noi suntem 19 membri, au fost 13 prezenţi. O majoritate din numărul celor prezenţi au votat respingerea. În acest caz, domnule preşedinte, vă rog, în concordanţă cu orice Regulament - şi al comisiilor, şi al plenului - să supuneţi la vot raportul de respingere înaintat de comisie plenului.

Vă mulţumesc.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Gaspar. E o chestiune de procedură. Vă rog.

Domnul Acsinte Gaspar:

Eu v-aş ruga ca înainte de a face afirmaţii, să umblaţi cu Regulamentul după dumneavoastră. La acest Regulament am lucrat din '90 şi, totuşi, uitaţi că umblu cu el tot timpul, nu pentru că nu l-aş şti, dar ca să nu aveţi impresia că citesc sau spun altceva decât scrie în Regulament.

La art. 50, alin. 2. se spune aşa:"Hotărârile comisiilor se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi". Au fost 13 prezenţi, deci, majoritatea ca să meargă respinsă propunerea trebuia să fie de 8. Au fost 7 la 6, propunerea de respingere a comisiei nu se justifică.

Aş vrea, vă rog, numai ca să-mi permiteţi, să-l invoc aici - şi aţi fost de acord atunci când s-a discutat la legea cu Televiziunea - argumentul pe care domnul deputat Sassu l-a adus, în situaţia în care se propunea ca, componenţa consiliului să se poată structura şi cu 7 membri. Şi, atunci, dânsul a venit şi a spus că 7 din 13 nu reprezintă majoritatea şi, tocmai pentru acest considerent, în cele din urmă aţi fost de acord ca în componenţa şi în structura Consiliului de administraţie să intre 9 membri.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Numai pe chestiuni de procedură dacă doriţi să luaţi cuvântul. Da. Domnul deputat Mihai Gheorghiu.

Domnul Mihai Gheorghiu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor, vă mulţumesc.

Ideea de majoritate, 7 din 13, evident că reprezintă o majoritate. Din păcate, s-a împământenit o sintagmă prin care se spune că jumătate plus unu ar fi majoritatea. Acest lucru nu este valabil atunci când totalul celor care votează este impar. Majoritatea se întruneşte peste tot ce depăşeşte, exprimat fracţionar, 50%. Jumătatea lui 13 fiind 6,5, un vot 7 la 6, 7 reprezintă majoritatea. Dacă ar fi fost 14, atunci era necesar 8 la 6, pentru că din păcate oamenii nu pot vota cu jumătatea de om.

Deci, în această situaţie, vă rog să supuneţi la vot raportul de respingere al comisiei. (Agitaţie, vociferări).

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Vă rog frumos, să ne păstrăm calmul. Există procedură, nu este chiar aşa de complicat.

Doreaţi să luaţi cuvântul? Vă rog. Domnul deputat Sârbu, tot din partea comisiei.

Domnul Marian Sârbu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Având în vedere, totuşi, importanţa - aş spune - capitală pentru trecerea peste această iarnă care se anunţă deosebit de grea, a familiilor care nu reuşesc să-şi plătească energia electrică din puţinul pe care îl câştigă lunar, din partea comisiei, susţin şi eu propunerea domnului preşedinte Iliescu şi a iniţiatorului, ca având în vedere - repet - această importanţă a acestui proiect de lege şi lăsând la o parte chichiţele procedurale mai mult sau mai puţin importante vă rugăm, domnule preşedinte, să supuneţi la vot propunerea iniţiatorului ca această lege extrem de importantă, să fie discutată în procedură normală.

Mulţumesc.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Márton.

Domnul Márton Árpád Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Aici s-a spus foarte clar ce înseamnă majoritate şi ce înseamnă jumătate plus unu. Deci, nu o să mă refer la asta.

Domnule Gaspar, trebuie să vă spun că noi nu am acceptat modificarea de la 7 la 9 pentru a fi în acord cu majoritatea comisiei, ci pentru a avea două treimi ale comisiei, adică ale Consiliului de administraţie, pentru că aşa lucrează şi Parlamentul, cu două treimi din numărul total. Dar, eu cred că nu este nici un impediment. Dacă acest plen, cu majoritatea voturilor va decide că nu dorim să respingem această iniţiativă legislativă, acest proiect de lege, atunci, foarte bine, o vom dezbate. Dacă o respingem, cu majoritatea votului, înseamnă că nu mai are sens să dezbatem.

Deci, ca atare, eu cred că este cazul să votăm despre respingerea sau începerea discuţiei.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Mitrea. Chestiune de procedură, după care domnul deputat Decuseară.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Domnul Gaspar a ridicat două probleme şi a cerut să fie supuse la vot înainte de a proceda la supunerea la vot a raportului. În primul rând, a cerut, aşa cum s-a mai întâmplat o dată în Parlament în sesiunea trecută, ca să treacă la dezbaterea în regim normal a legii. Vă aduc aminte că în aceeaşi situaţie a fost şi proiectul de lege al fondului funciar, Legea nr. 18, când a fost aprobată procedura de urgenţă, după care, în plen, când să intrăm pe procedură, pe discuţie, iniţiatorii au cerut să fie trecută în procedură normală. A fost trecută în procedură normală şi am discutat-o în procedură normală. Asta a fost o problemă.

A doua, a cerut să supuneţi plenului problema procedurală, să existe vot, dacă 7 reprezintă majoritatea din 13 sau nu. Au fost două lucruri total diferite.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Domnul deputat Decuseară.

Domnul Jean Decuseară:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnilor colegi,

Majoritatea este un rezultat matematic şi a discuta un rezultat matematic, rezultat dintr-un calcul foarte precis, ne plasează într-un domeniu în care, zic eu, că nu este de dorit pentru nimeni să se afle. Ca atare, majoritatea este majoritate şi cu asta nu avem ce să comentăm. Ea, v-am spus, este un rezultat matematic şi nu se înscrie în nici un fel de canon, nici juridic, nici altfel.

Pe de altă parte, nu cred că poate exista ca problemă de procedură, vreo argumentaţie prin care să încălcăm Regulamentul Camerei. Indiferent cât de importantă sau de puţin de importantă este o problemă, nici nu putem să o acceptăm, nici nu putem să o respingem, încălcând Regulamentul Camerei.

Ca atare, domnule preşedinte, vă rog, ca în lumina Regulamentului Camerei, să supuneţi votului respingerea propusă de comisie.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Procedură, da? Vă rog.

Domnul deputat Buzatu.

Domnul Dumitru Buzatu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Deci, eu observ că această discuţie procedurală, practic are darul de a îndepărta Camera Deputaţilor de la subiectul pus în discuţie. Acesta este de fapt obiectivul. Să nu se discute o lege care este foarte importantă, cu impact pentru populaţie. Acum, am schimbat tot cursul acestei discuţii spre chestiuni procedurale. Dacă 7 din 13 este majoritate sau dacă nu e !

Eu cred că primul lucru, procedural, trebuie să supuneţi la vot, că a fost făcută o propunere a iniţiatorului, să vedem dacă propunerea iniţiatorului este respinsă şi, după aceea, urmăm cursul normal al iniţiativei legislative.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Eu vă propun, onoraţi colegi, ca să nu tensionăm lucrurile, să trecem printr-o serie de două sau trei chestiuni pe care să le votăm, ca să nu existe nici un fel de suspiciuni din partea iniţiatorilor sau a vreunui grup parlamentar. Vă voi supune întâi propunerea domnului deputat Gaspar de revenire de la procedura de urgenţă la procedura normală de discutare a acestui proiect de lege.

Voturi pentru? Vă rog să număraţi.

Vă rog să păstraţi liniştea ca să putem să depăşim...

71 de voturi.

Voturi împotrivă?

Vă rog frumos păstraţi liniştea! Vă rog foarte mult!

111 voturi împotrivă.

Abţineri? 3 abţineri.

A fost respinsă această propunere.

A doua propunere. Deci, este clar că din 13 majoritatea înseamnă 7. Este o chestiune care, în orice caz, nu trebuie aprobată de plen.

Deci, trecând de această chestiune, eu vă supun spre aprobare, în primul rând, propunerea comisiei de respingere şi, în cazul în care nu se respinge această lege, trecem la dezbaterea în procedură de urgenţă, pe articole.

Vă rog. Domnul deputat Gaspar.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Ţinând seama de votul care a fost exprimat de către Cameră, în legătură cu procedura normală, dumneavoastră aţi anunţat de la început şi toată lumea a fost de acord, că urmează să ne conformăm art. 91 şi 95. Deci, iniţiatorii şi-au prezentat expunerea de motive, comisia şi-a prezentat punctul de vedere. Urmează ca, în continuare, să aibă loc dezbaterile generale.

Deci, să faceţi înscrieri, grupurile parlamentare care doresc să participe la dezbaterile generale, urmând ca după aceea să luăm în discuţie textele şi raportul comisiei.

Domnul Ioan Andrei Chiliman:

Deci, este vorba de iniţiator. Am dat cuvântul iniţiatorului, am dat cuvântul comisiei, având în vedere că este o chestiune care este la limita reglementării. Însă, cum raportul comisiei este foarte clar în ceea ce spune, raportul are o propunere de respingere, normal este ca să-l supun spre aprobare primul şi pe urmă trecem mai departe, pentru că spune aici la 95: "Dacă prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea proiectului sau a propunerii, după încheierea dezbaterii generale, preşedintele Camerei se pronunţă prin vot".

Deci, eu vă solicit dumneavoastră, grupurilor parlamentare, să vă trimiteţi reprezentanţii să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale la acest proiect, dar - atenţie! - nu intrăm în procedură normală. Dacă doriţi să vorbească cineva, vă propun însă să limităm acest timp la maximum 3 minute.

Vă supun spre aprobare, eu, acest timp pentru dezbaterile generale, de 3 minute pentru fiecare grup parlamentar.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? 6 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri, cu a mea 3.

Pornind de la acest lucru, rog grupurile parlamentare care doresc să ia cuvântul să-şi trimită liderii.

Florin Georgescu, de la PDSR, vă rog poftiţi la microfon.

Ce alte grupuri mai doresc să ia cuvântul? Domnul Valentin Iliescu de la PUNR şi atât.

Domnul Florin Georgescu:

Stimaţi colegi,

Aş vrea să încep prin a menţiona necesitatea stringentă a adoptării acestei iniţiative legislative, pentru că lucrurile trebuie privite în dinamică şi nu numai la momentul actual. Mă refer la faptul că în baza unei ordonanţe aprobate de Parlament, este prevăzut ca periodic, chiar lunar, preţurile şi tarifele la o seamă de bunuri şi servicii esenţiale în consumul populaţiei între care şi tarifele la energia electrică şi termică, să fie adaptate, ajustate, deci, mărite - pe româneşte - lunar, în funcţie de evoluţia cursului valutar şi a preţurilor internaţionale.

După cum se poate observa, în aceste zile, raportul leu-dolar a început să se deprecieze în defavoarea monedei naţionale şi, deci, este obligaţia Guvernului asumată faţă de FMI şi Banca Mondială - răspunderea le revine după cum au negociat sau n-au negociat - să majoreze la sfârşitul acestei luni sau la începutul lui octombrie, din nou, tarifele la energia electrică şi termică.

Ele sunt acum în jur de 300 şi ceva kW şi 63.000 Gcal. Va fi o majorare, probabil, de cel puţion 10 la sută. Vă daţi seama că în condiţiile respective, în care indexarea deja anunţată nu reuşeşte să acopere decât în proporţie de 50% creşterea prognozată a preţurilor, fără a fi avute în vedere şi aceste noi majorări, puterea de cumpărare şi capacitatea de plată a familiilor cu venituri modeste, îndeosebi a pensionarilor, va fi deosebit de redusă, ceea ce va conduce la imposibilitatea achitării facturilor şi la întreruperea, în final, a energiei electrice şi termice.

Cineva spunea odată "să mai punem o haină", în condiţiile de frig de atunci. Dacă dumneavoastră nu vreţi să adoptăm această lege, înseamnă că invitaţi cetăţenii, ca în Bulgaria, să călătorească dimineaţa cu autobuzele pentru a se apăra de frig.

Noi vrem prin această iniţiativă legislativă să venim în mod profesional şi în mod raţional în sprijinul categoriilor defavorizate, iar argumentele invocate pentru respingerea acestui proiect de lege nu pot fi susţinute cu elemente teoretice şi financiare solide, din următoarele considerente: se spune că se va majora deficitul bugetar. Oricum, proiectul de rectificare a bugetului pentru acest an printr-o ordonanţă iniţiată în august, nu reuşeşte să acopere cheltuielile de operare ale instituţiilor finanţate de la buget până la finele anului.

Miniştri ai coaliţiei guvernamentale spun zilnic, în ziare, că nu le ajung banii decât până în luna octombrie. Deci va urma, oricum, o asemenea rectificare de buget. Pe de altă parte, indicarea surselor se poate face în cadrul rectificării bugetului, când se vor constata unele neconsumări de alocaţii bugetare, cum probabil că va fi cazul în această cuponiadă din agricultură, pentru că mecanismul de distribuire va fi foarte greoi. Deci vor fi economii la unele poziţii bugetare, care vor permite redistribuire.

Se spune, în raportul comisiei, că au fost asigurate măsuri de protecţie socială pentru familiile cu venituri mici, dar pe calea altor criterii. Cei cu copii mulţi, pensionarii ies deja din această categorie. Noi ne referim în general la categoriile de pensionari, care sunt cu zecile de mii şi cu sutele de mii şi la celelalte categorii, care nu au copii, dar care au trecut în şomaj sau sunt într-o situaţie financiară dificilă.

Una dintre sursele care a mai fost practicată şi în mod constituţional confirmată de Curtea Constituţională, deci, dintre modalităţile de a asigura o parte din veniturile necesare, o reprezenta acea taxă de frontieră, care nu este de natură să îngrădească libera circulaţie a persoanelor, care nu este de natură să vină în contradicţie cu principiile liberei circulaţii în Uniunea Europeană şi în general cu această libertate a cetăţeanului, şi care se poate percepe, în mod limitat, pentru perioada în care se practică această măsură de protecţie socială, urmând ca fondurile colectate din această sursă să fie alocate, în mod distinct, în mod precis, către protecţia socială a categoriilor menţionate în proiectul de act normativ.

Deci fac apel la raţiunea dumneavoastră şi la înţelegerea faptului că, date fiind, şi cu aceasta închei, măsurile de majorare a tarifelor la energia electrică şi termică, care vor urma în lunile următoare, chiar în miezul iernii se vor înregistra aceste lucruri, în ianuarie, în decembrie, precum şi posibilităţile raţionale ca, în cadrul unei rectificări, în luna noiembrie, a bugetului, inclusiv pe baza unor surse suplimentare, să se poată acoperi nevoile pentru aducerea la îndeplinire a acestei măsuri de protecţie socială, care este înscrisă chiar în programele dumneavoastră cu care aţi atras o parte din electorat, cu ocazia alegerilor din noiembrie 1996.

Vă mulţumesc.

(Aplauze din partea stângă a sălii)

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Din partea Grupului parlamentar PUNR, domnul Valentin Iliescu.

Domnule Iliescu, vorbiţi din partea comisiei sau din partea grupului?

Domnul Valentin Iliescu:

Din partea Grupului parlamentar PUNR.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă rog, atunci.

Domnul Valentin Iliescu:

Stimaţi colegi,

Aş vrea, înainte de orice, să fac un apel la înţelepciunea dumneavoastră şi să vă aduc aminte că, indiferent din ce grup parlamentar facem parte, oamenii ne-au trimis aici să facem legi bune pentru ei.

Am început cu aceste cuvinte tocmai în ideea de a încerca să găsim o soluţie de compromis, pentru că această iniţiativă a colegilor de la PDSR, cu care eu, în principiu, sunt de acord, sigur, cu anumite îmbunătăţiri, să nu fie respinsă pentru că, altfel, am certitudinea că situaţia care a fost anul trecut în Bulgaria şi este acum se va transmite, se va translata şi în România. Cum ne informează presa, sunt tot mai multe persoane care, sub spectrul incapacităţii de a plăti facturile de energie, fac cereri pentru a fi debranşaţi.

Vreau să vă spun că, în principiu, sunt de acord cu iniţiativa PDSR-ului ca şi Grupul parlamentar PUNR din care fac parte, dar aş vrea să spun că această situaţie se datorează greşelilor făcute în lanţ de vechea guvernare şi de actuala guvernare. Şi, din păcate, Parlamentul asistă impasibil, nefăcând nimic pentru a curma situaţia.

Vreau să vă spun că, din păcate, deşi există o hotărâre de Guvern nr.348/20 iulie 1993, prin care se stipula clar obligativitatea regiilor de a contoriza consumurile către populaţie, acest lucru nu s-a realizat, fiind în continuare martori, asistând pasiv, dacă vreţi fiind chiar părtaşi la faptul că cetăţenii, efectiv, sunt furaţi, toate aceste facturi acoperind proasta adminstrare a RADET-ului, risipa şi dezastrul care există în toate regiile care produc energie. Există o hotărâre de care, din păcate, Guvernul actual, Guvernul trecut nu ţine cont.

Pe de altă parte, aş spune că stabilirea preţurilor la energie electrică şi energie termică este o gravă aberaţie, faţă de care Guvernul actual nu face nimic.

Pentru a vă determina să luaţi o atitudine în consecinţă, poate chiar mâine, respingând acum discuţia în procedură de urgenţă şi revenind la o procedură normală, ca această iniţiativă să fie readusă în plenul Comisiei de muncă şi protecţie socială, aş vrea să vă dau numai câteva cifre, aş spune semnificative, asupra dezastrului, asupra incapacităţii oamenilor de a mai plăti în această iarnă cheltuielile de întreţinere. Şi vin cu câteva exemple sugestive. Pentru o familie de două persoane, luaţi în calcul, eventual, chiar doi pensionari ce locuiesc într-un apartament cu două camere, cheltuielile de întreţinere pentru o lună de iarnă vor fi în jur de 191.300 de lei, cu o majorare a fondului de rulment de 35.000 de lei, luând în calcul cheltuieli pentru energia electrică de circa 60.000 de lei, punând numai minimul necesar. Faceţi socoteala şi veţi vedea că o familie de doi pensionari va avea de suportat, din pensiile lor, aşa cum sunt, cheltuieli lunare de 286.300. Pentru o familie cu patru persoane, care locuieşte într-un apartament cu trei camere, cheltuielile vor ajunge, pe lună, la 465.000 de lei, reprezentând 316.500 cheltuieli de întreţinere, cheltuieli pentru majorarea fondului de rulment circa 50.000, cheltuieli pentru energie electrică minim 100.000 de lei. Aceste date sunt furnizate de Uniunea Asociaţiilor de Locatari din România.

Faţă de toate aceste argumente, vă rog, domnilor colegi, să acceptaţi reluarea discuţiilor în plenul Comisiei de muncă şi protecţie socială, în procedură normală, problema ridicată aici de colegii de la PDSR fiind una extrem de serioasă.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Valentin Iliescu a făcut două propuneri, care sunt, deci, să se retrimită la comisie şi să intre în procedură normală pentru discutare.

Eu cred că, înainte să continuăm discuţiile, ar fi bine să vă spun la vot aceste două propuneri.

Domnule deputat Decuseară, doriţi să vorbiţi pe chestiune de procedură?

Şi pe urmă vedem dacă continuăm cu dezbaterile pe acest proiect de lege sau nu.

Vă rog.

Domnul Jean Decuseară:

Stimaţi colegi,

Propunerea de a se reveni la procedură normală a mai fost supusă o dată votului şi a fost respinsă. Credeţi că putem să ne răzgândim numai 10 minute, un sfert de oră cât a trecut de când am discutat prima dată? Pe de altă parte, vreau să-mi exprim regretul că domnul Georgescu ne propune să prelungim, şi în actuala legislatură, metodologia folosită în vechea legislatură, pentru care ne mirăm acum unde am ajuns. Mi se pare a fi lipsit de orice fel de substanţă să plecăm de la argumentul că, existând riscul să creştem deficitul bugetar, nu are nici un rost să nu mai luăm nişte măsuri pentru care să fim siguri că acest risc va exista, să creştem deficitul bugetar.

Ca atare, noi considerăm, Grupul parlamentar Naţional-Liberal, considerăm că argumentele folosite în comisie, pe baza cărora această iniţiativă a fost respinsă, sunt valabile, sunt demne de luat în consideraţie şi, ca atare, suntem, în continuare, pentru respingerea acestei iniţiative.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Da. Înainte de a trece la...

Domnul Ioan Bivolaru (din bancă):

Lăsaţi dezbaterea până la capăt!

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Staţi puţin. Deci s-a făcut o propunere de retrimitere la comisie şi eu vă supun, înainte de a trece mai departe, eu vă supun spre aprobare această propunere făcută de domnul deputat Iliescu.

Voturi pentru? Şi vreau să vedem, pe urmă, dacă continuăm sau nu.

(Domnul deputat Alexandru Albu aplaudă)

Bun. Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Vă rog să număraţi. 19 voturi împotrivă.

Abţineri? Vă rog să număraţi. 7 abţineri.

Deci a fost retrimisă la comisie. Nu are rost să continuăm dezbaterile. Le continuăm în momentul în care revine de la comisie.

Domnul deputat Valentin Iliescu.

Domnul Valentin Iliescu:

Domnilor colegi,

Vreau să vă mai fac o rugăminte, în acelaşi sens. Există, pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi, o iniţiativă legislativă din vechea legislatură privind acordarea unor drepturi persoanelor care au făcut parte din detaşamentele de muncă forţată din Direcţia Generală a Serviciului Muncii. Pe marginea acestei iniţiative, există un raport al vechii comisii, un raport de adoptare. Între timp, Ministerul Muncii, chiar în această săptămână, ne-a trimis un punct de vedere suplimentar, care îmbunătăţeşte vechiul raport al comisiei.

Vă rog, deci, domnule preşedinte şi stimaţi colegi, să acceptaţi propunerea mea, în calitate de preşedinte al Comisiei de muncă şi protecţie socială, de discutare, din nou, în cadrul comisiei a acestei iniţiative legislative, urmând ca repunerea ei pe ordinea de zi să fie făcută în cel mai scurt timp, după întocmirea unui nou raport.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă supun spre aprobare şi această propunere făcută, de retrimitere la comisie a punctului aflat pe poz.4 pe ordinea de zi, la comisia respectivă.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, s-a aprobat.

În momentul de faţă, facem această revenire la ceea ce am propus înainte, şi anume la voturile finale.