Sittings of the Chamber of Deputies of December 28, 2004
Sittings of the Chamber of Deputies of December 28, 2004
 |
3. |
Informare privind depunerea la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de a sesiza Curtea Constituţională, a Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. |
|
|
Domnul Adrian Năstase: Vă mulţumesc, domnule deputat. În final vă anunţ că, în conformitate cu prevederile art.15 alin.2 şi alin.3 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe se găseşte depusă la Secretarul general al Camerei. În aceste condiţii, stimaţi colegi, declar închisă şedinţa Camerei Deputaţilor şi vă rog să ne reîntâlnim în şedinţă comună peste 15 minute.
|
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 17,00.
|