|
Stimaţi colegi, înainte de a încheia, daţi-mi voie să mă achit de o obligaţie procedurală şi să vă anunţ că, în baza prevederilor din Legea nr.47/1992, puteţi să vă exercitaţi dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale pentru următoarele legi: - Lege pentru ratificarea Tratatului între Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) şi Republica Bulgaria şi România privind aderarea Republicii Bulgaria şi a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg, la 25 aprilie 2005;
- Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr.371/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare;
- Lege pentru completarea art.9 din Ordonanţa Guvernului nr.39/1998 privind activitatea de standardizare naţională;
- Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.14/2005 privind modificarea formularelor pentru declaraţia de avere şi pentru declaraţia de interese;
- Lege privind Tariful vamal integrat român.
Stimaţi colegi, cu aceasta, am încheiat lucrările şedinţei noastre şi ridic şedinţa. Vă mulţumesc.
|