Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 12, 2006
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.98/2006
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 12, 2006 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 12, 2006
![]() |
3. | Propunerea de modificare a componenţei numerice şi nominale a Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi (dezbateri procedurale; retrimisă Comitetului liderilor grupurilor parlamentare). | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Al doilea punct cu privire la modificări în componenţa unei comisii parlamentare vizează Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Pentru a propune alte două nominalizări şi a le supune votului dumneavoastră este necesar, aici, să majorăm numărul membrilor Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de la 26 la 28. Dacă aveţi obiecţiuni la această majorare? Nu sunt. Supun votului dumneavoastră majorarea numărului membrilor Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi de la 26 la 28. Cine este pentru? |
|
Doamna Aurelia Vasile (din sală): Am fost împotrivă. |
|
|
|
Poftiţi? Nu se aude. Vă rog, domnule Ponta. Vă rog să vă consultaţi şi cu domnul deputat Mitrea, vedeţi dacă aceleaşi probleme le ridică şi dânsul. |
|
Domnul Miron Tudor Mitrea (din bancă): Sigur. |
|
|
|
Bun! Poftiţi. |
|
|
Domnule preşedinte, Iarăşi venim cu chestiunea aceasta? De abia o trimisesem s-o discute liderii de grup şi acum înţeleg că nu au discutat liderii de grup şi iarăşi o punem pe ordinea de zi. |
|
|
Care din ele? Egalitatea de şanse sau Comisia juridică? |
|
|
Domnule preşedinte, Sunt convins că aţi înţeles că vorbeam de Comisia juridică, nu de egalitatea de şanse, dar îmi fac datoria, pentru stenogramă, să spun că vorbesc de Comisia juridică. Am avut discuţii contradictorii atât în Biroul permanent, cât şi în plen. Are rost să pierdem acum încă o oră jumătate să discutăm despre proceduri, când mult mai clar ar fi să se pună în aplicare decizia plenului, să discute liderii de grup şi să stabilim. Avem 29 sau 27, care este situaţia corectă. Deci, vă rog frumos să aşteptăm până când liderii de grup ne transmit, Biroului permanent şi plenului, o decizie definitivă. Mulţumesc. |
|
|
Stimaţi colegi, Eu, văzând această problemă înscrisă pe ordinea de zi, am crezut că întâlnirea şi acordul şefilor grupurilor parlamentare s-a realizat. Înţeleg că nu? Poftiţi, domnule deputat. Din partea Grupului parlamentar al UDMR, care doreşte să şi suplimenteze numărul. Poftiţi, domnule Márton. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Domnul Ponta are, aproape, dreptate. Adică aceeaşi problemă a fost pusă în discuţie şi, într-adevăr, am discutat foarte mult, cam două ore, şi s-ar putea să mai discutăm două ore, numai că tocmai s-a ajuns la ideea de a se supune votului ceva, când s-a constatat că venise ora şase şi s-a suspendat discuţia, urmând să trecem la următoarea ordinea de zi, adică de întrebări şi interpelări. Deci ne aflam în situaţia când ar fi trebuit să supunem ceva votului. Înainte, după cum ştiţi şi dumneavoastră, era unanimitate. Ulterior, mă rog, contestată şi se pare că în cadrului Grupului PSD s-a revenit asupra acelei susţineri pe care a avut-o locţiitorul liderului în momentul respectiv. Deci a existat o unanimitate în cadrul liderilor pentru această suplimentare. Suplimentare care s-a realizat de la 25 la 26, fără nici o problemă, incluzând un membru al PSD-ului şi, în momentul în care s-a ajuns la această cifră de 26, s-a mai solicitat o suplimentare, până la 27, şi s-a căzut de acord că cea mai corectă ar fi una din partea puterii, una din partea opoziţiei, adică 1 - 1, şi să mergem pe 28, propunând o persoană din partea UDMR-ului, care este o persoană care este membră în Comisia pentru egalitate de şanse - după cum vedeţi lucrurile se leagă - şi una din partea PRM-ului. Deci aceasta a fost soluţia unanim acceptată la vremea respectivă de toţi liderii. Ulterior, s-a invocat o altă procedură, o altă problemă, pe care ar fi trebuit s-o tranşăm prin vot. Această tranşare prin vot, însă, n-a mai avut loc. Urmează să tranşăm ceva prin vot. Noi credem că ar fi ideal să tranşăm prin vot această suplimentare. Există o propunere de a retrimite către liderii de grup această discuţie. Dumneavoastră urmează să alegeţi ce supuneţi prima dată la vot, evident, probabil soluţia cea mai bună şi regulamentară poate ar fi ca prima dată să propuneţi retrimiterea la discuţie pentru lideri. Dacă aceasta trece, s-o retrimiteţi în discuţia liderilor, dacă nu, să trecem la tranşarea problemei prin vot. Vă mulţumesc. |
|
|
Cred că este cea mai oportună propunere, dar nu pot să supun votului această propunere până când nu dau cuvântul celor care s-au înscris. Domnul Mitrea, din partea Grupului PSD. |
|
|
Domnule preşedinte, Domnul Árpád are, aproape, dreptate. Aşa a fost! În lunea respectivă am hotărât să discutăm marţi dimineaţă. Deci, până aici, a avut dreptate. Dar, marţi dimineaţă, când am discutat, eu am venit la acest microfon şi am spus că nu avem absolut nimic împotrivă ca UDMR-ul să mai aibă un membru în Comisia juridică, ca şi colegii de la PRM să aibă pe cineva în Comisia juridică. Cerem, doar, ca procentul nostru, de 34% din membrii Comisiei juridice, conform Constituţiei, să fie respectat, ceea ce ar însemna încă un loc pentru PSD. Aceasta am cerut aici şi să supunem la vot Constituţia, cu toată dragostea către domnul Árpád, nu putem s-o facem. Constituţia României este foarte clară: conform rezultatului la vot. Deci suntem de acord cu ceea ce a spus domnul Árpád. "un coleg de la UDMR, un coleg de la PRM, cerem, însă, ca cei 34% să fie respectaţi, cât am reprezentat noi din votul populaţiei. Deci suntem de acord cu 29 de locuri. Am spus şi data trecută. Nu putem fi de acord cu 28, pentru că este împotriva Constituţiei. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, După logica aritmetică, dacă sunt două jumătăţi este un întreg. Deci domnul Mitrea a dat, aproape, dreptate, domnul Marton, iarăşi, aproape, dreptate. Şi atunci, din acest întreg, eu vă supun votului dumneavoastră propunerea logică ce se desprinde, aceea de a fi retrimisă problema Comitetului liderilor grupurilor parlamentare pentru a decide, pentru că întotdeauna cu privire la această problemă... (Domnul Ioan Bivolaru se îndreaptă spre microfon.) Înainte de a supune la vot această propunere? Domnul Bivolaru. |
|
|
Domnule preşedinte, Am discutat şi data trecută. Această propunere de a fi retrimisă preşedinţilor sau liderilor de grup nu se supune la vot. Este literă de Regulament. Deci această problemă s-o preia, imediat, liderii de grup şi să vină în faţa Camerei cu propunerile respective în ceea ce priveşte participarea fiecărui grup parlamentar în configuraţia politică a Comisiei juridice, este literă de Regulament. |
|
|
Domnule Ponta, doriţi şi dumneavoastră să interveniţi? Bun. Domnul Márton? Stimaţi colegi, este aşa. Eu, pentru că s-au degajat mai multe propuneri, inclusiv aceea de a decide în plen, fără a se mai trimite la lideri, am zis că este mai democratic, pentru că şi dacă nu-i prevăzut expres în Regulament, preşedintele de şedinţă poate să consulte plenul asupra unei probleme controversate. Aveţi cuvântul, domnule Márton. |
|
|
O singură observaţie. Litera de Regulament se regăseşte într-un articol sau un alineat al unui articol. L-aş ruga pe antevorbitorul meu să indice exact articolul şi alineatul în care se regăseşte această literă de Regulament. Vă mulţumesc. |
|
|
Haideţi să nu mai pierdem vremea cu discuţii procedurale controversate şi să vă conformaţi propunerii mele de a trimite cauza liderilor grupurilor parlamentare. Cine este de acord? Dacă sunt voturi împotrivă? Un vot împotrivă. Abţineri? Patru abţineri. Cu un vot împotrivă şi patru abţineri, propunerea de majorare a numărului membrilor Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi va fi trimisă, din nou, liderilor de grup pentru a decide, aşa cum este firesc să decidă într-o problemă de algoritm, o problemă politică. Trecem, în continuare, epuizându-se problemele procedurale, la dezbaterea proiectelor înscrise pe ordinea de zi. |


