Sittings of the Chamber of Deputies of November 7, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.166/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 7, 2006

3. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România, republicată (rămas la votul final).
 
see bill no. 628/2006

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La pct.11: Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România, republicată.

Legea are caracter organic; proiect adoptat de Senat, raport de adoptare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Suntem în procedură de urgenţă; proiectul are caracter de prioritate legislativă de integrare.

Rog iniţiatorul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ciubotaru (vicepreşedinte, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Numele meu este Gheorghe Ciubotaru, vicepreşedinte al A.N.P.C.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România a suferit mai multe modificări şi completări, dar, cu toate acestea, conţine prevederi necorelate între ele ori contrarii abordării europene, cele mai importante fiind următoarele: noţiunea de aliaje ale metalelor preţioase, conţinută în titlul şi cuprinsul ordonanţei de urgenţă, constituie o barieră comercială şi se impune a fi eliminată.

Drepturile şi obligaţiile persoanelor fizice şi juridice, care efectuează operaţiuni cu metale preţioase şi pietre preţioase, sunt redactate în norme juridice care dau naştere la interpretări subiective.

Incriminează ca infracţiuni anumite fapte care ar trebui să fie sancţionate potrivit prevederilor Codului penal, dar aceste fapte nu se regăsesc ca sancţionabile în actualul Cod penal.

Pe lângă clarificarea problemelor menţionate mai sus, prin proiectul de lege se reglementează şi operaţiunile de vânzare-cumpărare şi tranzacţionare cu aur financiar, prin băncile autorizate din statele membre ale Uniunii Europene, evidenţa acestor operaţiuni, analiza, marcarea, expertizarea şi autorizarea prin structurile A.N.P.C.

Pentru motivele de mai sus, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor propune spre adoptare Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.190/2000 privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România, cu amendamentele formulate şi admise de comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule vicepreşedinte.

Din partea comisiei, domnul preşedinte Andon.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sergiu Andon:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Suntem Cameră decizională. Despre obiectul de reglementare nu am ce adăuga peste cele spuse de iniţiator.

Senatul a adoptat proiectul de lege. Am dispus de avizele favorabile ale Consiliului Legislativ, Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, Comisiei pentru industrii şi servicii.

A fost dezbătut proiectul în şedinţa din 1 noiembrie 2006, în cvorum regulamentar, care a aprobat în unanimitate proiectul de lege, proiect ce se înscrie în categoria legilor organice.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc.

Intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt intervenţii la dezbateri generale.

La dezbaterile pe articole.

De la pct.1 până la pct.10?

Obiecţii, observaţii, comentarii? Adoptate.

De la pct.11 la pct.20? Adoptate.

De la pct.21 la pct.30? Adoptate.

De la pct.31 la pct.40? Adoptate.

De la pct.41 la pct.42? Adoptate.

Am finalizat dezbaterea pe articole.

Proiectul rămâne pentru vot final.